Vezi toate limbile prezente aici? Noi traducem toate știrile Global Voices astfel încât toata lumea să aibă acces la tot ce se petrece in lumea întreagă.

Știrea falsă și extirparea acesteia: cum să concepem o educație civică asupra încrederii?

Manifestanții arborează un steag răsturnat ca semnal de alertă în fața birourilor The Washington Post din Washington D.C. în Ziua Inaugurării [ceremonia de învestire a președintelui Donald Trump], 20 ianuarie 2017. Foto: Ivan Sigal.

Manifestanții arborează un steag răsturnat ca semnal de alertă în fața birourilor The Washington Post din Washington D.C. în Ziua Inaugurării [ceremonia de învestire a președintelui Donald Trump], 20 ianuarie 2017. Foto: Ivan Sigal.

[Articolul original a fost publicat pe data de 17 martie 2017]

În manifestul său recent, Mark Zuckerberg afirmă cu tărie că o comunitate mondială puternică bazată pe o rețea ubicuă ar fi soluția împrotriva politicii corupte și doborâte de conflicte. Desigur, știm că Facebook ar profita de această utopie și ar trebui să fim sceptici în ceea ce privește obiectivele ce se ascund în spatele poziției lui Zuckerberg. Dar merită să acordăm o altă șansă acestei idei de a încerca să rezolvăm problemele economice și politice de fond ale societății noastre, pentru a nu ne mai concentra pe efectele provocate de exprimarea online, mai ales cele legate de panica morală din contextul știrii false.

Consternarea cu privire la știrea falsă ce provine de la jurnaliștii occidentali, de la cercetătorii de propagandă și de la organele legislative, a inspirat un val de povești și de dezbateri ce privesc proporțiile atinse de aceasta ca o amenințare la dicursurile noastre publice, la jurnalismul și la sistemele noastre de guvernare. Și putem sesiza că există multe încercări de a înțelege, de a repara sau de a învinui. Cu toate acestea, multe dintre remedierile propuse sunt profund problematice, deoarece recomandă restricții de exprimare prea ample și generale. Soluțiile care ar limita exprimarea supectă sau care ar încuraja puternic intermediarii privați să restricționeze anumite expresii și să acorde prioritate sau să “curețe” altele sunt deosebit de îngrijorătoare.

Săptămâna aceasta [14 martie 2017, n.r.], Germania a fost ultima țară care a introdus un plan ce ar forța companiile de social media să monitorizeze și să cenzureze anumite feluri de exprimare online. Ministrul Justiției, Heiko Maas, vrea să pună presiune asupra companiilor de social media, în special pe Facebook și pe Twitter, ca să urmărească limbajele, afirmând că nu au depus eforturi să facă acest lucru în mod voluntar. Proiectul de lege propune amendarea companiilor de social media cu până la 50 de milioane de euro în cazul în care acestea nu vor elimina curând instigările la ură, știrile false și alte tipuri de discursuri de acest gen.

În acest context, putem lua drept exemplu acele țări – precum China – care au creat regime de reglementare pentru a controla exprimarea online, dar cu precauție. Atunci când încercăm să găsim soluții contra știrii false, ar trebui să fim extrem de atenți să nu ne construim o proprie mașină de cenzură.

Știrea falsă și rolul statului

Multe dintre știrile false recente provin de la grupuri care nu sunt afiliate la un stat, dar Rusia, China, Iran și multe alte state ar trebui să ne amintească faptul că cea mai mare amenințare la discursul nostru public este informația falsă folosită de către guverne în propriul interes. La urma urmei, guvernele au puterea de a uni nuanțele adevărului din texte cu mecanismele de control ale statului. Ar trebui să conștientizăm faptul că unele state care restricționează exprimarea falsului de către proprii cetățeni contribuie la crearea unor povești și relatări înșelătoare despre propria imagine. Atunci când un stat încearcă să controleze ceea ce spune poporul, este timpul să înceapă căutarea primelor semne de tiranie.

În ultimii 20 de ani am fost martorii unor episoade în care statele sau afiliații acestora s-au folosit de știrile false postate pe internet și de dezinformare în cadrul unor agende politice care vizau modelarea opiniei publice. Printre cele mai bine documentate exemple se află postacii partidului comunist chinezesc supranumiţi “50 de cenţi“, “fabrica de troli” a lui Putin și “astroturfing-ul” guvernului Statelor Unite ale Americii, concepute pentru a invada forumurile de pe internet şi social media cu falsuri şi diversiuni.

