La scurt timp după ce Carnavalul Trinidad și Tobago 2016 s-a încheiat, un album foto de la festivitățile stradale a început să fie postat pe Facebook. Departe de ceea ce ar fi fost de așteptat, imaginile au surprins participanții la mascaradă care păreau că se aflau în două locuri în același timp, datorită smartphone-urilor lor.

Fotografa Sarita Rampersad a intitulat colecția de imagini “(Dis)connected Mas” (“mas” este un alt mod de referire la Carnaval). Ea a discutat cu Global Voices despre proiectul ei, despre cultura selfie și impactul acesteia asupra festivalului național.

Global Voices (GV): Acesta este un proiect semnificativ. Ți-ai propus să abordezi acest subiect când te-ai dus să fotografiezi Carnavalul? Sau ideea a apărut spontan?

Sarita Rampersad (SR): Am ajuns marți la Carnaval, la Socadrome, dorind să fotografiez portrete și să experimentez cu
expuneri lungi, așa că am mers doar cu o cameră foto cu obiectiv de 70-200 f / 2.8, un filtru de polarizare și un flash, ceea ce ar fi suficient, însă e restrictiv în
ceea ce privește cât de aproape poți fotografia, așa că m-am poziționat la capătul dinspre ieșire al scenei. Am realizat însă repede că nu aș putea fotografia ceva deosebit, pentru că eram blocată de un rând de fotografi si agenți de securitate, așa că m-am uitat în jur să văd ce altceva e interesant, și atunci am observat mulți participanți la mascaradă – pe scenă, la marginile scenei, în tribune și pe părțile laterale – care se uitau pe telefoanele lor. M-am gândit că acest lucru ar putea fi interesant și am început să-i fotografiez.

GV: Ce crezi că dezvăluie aceste imagini despre societatea și Carnavalul nostru?

SR: Cred că imaginile dezvăluie mai multe lucruri diferite. Poți să te uiți la ele și să vezi o societate narcisistă, dar poți să vezi în aceleași imagini oameni care celebrează încercând să împărtășească experiența lor cu cât mai multe persoane. Telefoanele mobile au devenit într-o măsură așa de mare o extensie a noastră încât abia mai conștientizăm, dar faptul că suntem așa absorbiți de ele și în timpul mascaradei m-a uimit, poate deoarece Carnavalul în sine ar trebui să fie o ocazie de a te pierde și a te distra cu cei din jurul tău. Reflexul participanților la mascaradă de a se uita la telefoanele lor în primul rând pentru validare (fie prin selfie sau prin convorbire), de multe ori rezultând în excluderea a ceea ce se întâmplă în jurul lor, a fost foarte interesant pentru că mi-a arătat cum lumea virtuală era în acel moment mai importantă decât lumea reală.

O persoană cu care am vorbit a spus că a fost mai ușor pentru ea să comunice cu oameni virtual decât față în față, așa că folosind telefonul a putut să arate că interacționează social fără a fi nevoie să vorbească, de fapt, cu nimeni. Carnavalul a devenit o experiență complexă, de lux, în care oamenii doresc să fie văzuți participând. Dacă cineva plătește TT $ 6000 pe un costum [aproximativ 1000 de dolari] pentru a face parte dintr-o formație, ei își doresc să fie văzuți distrându-se de cât mai mulți oameni. Selfie-urile postate pe Facebook și Instagram și transmisia în direct pe FaceTime și Periscope sunt modalități de a avea în timp real un public cât mai mare.

GV: Credeți că faptul că festivalul a avut puțini spectatori a încurajat și mai mult utilizarea telefoanelor? Au încercat cumva participanții la mascaradă să își crească în acest fel audiența (deși virtuală)?

SR: Cred că este posibil să fi fost așa. Fiind eu însămi participantă la mascaradă, știu că energia și reacția spectatorilor este o parte vitală din rolul celor costumați din mascaradă. Încurcătura pe care NCC [Comisia Națională a Carnavalului] și diferitele organizații de carnaval au făcut-o din mascarada de luni și marți împărțind formațiile și fotografii în diverse locuri a avut efectul de a răspândi spectatorii prea mult. Mai e și faptul trist că, din punct de vedere al spectacolului, Carnavalul a devenit un eșec imens. Este o petrecere stradală fantastică, dar dacă nu ești una dintre persoanele costumate, nu e chiar nimic de urmărit de care să te bucuri.

Aș dori să explic, totuși, și să menționez că formații precum K2K si recent The Lost Tribe contribuie la revigorarea spectacolului de carnaval, deci există speranța că aspectul de “spectacol” al celui mai mare carnaval va fi reintrodus în mascaradă și va da spectatorilor și participanților un motiv de a comunica din nou unul cu altul.

