Ilustrație creată de Global Voices cu Monumentul Descoperirilor (Wikimedia Commons CC BY 4.0)

Acest articol face parte din Undertones (Subînțelesuri), buletinul informativ al Observatorului Civic Media de la Global Voices. Abonează-te la Undertones.

Când ești în Lisabona, vezi peste tot imagini cu nave și trimiteri la trecutul maritim al Portugaliei. Caravelele, corăbiile emblematice folosite în timpul călătoriilor inițiale ale portughezilor în Africa de Vest și Brazilia, sunt reprezentate pe steagul Lisabonei, în restaurante, pe trotuare pietruite, pe autobuze turistice și, într-o manieră mai stilizată, pe Monumentul Descoperirilor, construit în 1958, în timpul dictaturii lui Salazar. Acest monument enorm ilustrează exploratori, cartografi, navigatori și misionari. Acesta reprezintă un exemplu al modului în care a avut loc rescrierea trecutului colonial al Portugaliei.

Conform oamenilor de știință și activiștilor, discursurile care au apărut în timpul dictaturii lui Salazar sunt încă prezente în societatea portugheză. Acestea reprezintă un amestec de mândrie legată de un trecut expansionist și colonial, negând totodată orice formă de rasism internalizat.

Incidente recente au aprins dezbateri asupra rasismului în Portugalia. Prima operă de artă din Lisabona care comemorează viețile africanilor înrobiți a întâmpinat rezistență din partea autorităților locale, atrăgând critici în iulie, atunci când primarul Lisabonei „boicota” evenimentul. În timpul unei vizite în Canada din luna septembrie, președintele Marcelo Rebelo de Sousa a descris identitatea portugheză în cuvinte care unora dintre portughezi le aduc aminte de sloganul lui Salazar: „Futebol, Fado e Fátima” (fotbal, genul muzical fado și apariția Fecioarei de la Fatima). În octombrie, un activist antirasist de culoare a fost amendat pentru defăimarea unui neonazist autoproclamat.

„[Conform mai multor cercetători], această perspectivă pozitivă cu privire la perioada colonială este internalizată”, spune Leon Ingelse, cercetător al Observatorului Civic Media. „Retoricile de pe vremea dictaturii lui Salazar par a fi ceva normal pe toată scena politică.”

În rândul activiștilor antirasiști, un discurs des întâlnit este acela că „Portugalia nu se confruntă cu trecutul său de putere colonială”.

Postarea de mai sus menționează „luso-tropicalismul”, un concept adoptat de regimul dictatorial a lui Salazar pentru a stârni mândrie legată de identitatea istorică a Portugaliei și pentru a-și menține coloniile africane. După Al Doilea Război Mondial, Portugalia s-a confruntat cu o presiune tot mai mare de a-și modifica discursurile imperialiste și de a controla mai puțin teritoriile de peste ocean.

Portugalia a jucat un rol important în istoria colonizării și a traficului de persoane din Europa. În secolul 15, Portugalia a lansat și dominat comerțul transatlantic cu sclavi, capturând și aducând aproape 6 milioane de africani în Brazilia, mai mult ca orice altă țară europeană. Brazilia și-a câștigat independența față de Portugalia în 1822, iar Guinea Bissau, Capul Verde, São Tomé și Principe, Angola și Mozambique și-au obținut libertatea în 1974 și 1975, în urma unor războaie violente.

După două decenii la putere, Salazar a început să îmbrățișeze conceptul de luso-tropicalism introdus de sociologul brazilian Gilberto Freyre. Înainte, politicienii și administratorii coloniilor portugheze vedeau de obicei colonialismul ca pe o misiune a albilor de civilizare a „raselor inferioare”. Atunci a avut loc o revizuire istorică.

Luso-tropicalismul afirmă că imperiul portughez era mai uman față de alți coloniști europeni, și anume britanicii. Freyre și alți contemporani de-ai săi au susținut că portughezii erau inerent mai prietenoși, mai puțin violenți și mai dispuși să se amestece cu popoarele locale.

Rui Braga, un cercetător de la Centrul de Cercetare și Educație Tamera Peace din Portugalia, a scris în 2020 că „în anii '50, atunci când imperiile coloniale se prăbușeau peste tot în lume, regimul s-a confruntat cu nevoia de a-și justifica prezența colonială în Africa. Așadar, și-a potențat discursul „luso-tropicalismului” – o viziune imaginară asupra Portugaliei ca fiind o națiune multirasială și pluricontinentală, care avea o capacitate înnăscută de a coloniza într-un mod prietenos și lipsit de violență și o atitudine liberală față de relațiile sexuale și căsătoria interrasială”.

Salazar a făcut aceasta „suprimând adevărurile despre rasism și colonialism [și astfel] propaganda de stat s-a concretizat în statui, monumente și cărți de istorie”. Oricine se opunea acestei noi identități naționale era cenzurat.

Braga și alți cercetători, precum antropologul Cristiana Bastos, susțin că acest tip de discurs continuă până în ziua de azi. „Te-ai aștepta ca luso-tropicalismul să fie o ciudățenie din trecut. Cu toate astea, acesta tot reapare”, scrie ea. În 2021, Consiliul Europei a îndemnat Portugalia să se confrunte cu trecutul său colonial și de trafic cu sclavi pentru a ajuta în lupta actuală împotriva rasismului.

În zilele noastre, orice om care are mai mult de 68 de ani era adult în timpul războaielor coloniale sângeroase cu națiunile africane. Această istorie recentă ar putea explica discursul care tot reapare, chiar dacă câteodată este nonverbal și implicit, conform căruia „Portugalia a fost un o putere colonială bună”. Cu toate acestea, acest tip de discurs omite cruzimea sclaviei, genocidului, torturii și a exploatării făcute de portughezi în timpul perioadei coloniale.

„Luso-topicalismul nu doar că ascunde realitatea crudă și amară din trecut și din prezent, dar încă continuă să ofere un limbaj și un mijloc de evaziune atrăgător, care îl face pe vorbitor să se simtă bun și special”, scrie antropologul Basto.

Acest tip de discurs are două variațiuni: „Portugalia a fost o putere colonială bună, deci portughezii nu sunt rasiști” și „Rasismul este o problemă politică adusă în discuție de stânga”. Ultimul tip de discurs capătă tot mai multă atenție, deoarece mișcările de extremă dreapta, reprezentate de partide ca Chega! și Partido Ergue-te câștigă teren. În 2020, Chega a organizat o demonstrație pentru a arăta că Portugalia nu este o țară rasistă.

Alte partide politice spun altceva. În iunie, partidul de stânga PAN (Oameni, Animale, Natură) a introdus o propunere legislativă pentru a studia „cauzele și consecințele rasismului instituțional” din Portugalia. Cu cinci partide pro, două împotrivă (Chega și Partidul Socialist de centru stânga, aflat la conducerea țării) și o abținere, propunerea a eșuat. Chega a scris pe X legat de această inițiativă că rasismul este o problemă politizată de stânga.

Anul viitor va fi aniversarea de 50 de ani de când Revoluția Garoafelor a dus la sfârșitul dictaturii Portugaliei și a războaielor coloniale. Cu toate acestea, conform multor persoane, discursurile din trecut persistă.