Aladdin din filmul Disney „Aladdin”. Captură de ecran din trailerul oficilal de pe canalul de YouTube al Walt Disney Studios. Utilizare corectă.

Acest articol a fost scris de Zizi Shusha și a fost publicat inițial pe Raseef22 în 29 ianuarie 2024. O versiune editată este republicată pe Global Voices în urma unui acord de partajare a articolelor.

Războiul actual al Israelului în Gaza a scos la lumină mai multe probleme complexe care probabil că vor persista ani de zile. Printre acestea se numără și imaginea Orientului și a arabilor pe care o au în minte cei din Occident.

În articolul său din revista Time numit „Gaza și sfârșitul fanteziei occidentale”, Bruno Maçães, fost secretar de stat al Afacerilor Europene în Portugalia, analizează războiul asupra arabilor palestinieni printr-o lentilă politică și culturală. El desființează în cele din urmă fantezia occidentală cu privire la arabi și Orient, concluzionând că aceasta s-a terminat.

Cum arată acestă fantezie occidentală și ce pericole aduce după sine pentru arabi? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să analizăm ideea de „celălalt”.

Înainte de formarea continentului european, această idee nu exista așa cum o înțelegem de obicei noi astăzi. Gânditorul palestinian Edward Said a scris în cartea sa numită „Orientalism” că gânditorii occidentali credeau că cultura lor va câștiga mai multă putere și se va delimita identitar poziționându-se în opoziție cu arabii și Orientul. Arabii văzuți ca fiind „ceilalți” este o idee evidențiată în mod special în acest sens de acesta.

Dacă puterea occidentală derivă din confruntarea cu celălalt, atunci este în interesul occidentalilor să slăbească, să colonizeze, să distorsioneze și să falsifice istoria și credințele despre celălalt, lăsându-l într-un final fără umanitate.

Fantezia occidentală a jucat un rol crucial în distorsionarea și falsificarea imaginii arabilor și a culturii acestora. Hollywoodul a jucat cel mai periculos rol în consolidarea unei imagini oribile asupra arabilor. În acest articol, analizăm diverse portretizări ale acestora în cinematografia americană pentru a descoperi multiplele moduri în care aceștia au fost dezumanizați de fantezia occidentală.

Jack Shaheen a fost un scriitor și lector american de origine arabă specializat în probleme legate de stereotipuri rasiale și etnice. Captură de ecran din documentarul „Arabi foarte răi: cum denigrează Hollywoodul un popor” de pe canalul de YouTube al lui Abe Berry. Utilizare corectă.

Jack Shaheen (1935—2017), un critic de film de origine arabă din Statele Unite, a primit o subvenție care i-a permis să locuiască în peste 15 orașe arabe între anii '80 și '90. Pe drumul său de întoarcere în SUA, acesta a vorbit despre marea nedreptate care i se face poporului arab. El s-a întrebat în ce fel transformă cinematografia americană  acești oameni blânzi și pașnici în sălbatici.

Traducerea în arabă  a cărții sale a fost publicată în două părți de Centrul Național de Traduceri din Cairo. Shaheen și-a petrecut mulți ani din viață pentru a termina cartea, în care a criticat și a analizat peste 900 de filme americane din perioada filmului mut până în perioada filmelor bazate pe tehnologii sofisticate.

Dintre toate filmele pe care le-a recenzat, Shaheen a identificat doar 12 care portretizează personajele arabe în mod pozitiv, în vreme ce majoritatea covârșitoare a acestora prezintă o imagine extrem de negativă, barbară și agresivă a arabilor, considerându-i o amenințare. Așadar, personajul arab merită să fie ucis fără milă.

Cum sunt arabii portretizați la Hollywood?

Potrivit lui Jack Shaheen, de-a lungul istoriei, regizorii de film au etichetat arabii ca fiind ostili, barbari și fanatici religioși obsedați de bani. Din punct de vedere cultural, arabii îi reprezintă pe „ceilalți”, responsabili pentru terorizarea occidentalilor civilizați, în special a creștinilor și a evreilor.

În ciuda războaielor, ascensiunii și decăderii unor țări și a realizărilor culturale legate de libertățile și drepturile omului care au avut loc din 1986 încoace, potrivit lui Shaheen, „caricaturizarea arabilor la Hollywood a dat târcoale pe marele ecran în căutarea prăzii. Acest lucru mai există și azi, respingător și nereprezentativ ca întotdeauna”.

Criticul sugerează că nu regizorii americani au creat imaginea stereotipă a arabilor, ci mai degrabă au moștenit-o de la europeni, care au răspândit primii asemenea caricaturizări. Shaheen explică:

In the eighteenth and nineteenth centuries, European artists and writers helped reduce the region to a colony. They presented images of desolate deserts, corrupt palaces, and slimy souks inhabited by the cultural other—the lazy, bearded heathen Arab Muslim. The writers’ stereotypical tales were inhabited with cheating vendors and exotic concubines held hostage in slave markets.