GV: Ce crezi că a dezvăluit acest experiment despre cultura selfie?

SR: Accesul la informații și expunerea continuă la cultura pop a creat noi idealuri spre care să aspirăm și rețelele sociale reprezintă o platformă care ne permite să fim la fel precum vedetele pe care le admirăm. Este o dorință de validare externă pe care rețelele sociale în același timp au creat-o și o îndeplinesc – cu cât mai multe ‘Aprecieri’ avem, cu atât mai buni și mai populari suntem; și cu cât mai buni și mai populari suntem, cu atât mai multe ‘Aprecieri’ avem, iar expunerea noastră este acum la nivel mondial. În afară de descoperirea evidentă că selfie-urile sunt la modă, ar fi faptul că devenim din ce în ce mai narcisiști, mai egocentrici și mai preocupați de noi înșine. Mai puțin evidentă este descoperirea că selfie-urile au și un rol social, de includere. Prietenii care sunt într-un loc îi pot include pe cei care nu sunt fizic în acel loc, de aceea postarea unui selfie arată că ei se gândesc la ceilalți. Este foarte ușor să tragi concluzii atunci când ești un spectator obiectiv fotografiind persoanele care fac fotografii, dar intenția din spatele fotografiei pe care o face fiecare persoană, selfie sau alt tip de fotografie, este o parte importantă a poveștii lor.

GV: Ce impresie ți-au făcut subiecții tăi? Au fost toți așa cum au părut – ratând experiența momentului din cauză că erau prea preocupați de capturarea acestuia? Care a fost atmosfera de pe străzi?

SR: În postarea mea de pe Facebook am făcut distincție între participanții la mascaradă care se uitau pe telefoanele lor și cei care își făceau selfie-uri sau fotografii, deoarece am observat o diferență în modul în care se comportau în Carnaval și interacționau cu cei din jurul lor.

Am făcut foarte multe fotografii în care se poate vedea o fată uitându-se pe telefon, de exemplu, înconjurată de prieteni și, aproximativ 10 minute mai târziu, am fotografiat-o în același loc și ea se uita în continuare pe telefon, iar prietenii ei păreau plictisiți lângă ea. O altă fotografie, de exemplu, arată un băiat înconjurat de fete îmbrăcate în costume, dar el se uită la telefonul său. Bazându-mă pe observațiile mele, am avut impresia că ei nu erau interesați să surprindă vreun aspect al carnavalului, ci să își folosească telefoanele lor la fel ca în orice altă situație. Sunt de acord cu folosirea telefonului pentru a anunța prietenii unde te afli și pentru a stabili întâlniri, dar ceea ce m-a surprins a fost cât de profund cufundați în telefoanele lor erau participanții la mascaradă și cât de îndepărtați păreau să fie de Carnaval și de ceea ce se întâmpla chiar lângă ei.

Cei care fotografiau cu telefonul mobil mi-au atras atenția într-un mod diferit. Ei erau foarte sociali și implicați în fotografierea festivităților, dar a fost destul de interesant de observat cum se aplecau imediat pe telefoanele lor pentru a posta imaginile pe rețelele sociale.

Atmosfera de pe stradă era puțin diferită —participanții se concentrau mai puțin pe telefoanele lor și mai mult să facă spectacol pentru camerele de luat vederi. Oamenii păreau un pic obosiți, făceau mișcările în mod automat când au ajuns la jumătatea bulevardului Ariapita Ave. [o șosea principală] aproape de ora 3 p.m., dar și-au recăpătat energia când au ajuns la scena Synergy [pe aceeași rută]. A fost interesant de observat efectul înviorător pe care l-au avut camerele de luat vederi asupra participanților la mascaradă.

GV: Tehnologia a ajutat sau a împiedicat experiența în această privință?

SR: Tehnologia are un rol foarte important în modul în care comercializăm Carnavalul. Încercările făcute de NCC, NCBA [Asociația Națională a Formațiilor de Carnaval] și TTCO [Organizația Trinidad și Tobago pentru Colecția Drepturilor de Autor] de a controla drepturile de autor ale imaginilor de la Carnaval i-au determinat pe fotografii profesioniști să fie precauți și temători, iar lumea urmărește acest festival din ce în ce mai mult prin intermediul participanților la mascaradă și mai puțin prin imaginile profesioniștilor.

Acest lucru este în același timp încurajator și trist, pentru că, deși cantitatea de imagini este în creștere, lumea în general ratează magia capturată în fiecare an de Butch Lim Choys și Andrea De Silvas, Mark Lyndersays și Maria Nunes, care sunt forțați să fie mai selectivi în alegerea subiectului și locului de filmat și a modului în care distribuie imaginile.

