Vezi toate limbile prezente aici? Noi traducem toate știrile Global Voices astfel încât toata lumea să aibă acces la tot ce se petrece in lumea întreagă.

România încearcă să traseze linii în jurul noțiunii de familie

O familie românească în costum tradițional. Fotografie de Adina Voicu (domeniu public via Good Free Photos)

De Ana-Maria Dima

În urmă cu câteva săptămâni, am discutat cu directoarea unei școli aflate într-unul dintre cele mai sărace județe din sudul României depre situația copiilor înscriși la acea școală ori la alte școli din regiune. Intenția mea era să adun informații asupra nivelului de bunăstare generală a copiilor, un aspect important într-o țară în care 46,8% dintre copii sunt expuși riscului sărăciei și excluderii sociale.

Întrebarea mea viza de fapt un răspuns mai nuanțat. Vroiam să aflu în ce măsură corpul didactic este la curent cu ceea ce se întâmplă cu copiii acasă și cu situația familiilor din care aceștia provin. Fiind vorba despre o școală din mediul rural, nu a fost o surpriză să aflu despre familii afectate de sărăcie, uneori și de alcoolism și violență domestică. Dar la această listă s-a adăugat în ultimii ani fenomenul lăsării copiilor în grija altor membri ai familiei, din cauza faptului că părinții lucrează în străinătate. Acești copii ajung victimele lipsurilor materiale și emoționale, învățând să trăiască într-o relație la distanță, virtuală, cu unul dintre părinți sau uneori cu ambii.

Spre sfârșitul discuției noastre, directoarea a început să plângă, îngrijorată că acești copii de la școala ei sau de la alte școli din județ poartă încărcături emoționale mult prea mari pentru vârsta lor, că nu sunt ascultați și că nu beneficiază de sprijin emoțional corespunzător. Psihologii școlari din România nu au capacitatea de a oferi consiliere personalizată. Ei fac consiliere în grup când este necesar, în condițiile în care există un singur consilier școlar la 1000 de elevi. Poate că propria ei activitate de consiliere a copleșit-o pe directoare.

Din 2008 încoace, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție monitorizează situația copiilor ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate. Publicate o dată la șase luni, statisticile arată că aproape 100.000 de copii din întreaga țară au părinți care lucrează în străinătate, însă se pare că aceste cifre sunt mult subestimate. Părinții trebuie să informeze autoritățile locale atunci când părăsesc țara, pentru ca acestea să poată monitoriza situația copiilor indiferent de cine îi are în grijă, fie că este vorba de rude, de o familie adoptivă sau de instituții. Dar această practică nu este încă implementată la scară largă la nivel național, iar în cazul unor grupuri precum romii devine cu atât mai dificilă, fie pentru că părinții înșiși nu au documentele necesare, fie pentru că au un grad de alfabetizare scăzut, ori pentru că nu știu sau nu vor să își îndeplinească obligațiile legale. De asemenea, există situații în care părinții nu declară părăsirea țării pentru a nu risca să piardă ajutoarele sociale.

România este a doua țară după Siria în termeni de creștere a diasporei între 2000 și 2015. Acest grad al transferului demografic este fără precedent în istoria țării, exodul românilor fiind în ultimii ani un subiect alarmant și îngrijorător atât pentru societatea noastră, cât și pentru autoritățile statului. Pe lângă copiii lăsați în urmă de către părinții plecați la muncă în străinătate, uneori în situații de sărăcie și de privațiuni materiale cărora statul nu le poate face față, un alt subiect de îngrijorare îl reprezintă plecarea personalului medical calificat. O țară supusă unei depopulări atât de rapide necesită recablaj emoțional de orice tip, o experiență în care noi noțiuni de viață familială transnațională se conturează pe măsură ce structura socială tradițională devine din ce în ce mai slabă și mai fragilă.

Totuși, după cum remarcă Ulrich Beck în Societatea riscului: către o nouă modernitate, “societatea este doar cadrul, nu cauza evenimentelor”. Peisajul emoțional în care trăiesc numeroase familii din România este cel puțin dificil. Părinții își încurajează copiii care au terminat școala să-și caute un serviciu mai bine plătit și să trăiască în Europa de Vest, deplorând încet situația care îi împinge către emigrare. Există apoi alții care pleacă pentru că nu au din ce să trăiască, mai ales cei care locuiesc în zone rurale izolate. Acestea sunt locurile în care famillile au cele mai mari greutăți, nu doar din punct de vedere material, cât și din punctul de vedere al menținerii legăturii cu membrii familiei dincolo de apeluri telefonice la mare distanță, posturi Facebook, mesaje Whatsapp și emailuri.

Există desigur idei culturale înrădăcinate despre cum ar trebui să funcționeze familiile, iar una dintre ele este că familiile ar trebui să rămână fizic împreună. Poate fi vorba despre o reminiscență a acelor zile îndepărtate din comunism, când românii care lucrau în străinătate erau adesea privați de posibilitatea de a-și lua familia cu ei, statul temându-se de o emigrare masivă. Dar schimbările de acum au o altă amploare. Există sate întregi care sunt acum locuite doar de vârstnici și care par pustii, o evoluție demografică resimțită pe bună dreptate ca amenințătoare, dată fiind anvergura fără precedent a schimbării. Întrebarea “Ce se întâmplă cu noi?” nu poate fi evitată atât de ușor.

Există și alte tensiuni ce se ascund dincolo de suprafață. Deși țara prezintă semne de progres, iar mulți arată către creșterea economică a României din ultima vreme, există un sentiment latent că sistemul social și cultural al țării este desființat într-un mod ce nu poate fi ușor măsurat sau perceput. Această mutație poate fi unul dintre impulsurile din spatele viitorului referendum asupra familiei. Datele urmează a fi definitivate, scopul referendumului fiind de a defini căsătoria dintre un bărbat și o femeie drept fundament al constituirii unei familii. În timp ce presiunile economice îi determină pe români să emigreze, lupta pentru retrasarea spațiului emoțional prețuit – uneori chiar idealizat – centrat în jurul familiei pare să continue încă pentru bună vreme.

Ana Maria Dima este din România și lucrează în domeniul dezvoltării internaționale. O puteți urmări pe Twitter la @AnaMariaDima.

 

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.