Uzbekistan aduce un omagiu mișcării reformiste jadid într-un nou documentar

Reprezentarea activistului jadid, scriitorului și jurnalistului Mahmudkhodja Behbudiy din filmul documentar. Captură de ecran din videoul de pe Youtube al celor de la Blue White and Green Production. Utilizare corectă.

Pe 20 noiembrie, un film documentar uzbec numit Armon: Jadidchilik Tarixi (Visul: istoria jadidismului) a avut premiera pe YouTube. Compania de producție din spatele filmului, Blue, White and Green Production, l-a făcut disponibil în uzbecă și rusă, iar versiunile ulterioare poartă numele „Mechtateli” (Visătorii).

Documentarul este disponibil în uzbecă pe YouTube:

Acesta spune povestea mișcării reformiste și moderniste care a ajuns să fie cunoscută drept jadidism. Aceasta a fost activă în Uzbekistan și în alte părți din Asia Centrală la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20, atunci când regiunea făcea parte din Imperiul Rus, iar apoi din Uniunea Sovietică, după Revoluția din Octombrie 1917.

Membrii acestei mișcări, jadidii, și-au primit numele datorită implementării unor reforme educaționale care au introdus școlile usul-i jadid (cu metodă nouă). Caracteristica definitorie a acestor școli era folosirea metodei fonetice în predarea alfabetului arab și includerea materiilor seculare în programa școlară.

Adepții mișcării aveau civilizația și progresul ca obiectiv final și vedeau reformele educaționale, politice și sociale ca fiind principalele mijloace de a-l atinge. Ei au militat activ pentru educarea fetelor în școli, spunând că femeile educate reprezintă o parte foarte importantă a societății. Politica de non-intervenție socio-culturală în regiune a Imperiului Rus a lăsat suficient spațiu activiștilor să-și implementeze reformele.

Educația nu era singurul domeniu care avea nevoie de reforme, potrivit acestora. Mulți dintre ei studiaseră la Istanbul datorită societății filantropice pentru educarea copiilor înființată de negustori bogați din Bukhara, pentru ca fiii lor să aibă parte de o educație modernă în străinătate. Studiind acolo, tinerii jadidi au descoperit ideile de progres și modernitate, ceea ce i-a forțat să militeze pentru reforme acasă.

Jadidii au folosit literatura și teatrul pentru a îndemna la o gamă largă de reforme. Poate cel mai celebru exemplu este lucrarea numită „Poveștile unui călător indian” de Abdurauf Fitrat. Autorul se distinge ca fiind un călător din India care vizitează Bukhara ca mijloc de a critica corupția clerului tradițional (ulama), sistemele de sănătate și de igienă precare și degradarea orașului în general. Un alt jadid celebru, Mahmudkhodja Behbudiy, a scris prima piesă de teatru modernă în uzbecă numită „Padarkush” (Patricidul) despre pericolele ignoranței.

Istoria jadidismului reprezintă istoria celor mai importante realizări culturale și politice din Uzbekistan. Membrii săi erau adesea fondatorii genurilor literare, cel mai ilustru exemplu fiind Abdulla Qodiriy, care este considerat fondatorul prozei uzbece cu romanul său „Utkan kunlar”(Vremuri trecute), care este cartea de căpătâi a literaturii uzbece.

Iată filmul „O'tgan kunlar”, o adaptare după romanul lui Abdulla Qodiriy.

Documentarul spune povestea acestora și a altor jididi celebri cu ajutorul rudelor lor și a experților locali și străini asupra jididismului, dar și prin recrearea unor momente istorice în care sunt implicați acești oameni.

O soartă tragică îi aștepta pe jadidi în anii 1930, deoarece sovieticii își consolidaseră puterea și eliminaseră intelectualii locali. Jadidii au fost executați sub acuzații de activități contrarevoluționare în calitate de panturciști în timpul Marii Epurări din 1937. Mulți dintre ei au murit pe țărmurile râului Ankhor din capitala Tașkent, acolo unde guvernul uzbec a construit Muzeul Victimelor Represiunilor Politice în 2001.

Jadidii au început să revină în spațiul public în timpul mandatului actualului președinte Shavkat Mirziyoyev. În 2020, acesta le-a oferit post-mortem lui Abdulla Avloniy, Mahmudkhodja Behbudiy și Munavvarkori Abdurashidkhanov Ordinul Președintelui „Pentru Mari Servicii” datorită „contribuției lor la formarea sistemului național de educație”.  Pe 11 și 12 decembrie, Uzbekistan a găzduit o conferință intitulată „Jadidii: idei cu privire la identitate națională, independență și statalitate”.

Se pare că reîntoarcerea jadidilor în spațiul public va fi una de durată, guvernul folosind moștenirea lor ca sursă de inspirație. Vorbind la conferință, consultantul șef a  lui Mirzioyev, Saida Mirziyoyeva a spus că „ideile, visele și dorințele jadidilor sunt reflectate în politicile” ale președintelui.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.