GV: Ai putea să prezici cum va fi mascarada peste 10 ani?

SR: Pe de altă parte […] tehnologia, de asemenea, dictează modul în care se desfășoară mascarada, influențându-ne să facem mai mult spectacol în fața aparatului de fotografiat și mai puțin să ne pierdem în experiență. Carnavalul ar putea deveni un fenomen complet virtual, odată cu apariția, de exemplu, a programelor precum Google Cardboard si a clipurilor video 360, cu participanții la mascaradă proiectând avataruri perfecte, cumpărând un costum din magazinul de aplicații și purtând ochelari 3D, în loc de rucsaci!

Aș vrea să cred că vom ajunge într-un timp în care distracția și abandonarea în plină bucurie ar fi mai importantă pentru participanții la mascaradă decât să se oprească să surprindă și să împărtășească momentele; și că fotografii profesioniști vor avea libertatea să fotografieze și să difuzeze imagini după cum doresc, fără birocrații învechite care să-i împiedice; dar, în realitate, cred că se va întâmpla exact invers și singurele imagini de la Carnaval vor fi cele făcute cu telefonul mobil și cele cu aparatele foto point-and-shoot, iar comercializarea se va face prin rețelele sociale și prin publicitatea ruptă de realitate a organizațiilor noastre ineficiente responsabile de Carnaval.

GV: Ca fotograf, care este părerea ta despre selfie? Reprezintă un strigăt de atenție sau un mod de auto-exprimare?

SR: Ca fotograf la Carnaval marți am apreciat divertismentul și posibilitatea de a fotografia ceva diferit – mai ales că nu m-a impresionat spectacolul de la Socadrome. Nu sunt împotriva selfie-urilor, cu toate că eu sunt incapabilă să îmi fac un selfie bun. Este bine că tehnologia a dat oamenilor posibilitatea de a se fotografia așa cum vor ei și am constatat că oamenii care își fac selfie consideră că niciodată nu au suficiente imagini de sine, astfel încât nu te refuză să-i fotografiezi și sunt, de fapt, dispuși să pozeze, de asemenea, pentru fotografii “profesionale”.

Există, desigur, și cazuri în care selfie-ul este folosit doar pentru a pune în evidență și a prezenta ceva ce nu este real. Un prieten de-al meu, Antony Scully, care fotografia, de asemenea, la Socadrome marți, a văzut o femeie care cobora de pe scenă cu telefonul în mână încercând diferite ipostaze pentru selfie pentru a o găsi pe cea mai măgulitoare. Când a reușit, s-a uitat în jur și a început să danseze wine împreună cu un tip, în tot acest timp ținând telefonul în poziția selfie. Când a fost mulțumită de cum a ieșit selfie-ul, ea s-a întors și apoi cei doi s-au despărțit.

GV: Ce se întâmplă după ce aceste imagini sunt postate pe rețelele sociale? Care crezi că sunt efectele acestei culturi?

SR: Nu există un singur motiv pentru ceea ce devenim și suntem, dar vorbind de acest lucru în contextul Carnavalului, dorința și nevoia de a fi văzut și auzit, în general, pot fi, de asemenea, motive pentru preocuparea noastră obsesivă de selfie-uri și postarea lor. Ni s-a dat un alt mod de a ne exprima prin intermediul rețelelor sociale, dar, din cauza numărului mare de voci din întreaga lume care încearcă să vorbească în același timp, trebuie să înveți să vorbești foarte tare în acel spațiu. După ce postezi imaginile pe rețelele sociale, de exemplu, ele se pierd în aglomerația de acolo foarte repede, pentru că există tone de imagini care te bombardează în fiecare zi. Ca și contribuitor, trebuie să ai un plan special pentru a păstra imaginile active, fie că postezi una pe zi, menționezi (tag) persoane din când în când, sau comentezi/împărtășești la întâmplare pentru a le asigura un loc în newsfeed. Suntem supuși și căutăm în mod constant stimuli noi.

GV: A câștigat sau a pierdut ceva Carnavalul – și participanții – ca urmare a fenomenului Selfie?

SR: Carnavalul, ca și organizație care produce bani, beneficiază de imaginile făcute în timpul evenimentului și împărtășite. În cazul în care, ca participant, intenția în timpul Carnavalul este de a te pierde în celebrare și distracție, faptul de a fi înconjurat de persoane care își fac selfie-uri îți poate distrage atenția și strica distracția, mai ales atunci când persoanele stau în picioare și tu trebuie să ții cont de ele ca să nu riști să te ciocnești de ele când dansezi. Dacă vrei doar să fii văzut distrându-te, atunci selfie-urile și împărtășirea lor îți îmbunătățesc experiența, pentru că motivația ta de a fi acolo este diferită.