Andrei Kurkov în Ucraina, foto folosită cu permisiune.

Andrei Kurkov este unul dintre cei mai traduși autori din Ucraina. Acesta își scrie romanele în rusă, ceva ce nu a mai putut face din momentul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina din februarie 2022, după cum explică acesta într-un interviu cu Global Voices.

Kurkov s-a pregătit pentru a fi traducător de japoneză și a lucrat ca gardian la închisoarea din Odesa, Ucraina, înainte de a-și publica primul roman după căderea Uniunii Sovietice din 1991. Acesta scrie eseuri, articole, cărți pentru copii și scenarii, dar este cunoscut în principal pentru romanele sale, care sunt de obicei un amestec de umor negru, critică socială și o înțelegere profundă a condiției umane. Romanele sale sunt traduse pe scară largă.

După ce Kievul a fost bombardat serios, Kurkov a fost nevoit să doarmă pe coridor. Acum, el ne-a oferit un interviu în engleză pe Zoom. Acesta a fost editat pentru păstrarea stilului și a conciziei.

Filip Noubel (FN): În romanul tău „Albine gri” („Grey Bees”), publicat recent în engleză, scrii despre doi bărbați mai în vârstă dintr-un sat care au trecut prin războiul din 2014 din estul Ucrainei. Ești de acord că ficțiunea spune mai bine povești de război decât, de exemplu, mass-media?

Andrei Kurkov (AK): Before 2013 I travelled extensively in the Donbas region in Eastern Ukraine and this book is more about attitudes specific to that part of the country. Ukraine is huge, and each region has its own mentality. So this novel reflects some the archetypes present in Donbas mentality, such the reluctance to travel outside of their region. I remember once asking an older man there if he had ever traveled abroad, and he said: ‘No I never traveled abroad, I only went to Moscow.’ This illustrated for me the fact that subconsciously, for people of this generation, the Soviet life goes on, and thus Moscow is not considered to be part of a foreign country. But it also also echoes Soviet arrogance toward other formerly Socialist countries: A popular russian saying that stated back then:  ‘Курица не птица, Польша не заграница‘ — that is, ‘A chicken is not a bird, and Poland is not abroad.’

In this novel I also wanted to show that people's attitude are often very accidental. There was no ideology after the fall of the Soviet Union in 1991, people became very passive politically speaking, and often aligned with the local mafia structures when asked to vote. Also, Russia has supported and financed deep nostalgia for the Soviet period. People in Donbas have been constantly reminded how life was much better before 1991  — even though it is not the case. In fact, people simply revisit a time when they were young, so it all seems a happier period in retrospective. In a way, this book is about the reluctance to make a choice, to fully understand the politics of life.

Andrei Kurkov (AK): Înainte de 2013 călătoream mult în regiunea Donbas din estul Ucrainei, iar această carte vorbește în principal despre atitudini specifice acelei regiuni ale țării. Ucraina e imensă, iar fiecare regiune are propria mentalitate. Așadar, acest roman reflectă unele arhetipuri prezente în mentalitatea celor din regiunea Donbas, precum reticența de a călători în afara regiunii. Îmi amintesc că odată am întrebat un bărbat mai în vârstă dacă a călătorit vreodată în străinătate, iar acesta a spus: «Nu, nu am călătorit niciodată în străinătate, am fost doar la Moscova.» Acest lucru mi-a arătat că, subconștient, pentru oamenii din generația lui, viața sovietică continuă, deci Moscova nu este considerată ca făcând parte dintr-o altă țară. Dar reflectă și aroganța sovietică față de alte țări ex-sovietice. Un proverb rusesc de atunci spune: «Курица не птица, Польша не заграница» , adică «Găina nu este pasăre, iar Polonia nu este în străinătate».

În acest roman, am vrut să arăt și că atitudinile oamenilor sunt deseori întâmplătoare. Nu există nicio ideologie după căderea Uniunii Sovietice din 1991, oamenii au devenit foarte pasivi din punct de vedere politic și adesea au fost de partea mafiei locale atunci când li s-a cerut să voteze. De asemenea, Rusia a sprijinit și finanțat nostalgia profundă pentru perioada sovietică. Oamenilor din Donbas li s-a reamintit mereu cât de bună era viața de dinainte de 1991, chiar dacă nu era așa. De fapt, oamenii doar retrăiesc o perioadă din tinerețe, deci totul pare mai frumos în retrospectivă. Într-un fel, această carte este despre reticența de a alege și de a înțelege pe deplin politica vieții.

