Ziua de Martie a Bunicii, tradiția balcanică a schimbului de amulete confecționate manual

Tree decorated with amulets. Photo by Flickr user Niv Singer (CC BY-SA).

Copac decorat cu amulete. Fotografie de pe Flickr de Niv Singer (CC BY-SA).

În anumite zone din Balcani există o tradiție care are loc în prima zi din martie numită Ziua de Martie a Bunicii. În această zi, pentru a marca venirea primăverii, oamenii dăruiesc celor dragi ciucuri albi și roșii, pompoane sau brățări împletite.

Amuletele confecționate manual sunt cunoscute sub diferite denumiri: martinki (Мартинки în Macedonia), mártenitsa (Мартеница în Bulgaria), mărțișor (în România și Bulgaria), martis (în Grecia). Amuletele se poartă prinse cu ace pe haine sau legate la încheietura mâinii până când natura înflorește, iar apoi sunt atârnate în copaci. Acest video realizat de Ministerul Afacerilor Externe din România explică detaliat tradiția Mărțișorului:

În 2013, patru țări – Macedonia, Bulgaria, România și Moldova – au înaintat o cerere multinațională organizației UNESCO pentru a include tradiția Zilei de Martie a Bunicii
pe lista Patrimoniului Cultural Intangibil din Balcani. În decembrie 2015, UNESCO a invitat țările să retrimită cererea și procesul de aplicare este în desfășurare.

Pentru a promova această tradiție culturală comună, patru organizații și instituții culturale din Macedonia, Bulgaria, România și Serbia au lansat proiectul “Ziua Fericită de Martie a Bunicii 2016“. Acest proiect include o expoziție itinerantă de amulete originale lucrate manual în trei din aceste țări și, de asemenea, prezentări, documentare, ateliere de creație și un târg de unde participanții pot cumpăra amulete.

Hand made martinka from Macedonia. Photo by HAEMUS. Used with permission.

‘Martinka’ confecționată manual în Macedonia. Foto de HAEMUS. Fotografie utilizată cu permisiune.

Fiind inclusă în parteneriatul instituțional internațional “Identități Naționale în Europa Unită”, începând din martie 2016, această expoziție itinerantă, care nu are încă stabilită destinația finală, va vizita Skopje (Macedonia), apoi Vidin (Bulgaria) și Buzău (Romania). Acest proiect are ca scop sprijinirea în mod direct a cererii internaționale depuse la UNESCO pentru a include amuletele pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

Pentru a sărbători această tradiție legată de venirea primăverii nu trebuie să fiți neapărat în Balcani. Puteți participa la această tradiție oriunde vă aflați, confecționând propriul martinka/mártenitsa/mărţişor/martis după explicațiile din acest video din Bulgaria:

Vasilka Dimitrovska este co-fondatorul Centrului pentru Cercetare Științifică și Promovarea Culturii (Haemus), unul dintre sponsorii Zilei Fericite de Martie a Bunicii 2016.

Alătură-te discuției

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.