În același timp, unele state au luat măsuri pentru a reglementa, a restricționa și chiar incrimina poveștile false spuse de cetățeni și jurnaliști, în încercarea de a controla exprimarea prin metode punitive. În Bahrain, China, Egipt, Turcia, Rusia, Venezuela, Iran și în alte părți ale lumii, utilizatorii de social media au fost arestați și judecați pentru distribuirea unor informații considerate false sau greșite de către guverne. Noile regulamente din China interzic folosirea “informațiilor nedemonstrate distribuite pe rețelele sociale”, “citarea pe site-uri web de la surse anonime sau de știri false și fabricarea de știri plecând de la zvonuri, presupuneri sau imaginație”.

O declarație recentă emisă de către un grup de organizaţii interguvernamentale, printre care se află inclusiv raportorul ONU pentru libertatea de expresie, David Kaye, discută despre aceste eforturi de reglementare din perspectiva dreptului şi a normelor internaţionale. Acestea subliniază că doctrina internaţională a drepturilor omului protejează în mod explicit exprimarea care este contrară sau diferă de pozițiile guvernamentale, chiar şi atunci când sunt incorecte din punct de vedere al faptelor. Abordările normative şi tehnice pentru a reduce știrile false ar trebui, susțin ei, să continue să protejeze diversitatea şi abundenţa exprimării lingvistice. Ei scriu:

the human right to impart information and ideas is not limited to “correct” statements…the right also protects information and ideas that may shock, offend and disturb, and that prohibitions on disinformation may violate international human rights standards, while, at the same time, this does not justify the dissemination of knowingly or recklessly false statements by official or State actors…

Dreptul omului de a răspândi informaţii şi idei nu se limitează la “corectitudinea” declaraţiilor… acest drept protejează, de asemenea, informaţii şi idei care pot şoca, ofensa şi deranja; interdicţiile pe dezinformare pot încălca standardele internaţionale în domeniul drepturilor omului, dar, în acelaşi timp, acest lucru nu justifică difuzarea de declaraţii false cu bună ştiinţă sau din neglijenţă de către stat sau reprezentanții săi oficiali…

Care este problema, mai precis?

Consecințele concrete ale știrilor false sunt neclare. Un studiu recent realizat de către proiectul de cercetare MIT / Harvard, Media Cloud (cu care Global Voices este afiliat), condus de Yochai Benkler și Ethan Zuckerman, examinează efectele surselor de informare de dreapta în SUA. Acesta sugerează că în loc să ne frângem mâinile în fața ştirilor false, trebuie să ne concentrăm asupra reţelelor de dezinformare care sunt izolate de conversaţiile cel mai răspândite. Benkler şi colegii săi contestă ideea că “internetul este tehnologia care fragmentează discursul public şi polarizează opiniile” şi, în schimb, susţine că “libera alegere a omului şi campaniile politice, nu algoritmul unei companii” sunt factorul care cel mai probabil influenţează construcţia şi difuzarea de dezinformare.

Cu toate acestea, proiectele care vizează controlul știrii false înaintează cu toată viteza înainte. Aceste eforturi pot afecta informațiile ușor-accesibile publicului și pot chiar reduce dreptul nostru la exprimare, dacă nu avem grijă. Abordările tind să aparțină următoarelor trei categorii:

  • Reglarea exprimării online prin ghionți tehnologici care să controleze sau să cenzureze anumite categorii de discursuri
  • Educarea publicului la recunoașterea unei realități în fața unei ficțiuni
  • „Repararea” jurnalismului, în general prin transferuri masive de bani de la sectorul tehnologic

În special, toate aceste abordări se concentrează pe atenuarea efectelor, în loc să se confrunte cu cauzele economice sau tehnice din structura mediatică sau cele din structura socială, politică și economică mai largă care stimulează un discurs.

Reglarea exprimării online

Companiile de tehnologie vor crea sisteme pentru monitorizarea și supravegherea discursurilor, urmărind să construiască sisteme care să stăpânească știrea falsă. Vom descoperi curând că acestea vor avea nevoie de o analiză semantică tot mai amănunțită, vigilentă și, prin urmare, în permanență actualizată pentru a întâlni nevoia de a vâna exprimarea.

