Vezi toate limbile prezente aici? Noi traducem toate știrile Global Voices astfel încât toata lumea să aibă acces la tot ce se petrece in lumea întreagă.

“Suntem aici pentru a vă sprijini”: anunţul făcut de olandezi pentru refugiaţi

A Dutch man holding up a sign to welcome refugees at the platform at Amsterdam Central station

“Bun venit. Suntem aici pentru a vă sprijini.” Un voluntar olandez le urează bun venit refugiaţilor de pe peronul gării din Amsterdam FOTO: Faten Bushehri

După ce am ajuns în gara din Amsterdam în jurul orei 10 p.m, am observat un bărbat care ţinea în mână o pancartă pe care scria: “Bun venit. Suntem aici pentru a vă sprijini”.

M-am oprit şi i-am spus că am auzit că au nevoie de vorbitori de limbă arabă pentru a facilita conversaţiile cu refugiaţii din Orientul Mijlociu. Faţa omului s-a luminat. M-a condus într-un colţ unde se organiza mâncarea, băutura, hainele, jucăriile şi altele pentru venirea refugiaţilor.

Locuiesc în Amsterdam de 2 luni iar în ultima perioadă s-a tot auzit vorbindu-se despre sosirea refugiaţilor în oraş. Anticipând că valul se va extinde în toată Olanda, un grup de voluntari s-a unit pentru a ajuta la mutarea refugiaţilor.

Grupul care aşteaptă în gara din Amsterdam are orarul sosirilor, concentrându-se mai mult pe trenurile care vin din Franţa, Germania şi Belgia fiindcă probabilitatea ca ele să transporte refugiaţi este mai mare.

Ceea ce trebuia să fac eu era simplu: să îi salut, să stau de vorbă cu ei, să îi întreb dacă le este foame, dacă au nevoie de apă sau haine, să înveselesc copiii, să le explic ce urmează să se întample. Ceea ce nu am anticipat au fost poveştile pe care refugiaţii aveau să mi le spună.

Au ajuns unul câte unul, uşuraţi şi încântaţi de faptul că în sfârşit au sosit, povestind cum s-au îmbarcat în Turcia pe “barca morţii” pentru a ajunge în Grecia iar apoi în Olanda.

Khalid, un bărbat de 30 de ani, mi-a povestit cum barca gonflabilă în care a călătorit transporta 49 de persoane, printre care femei şi copii. Fiindcă aceasta era arhiplină şi nu era proiectată să suporte o aşa mare greutate, au trebuit să arunce din propriile bagaje pentru a se salva. Au debarcat în portul grecesc Mytilene uzi leoarcă şi tremurând de frig în timp ce guvernul grecesc privea. Khalid este foarte recunoscător unor turişti olandezi care s-au oferit imediat să îi ajute. Îşi aminteşte că o femeie l-a înfăşurat într-o pătură caldă.

12036978_10153052343792624_5620490359870808693_n

Refugiaţi în gara din Amsterdam aşteptând transportul către taberele temporarea FOTO: Faten Bushehri

“Toţi deveneam din ce în ce mai descurajaţi în bărci,” povesteşte Khalid. “Dar ne încurajam unul pe altul. Bărbaţii  strigau “ Haideţi, vom reuşi! Avem femei şi copii la bord!” Doar aşa am reuşit să continuăm.”

La sosirea în portul Mytilene, Khalid îşi aminteşte că au mers pe jos mai mult de 50 de kilometri, din nordul insulei înspre sud. El arată înspre un prieten despre care povesteşte că a fost bolnav zile la rând din cauză că a călătorit prea mult pe apă.

O femeie din Siria ne întrerupe pentru a împărtăşi cu noi experienţa ei în ceea ce priveşte călătoria, şi anume că barca lor a explodat deoarece erau prea multe persoane în ea. “Când îmi amintesc prin ce am trecut, îmi vine să plâng.” spune ea. Au trebuit să înoate ultimii metri pentru a ajunge la ţărm. Ea, cei trei băieţei şi soţul său au părăsit Al Raqqa, care este momentan sub complet asediu ISIS.

