Muzicienii ruși cântă despre rezistența împotriva războiului, dar puțini oameni îi iau în serios

Captură de ecran din videoul de pe YouTube a lui Monetochka. Este un colaj de videouri trimise de ascultătorii ei din Ucraina și Rusia. Utilizare corectă.

Muzica este o metodă de rezistență puternică care este folosită în acest scop de secole. În ultimii ani ai Uniunii Sovietice, muzica a jucat un rol major în sprijinirea ideilor noi și dizidente. Mai recent, în Rusia, care duce un război pe scară largă în Ucraina din 24 februarie 2022, unii muzicieni s-au poziționat de partea guvernului autoritar pro-rus, iar alții au devenit vehemenți cu declarațiile lor împotriva războiului.

Din păcate, cântecele rusești profunde împotriva războiului primesc mai puțină atenție decât cele propagandistice ale artistului îmbrăcat în piele al Kremlinului pe nume Shaman (Yaroslav Dronov). În 2022, acesta a lansat melodia intitulată „Sunt rus” („Ya russkiy”). Aceasta a avut parte de un succes rapid, devenind o parte importantă a culturii pop din Rusia, adunând peste 42 de milioane de vizualizări. Cu toate acestea, melodia a fost ridiculizată pe mai multe platforme de socializare rusești. Ulterior, Shaman a devenit un cântăreț bine venit la mai multe adunări pro-guvern și pro-război. Unii oameni îl compară cu modelele din posterele propagandei naziste. Popularitatea sa bine meritată este discutată pe YouTube și în mass-media online care publică articole despre cultura rusă în contextul războiului actual din Ucraina.

Pare că nu există cultură muzicală în Rusia, în afară de Shaman, când de fapt există și rezistență culturală. Dacă muzica din Rusia împotriva războiului ar fi un gen muzical,  atunci ar exista mai multe capete de afiș.

Muzicieni cunoscuți care au luat o poziție anti-război

În primul rând, există o super trupă compusă din colaboratori frecvenți: Noize MC, un rapper, o cântăreață cu glas ascuțit numită Liza Monetochka și partenerul ei Vitya Isayev. Într-o serie de concerte caritabile numite „Vocile Păcii”, aceștia cântă noile melodii de rezistență, dar cea mai celebră dintre ele, un hit numit „Oameni cu arme”, a fost scrisă cu câțiva ani înainte de începerea războiului.

Versurile sale sarcastice spun așa:

‘Плохих’ людей с автоматами всех убьют
Из них ‘хорошие’ сделают решето
А если всё-таки ‘плохие’ вдруг победят
Значит просто ‘плохими’ были не те

Toți băieții „răi” cu arme vor fi uciși
Cei „buni” vor face găuri în trupurile lor
Iar dacă cei „răi” vor triumfa
Va însemna că ceilalți erau „răi”

Multe videoclipuri ale acestor artiști au o componentă vizuală importantă. Melodia „Nimeni nu a fost rănit” a celor de la Vocile Păcii nu ar fi la fel fără videoclipul animat care o acompaniază și care fac referire la două perioade importante din istoria Rusiei: animația sovietică tristă caracteristică anilor 1980 și Mr. Freeman, un personaj minimalist în alb și negru, care este protagonistul animat de la începutul anilor 2010, o perioadă caracterizată de proteste anti-Putin în Rusia.

„Voi supraviețui”, o melodie a tinerei artiste Monetochka, are și un videoclip pe YouTube. Acesta este făcut din videouri scurte filmate de urmăritorii săi de pe Instagram și TikTok, inclusiv civili care au supraviețuit asediului din estul Ucrainei.

„Arzi”, o altă melodie celebră a sa, are acum un videoclip animat, regizat de Lado Kvataniya, care ilustrează ororile invaziei.

Un alt super star al muzicii rebele rusești este rapperul Oxxxymiron cu melodia sa „Oyda”, în care își exprimă furia, făcând apel la decolonizarea moștenirii rusești. Miron Fyodorov (numele său adevărat) este celebru pentru jocurile sale de cuvinte și trimiterile literare.

Unele dintre versurile acestei melodii spun așa: „Steagul nostru/Are zăpadă albă și râu albastru (și nimic altceva)”, iar în videoclip apare o imagine a unui steag al Rusiei în culorile alb-abastru-alb, un nou simbol ales de grupuri care militează împotriva războiului pentru a nega necesitatea vărsării de sânge. Autoritățile ruse etichetează atât melodia, cât și steagul ca fiind extremiste, și în consecință sunt interzise.

