Tradițiile culinare bulgare, un mod de a restaura memoria culturală: bucatele uitate ale bunicii din satul Antimovo

Mâncare tradițională din Bulgaria. Imagine de Tsetsa Hristova, folosită cu permisiunea acesteia.

Acesta este ultimul articol din seria de trei, scrisă de Dessislava Dimitrova și Nevena Borisova, ce ilustrează felul în care femeile antreprenor conduc procesul de revitalizare a tradițiilor culinare, ca parte a noii mișcări Slow Food, sprijinind turismul și opunându-se depopulării.

Hartă a Bulgariei ce arată locațiile satelor Yavornitsa, Antimovo și Plevun. Bazată pe hărți din articolele de pe Wikipedia despre satele respective, CC BY-SA 3.0.

Tsetsa Hristova locuiește în satul Antimovo, din nord-vestul Bulgariei, din anul 1974. Situat în cea mai săracă regiune din UE, satul se află la aproximativ un kilometru depărtare de fluviul Dunărea, într-o zonă plină de frumusețe naturală și peisaje uluitoare. Pescuitul reprezintă un mijloc de trai vital pentru populația locală, prin urmare, mâncărurile cu pește precum cea de origine vlahă, denumită saramură, sunt emblematice pentru regiunea respectivă.

Tsetsa se numără printre puținii oameni care încearcă să păstreze entuziasmul în satul a cărui populație scade din ce în ce mai mult (având o soartă similară cu celelalte sate din regiune), prin intermediul tradițiilor culinare și culturale. Ea este, de asemenea, secretar în cadrul centrului comunitar local („chitalishte” în bulgară). Numărul locuitorilor satului a ajuns acum la aproape 450, față de aproximativ 2300, câți oameni locuiau acolo cu patru decenii în urmă.

Tsetsa Hristova

Tsetsa Hristova. Fotografie din arhiva personală, utilizată cu permisiune.

„Селото бе към 2300 жители. Няма да забравя гълчавата на хората и добитъка сутрин и вечер. Хора с каруци, трактори, мотики на рамо отиваха на полето, градините се огласяха със смях и настроение, ливадите бяха пълни със стада крави, овце, кози. Вечер, като се прибираха, бе неописуемо – блеене от всеки двор на агънца и яренца, очакващи майките им да се приберат от паша, детски гласове огласяха до късно вечер мегданите. Всяка неделя духовата музика свиреше на площада, хората излизаха като на празник.“

Mai demult, satul avea în jur de 2300 de locuitori. Nu voi uita niciodată gălăgia pe care o făceau oamenii și cirezile de vaci dimineața și seara. Se mergea la câmp în căruțe și tractoare, iar din grădinile caselor răsunau râsete. Pajiștile erau pline cu turme de vaci, oi și capre. Seara, behăitul mieilor și iezilor, care își așteptau mamele să se întoarcă de la izlaz, se amesteca cu vocile copiilor din sat, care se jucau afară până la apus. În fiecare dumnică se cânta muzică live în piața centrală, iar oamenii participau într-o manieră festivă.

După ce s-a închis școala, din cauza faptului că nu mai existau elevi, centrul comunitar a devenit singura axă a vieții sociale, unde Tsetsa, susținută de alți localnici, desfășoară activități precum recrearea de tradiții culturale și ritualuri ortodoxe vechi, inclusiv a grupurilor de dans folcloric.

Ea a fondat un club culinar tradițional denumit „Bucatele uitate ale bunicii”, având drept scop conservarea și recrearea mâncărurilor locale. De asemenea, clubul a adunat numeroase rețete din regiunea vlahă. Tsetsa observă atât asemănări (în ceea ce privește esența mâncărurilor), cât și deosebiri (legate de forma acestora, dar și de felul în care sunt folosite condimentele) între bucătăria românească și cea bulgară din regiune.

Clubul este format din 13 femei și bărbați de vârstă mijlocie. Încercările lor de a atrage membri mai tineri nu au avut succes. Din pricina COVID-19, au fost nevoiți să amâne seria de evenimente publice organizată de club, care includea gătitul pe un foc de tabără și demonstrații de meșteșuguri locale pentru turiști. Continuarea activităților după pandemie este, de asemenea, o provocare.

 „Nu pot spune că toate rețetele, pe care vrem să le și publicăm într-o carte, sunt specifice doar acestei regiuni, însă majoritatea sunt”, ne explică Tsetsa, în timp ce enumeră câteva mâncăruri neobișnuite, cum ar fi sarmalele (varză cu orez și carne):

„Например папицата ( прави се от сварени кисели сливи, домати, люти чушки, копър и чесън) се ползва за овкусяване на супи, сармички, но е и превъзходно средство за изтрезняване ). Също – агнешка главица, просеник, запържени хапки от качамак, трезве чорба ( прави се след големите празници за разтоварване след преяждане). Те са позабравени, но предвид на интереса към тях по време на различни изяви, смятам, че ще могат да се популяризират и да са достъпни за всеки.“

De exemplu, papitsa (făcută din prune acre fierte, roșii, ardei iuți, mărar și usturoi) este folosită pentru a da gust ciorbelor și sarmalelor. Printre alte mâncăruri locale se numără capul de miel, mâncărurile pe bază de porumb, ca prosenik, și bucăți prăjite de kačamak, precum și ciorba de trezire (este folosită pentru trezirea din beție în preajma sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou). Aceste mâncăruri au fost deja puțin uitate, dar, ținând cont de interesul față de ele, cred că pot deveni accesibile tuturor.

Tsetsa menționează că, timp de generații întregi, aceste mâncăruri au fost prezente pe masă la fiecare ocazie, fie ea de bucurie sau de tristețe. Iar rețetele reflectă detalii interesante despre viața de zi cu zi din trecut. De exemplu, cândva, cantitatea de carne  pusă într-un fel de mâncare era un semn al belșugului gospodăriei.

Luna mai este captivantă pentru cei din sat, deoarece atunci are loc Festivalul internațional de folclor, un eveniment anual care se desfășoară începând din 2010. La el participă oameni din Bulgaria, dar și din țările vecine, Serbia și România. Acum trei ani, clubul culinar a început  să facă și el parte din programul festivalului.

„Стараем се да приготвяме храна в стари съдове – казани, глинени гърнета, тигани. В зависимост от това, което ще представим, всеки се заема с конкретна задача – замесване на тесто, рязане на зеленчуци, кълцане на месо (за сарми) или други ястия, палене на огньове, осоляване на рибата и какво ли още не. Тръпката е неописуема при тези приготовления, а когато видим задоволството на хората, опитали от ястията, удовлетворението е пълно.“

Ne străduim să preparăm mâncarea folosind ustensile vechi – cazane, borcane din lut, oale din metal. Fiecare dintre noi are o sarcină diferită: pregătirea aluatului, tăiatul legumelor sau a cărnii, etc. Când vedem satisfacția oamenilor care ne gustă mâncărurile, fericirea noastră este completă!

Moștenirea

Întâlnirile cu Temenuzhka, Rukie și Tsetsa ne fac să simțim că tradițiile și rețetele vechi de secole despre care vorbesc sunt de neuitat, însă, din păcate, nu este cazul. Inițiativele lor au nevoie de susținere, atât la nivel local, cât și național, incluzând aici și reglementări care nu doar să permită, dar să și faciliteze atât vizibilitatea, cât și accesul pe piață pentru producătorii de alimente artizanale.

Aceasta este ultima parte dintr-o serie de trei. Prima și a doua parte au fost publicate în zilele precedente. 

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.