Oamenii care fug din Rusia: „Am fost lăsați și noi fără casă”

„Nu războiului” este mesajul de pe zăpadă din Kârgâzstan. Fotografia autoarei, folosită de Global Voices cu permisiune.

Invazia Rusiei în Ucraina a ruinat viețile a milioane de oameni. Înainte de toate, a distrus existența pașnică a ucrainienilor, care luptă acum fără frică pentru țara lor și fug de război într-o proporție uimitoare. Dar războiul a schimbat fundamental și viețile multor oameni din țara agresoare, Rusia, și din țara vecină cu un regim dictatorial, Belarus.

Regimul rus a crezut că are mână liberă pentru a spori represiunile pe plan intern, eliminând în acest fel ultimele rămășițe ale dizidenței fățișe. Singura cale de scăpare pentru unii ruși care nu au fost de acord să fie complici la război a fost să fugă peste graniță, spre o lume unde nimeni nu îi aștepta.

Global Voices a stat de vorbă cu ruși și belaruși cărora le-a fost imposibil să mai stea în țara care a început invazia.

În Polonia, nu se pune semnul egal între emigranți și țara din care fug

Polonia are relații dificile cu Rusia. Și-a deschis porțile ucrainienilor fugari și construiește un zid la granița cu Rusia în Kaliningrad.

La scurt timp după invazie, Elena se afla în Varșovia pentru că îi era mai ușor să meargă acolo. „Nu este nevoie de traduceri legalizate; există oportunități de a aplica pentru permis de rezidență în scop de lucru sau de studii. Pentru ea, această plecare este doar dus. „Am locuit în Belarus din copilărie. După represiunile protestelor post-electorale din Belarus din 2020, a devenit înfricoșător să rămân acolo.”

A trecut un an de când a început războiul, iar pentru mulți vorbitori de rusă viața sa împărțit între înainte și după [începerea războiului]. Elena a acceptat de multă vreme că războiul nu va înceta curând.

Poate fi dificil și înspăimântător pentru oameni să fugă din Rusia, unde mass-media scrie despre „două sute de ani de ură organizată”. Chiar și înainte de invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, mass-media de stat raporta cu înflăcărare despre „rusofobia” din „Occidentul colectiv”. Dar realitatea este foarte diferită de imaginea creată de propagandă. Elena menționează:

The Poles have suffered enough from the imperial habits of first Tsarist Russia, then the Soviet Union. But they do not equal the country and the people.

Polonezii au suferit destul din cauza obiceiurilor imperialiste ale Rusiei Țariste, și apoi ale Uniunii Sovietice. Dar acestea nu reprezintă țara și poporul.

Elena lucrează și studiază în Polonia acum, deși îi este dificil să-și facă planuri de lungă durată. Aceasta adaugă:

Our world is beautiful. Despite the inadequate Imperials and their fan club. And the world is big, you don't have to live in a country that hurts you.

Lumea noastră este frumoasă, în ciuda imperialiștilor și a cercului apropiat al acestora. Și lumea e mare, nu trebuie să locuiești într-o țară care îți face rău.

Kârgâzstanul a devenit o nouă casă

Kârgâzstan este o fostă republică sovietică situată în Asia Centrală. Mai demult, fluxul de migranți din Kârgâzstan în Rusia era mare, din motive economice, dar acum, fluxul merge în direcția opusă, din motive politice.

Lesya a ales această țară datorită proximității sale; printre alte motive numărându-se și faptul că există mulți oameni care înțeleg rusa, că țara are o mâncare și climă familiară și că prețurile sunt relativ decente:

First of all, I wanted to run away, no matter where. We didn't plan on the timing of how long we'll be here. Ideally, I would like not to depend financially on my country [Russia] and find myself a place where there will be a “home,” which we have been deprived of.

În primul rând, am vrut să fug, nu conta unde. Nu am plănuit pentru cât timp vom sta aici. În mod ideal, mi-ar plăcea să nu depind financiar de țara mea [Rusia] și să îmi găsesc un loc care va deveni „căminul” de care am fost privați.

În ciuda faptului că unele tradiții și cultura kirghiză au fost reprimate în perioada sovietică (ca peste tot, rusificarea era încurajată), kirghizii  au reușit să-și mențină tradițiile, care potrivit lui Lesya, includ menținerea deschiderii, a abilității de a rezolva probleme împreună, precum și a ospitalității. Lesya menționează:

Now I don’t shy away from the sight of the police, I don’t delete objectionable words in instant messengers, as I did in Moscow, where the police could easily check your phone in the subway.

Acum nu mă mai feresc de poliție, nu mai șterg cuvinte neacceptate din mesageria instant, așa cum făceam în Moscova, unde poliția putea foarte bine să-ți verifice telefonul la metrou.

