Fără rușine: o inițiativă online din Kazahstan pentru a ajuta tinerii în protejarea sănătății lor sexuale

Toate ilustrațiile sunt reproduse cu autorizația Dariei Sazianovitch și a UyatEmes.kz.

Când profesorul (agaï) a intrat în sala plină de băieți, elevi în clasa a unsprezecea, s-a întrebat fără doar și poate cum va proceda pentru a îndeplini misiunea delicată care i-a fost încredințată de director.

Acest “agaï“- așa sunt numiți profesorii de sex masculin în școlile din Kazahstan unde lecțiile se țin în limba kazahă – era profesor de gimnastică și o înlocuia pe directoare pentru un curs de valeologie sau “științele sănătății”, materie pe care de obicei ea o predă.

Misiunea care i-a fost încredințată consista în a vorbi cu elevii de 16 sau 17 ani despre metodele de protecție în relațiile cu o fată. Niciuna din formările lui anterioare nu l-a pregătit pentru asta.

“Аbaï bolindar!” începu profesorul — ceea ce în limba kazahă înseamnă “fiți prudenți”.

Acest curs informal a stârnit un cor de râsete înfundate, care s-au transformat pe neștiute într-o dezbatere a meciului de fotbal pe care majoritatea elevilor l-au văzut cu o seară înainte. A vorbi despre fotbal era mult mai ușor atât pentru profesor cât și pentru elevi, astfel încât misiunea a fost rapid abandonată.

A fost prima și ultima experiență de educație sexuală a vărului meu, care a terminat școala acum un an într-un oraș bogat și industrializat din nordul Kazahstanului. Sexul nu este considerat un subiect de curs portrivit în această fostă republică sovietică, unde majoritatea locuitorilor este reprezentată de musulmani.

Cu toate acestea, în urma unui studiu național realizat de Agenția Natiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), “64,6% dintre cei cu vârsta între 15-19 ani au avut prima lor experiență sexuală în anii de școală, iar 13,6% înainte de a împlini 15 ani”. În această țară de 18 milioane de locuitori, sursele de informare locale raportează între 6.000 și 10.000 de nașteri în fiecare an în rândul adolescentelor, iar cifrele nu includ nașterile neînregistrate de stat, nici sarcinile întrerupte prin avort, legal sau ilegal.

Mai mult decât simpla rușine

Chiar dacă sexul înainte de căsătorie este răspândit în Kazahstan, acesta este stigmatizat cu severitate. Ca o consecință, urmările sarcinilor nedorite se pot dovedi catastrofale. Sunt frecvente știrile despre mame tinere care își abandonează nou-născuții pe marginea străziiîn pubele de gunoi sau toalete publice. Foarte multe copile nasc fără asistență medicală, pentru că minorii nu pot avea acces legal la serviciile medicale decât însoțite de unul dintre părinți.

Căutarile noastre au demonstrat că “uyat”, cuvânt kazah utilizat pentru a descrie o mare rușine, este unul din principalele motive pentru care literatura în materie de sănătate sexuală lipsește cu desăvârșire în țările noastre. Este o rușine pentru părinți să vorbească despre sex și metode de contracepție cu copiii lor. Dar mulți dintre ei nu vor ca aceste discuții să aibă loc în școli, considerând că este prea devreme pentru copiii lor. Și când educația sexuală trece porțile școlilor, ea reprezintă o misiune pentru profesori precum profesorul vărului meu, care nu vor să aibă de a face cu asta.

Limbile kazahă și rusă sunt principalele limbi vorbite în Kazahstan și chiar dacă conservatorismul societății este puternic în toată țara, acesta este mai extins în comunitățile de limbă kazahă.

La întrebarea “Cine trebuie să se ocupe de educația sexuală?”, majoritatea locuitorilor kazahi cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani chestionați în cadrul studiului nostru răspund “părinții”. Contrar, majoritatea rușilor răspund că responsabilitatea trebuie să revină școlilor. Dintr-o medie de 57 de persoane, numai 1 kazah și 7 ruși au menționat că au avut într-o zi o conversație de acest gen cu părinții lor.

Deși adolescenții sunt cel mai adesea de acord cu necesitatea de a fi mai bine informați cu privire la sănătatea sexuală, le este rușine să pună întrebări, din cauza tabuului care înconjoară aceste teme.

Mai mult decât simpla rușine

Rușinea (L'uyat) este un ansamblu de noțiuni care dirijează în mod informal viața cetățenilor din Kazahstan.