De fapt, „oy, da” este o interjecție neutră care poate însemna atât „o, da”, cât și „dacă trebuie”. „Oyda” ar putea fi considerat un termen analog pentru cuvântul din engleza veche „Hwæt” (Ascultă!) de la începutul poemului „Beowulf”. La două săptămâni după premiera melodiei „Oyda”, o parte din societatea rusă a fost șocată de exclamația similară „Goyda!”, rostită pe scenă de un susținător al Kremlinului, actorul Ivan Okhlobystin. Potrivit unei anecdote istorice, „Goyda!” era o expresie folosită de oprichniks, soldații din aparatul  de represiune al lui Ivan cel Groaznic în secolul 16, chiar înainte de a masacra oameni în numele țarului. Se face referire la Okhlobystin într-o altă melodie de protest numită „Imnul condamnaților sau Goyda, orcilor!” de Maxim Pokrovsky.

Пускаем газы и нефть бурим.
Пусть курит Третий Рейх, мы – Третий Рим!
Решит начальник за нас с тобой,
Кто грузом 200 полетит домой!

Să facem să curgă gazul și să forăm petrol.
Al Treilea Reich nu se poate compara cu noi, noi suntem A Treia Romă!
Șeful [Putin] va decide pentru mine și pentru tine
Care dintre noi zboară acasă ca încărcătură 200 [ucis în acțiune]

Pokrovsky este solistul trupei rock celebre „Nogu Svelo” și unul dintre artiștii ruși care critică extrem de fățiș regimul lui Putin. Din 2022 încoace, acesta a lansat multe piese ca „Ucraina”, „Generația Z” și „Nu avem nevoie de război”, care au devenit destul de populare printre vorbitorii de rusă din toată lumea.

Vladi, Zemfira și Yuri Shevchuk au înregistrat și ei piese împotriva războiului

Alt muzician celebru, rapperul Vladi, a lansat un întreg album cu melodii împotriva războiului numit „Februarie nu se mai termină”, făcând referire la februarie 2022, atunci când Rusia a lansat invazia pe scară largă în Ucraina. Una dintre piese, numită „Cum dracu este posibil?”, amintește perfect de primul șoc al agresiunii din punctul de vedere al unui rus care este împotriva războiului.

Citește mai multe: „Cum dracu este posibil?” Un rapper rus lansează un album împotriva războiului [en.]

O altă piesă importantă este „Carne” a vedetei rock Zemfira. Piesa are o melodie tristă, vocea artistei oscilând între șoapta „De ce am venit aici?, care exprimă tăcerea rușilor, și strigătul sfâșietor „Este miezul nopții în Mariupol”, distrugerea acestui oraș important fiind doar una dintre ororile care au șocat-o pe cantautoare.

Tânărul producător și compozitor de coloane sonore Dmitry Emelyanov a lucrat cu mulți artiști ruși celebri, inclusiv cu Zemfira, dar a ajuns în lumina reflectoarelor în 2023 cu albumul „Lupi pe terenul de vânătoare”, pe care l-a scris împreună cu Yuri Shevchuk, solistul trupei rock celebre DDT, înființată în 1980. În 2010, Putin s-a făcut de râs pretinzând că nu știe cine este Shevchuk. Replica ironică a artistului „Sunt Yura, un muzician” a devenit rapid o memă și a dat numele unui documentar despre acesta. Ultimul său album include piese geniale ca „Patrie mamă, întoarce-te acasă”, și piesa plină de speranță „Înmormântarea războiului”, care pot fi pe placul unei audiențe mai conservatoare datorită melodiilor aparent de modă veche.

Спой песню светлую, чувак
Спой о любви — и будет так
Со всей землёю для войны
Устроим похороны мы

Cântă un cântec vesel, omule
Cântă despre iubire și lasă lucrurile meargă
Vom unifica întreaga lume
Pentru a organiza o înmormântare războiului

Muzică care scoate în evidență tragedia mamelor care își pierd copiii

Manija Sangin, o activistă pentru drepturile omului, ultima artistă din Rusia care a cântat la Eurovision și soția lui Lado Kvataniya, a lansat piesa în engleză „Soldat”, al cărei videoclip este bazat pe dans. Piesa scoate în evidență tragedia mamelor care își pierd copiii în timpul serviciului militar.