Soluțiile propuse contra știrii false implică parțial tehnologia, se bazează pe inteligența artificială și pe prelucrarea limbajului natural. Căutarea și semnalarea unor anumiți termeni, asocieri de cuvinte și formule lingvistice vor fi automatizate. În schimb, limbajul e mai maleabil decât un algoritm și oamenii vor inventa alți termeni și locuțiuni cu care să își exprime opinia.

Vânătoarea de știri false sau discursuri dăunătoare poate să devină un scop în sine datorită evazivității limbajului. Am văzut deja acest lucru cu vânătoarea de limbi “toxice”, într-un proiect recent numit „Perspective”, realizat de Jigsaw de la Google, și vor urma cu siguranță și alte eforturi în acest sens.

Cel mai probabil, companiile vor completa procesele automatizate cu ajutorul monitorizării umane – de la utilizatorii platformei de social media care marchează conținutul suspect, la armatele de agenți care interpretează marcările și aplică restricții. Se vor adăuga, poate, mediatori, bucle de feedback, proceduri juridice și politici de control care să vegheze asupra cenzorilor. Aceste sisteme sunt deja utilizate la combaterea terorismului, a instigărilor extremiste, a violenţei extremiste, a pornografiei infantile și a nudității şi excitării sexuale. Acestea pot fi perfecționate şi extinse ulterior pentru a cuprinde și monitorarea altor tipuri de exprimare.

Soluțiile propuse de această abordare nu recunosc faptul că stimulentele tehnologice care încurajează sțirile false sunt aceleași cu cele care suvenționează industria mediatică – mai specific, reclama se deghizează în conținut editorial.

Teoreticianul Doc Searls numește acest fenomen “adtech” (tehnologie publicitară), deoarece pune accent pe marketingul și mesajele nesolicitate de pe internet. Cu ajutorul conținutului de senzație și al poveștilor ce induc în eroare, evoluția știrii false se bazează în parte pe organizațiile în căutarea profitului sau a influenței politice și vizează un public polarizat. Cei ce produc aceste conținuturi sunt avantajați de un sistem conceput pentru a segmenta și mobiliza publicul în scop comercial. Acel sistem este alcătuit din monitorizarea obiceiurilor de consum, din mesaje publicitare orientate și strategii de marketing direct și din crearea producțiilor editoriale adresate unor segmente specifice de consumatori. Îl putem privi ca fiind un dans al stimulentelor editoriale și publicitare, care se unesc cu scopul de a mări din ce în ce mai mult polarizarea și segmentarea.

Educarea publicului

Abordarea următoare – cea care ne sfătuiește să ne educăm noi – se sprijină pe ideea victoriană a unei mass-media funcționale într-o lume în care oamenii sunt predictibili. Campaniile de educare în domeniul mass-media, pregătirea publicului, verificarea informațiilor, identificarea și condamnarea tacticilor, regimele de abținere de la mass-media, listele de mass-media aprobate, sunt toate soluții care ne fac să ne învinuim pentru că nu ne potolim poftele. Nu este greșit să credem că suntem susceptibili atracției ce provine de la endorfina injectată de senzaționalul și banalul caracteristice strategiilor mass-media pentru a ne capta atenția, sau că educația contribuie la formarea unui cetățean cu principii sănătoase. Totuși, acesta este un fel de învinuire a victimei.

„Repararea” jurnalismului

Cea de-a treia abordare, unde majoritatea resurselor sunt destinate îmbunătățirii jurnalismului, este unul dintre exemplele în care comunitatea jurnalistică sare la ocazia de a-și reafirma competența și valoarea. O presă mai proactivă și mai dotată este vitală pentru bunăstarea noastră civică, dar discuțiile despre jurnalism trebuie să înceapă de la lipsa de încredere acumulată în ultimele decenii de către cei care au făcut de rușine această profesie. Datorăm acest deficit reportajelor tot mai senzaționale și superficiale, știrii de divertisment și companiilor care urmăresc mai mult profitul decât binele public și al cititorilor.

Având în vedere că presa liberală și capitalistă are ca principal obiectiv în modelul său de afaceri acela de a vinde ochi sponsorilor, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că am început să ne ferim de ea. Și chiar dacă eforturile necesare pentru întărirea jurnalismului și a încrederii publice sunt importante, ele nu vor elimina știrea falsă.

