Un artist indigen ilustrează povestea ascunsă din spatele creării lacului Kaptai din Bangladesh

Ilustrație din Bor Porong: Povestea lui Priyo Bala Chakma. O poveste vizuală de Tufan Chakma. Ilustrație folosită cu permisiune.

Lacul Kaptai este cel mai mare lac artificial din Bangladesh și este de asemenea o destinație turistică populară. Aflat în districtul Ragamati din dealurile Chittagong, Kaptai este o destinație de vacanță căutată de mulți oameni din Bangladesh (străinii au nevoie de un permis special ca să viziteze lacul). Pentru oamenii din afara regiunii lacul reprezintă poate un loc de relaxare, dar pentru indigenii locali numiți chakma este locul unui eveniment sfâșietor numit Bor Porong sau „marele exod”.

Lacul Kaptai a fost creat în principal pentru generarea puterii hidroelectrice atunci când a fost construit barajul Kaptai în 1962. Barajul, creat pentru centrala hidroelectică Karnafuli, a scufundat 54,000 de hectare de teren agricol. Peste 100,000 de localnici din aproximativ 18,000 de familii, majoritatea din comunități indigene, au fost strămutați atunci, ceea ce a dus la o migrație forțată în India vecină a peste 35,000 de indigeni chakma și hajong.

Povestea felului în visele și viețile a mii de familii s-au sfărâmat din cauza acestui lac este necunoscută multora, așa că Tufan Chakma, un tânăr artist indigen, a dorit să evidențieze evenimentul dramatic pentru noua generație. Studentul la arte plastice a transpus povestea marelui exod într-una vizuală pe Facebook. Munca sa se bazează pe un interviu cu Priyabala Chakma din cartea „Barajul Kaptai: marele exod –autobiografia celor înecați” scrisă de avocata Samari Chakma.

Kaptai lake in Rangamati, Chittagong Hill Tracts. Image from Flickr by author.

Lacul Kaptai din Rangamati, dealurile Chittagong. Imagine de pe Flickr a autorului. Folosită cu permisiune.

Tufan Chakma a vorbit cu Global Voices Bangla pe Facebook Messenger despre motivațiile sale:

The incident that rattled and triggered divisions among the local Chakma community and led to the exodus of a lot of people remains unheard as not much work had been done around it.

Rare works like Pradhir Talukdar's Bor Porong documentary (part 1 and part 2) and Samari Chakma's book ‘Kaptai Dam: Bor Porong’ have inspired me to create this visual story.

Nowadays we have become very much dependent on social media. Throughout the day, various issues appear and slide down in our Facebook newsfeed. I thought, if we can highlight such a big historical event visually in the newsfeed, some people may notice. So I recreated the incident in these arts using my imagination and posted them on on my Facebook page Tufan's Artbin.

Incidentul care a zguduit și a provocat diviziuni în cadrul comunității locale a indigenilor chakma și care a dus la exodul multor oameni rămâne neștiut pentru că nu s-au spus multe despre el.

Demersuri rare precum documentarul Bor Porog a lui Pradhir Talukdar și cartea lui Samari Chakma „Kaptai Dam: Bor Porong” m-au inspirat să creez povestea vizuală.

În ziua de azi am devenit foarte dependenți de rețelele de socializare. Pe parcursul zilei diferite probleme apar și dispar în fluxul de știri de pe Facebook-ul nostru. M-am gândit că dacă pot evidenția vizual un eveniment istoric de asemenea anvergură unii oameni vor observa. Așadar am recreat incidentul prin intermediul artei vizuale folosindu-mi imaginația și am postat ilustrațiile pe pagina mea de Facebook Tufan's Artbin.

Un fragment editat din text și anumite ilustrații publicate pe Facebook de Tufan Chakma sunt prezentate mai jos cu permisiunea artistului. Textul original este în bengaleză.

Bor Porong: povestea lui Priyo Bala Chakma

We used to take refuge under these great mango trees to cool down.

Obișnuiam să ne adăpostim sub acești mangheri mari ca să ne răcorim. Ilustrație de Tufan Chakma folosită cu permisiune.

My name is Priyo Bala Chakma and I am 65 years old. When I married in 1958 at the age of 17, I said goodbye to my father’s village and moved to my in-laws’ house in Burighat village near Rangamati district. The village was so green, you could see only greenery all around.