Aceeași idee se află și în spatele videoclipului piesei „An Nou fericit, fiul meu” de Maxim Pokrovsky, pe care l-am amintit mai devreme, și a trupei sale Nogy Svelo. În videoclip joacă Ciulpan Hamatova și Arthur Smolyaninov, doi actori ruși celebri aflați în exil.

Little Big, o trupă celebră care trebuia să meargă la Eurovision în 2020, a lansat videoclipul piesei „Ștergerea unei generații”, care i-a scandalizat pe unii urmăritori pentru că nu a dat vina pe niciuna dintre părțile implicate în conflict.

Unii muzicieni nu condamnă direct războiul, ci folosesc alte metode pentru a-și exprima poziția

Există și mulți artiști ruși care lansează piese interpretabile în mai multe moduri. Unii fani le văd ca fiind împotriva războiului, dar mulți ar spune că aceștia exagerează sau că își fac iluzii. Acest lucru este în ton cu faptul că mulți oameni înlocuiesc de bună voie cuvinte cenzurate ca război și explozie cu substitute oferite de mass-media de stat. Versurile nu atât de dure fac ca melodiile acestea să fie promovate în ciuda cenzurii rusești. Deși era celebră la începutul anilor 2000, melodiile cântăreței de rock Diana Arbenina „O noapte fără o declarație de război” și „Nu tăceți” încă există în înregistrări din concertele sale live publicate de fani online.

Melodia plină de teamă „Va trebui să tac” a mult mai tinerei Erika Lundmoen pare a fi un răspuns direct la piesa „Nu tăceți”. Din descrierea de pe Apple Music, aflăm că Lundmoen este o cantautoare care aduce în muzica pop din Rusia un amestec unic de melodii de evadare și o vulnerabilitate sinceră.

Pentru unii muzicienii îndemnul „tăceți” a reprezentat un sfat bun, deoarece concertele Arbeninei au fost interzise recent în Rusia, ceea ce s-a întâmplat majorității artiștilor menționați în acest articol.

Citește mai multe: La petrecerile școlare de Revelion din Moscova, se pare că anumite melodii sunt considerate nepotrivite [en.]

Unele melodii și unii artiști au revenit dintr-odată în playlisturile audiențelor care condamnă războiul, ca de exemplu Alla Pugaciova, o vedetă sovietică care a fost zâna bună a popului rusesc la modă în acea vreme. Atunci când soțul ei, comediantul Maxim Galkin, s-a opus războiului, iar cei doi au plecat cu familia din țară, Alla s-a confruntat cu o campanie groaznică de știri false îndreptate împotriva ei. „L-am rugat odată pe Yaroslav Dronov [Shaman] să spună un lucru important, acum îl voi spune și eu, chiar dacă nimeni nu m-a rugat să o fac: «Mă veți auzi din nou!» Fie că vă place sau nu, timpul a arătat că sunt încă în inimile voastre”, a scris diva pe Instagram în noiembrie 2023.

Dacă toți muzicienii ruși care încă mai trăiesc trebuie să aleagă o tabără, până și artiștii decedați sunt aduși la viață cu ajutorul inteligenței artificiale pentru a spune ceva. De exemplu, cântărețul celebru de rock din anii 1980 Victor Țoi, care a murit în 1990, a fost adus la viață cu ajutorul inteligenței artificiale în acest videoclip. Copia sa digitală cântă un imn critic din 1988 numit „Un tren în flăcări”, scris de o un alt star rock numit Boris Grebenschikov. Metafora trenului în flăcări este despre Rusia, de unde nimeni nu poate scăpa și care este în război cu proprii cetățeni.

Aruncând privire asupra comentariilor de sub videoclipurile din acest articol se poate observa că ascultătorii își exprimă adesea regretul pentru audiența scăzută a muzicii împotriva războiului, chiar dacă unele videouri au fost vizualizate de milioane de ori, făcând această tristețe inutilă.

Apreciatul producător Roman Liberov a reunit recent unii dintre artiștii menționați mai sus, dar și mulți alții. Împreună, aceștia au filmat concertul „Noi existăm”, care a avut premiera pe 12 decembrie 2023. Prin acest proiect muzical anti-război, artiștii se opun retoricii conform căruia rezistența rusă împotriva războiului este ceva marginal. Poate că muzica lor va ajuta la depășirea retoricii existenței unei majorități pro-Putin  în Rusia.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.