COVID-19 în Europa: a fi bogat are acum un preț

Două persoane în vârstă, un bărbat și o femeie, traversând strada pe trecerea de pietoni. Ambii poartă o pălărie si o mască de protecție facială..

Fotografie via Pikist, domeniu public.

Scris de Ian Inkster

În contextul epidemiei de COVID-19, majoritatea mass-mediei occidentale se concentrează în principal pe politicile guvernamentale, caracterul acestora, eficacitea și domeniul lor de aplicare, precum și costurile economice ale acestora. Subiectele ce revin adesea în discuții sunt carantina, utilizarea măștilor, distanțarea socială, tragediile înregistrate în căminele de bătrâni și printre muncitorii imigranți. Cu toate acestea, s-a ajuns la foarte puține concluzii generale și stabile: unele guverne administrează criza mai bine ca altele; Germania pare a fi elevul model al Europei; țările din estul Asiei par să sfideze majoritatea generalizărilor, etc.

În acest articol, mă voi concentra pe un subiect subiacent care a primit puțină atenție, dar care este în măsură să explice mai bine diversitatea experiențelor traversate de mai multe țări fără a invoca diferențele observate în politicile guvernamentale. În ceea ce privește țările europene, argumentul nostru ia în considerare prețul privilegiului de a fi bogat într-o lume dominată de coronavirus.

Primele opt țări cele mai bogate din Europa, cu o populație de peste 10 milioane de locuitori fiecare, au înregistrat peste 1,4 millioane de cazuri de COVID-19 de la data de 24 ianuarie 2020 când a fost descoperit primul caz european în Franța. Cele 363 de milioane de locuitori ai acestor țări au cunoscut (la 13 iulie) o medie de 4 442 cazuri de coronavirus și 520 decese la un milion de locuitori, în vreme ce, la nivel mondial, media a fost de 1 682 cazuri și 73 decese la un milion de locuitori. Țările bogate sunt mult mai afectate decât restul lumii; de exemplu, Asia, cu 2,8 miliarde de locuitori numai în India și China, a înregistrat 3 milioane de cazuri de COVID-19, în vreme ce Europa, cu o populație de aproximativ 740 milioane de locuitori, a înregistrat 2,6 milioane de cazuri.

Este vorba despre o discrepanță enormă, având în vedere stadiul actual al pandemiei, ce sfidează orice prezumție potrivit căreia resursele enorme ale țărilor bogate ar contribui la atenuarea efectelor virusului, în special rata mortalității, în aceste țări în comparație cu țările mai sărace din emisfera sudică. Există un întreg evantai de explicații posibile, însă niciuna nu rivalizează cu impactul enorm al efectelor demografice datorate diferențelor de venituri. În restul articolului, vom demonstra acest lucru cu ajutorul datelor obținute din cele 8 țări cele mai bogate din Europa.

Se știe deja că noul coronavirus prezintă o caracteristică demografică importantă. În general, este inofensiv în cazul tinerilor, infectează în schimb grupele de vârstă mijlocie și poate fi fatal pentru categoriile de vârstă de peste 65 de ani. Nu putem face o delimitare exactă în ceea ce privește factorul vârstă, acest lucru necesitând eventual un studiu epidemiologic post-mortem. Există totuși date ce arată că persoanele în vârstă de 20 de ani sau mai puțin pot fi asimptomatice, și că în același timp, persoanele de peste 60 de ani pot fi nu numai vulnerabile la infecția cu COVID-19, dar și susceptibile de a deceda din cauza acestuia sau ca urmare a unor complicații legate de o deficiență imunitară preexistentă.

Cele opt țări din eșantionul nostru, ce înregistrează un venit ridicat pe cap de locuitor, au cunoscut demult o tranziție demografică care face ca proporția populației tinere să fie în scădere, în vreme ce proporția populației în vârstă este în creștere. Din punct de vedere istoric, există numeroase motive care explică acest fenomen, dar principalul motiv este faptul că dorința de a obține venituri cât mai mari și de a consuma mai mult a înlocuit dorința de a avea copii, aceștia fiind adesea, pe timp de sărăcie, în situația de a lucra pentru a câștiga un venit sau de a servi drept asigurare pentru familiile sărace unde cel ce reprezenta principala sursă de venit a familiei devenea inapt. Încă o dată, veniturile mai importante, alimentația mai bună și disponibilitatea medicamentelor au făcut ca oamenii să trăiască mult mai mult ca înainte în țările occidentale. În concluzie, în lumea de astăzi, țările bogate au mai puțini copii și mai mulți bătrâni, iar țările sărace au mai mulți copii și mai puține persoane în vârstă.

