Vezi toate limbile prezente aici? Noi traducem toate știrile Global Voices astfel încât toata lumea să aibă acces la tot ce se petrece in lumea întreagă.

Vizitați o Japonie pitorească pe YouTube

Mulțime diversă de turiști împrăștiată pe treptele ce înconjoară un sanctuar format din două clădiri roșii diferite cu acoperișuri în formă de pagodă.

Templul Kiyomizu din Kyoto, într-o perioadă mai fericită și mai frecventată (august 2019). Fotografie: Nevin Thompson. Utilizată cu permisiune.

Cu excepția cazului în care se menționează altfel, toate linkurile din acest articol fac trimitere către pagini în limba engleză, n.r.

La sfârșitul lunii mai, Japonia și-a închis frontierele, refuzând accesul cetățenilor din cel puțin 111 țări pentru a limita propagarea coronavirusului (COVID-19). Pe lângă blocarea în străinătate a anumitor persoane cu reședința în Japonia, separându-le de familiile acestora, controlul frontierelor a oprit efectiv turismul internațional, provocând o scădere de 99.9 % a numărului de turiști în comparație cu anul trecut.

Deși guvernul japonez nu a publicat nicio informație privind diminuarea restricțiilor de intrare pe teritoriul țării, se prevede susținerea industriei prin încurajarea turismului intern. Cu toate acestea, pentru potențialii turiști străini, închiderea frontierelor face imposibilă planificarea vacanțelor în Japonia – cel puțin pentru moment. Din fericire, YouTube reprezintă modul ideal de a vă organiza propria vizită virtuală a țării.

Canalul YouTube Anna Film Production produce videouri scurte care prezintă locuri interesante și pitorești din regiunea Kansai [fr], aflată în vestul Japoniei. Osaka [fr], al doilea oraș din Japonia, este centrul unei zone dens populate ce include capitalele istorice Kyoto [fr] și Nara [fr], precum si orașul portuar Kobe [fr]. Combinația de peisaje urbane, situri culturale și frumusețea montană naturală a regiunii face din aceasta o destinație turistică foarte populară.

Anna Film Production pune la dispoziție vizite virtuale ale unora dintre cele mai cunoscute obiective turistice din regiunea Kansai, printre care Marele Buddha din Nara, sanctuarul Fushimi Inari din Kyoto, dar și cireșii înfloriți și maiko (ucenici geisha); în același timp, canalul îi conduce pe vizitatori în locuri fascinante care nu sunt incluse în circuitele turistice tradiționale.

Insulele Tomogashima, incarnarea insulei imaginare “Laputa”

Insulele Tomogashima, situate în sud-vestul Japoniei la aproximativ 100 de kilometri în largul coastelor prefecturii Wakayama, adăpostesc ruine fortificate, construite în anii 1880 în cadrul sistemului de apărare a zonelor de coastă al Japoniei.

Se spune că aceste ruine din cărămidă roșie amintesc de Laputa, insula suspendată în aer din filmul de animație Castelul din cer [fr], produs de Studioul Ghibli [fr].

Distribuitoare automate în stil retro

Acest video ne permite să vizităm Maizuru [fr], situat în prefectura rurală din nordul orașului Kyoto, un loc care poate fi cu greu accesat de turiști din centrul lui Kyoto sau din Osaka.

Aici, avem o vizită ghidată a distribuitoarelor de băuturi retro, vechi de cel puțin patruzeci de ani. Acestea se află într-o zonă de odihnă pe drumul ce se întinde de-a lungul râului Yura, între Maizuru și Amanohashidate, o destinație foarte turistică.

Vechile case de negustori din Omi (Shiga)

Prefectura din Shiga oferă propriile atracții turistice, dar rămâne totuși o destinație mai puțin cunoscută pentru majoritatea turiștilor, în ciuda proximității cu Kyoto și a unui sistem feroviar rapid și ușor de accesat.

Orașul Gokasho, situat pe malul de est al Lacului Biwa, dispune de un cartier alcătuit din case de negustori bine conservate. Este puțin probabil însă ca, odată ce Japonia își va relua turismul internațional, Gokasho să se bucure de afluxul de turiști care au invadat învecinatul Kyoto în ultimii ani.

În ciuda zecilor de videouri de călătorie de foarte bună calitate, rămân încă multe bijuterii de descoperit. Canalul include descoperiri istorice rare, cum ar fi scene din Tokyo din 1958, din Nagoya din 1955 și din Nara din 1954, când Japonia era încă o destinație aproape inexplorată de turiști.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.