Pentru imagine, mulțumiri față de Flora Weil, Alexandra Smorodinova și Danya Orlovsky.

La începutul anilor 1990, Nicholas Negroponte, fondatorul MIT Media Lab, a anunțat că internetul va “aplatiza organizațiile, va globaliza societatea, va descentraliza controlul și va ajuta la armonizarea oamenilor”. Treizeci de ani mai târziu, această predicție nu putea fi mai departe de adevăr. În timp ce internetul a dus la o globalizare, inovare și participare fără precedent în domenii anterior inaccesibile, în ultimele două decenii, eforturile lente și persistente ale guvernelor din întreaga lume au făcut ca cercetările tehnologice private să fie integrate în regimurile naționale de reglementare și securitate. 

Invazia Rusei în Ucraina marchează o îndepărtare de visul secolului al XX-lea în ceea ce privește un internet internațional, distribuit și libertar. Războiul a accelerat trei tendințe semnificative în dinamica geopolitică a internetului, făcând alte răsturnări majore inimaginabile. În primul rând, războiul a accelerat importanța fără precedent a actorilor nestatali în războiul la nivel de stat. În al doilea rând, a evidențiat centralitatea rețelelor de informații în ceea ce privește conflictele fizice. În al treilea rând, a accelerat fragmentarea globală între SUA, Europa, Rusia și China în platformele tehnologice.

La o conferință a ONU din iunie, un director executiv al Google a prezis că operațiunile rusești “în Ucraina” prefigurează noul status quo global: “Este, în esență, globul nostru de cristal pentru ceea ce este posibil să se întâmple”.

Proliferarea actorilor nestatali în războiul la nivel de stat

În cea mai mare parte a istoriei moderne, războiul a fost în primul rând o chestiune de “dominație” a statelor naționale. Ivan Sigal a afirmat că, începând cu anii 1970, “a existat o progresie a conflictelor nedeclarate, intrastatale și civile, în care au fost implicați combatanți neregulamentari și combatanți nestatali, în lupte care au loc în mijlocul vieții civile, în care majoritatea victimelor sunt non-combatanți”.

În timp ce actorii nestatali au participat la conflictele din trecut – Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a fost înființat în timpul Războiului Crimeii din anii 1950, iar teroarea modernă își are rădăcinile în rebeliunile anticoloniale din secolul al XIX-lea -, mai ales în ultimii 20 de ani, prezența ONG-urilor, a organizațiilor internaționale și a grupărilor teroriste a uzurpat treptat monopolul statului asupra violenței. Joseph Nye și Robert Keohane descriu această lume emergentă a relațiilor internaționale ca o lume de „interdependență complexă”.

Interdependentă, deoarece în timpul războaielor din Irak, Afganistan și Mali, statele au purtat războaie naționale împotriva unor organizații armate autonome, sub privirile unei game variate de observatori independenți, și susținute la periferie în eforturile de pace de sute de ONG-uri. Complexă, pentru că linia de demarcație dintre agresor și pacifist a devenit neclară. Internetul a făcut conflictul global și mai complex și interdependent din punct de vedere anarhic, din cauza gamei fără precedent de intervenții disponibile.

Chiar înainte de invazia rusă în Ucraina, o comunitate de cercetare descentralizată a tras un semnal de alarmă cu privire la mișcările anormale ale trupelor rusești de-a lungul granițelor ucrainene. Proliferarea sateliților, social media, jurnalele de zbor publice și tehnicile de cartografiere au pus la dispoziție o lume a metodelor de raportare open source care pot identifica modelele de război înainte ca focurile de armă să fie trase efectiv.

Interdependența tot mai mare a rețelelor globale și accesul nelimitat la ele de oriunde din lume au permis, de asemenea, să se poarte un război în Europa de Est dintr-un apartament din Berlin sau dintr-o cafenea din Shenzhen. În februarie, guvernul ucrainean a lansat un apel global către grupurile de hackeri, solicitând ajutorul acestora pentru apărarea infrastructurii critice. De atunci, un grup neidentificat de hackeri vigilenți a perturbat canalele de știri rusești, site-urile guvernamentale și rețelele militare de aprovizionare. În același timp, grupuri de hackeri neidentificate au început să vizeze din ce în ce mai mult “miniștri de externe ai statelor NATO, organizații umanitare, think tank-uri, grupuri IT și furnizori de energie”. Agențiile de informații occidentale au atribuit atacurile unor grupuri susținute de statul rus, însă natura internetului face imposibilă o atribuire definitivă. 

În fine, războiul a dat un nou sens platformelor tehnologice. Microsoft Threat Intelligence Centre din Seattle a reușit să prevină cu succes atacuri paralizante asupra rețelelor militare și guvernamentale din Kiev. Google și Meta au interzis presa rusă, apărându-se astfel de marea influență a Moscovei în străinătate și dând prioritate vocilor ucrainene. O companie americană de recunoaștere facială, Clearview AI, și-a donat software-ul Ministerului ucrainean al Apărării pentru a identifica soldații morți.