O altă femeie îmi spune cât a plătit pentru a călători cu barca: 1.400 de euro de persoană. O altă familie a plătit 4.000, pe care i-au împrumutat de la cunoscuţi.”Ai plătit 4.000 de euro pentru a fi la un pas de moarte?” am spus unuia din ei. “Oricum am fi putut muri în Siria” mi-a răspuns.

Un bărbat pe nume Abu Shadi, de 50 de ani este nerăbdător să se conecteze la internet pentru a vorbi cu copii săi. Fiica lui locuieşte în Breda, la o oră şi jumatate de Amsterdam. Fiul său locuieşte în Suedia. De îndată ce se stabileşte în tabără, mă priveşte cu un zâmbet trist. “Toată familia mea este răspândită în diferite ţări.” îmi spune el. În timp ce urmăreşte o fotografie a unui tânăr de 20 de ani, lacrimi îi curg pe obraji.” Se face un an de când fiul meu Feras lipseşte. Forţele Bashar Al Assad l-au răpit. Nici nu ştiu dacă e mort sau viu.”

În timp ce încerc să empatizez cu supărarea şi durerea de neimaginat a lui Abu Shadi, sunt chemată pentru a fi intermediar între un doctor olandez şi un bărbat de 23 de ani care s-a tot plâns de o cumplită durere de cap, însoţită de tuse şi iritaţie. Deoarece a dormit săptămâni întregi pe podea în diferite tabere, iritaţia s-a răspândit peste tot corpul. Este prima dată când văd interiorul unei ambulanţe.

Am întâlnit doi bărbaţi din Irak care au fost capturaţi de ISIS însă au reuşit să scape şi să fugă din ţară. Primul, un fost general, a fost ţinut prizonier timp de 17 zile. I-au rupt umărul drept deoarece avea un tatuaj cu harta Irakului, l-au legat la ochi şi l-au prins de un ventilator. Celălalt, Ahmed, povesteşte cum l-au luat prizonier cei de la ISIS şi cum l-au ameninţat cu cuţitul la gât. “19 oameni au fost ucişi în faţa noastră iar eu am fost unul dintre supravieţuitori. Nu ştiu cum am scăpat.”

Two Iraq refugees who managed to escape after being captured by ISIS are flanked by a Dutch volunteer (L) and the author (R). PHOTO: Faten Busheri.

Cei doi bărbaţi irakieni care au reuşit să scape după ce au fost capturaţi de ISIS, împreună cu Joost, un voluntar olandez (stânga) şi autoarea (dreapta). FOTO: Faten Bushehri.

Vorbind cu ei în arabă, s-au arătat emoţionaţi la auzul unei limbi familiare şi m-au întrebat de unde sunt. Sunt ruşinată să recunosc că sunt din Bahrain, ţară care a contribuit la războiul din Siria.

Iată-mă aici, un rezident privilegiat în Olanda, studentă la o universitate de top pentru a câştiga un loc la buget la master. Cele mai mari griji ale mele sunt examenele în timp ce ei stau îngrămădiţi într-un colţ din gară, întrebându-se ce le rezervă viitorul.

Mohammed îmi mărturiseşte că şi-a lăsat soţia şi copilul în Siria promiţând doar că va ajunge în Europa şi că vor veni şi ei de îndată ce reuşeşte să se stabilească. ” Nu ne dorim să devenim o povară pentru societate.” îmi spune. “Sunt asistent. Vreau să învăţ olandeza şi să încep să lucrez.”

În timp ce refugiaţii se obişnuiesc cu ideea că au ajuns în Amsterdam, copiii sar în jurul voluntarilor, bucurându-se de noile lor jucării. În curând vor urca într-un autobuz de la Crucea Roşie care îi va transporta către tabără, unde vor începe o nouă viaţă.

Pentru mai multe informaţii despre  RefugeesWelcome Amsterdam, vizitează pagina lor de Facebook.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.