FN: Descrie ficțiunea mai bine decât mass-media efectele războiului?

AK: Journalism gives fact, and must provide proof. Literature is made of human histories, so it can show their attitudes, and the effect particular events have on them. It provokes understanding and empathy, whereas journalism should lead you to analysis. But when you start analysing human lives, you forget about the human, whereas war is a purely human drama. This is the difference between statistics and the tragedy of a single person who was killed, and whose name you know.

AK: Jurnalismul oferă informații adevărate și trebuie să furnizeze probe. Literatura este făcută din poveștile oamenilor ca să le poată arăta atitudinile și efectul pe care anumite evenimente îl au asupra lor. Acest lucru atrage înțelegere și empatie, în timp ce jurnalismul ar trebui să conducă spre analiză. Dar atunci când începi să analizezi viața oamenilor, uiți de om, iar războiul este exclusiv o dramă umană. Aceasta este diferența dintre statistici și tragedia că o singură persoană, a cărei nume îl știm, a fost ucisă.

FN: Poți scrie în mijlocul unui alt război, dat fiind faptul că locuiești în principal la Kiev?

AK: I haven't been able to write fiction since February 2022 [the start of Russia's full-scale invasion of Ukraine], I tried several times to come back to my unfinished novel, but have failed so far. I do write articles, and essays but less. Partially, this is because I am tired, but also because there is less demand. People across the world are getting used to this idea that this war will last for a long time, and everything they wanted to know about Ukraine, they know at at this point. So new texts about Ukraine are becoming less political because the politics of this war are very well known.

But we will have a huge cultural gap because of the war. And not just because writers are being killed or serve as soldiers and don't have time to write. But also because many authors write fiction that borders with propaganda, because books can be weaponized. But then there is a danger that the aggressor and everything connected to it gets dehumanized.  No doubt this will be an interesting topic for future philologists to study.

AK: Nu am mai putut scrie ficțiune din februarie 2022 [începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina]. Am încercat de mai multe ori să mă reîntorc la un roman neterminat, dar nu am reușit până acum. Scriu articole și eseuri, dar mai puține. Pe de-o parte din cauză că sunt obosit, dar și pentru că este mai puțină cerere. Oamenii din toată lumea se obișnuiesc cu ideea că acest război va dura mult timp și tot ce voiau să știe despre Ucraina, știu până acum. Deci texte noi despre Ucraina devin mai puțin politice pentru că politica din spatele acestui război este foarte bine cunoscută.

Dar avem un decalaj cultural enorm din cauza războiului. Și nu doar pentru că scriitorii sunt uciși sau fac serviciul militar și nu au timp să scrie, dar și pentru că mulți autori scriu ficțiune la graniță cu propaganda, deoarece cărțile sunt folosite ca arme. Dar există și pericolul ca agresorul și tot ceea ce este legat de el să fie dezumanizat. Acesta va fi fără îndoială un subiect interesant de studiu pentru viitorii psihologi.

FN: Putem evita ca perspectivele despre Ucraina din mass-media și din literatură să fie doar despre război, din moment ce prezintă țara într-o manieră foarte reducționistă?

AK: Almost all literature, including poetry, is now about the war. But this is also supported by the publishing industry abroad: All the books being translated from Ukrainian are about the war. Foreign publishers also request Ukrainian refugees to write books about their experiences. So now we have a new ‘refugee literature,’ yet soon those books about war and refugees will loose their appeal. Then Ukraine will need a new breakthrough with some kind of a super-novel to change all of that.

AK: Aproape toată literatura, inclusiv poezia, este acum despre război. Dar acest lucru este sprijinit și de industria editorială din străinătate. Toate cărțile care sunt traduse din ucraineană sunt despre război. De asemenea, editorii străini cer refugiaților ucraineni să scrie cărți despre experiențele lor. Așa că avem acum o nouă «literatură a refugiaților», dar în curând aceste cărți despre război și refugiați își vor pierde farmecul. Atunci Ucraina va avea nevoie de un nou succes cu un fel de super roman pentru a schimba toate acestea.