În timp ce platformele tehnologice se confruntă cu procese antitrust în Europa și în SUA, războiul din Ucraina a servit ca un motiv suplimentar convenabil împotriva altor acțiuni antitrust: deteriorarea platformelor tehnologice ar ajuta propaganda rusă.

Importanța crescândă a tehnologiilor de network

Telecomunicațiile au fost o parte esențială a operațiunilor militare de la Primul Război Mondial. Dezvoltarea internetului în sine a fost justificată în anii 1960 ca o măsură de precauție necesară pentru a menține comunicarea în timpul unui război nuclear. Dar, în ultimul deceniu, evenimente singulare au subliniat importanța crescândă a conexiunilor cloud la realitățile fizice. Unfreedom Monitor din cadrul Global Voices descrie apariția fără precedent a eforturilor de cenzură a internetului în întreaga lume.

Invazia rusă a Ucrainei de pe 24 februarie 2022 este cel mai recent și probabil cel mai important exemplu de instrumentalizare a internetului în cucerirea fizică. 

Cu o zi înainte ca trupele rusești să intre în Ucraina, modemurile rețelei de internet prin satelit KA-SAT a companiei Viasat au fost închise în masă. Alte atacuri cibernetice asupra site-urilor guvernamentale și a operatorilor de infrastructură au încercat fără succes să paralizeze centrele de comandă și control ale Ucrainei.

În general, războiul din Ucraina este cel mai recent exemplu în care controlul telecomunicațiilor a determinat mișcări militare și a justificat anexarea. În 2015, înainte de anexarea Crimeei, forțele rusești au ocupat principalele birouri ale furnizorilor de servicii de internet din peninsulă, au întrerupt toate conexiunile cu Ucraina, au construit un nou cablu submarin de fibră optică și au redirecționat traficul de internet prin intermediul companiei Miranda Media, cu sediul la Moscova. În acest fel, traficul local de internet ar fi monitorizat de Roskomnadzor, autoritatea de reglementare a telecomunicațiilor din Rusia, iar locuitorii din Crimeea ar fi supuși reglementărilor privind limba rusă, publicațiile și internetul. 

Hartă prin amabilitatea lui Kevin Limonier.

Moscova urmează același model la o scară fără precedent în teritoriile recent ocupate. În mod similar, birourile ISP din Kherson și din orașele nou ocupate din estul Ucrainei au fost redirecționate către rețelele rusești, asigurând controlul informațional rusesc asupra regiunilor și punând bazele unor viitoare referendumuri privind secesiunea. Acest lucru a devenit un motiv semnificativ de îngrijorare, în măsura în care ucrainenii distrug infrastructura de telecomunicații în timp ce fug din orașele ocupate. 

Securitatea și controlul canalelor naționale de telecomunicații devin deosebit de importante pentru națiunile mai mici care se bazează în principal pe furnizorii de servicii străini pentru informații militare cheie, cum ar fi imaginile din satelit. Volodymyr Usov, fostul președinte al Agenției Spațiale de Stat din Ucraina, a subliniat în iunie: “​​Fiecare națiune care pretinde că este independentă… trebuie să aibă propria constelație [de imagini].” Usov a precizat că parteneriatele nu sunt suficiente: “Trebuie să avem acces autonom la imaginile din satelit.” Ucraina are în vedere dezvoltarea propriei tehnologii de lansare a sateliților pentru a proteja infrastructurile de comunicații esențiale de intervențiile pe teren.

Fragmentarea geopolitică rapidă împreună cu infrastructura

Implicarea actorilor nestatali și importanța militară crescândă a telecomunicațiilor conduc la o balcanizare tot mai mare a internetului la scară națională. 

Războiul din Ucraina a creat o cortină și mai explicită între regimurile naționale ale internetului. Ca măsură de retaliere la sancțiunile occidentale, Rusia a interzis majoritatea companiilor occidentale de tehnologie și media. În același timp, Ucraina și Occidentul au interzis site-urile media de stat rusești. Moscova a încercat să interzică rețelele TOR și VPN, care au capacitatea de a eluda cenzura guvernamentală. Într-o extindere finală a suveranității asupra internetului, Rusia a lucrat pentru a-și urmări cetățenii pentru publicarea de declarații negative despre război, chiar dacă trăiesc în străinătate. Frontierele naționale nu se mai opresc la graniță, ci se extind acum la sferele mediatice din orice zonă geografică cu o conexiune la internet.

Războiul din Ucraina a trasat o linie mai explicită între realitățile financiare, informaționale și infrastructurale fragmentate ale Europei și SUA, opuse celor din Rusia și China. Este în curs o mișcare infrastructurală nealiniată, care se desfășoară în conformitate cu logica sclerotică a Războiului Rece. În secolul XXI, alegerea pentru o mare parte a lumii nu este Comunismul sau Capitalismul, ci mai degrabă rețeaua de aprovizionare pe care o vor folosi țările lor. 

Pentru mai multe informații despre acest subiect, consultați reportajul nostru special Russia invades Ukraine.

Această postare face parte din RuNet Echo, un proiect al Global Voices de interpretare a internetului în limba rusă. Toate Postările · Citeşte Mai Mult »