În secolele al 18-lea și al 19-lea, artiști și scriitori europeni au ajutat la reducerea regiunii la o colonie. Aceștia au prezentat imagini cu deșerturi pustii, locuri pline de corupție și bazaruri slinoase locuite de „celălalt” din punct de vedere cultural – arabul musulman păgân, leneș și bărbos. Poveștile stereotipe ale scriitorilor cuprindeau neguțători înșelători și concubine exotice ținute prizoniere în piețe de sclavi.

Astfel de portretizări ale străinilor și barbarilor care oprimă și „subjugă fecioare din haremuri” au fost percepute ca fiind adevărate până când stereotipurile au devenit întipărite în mintea occidentalilor și înrădăcinate în cultura populară europeană.

Shaheen a analizat impactul enorm al poveștilor din O mie și una de nopți asupra percepției Occidentului cu privire la arabi. Până în 1979, aceste povești au fost traduse în mai multe limbi decât orice altă carte, cu excepția Bibliei, iar impactul lor nu s-a limitat la formarea percepțiilor. Acestea au aprins imaginația și fantezia occidentală despre arabi, ceea ce a dus la creerea multor imagini și povești.

Potrivit lui Shaheen, la începutul secolului 20, „creatori de film precum francezul Georges Méliès au oferit imagini cu fecioare de harem dansând și cu arabi urâți”. Arabii călăreau cămile, mânuiau săbii încovoiate, se omorau între ei, în timp ce erau topiți după eroine europene și își ignorau propriile femei. Shaheen scrie că „în filmul «Palatul din O mie și una de nopți» (1905) al lui Méliès, fecioare supuse asistă un magnat plictisit, lacom, cu barbă neagră; un paznic voinic al palatului îi face vânt acestuia, fluturând un evantai de pene uriaș.”

Hollywoodul portretizează frecvent femeile arabe purtând costume de dans din buric și trăind în haremuri. Captură de ecran din documentarul „Arabi foarte răi: cum denigrează Hollywoodul un popor” de pe canalul de YouTube al lui Abe Berry. Utilizare corectă.

În ceea ce privește femeile arabe din filmele americane, 50 dintre filmele recenzate le portretizează ca fiind victime ale suferinței. Acestea sunt fie insultate, fie tratate ca obiecte, fie sunt victime ale abuzului sexual. În 16 dintre aceste filme apar femei pe jumătate arabe sau sclave tăcute. Ele nu se căsătoresc cu bărbați occidentali, iar contactul fizic dintre bărbați și femei este foarte rar, ceea ce l-a dus pe Shaheen la concluzia că „pare că mariajul dintre o femeie arabă și un occidental este ceva tabu la Hollywood. Acesta apare doar într-un număr foarte mic de filme”.

Imaginea palestinienilor

Jack Shaheen a observat că deși multe filme produse între anii '80 și '90 cu personaje arabe au și palestinieni, acestea nu au reușit să-i portretizeze în mod autentic. Criticul de film condamnă ferm în special imaginea falsă a palestinienilor creată de Hollywood. Filmele americane care abordează conflictul israelo-palestinian nu au arătat drama umană, portretizându-i pe palestinieni ca fiind oameni obișnuiți.

Shaheen a scris că palestinienii nu au fost niciodată portretizați ca fiind victimele inocente ale oprimării israeliene. Filmele nu au arătat niciodată coloniști care scot din rădăcini crânguri de măslini și care omoară civili palestinieni cu puștile în orașe palestiniene. Aceste filme nu au arătat nici familii care se luptă pentru supraviețuire sub ocupație sau care trăiesc în tabere pentru refugiați, chinuindu-se să aibă o patrie sau un pașaport pe care să scrie „Palestina”.

La doar un an de la înființarea statului Israel, filmul „Sword in the Desert” („Sabia din deșert”) a prezentat Palestina ca fiind un teritoriu fără un popor, repetând celebrul slogan sionist, cu toate că majoritatea celor care locuiau acolo erau de fapt palestinieni. Mitul conform căruia nu sunt palestinieni care trăiesc în Palestina a fost prezent în filmul „Cast a Giant Shadow” („Fă o umbră uriașă”) din 1966.

O scenă din filmul „Minciuni adevărate” (1994) care înfățițează teroriștii ca fiind închiși la culoare, probabil arabi, purtând kufiya palestiniană. Captură de ecran din trailerul filmului. Utilizare corectă.

Potrivit lui Shaheen, 7 filme, printre care „True lies” („Minciuni adevărate”) și „Wanted: Dead or Alive” („Căutat: mort sau viu”) înfățișează palestinienii ca fiind teroriști care folosesc gaz paralizant. În peste 11 filme, printre care și „Half Moon Street”(„Strada semilunii”), „Terror in Beverly Hills” („Teroare în Beverly Hills”) și „A Date with Death” („La întâlnire cu moartea”), palestinienii rănesc și torturează femei și copii din Occident.

După ce a fost martorul acestei înșelăciuni și distorsiuni, Shaheen s-a întrebat dacă nu cumva există o lege nescrisă la Hollywood conform căreia palestinienii trebuie portretizați ca fiind iraționali și malefici, în timp ce toți israelienii sunt raționali și cinstiți. Există multe semne de întrebare legate de minciuni, dezinformare și falsificarea adevărului, dar genocidul actual nu este răspunsul.