Ea speră că într-o zi va fi posibil să se întoarcă acasă, dar s-ar putea ca aceasta să nu se întâmple în următorii ani:

I have already gotten used to the idea that such terrible things as war are happening “at home,” in my homeland. I was depressed for a long time, I was ashamed to do anything, draw, enjoy life, because now someone is suffering at this very moment.

M-am obișnuit cu ideea că asemenea lucruri groaznice precum războiul se întâmplă „acasă”, în țara mea natală. Am fost deprimată mult timp, îmi era rușine să fac orice, să desenez, să mă bucur de viață, pentru că cineva suferă chiar în acest moment.

Georgia: să mergem înainte

Georgia este foarte atentă în relațiile sale politice cu Rusia acum. Aceasta a a fost invadată de Rusia în 2008, iar unele sondaje de opinie au arătat faptul că mulți georgieni nu susțin un regim fără vize între cele două țări. În același timp, aceasta se concentrează pe aderarea la NATO și UE. Dar Georgia a primit și mulți ruși care au plecat din țara lor. Cu toate că limba oficială a țării este georgiana, mulți oameni vorbesc rusă și engleză, ceea ce le face viața mai ușoară noilor migranți.

Printre aceștia se numără și o fată numită ჯუნო [Juno], care, până pe 24 februarie, în ciuda tuturor problemelor din țara sa natală, nu și-a imaginat niciodată că va locui în afara Rusiei: „Nevoia de a alege altă țară pentru o ședere îndelungată m-a luat prin surprindere. Fără o viză Schengen, lista opțiunilor s-a micșorat la doar câteva zeci.” Georgia a câștigat. Sunt multe motive [pentru care aceasta a ales Georgia]. „În primul rând, am mai trecut prin această situație înainte și am înțeles cum este țara aceasta; rușii încă pot sta aici un an întreg fără un permis de ședere; taxele sunt decente și există posibilitatea de a te înregistra ca antreprenor; și, în ultimul rând, există oameni minunați, o natură uimitoare și o climă blândă aici”, spune ea.

După o lună și jumătate de la anunțul de mobilizare din Rusia, Georgia a primit mai mult de 700,000 de ruși, dintre care 100,000 au rămas. „În toată perioada cât am stat aici, nu am avut de-a face niciodată cu agresiune. Localnicii sunt ori neutrii, ori prietenoși, și sunt recunoscătoare pentru această atitudine”, menționează Juno.

Unele companii rusești și-au transferat toți angajații, împreună cu familiile lor, în Georgia. Și înainte de 2022, țara oferea programul „Lucrează din Georgia” pentru a sprijini economia țării: străinii care lucrau de la distanță erau invitați să participe la program.

Juno lucrează și ea de la distanță și ține legătura cu familia și cu prietenii care au rămas în Rusia. „Pot spune că în societatea rusă mulți sunt păcăliți de propagandă, iar oamenii au nevoie de timp ca să-și dea seama de asta. Mențin legătura cu Rusia pentru că familia și prietenii care nu au putut pleca sunt acolo. Și din acest motiv trebuie să fiu foarte atentă la ce cuvinte folosesc atunci când le răspund.”

Israel: țara făgăduinței

Valeria consideră că povestea sa este banală. „Am plecat din Rusia pentru că nu pot și nu vreau să tac și nici nu vreau să merg la închisoare pentru asta”. Ea nu avea rude sau prieteni în Israel și, în ciuda dreptului său de a obține cetățenia țării (datorită originii sale iudaice), înainte de război, aceasta și-a imaginat viața sa doar în Rusia, nici măcar nu vizitase Israelul ca turist.

Potrivit spuselor ei, mulți israeliți se tem că cei care au venit după începutul războiului sunt cei care pur și simplu așteaptă ca acesta să se termine și vor pleca repede. Unii ruși pleacă după ce primesc pașaport israelit, în timp ce alții plănuiesc să rămână.

În Rusia, Valeria a mers la proteste până în ultimul moment. Dar acum nu mai crede că cei care susțin războiul mai pot fi convinși. Aceasta a urmărit îndeaproape agenda politică și a asistat la dezvoltarea propagandei de stat în țară, așadar etapa acceptării a ceea ce se întâmpla a venit repede în cazul său.

„Este important pentru mine ca fata mea să crească pentru a deveni o persoană care se prețuiește pe sine, își prețuiește libertatea, inclusiv libertatea de exprimare. Vreau ca ea să decidă unde va locui, ce va face, ce idei va susține. Din păcate, acum în Rusia oamenii sunt privați de aceste oportunități”, adaugă Valeria.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.