When temperatures rose in the afternoon, men, women, and children used to take refuge under these great mango trees to cool down. How soothing and comfortable these tree-shades were!

Numele meu este Priyo Bala Chakma și am 65 de ani. Când m-am căsătorit în 1958 la vârsta de 17 ani, am spus adio satului tatei și m-am mutat în casa socrilor mei din satul Burighat de lângă districtul Rangamati. Satul era atât de verde, vedeai doar verdeață peste tot.

După amiază, atunci când temperatura creștea, bărbați, femei și copii obișnuiau să se adăpostească sub niște mangheri mari ca să se răcorească. Ce relaxante și confortabile erau acele umbre de copaci!

Everybody was talking about it quietly, with an undertone of fear.

Toți vorbeau despre asta în șoaptă cu puțină teamă. Ilustrație de Tufan Chakma folosită cu permisiune.

The construction of the Kaptai Dam started a few years ago. I was surprised to hear that all the cultivable lands in our village would be submerged.

Maybe we would also have to leave this village and go far away. I couldn't comprehend this fully—what would drown, who was behind this.

Construcția barajului Kaptai a început cu câțiva ani în urmă. Am fost surprinsă să aud că toate terenurile nostre arabile din sat vor fi sub ape.

Poate va trebui de asemenea să părăsim satul și să mergem departe. Nu înțelegeam întru totul—ce se va scufunda, cine era în spatele acestui lucru.

One day I asked my father what was going on.

Într-o zi l-am întrebat pe tata ce se întâmplă. Ilustrație de Tufan Chakma folosită cu permisiune.

When I asked about it, my father sighed and replied, “far away from the town of Rangamati, the government was building a “goda” (meaning dam) at the mouth of the big river (Karnafuli).

All that was left was to install a gate on this dam. When the gate was closed, the massive stream of the Karnafuli would not be able to flow. As a result, the water level in all the rivers surrounded by the hills would rise. The low agricultural lands we depend on for our livelihoods would be submerged due to the rising water level.”

Când am întrebat despre ce se întâmplă, tata a oftat și mi-a răspuns: „Departe de orașul Rangamati guvernul construiește o „goda” (un baraj) la gura râului mare (Karnafuli). Tot ce mai trebuie să facă este să instaleze o poartă pe acest baraj. Atunci când poarta va fi închisă fluxul masiv al râului Karnafuli nu va mai putea să curgă. Astfel, nivelul apei din toate râurile înconjurate de stânci va crește. Terenurile agricole joase de care depinde traiul nostru vor fi scufundate din cauza nivelului ridicat al apei.”

We became restless thinking about the future.

Am devenit neliniștiți gândindu-ne la viitor. Ilustrație de Tufan Chakma folosită cu permisiune.

Our lives were threatened. Dad said if these places went underwater, we also have to leave this house, this village and this hill. Maybe we would need to migrate to the neighbouring country.

Many in the village still could not believe that the water of the dam would travel miles away and engulf our village. Although some landowners were given forms to start the process of applying for replacement land elsewhere, many could not decide what was the right thing to do.

Viețile noastre erau în pericol. Tata mi-a spus că dacă aceste locuri se scufundă și noi va trebui să ne părăsim casa, satul și dealul. Poate va trebui să migrăm în țara vecină.

Mulți din sat tot nu puteau crede că apa din baraj va parcurge kilometri și ne va înconjura satul. Deși unii proprietari de terenuri au primit formulare ca să înceapă procesul de cerere pentru terenuri în altă parte, mulți nu se puteau decide care este cea mai bună decizie.

When will the dam gate be closed? What would happen to us then?

Când se va închide poarta barajului? Ce se va întâmpla cu noi atunci? Ilustrație de Tufan Chakma folosită cu permisiune.

It seemed that everyone had nothing thing to do except talk about this. When are they closing the gate? And we waited… and waited.

Still, so much work left! Arranging new places to take refuge, fixing boats to survive in the event of a sudden flood, securing our cattle, and whatnot!

Părea că nimeni nu avea altceva de făcut decât să vorbească despre asta. Când o să închidă poarta? Și am așteptat… și am tot așteptat.