Diferențele dintre țările bogate și cele sărace sunt colosale. În cele opt țări europene industrializate din studiul nostru,  persoanele cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani reprezintă în medie 16 % din totalul populației, iar cele în vârstă de 65 ani sau mai mult 19,9 %. Să facem o comparație cu două grupuri de țări cu venituri mici: un grup de 16 țări unde venitul mediu pe cap de locuitor este estimat, ca putere de cumpărare, la 8 500 dolari, definit de Banca Mondială ca fiind “venit scăzut”, și un alt grup de 29 de țări cu un venit mediu pe cap de locuitor de 2 500 dolari, definit ca fiind “venit mic”. Pentru primul grup, procentul persoanelor cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani este de 32,9 %, cel al persoanelor de 65 de ani sau mai mult este de 6,7 %. În ziua de astăzi, în aceste țări, statisticile indică doar 523 de cazuri de COVID-19 și 28 decese la un milion de locuitori, în vreme ce în Europa statisticile indică 4 442 de cazuri de COVID-19 și 520 decese. Spre deosebire de țările bogate din Europa, în țările mai sărace, numărul persoanelor tinere este mai mare, iar cel al persoanelor în vârstă este mai mic; prin urmare aceste țări sunt mai puțin afectate de pandemie.

Pentru grupul cel mai sărac de 29 de țări, diferențele de vârstă sunt uimitoare. Cu un număr foarte mare de tineri (43,8 % din populația totală) și o proporție mult mai redusă de persoane în vârstă (3,1 %), acestea înregistrează în prezent 165 de cazuri la un milion de locuitor și 3,78 decese. Pe scurt, cele 1,2 miliarde de locuitori din cele 29 de țări cel mai puțin bogate din lume sunt în prezent expuse unui risc de infecție de 165/4 442, și anume aproximativ 4 % din riscul de infecție prezent în cele opt țări europene. În ceea ce privește mortalitatea, media deceselor este de 520 la un milion de locuitori în țările europene din studiul nostru, în comparație cu 3,78 în cele 29 de țări cele mai sărace; astfel, riscul de mortalitate în țările sărace este de aproximativ 1% din cel înregistrat în țările cele mai bogate.

Chiar dacă toată lumea la est de Suez raportează cifre inexacte; chiar dacă toate guvernele care nu sunt democrații liberale europene sunt fie total ineficace în colectarea datelor, fie își obligă populațiile să respecte cu strictețe un ansamblu de măsuri ideale; și chiar dacă modul cum funcționează lucrurile în prezent se va schimba pe măsură ce virusul face ravagii pe planetă, se pare că privilegiul de a fi bogat într-o lume în care există COVID-19 are în prezent un cost. Costul este legat în special de acest virus deoarece venituri mai mari înseamnă mai puțini copii și mai multe persoane în vârstă, iar această distribuție în funcție de vârstă este lovită din plin de forța covârșitoare a naturii.

În cadrul unui grup de venituri, cum ar fi țările bogate din Europa sau cele sărace din Africa, politicile publice pot face o reală diferență – este cazul Germaniei sau al Asiei de Est, care par să reziste tendinței actuale. Ambele grupuri au venituri ridicate și repartiții pe vârstă comparabile cu cele din țările bogate, dar au rezultate mai bune în lupta împotriva coronavirusului. Trebuie însă să recunoaștem că în afara măsurilor luate de puterile publice, există de asemenea diferențe imuabile privind granițele, densitatea populației, nivelul de poluare a aerului și gradul de conectivitate între națiuni, ceea ce ar putea crea variații semnificative în interiorul acestor grupuri de venituri.

Dar nimic din toate acestea nu influențează tendința de bază conform căreia țările europene bogate au cele mai ridicate rate de infecție și de mortalitate cauzate de COVID-19, în ciuda infrastructurilor fizice și sociale superioare. Oricare ar fi modul în care acestea au făcut uz sau abuz de aceste avantaje în politicile lor, rezultatele actuale nu corespund celor din regiunile cele mai sărace ale lumii. Pare evident faptul că pandemia de coronavirus a dus la o diviziune a lumii în funcție de venituri și vârstă.

Profesorul Ian Inkster este specialist în istorie modială și economie politică la School of Oriental and African Studies din cadrul Universității din Londra. A predat și a făcut cercetare la universități din Marea Britanie, Australia, Taiwan și Japonia. Este autorul a 13 cărți despre dinamicile asiatice și mondiale cu un accent particular pe dezvoltarea industrială și tehnologică, și editor al revistei History of Technology din 2000. Cărțile sale în curs de apariție sunt Distraction Capitalism: The World Since 1971 (în traducere liberă: Capitalismul distragerii: lumea începând cu anul 1971) și Invasive Technology and Indigenous Frontiers, Case Studies of Accelerated Change in History (în traducere liberă: Tehnologii invazive și frontiere autohtone, studii de caz ale accelerării schimbării de-a lungul istoriei), împreună cu David Pretel. Îl puteți urmări pe Twitter la adresa următoare @inksterian.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.