Deci despre ce vorbim în realitate?

Dintre abordările despre controlul exprimării inadecvate online propuse până în prezent, nici cele tehnologice, nici cele umaniste nu adresează nevoia noastră de a ne confrunta cu cauzele sociale, politice și comunitare profunde ale exprimării de ură sau false. În schimb, ei încearcă să restricționeze comportamentele și efectele lor bazându-se pe bunele oficii ale intermediarilor noștri tehnologici pentru acest serviciu. Nu ne cer să analizăm mai atent construcția socială și politică a comunităților noastre. Ei nu propun soluții pentru a adresa ura, discriminarea și prejudecăţile din societățile noastre; ei nu examinează disparitatea veniturilor, planificarea urbană, șansele de acces la educație sau chiar structurile noastre de guvernare.

Spre frustrarea noastră, am mai văzut aceste abordări înainte, în eforturile de reducere a “extremismului” online, unde au avut, de asemenea, rezultate dubioase. Combaterea extremismului violent (CEV) este afectat de aceleași defecte de definiție în ceea ce privește natura problemei, dar acest lucru nu împiedică guvernele să creeze răspunsuri necorespunzătoare. De exemplu, uitați-vă la numeroasele proiecte de “contranarațiune”, cum ar fi „Welcome to ISIS Land”, finanțat de Departamentul de Stat al SUA. Aceste proiecte, susținute de guverne, organizații internaționale și companii, urmăresc o serie de abordări tehnice, de comunicare și politice, cu scopul de a controla extremismul.

David Kaye, într-o declarație comună anterioară privind CEV, remarcă „nerealizarea definițiilor termenilor cheie precum extremism sau radicalizare”. „În absența unei definiții clare, acești termeni pot fi folosiți pentru a interzice o gamă largă de expresii legitime”, cu riscul de a provoca daune colaterale, prin supravegherea și urmărirea sistematică declanșată de autocenzorul din noi toți, ceea ce duce la reducerea participării civice și a dialogului.

Cum începem să abordăm provocările mai mari, cele care se află dincolo de remedierile tehnologice simple sau de învinuirea de sine? Nu există soluții ușoare pentru inechitățile economice și sociale care creează divizări, iar stimulentele tehnologice și economice care stau la baza ecosistemului nostru actual de informare sunt profund înrădăcinate. Trebuie, totuși, să găsim o modalitate de a începe discuții serioase despre aceste provocări sistemice, în loc să pierdem vremea cu efectele lor sau pur și simplu să atribuim responsabilitatea nou-veniților.

Sir Tim Berners-Lee, inventatorul internetului, vrea să urgentăm reformarea sistemelor și a modelelor de afaceri pe care le-am creat pentru a ne finanța viața online. El subliniază, de exemplu, faptul că utilizarea datelor cu caracter personal de către companii duce la crearea de societăți de supraveghere, ceea ce exercită efecte înspăimântătoare asupra libertății de exprimare. El sugerează căutarea unor alternative la concentrarea atenției și a puterii în mâinile unui număr mic de companii de social media, care fac profit prin prezentarea unui conținut “surprinzător, șocant sau conceput pentru a face apel la prejudecățile noastre”. Îl îngrijorează folosirea acelorași tactici în publicitatea politică și efectul acesteia asupra sistemelor noastre de politică electorală.

Confruntarea inegalităților noastre sociale și economice este și mai dificilă. Este provocarea timpului nostru să găsim limba cu care să purtăm o dezbatere sinceră și cinstită despre modul în care ne construim economiile și statele noastre, despre modul în care se repartizează beneficiile și despre valorile care ne conduc. Construirea unor comunități civice bazate pe încredere, atât online, cât și offline, este activitatea continuă și vitală pentru conversațiile publice despre viitorul nostru colectiv.

Nu este o mică ironie faptul că sistemele de comunicații pe care le-am construit pentru a susține o asemenea dezbatere sunt în pericol, atât din cauza celor care ar arunca în aer normele sociale ale discursului civic pentru scopurile lor ideologice, cât și din cauza celor care încearcă să controleze expresia extremă sau înșelătoare. Este ușor să dăm vina pe tehnologiile care ne facilitează viața civică colectivă. Este mult mai dificil să ne uităm la ansamblul vieții noastre civice și să determinăm dacă și cum ar putea să eșueze.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.