În fiecare an în decembrie este sărbătoare în Columbia

„Răsărit de 1 decembrie”. Fotografie de Zimonrock Padilla. Licență cu permisiune de distribuire. https://www.flickr.com/photos/41142886@N04/15741213659

Pe lângă tradiționala sărbătoare de Crăciun din noaptea dintre 24 și 25 decembrie și sărbătorirea internațională a noului an, columbienii mai sărbătoresc la sfârșit de an trei evenimente tradiționale: Răsăritul de Crăciun, Ziua Lumânărelelor și Novena de Rugăciuni. 

De la miezul nopții din data de 30 noiembrie, tinerii nerăbdători se adună ca să întâmpine luna festivă de decembrie. Este vorba despre Răsăritul din Decembrie (Alborada Navideña/Alborada Decembrina), o sărbătoare de origine recentă, în care sute de persoane ies în stradă să dea cu pocnitori, să facă focuri de artificii și să meargă în caravană cu mașina sunând din claxon. 

Această nouă tradiție este marcată de către presupusa ei origine criminală, în cadrul negocierilor de pace promovate de către președintele Álvaro Uribe în 2003 cu organizațiile paramilitare de extremă dreaptă.

În noiembrie 2003, grupul de traficanți de droguri și contrainsurgenți „Cacique Nutibara”, care opera în aproximativ zece comune din Medellín, a accepta un fals proces de lăsare a armelor și de reintegrare în societatea civilă. Pe data de întâi decembrie a aceluiași an, prin arderea enormă a muniției, aveau să îi anunțe pe locuitorii cartierelor pe care le controlau că sunt încă prezenți pe teren. Aceasta este și metoda pe care o foloseau pentru a sărbători sosirea cu succes a încărcăturilor de droguri în țările străine.

Următoarea sărbătoare este Ziua Lumânărelelor (Día de las Velitas). Data de 8 decembrie este zi națională în țările latinoamericane, care sărbătoresc dogma Imaculatei Concepții a Fecioarei Maria. Această dogmă afirmă că Maria a fost concepută fără păcat, ceea ce înseamnă că a primit botezul care o eliberează de păcatul originar din primul moment al conceperii pe data de 8 decembrie, cu nouă luni înainte de nașterea sa de pe data de 8 septembrie.​

„Lumânări din perioada Crăciunului în Columbia”. Fotogarfie de Verygugú. Licență de distribuire. https://openverse.org/image/51788a68-4011-4470-81e3-679cb4a4bb96?q=dia%20velitas%20colombia

Pentru columbieni, această zi a devenit punctul în care se aprind în mod oficial luminile publice și private care vor dăinui tot sezonul. Sărbătoarea începe în noaptea de 7 decembrie, cu aprinderea lumânărilor pentru adorarea Maicii Domnului. Actualmente tradiția a căpătat amploare datorită participării primăriilor, administrațiilor locale și întreprinderilor private, care iluminează principalele străzi și parcuri din orașe. 

La nivel privat, familiile se vor fi asigurat că au pus deja decorațiunile de Crăciun și continuă cu aprinsul lămpilor și al lumânărilor atât pe 7, cât și pe 8 decembrie. Străzi întregi sunt închise circulației pentru a face loc desfășurării artistice de lămpi cu motive prestabilite de către comunitate. Astfel, în fiecare an, creativitatea îi uimește pe trecători, care petrec această sărbătoare contemplând decorațiunile din cartierele și din orașele lor. 

„Iesle” de Julián Hoyos. Licență cu permisiune de distribuire. https://www.flickr.com/photos/77686714@N00/2119203968

Urmează Novena de Rugăciuni (Novena de Aguinaldos), o ceremonie de închinare adaptată în Columbia, în timpul căreia se rostesc rugăciuni începând de pe data de 16  decembrie, timp de nouă zile, până în ajunul Crăciunului. Actualmente sărbătoarea a devenit populară ca eveniment social care îi aduce împreună pe membrii familiei în casele lor, pe angajați în companii, iar pe comunități le aduce împreună în parcuri sau în centre comerciale. După ce se roagă, copiii cântă cântece tradiționale (villancicos), iar în petrecerea care urmează se servesc gustări tradiționale pentru perioada Crăciunului, precum natilla și buñuelos.

În orice caz, aceste sărbători din decembrie au în comun bucatele tradiționale care se împart, precum natilla, un desert cu cremă care se îngroașă cu făină de porumb și se condimentează cu panela (trestie de zahăr); acest desert este însoțit de perechea sa inseparabilă, buñuelos, mici gogoși prăjite cu făină și brânză moștenite din bucătăria mediteraneană. 

Și pentru că este vorba despre Columbia, orice eveniment social se termină cu dansul. Astfel, în timpul caravanei, când se are grijă de flacăra lumânărelelor și se încheie rugăciunile din sărbătoarea corespunzătoare, este obligatoriu să se asculte hiturile de petrecere, precum Ron pa´todo el mundo, interpretat de către columbienii mândri, artistul de muzică vallenato Diomedes Diaz și artistul salsa Joe Arroyo.

Alătură-te discuției

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.