Totuși aveam atâta treabă! Să aranjăm noile locuri de refugiu, să reparăm bărcile pentru a supraviețui unei eventuale inundații, să protejăm animalele și câte și mai câte!

We shifted to a new home built up the hill.

Ne-am mutat în altă casă construită sus pe deal. Ilustrație de Tufan Chakma folosită cu permisiune.

In the meantime, our father-in-law's house was moved. We shifted to a new home built up the hill, leaving the big house near the plains so that we would not sink into the water.

Între timp ne-am mutat din casa socrului meu. Ne-am mutat într-o casă nouă construită sus pe deal, lăsând casa mare de lângă câmpii ca să nu ne scufundăm în apă.

It had been raining all day and night.

A plouat toată ziua și toată noaptea. Ilustrație de Tufan Chakma folosită cu permisiune.

At last, that critical moment came. I don't remember much about it (the date, time). It started raining just like a wet gloomy day in the rainy season. It rained all day and night. The water started to rise slowly. When a severe storm hit us, the water level rose swiftly, submerging everything under the water.

În sfârșit a venit acel moment critic. Nu îmi amintesc multe de atunci (ziua, ora). A început să plouă ca într-o zi umedă și posomorâtă din sezonul ploios. A plouat toată ziua și toată noaptea. Nivelul apei a început să crească încet. Atunci când ne-a lovit o furtună puternică nivelul apei a crescut rapid, înghițind tot sub ape.

it seemed that the water had already reached our door.

Părea că apa a ajuns deja la ușa noastră. Ilustrație de Tufan Chakma folosită cu permisiune.

I woke up in the morning and saw water and water everywhere. It was still raining. Everyone knew that the day had come. This time the water engulfed everything.

Everyone was trying to save their lives, taking refuge in unknown places. There was no time to think clearly.

M-am trezit dimineața și am văzut numai apă peste tot. Încă ploua. Toți știau că acea zi a venit. De această dată apa a înconjurat totul.

Toată lumea încerca să-și salveze viața adăpostindu-se în locuri necunoscute. Nu era timp să gândești clar.

Everyone was trying to save their lives

Toți încercau să-și salveze viața. Ilustrație de Tufan Chakma folosită cu permisiune.

Nobody had time to say goodbye to neighbours. Luckily, the boats had been arranged before. When the water rose, our relatives from downhill came to our house by boat. Following them, we reached Larma Para in Khagrachari District.

Nimeni nu a avut timp să spună la revedere vecinilor. Noroc că bărcile au fost pregătite dinainte. Când nivelul apei a crescut, rudele noastre din vale au venit la casa noastră cu barca. Urmându-le pe ele am ajuns în Larma Para din districtul Khagrachari.

আমার বাবা ভাইবোনদের কোনো খবর আমি জানি না।

Nu am avut nicio veste despre tatăl și frații mei. Ilustrație de Tufan Chakma folosită cu permisiune.

I lost contact with my father and siblings. Many years later I came to know via a relative that my father, three brothers and one sister had all set off to Arunachal Pradesh in India after the event. There they were struggling hard just to survive.

Am pierdut legătura cu tata și cu frații mei. Mulți ani mai târziu am aflat de la o rudă că tata, trei frați și o soră au plecat toți spre Arunachal Pradesh în India după cele întâmplate. Aceștia încă se chinuie să supraviețuiască.

I didn't even know then that my father had died on the way to Arunachal Pradesh

Tata a murit în drum spre Arunachal Pradesh. Ilustrație de Tufan Chakma folosită cu permisiune.

I didn't even know then that my father had died on the way to Arunachal (sigh). Because of the Kaptai Dam, all our siblings were separated during the early 1960s. Some of us were able to reunite after two or three decades. This did not happen for all of us together. Maybe it will never happen as I am growing old.

Nici măcar nu am știut că tata a murit în drum spre Arunachal (oftează). Din cauza barajului Kaptai, toți frații mei au fost separați la începutul anilor 1960. Unii dintre noi am putut să ne revedem două sau trei decenii mai târziu. Nu s-a întâmplat niciodată să fim toți împreună. Poate nu se va mai întâmpla vreodată pentru că îmbătrânesc.

Citește întreaga poveste aici.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.