În ultima perioadă, ea s-a aflat în centrul atenției publice ca instrument de dominare al bărbaților asupra femeilor, pe care ei le expun rușinii publice atunci când ele nu corespund schemelor convenționale în ceea ce privește aspectul femeilor kazahe, modul lor de a se îmbrăca și de a se comporta, sau chiar asupra celor cu care ele ar trebui să iasă sau să se căsătorească.

Un celebru caricaturist kazah a inventat un cuvânt pentru bărbații care fac asta: uyatmen. Uyatmenii recurg adesea la violență ca tehnică de intimidare, pentru a-i obliga pe alții să le urmeze exemplul. În martie anul trecut, în plină stradă la Almaty, principalul oraș din Kazahstan, un bărbat care se autoproclama “poliția morală” a bătut prostituatele kazahe cu un bici.

Adolescentele care rămân însărcinate și în general tinerii care au o viață sexuală sunt stigmatizați. Dacă efectiv este cazul a 65% dintre tineri și dacă ei sunt obligați să se descurce singuri în ce privește educația sexuală, ce spune asta despre societatea kazahă?

A închide ochii asupra unei probleme nu o rezolvă. O meta-analiză a 89 de programe de educație sexuală din Statele Unite a demonstrat că o abordare restrictivă ce încurajează abținerea de la orice contact sexual nu funcționează. Nu numai că asta face să crească populația orfelinatelor de stat, dar analfabetismul în materie de sănătate sexuală duce la avorturi în rândul adolescentelor, este cauza unei proaste sănătăți reproductive, a unor căsătorii precoce, și restrânge perspectivele economice și educaționale ale tinerilor părinți. Totuși, în ansamblu, guvernul kazah și societatea civilă au ales să ignore problema.

 

Iată de ce am lansat o platformă pe internet destinată tinerilor, UyatEmes.kz. Numele site-ului web înseamnă “Fără rușine” sau “Nu e o rușine”; aici putem găsi scurte articole pe teme precum pubertatea, hărțuirea sexuală, relațiile, sexul, contracepția, etc.

UyatEmes.kz propune tinerilor un spațiu unde ei pot pune întrebări, chiar și foarte personale, consultanților noștri, asupra sănătății sexuale și reproductive. Astfel, își pot împărtăși experiențele și citi articolele autorilor adulți asupra experiențelor dificile trăite în adolescență.

Această platformă nu se adresează numai tinerilor, ci și părinților. Ea este disponibilă atât în limba rusă, cât și în cea kazahă, ceea ce este destul de important, pentru că practic nu există materiale în limba kazahă cu privire la sănătatea sexuală.

UyatEmes.kz este un proiect în curs de dezvoltare. Prevăd să adaug în continuare un joc interactiv care le va arăta tinerilor cum să ia o decizie, de exemplu în caz de hărțuire sexuală sau de presiuni din partea familiei.

Principalul mesaj pe care vreau să îl transmit prin UyatEmes.kz este că sănătatea sexuală și reproductivă nu este un subiect rușinos și că a avea cunoștințe în acest domeniu este un drept al fiecăruia.

Odată platforma pe internet, ne așteptam să se manifeste fără întârziere câțiva uyatmen. În secțiunea de comentarii a interviului meu pe YouTube, ei discută despre modul în care o femeie ca mine trebuie să moară și iau in considerare maniera concretă în care asta ar trebui să se întâmple. Odată revenită din șoc, m-am convins că proiectul meu nu ar fi atât de necesar dacă toată lumea din Kazahstan ar fi de acord că tinerii au nevoie de o gamă largă de informații asupra sănătății sexuale și reproductive.

În cele din urmă, dacă profesorului vărului meu nu i-ar fi fost teamă să vorbească deschis cu elevii, acei băieți ar fi găsit fără îndoială curajul de a pune întrebări pe care nu le-ar fi putut pune altcuiva. Dacă Guvernul și societatea ar fi luat măsuri active pentru a sensibiliza tinerii cu privire la metodele de practici sexuale sigure, multe femei tinere nu ar fi constrânse să își abandoneze bebelușul pe marginea străzii. Dacă fiecare dintre noi ne-am lua angajamentul de a ne perfecționa cunoștințele în materie de sănătate sexuală și reproductivă și de a deschide discuția despre acest subiect în familie, poate că tinerii ne-ar oferi mai multă încredere și ne-ar împărtăși problemele lor.

Nicio platformă de pe internet nu poate rezolva toate aceste probleme de una singură. Dar dacă UyatEmes.kz poate ajuta un băiat sau o fată să aibă un viitor mai bun, mi-aș spune că asta nu este degeaba.

Karlygash Kabatova, creatoare și directoare a UyatEmes.kz.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.