Pentru a afla mai multe citește colecția de zece eseuri de pe Global Voices scrise de autori ucrainieni care au rămas în Ucraina după februarie 2022: Povești de război din Ucraina.

FN: Cum este piața de carte din Ucraina în prezent?

AK: Inside Ukraine, people read books and want to read about Ukraine and its history, particularly those written by the intellectual elite of the 30s that was eliminated during Stalinist purges, and is known as the ‘executed Renaissance’. Some bookshops are operating, they are certainly not crowded and sales are low, except if there is a reading and signing of a book. Basically, no book event means no sale. Near my place there are weekly readings of prose and of poetry in a literary cafe, something you can see in Kyiv, but also in Lviv. People are now actually preparing for the September Lviv Book Fair. A few new projects are also being organized in the west of Ukraine.

AK: În Ucraina, oamenii citesc cărți și vor să citească despre Ucraina și istoria sa, în special acele cărți scrise de elita intelectuală din anii '30, care a fost eliminată în timpul epurărilor staliniste și este cunoscută ca «Renașterea executată». Unele librării funcționează, dar cu siguranță nu sunt aglomerate și vânzările sunt scăzute, cu excepția cazului în care se citește și se dau autografe pe o carte. Practic, inexistența unui eveniment de carte înseamnă zero vânzări. Se citește săptămânal proză și poezie la o cafenea literară de lângă mine, ceva ce se poate observa în Kiev, dar și în Liov. De fapt, oamenii se pregătesc acum pentru Târgul de Carte din Liov care va avea loc în septembrie. Alte câteva proiecte noi sunt în curs de organizare în vestul Ucrainei.

FN: Care este relația ta personală actuală cu limbile rusă și ucraineană?

AK: I learnt Ukrainian in the Soviet period, and worked as a copy editor of translations of foreign novels into Ukraine. I write prose in Russian, and non-fiction in Ukrainian and English. As most bookshops do not want to sell books in Russian, it makes no sense for publishers to publish paper versions in Russian, but with e-books it is much easier).

There will be an interesting situation after the war: Unless it changes the constitution, the Ukrainian government has to guarantee the development of  ‘Russian and other minority languages.’ Now of course Russian is the language of the enemy, and there is a campaign to remove it. But people still speak Russian on the streets, and in some cities, almost only Russian, like in Odesa. To be clear, speaking Russian is a social phenomenon, not an ethnic one. And yet Russia killed many Russian-speakers in places like Mariupol, so the number of russian-speakers is being reduced. Besides, many younger generation are switching to Ukrainian, and refuse to speak Russian.

AK: Am învățat ucraineană în perioada sovietică și am lucrat ca editor de traduceri ale unor romane străine traduse în ucraineană. Scriu proză în rusă și non-ficțiune în ucraineană și engleză. Din moment ce majoritatea librăriilor nu vor să vândă cărți în rusă, nu are niciun rost ca editorii să publice versiuni în format fizic în rusă, dar cu cărțile electronice este mult mai ușor.

Va fi o situație interesantă după război: dacă nu schimbă constituția, guvernul ucrainean trebuie să garanteze dezvoltarea «limbii ruse și a altor limbi minoritare». Desigur că rusa este limba inamicului acum și există o campanie de scoatere a sa din constituție. Dar oamenii încă vorbesc rusă pe străzi, iar în unele orașe, aproape numai rusă, cum este cazul Odesei. Să fim înțeleși, vorbirea limbii ruse este un fenomen social, nu unul etnic. Și totuși Rusia a ucis mulți vorbitori de rusă în locuri ca Mariupol, deci numărul lor se reduce. În plus, multe persoane din generația mai tânără trec la ucraineană și refuză să vorbească în rusă.

Mai mulți autori de pe Global Voices au scris despre propria relație cu limba rusă din februarie 2022 încoace. Pentru a afla mai multe citește articolele „Cum am ajuns să-mi disprețuiesc limba maternă în Ucraina” și „Cum mi-a răstălmăcit limba războiul din Ucraina”.