Muzeul din casa Hamza, orașul Kokand. Foto de Zafar Atajanov, folosită cu permisiune.

În Uzbekistan, casele scriitorilor celebri sunt și monumente închinate arhitecturii interioare tradiționale uzbece.

Cultura uzbecă s-a dezvoltat în jurul orașelor legendare aflate pe Drumul Mătăsii, precum Bukhara și Samarkand. Acest lucru explică motivul pentru care designul interior a avut mereu un rol important în viața de zi cu zi a uzbecilor, care au devenit sedentari mult mai devreme decât popoarele vecine, precum kârgâzii și kazahii, care au rămas în mare parte nomazi până la începutul secolului 20.

Unul dintre cele mai bune moduri de a descoperi moștenirea designului interior complex de la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20 este acela de a vizita casele scriitorilor și artiștilor celebri. Uniunea Sovietică a dezvoltat tradiția de a inaugura case-muzeu („дом-музей”- dom-muzei) sau apartamente-muzeu („музей-квартира”- muzei-cvartira) aparținând scriitorilor care simpatizau sau susțineau valorile socialiste înainte și în perioada comunistă (1917–1991). În mod normal, un asemenea muzeu în care artistul a locuit la un moment dat are expuse obiecte din viața de zi cu zi, ediții ale cărților și traducerilor scriitorului, fotografii și obiecte personale precum haine, ochelari, stilouri, după cum se poate vedea în acest video cu casa scriitorului sovietic rus Konstantin Paustovsky:

După căderea Uniunii Sovietice, tradiția a fost continuată cu autori cenzurați înainte, care erau considerați „antisocialiști”, în toate cele 15 state postsovietice.

În Uzbekistan, unde unele persoane publice erau omagiate, iar altele închise, deportate și omorâte în anii 1930 pentru că ar fi fost anticomuniste, casele-muzeu sunt de asemenea populare și includ adesea grădini. Într-adevăr, familiile uzbece tind să fie numeroase și multigeneraționale, având grădini mari pentru cultivarea fructelor și legumelor, grădini care au rol și de spațiu verde și răcoros într-o țară cunoscută pentru verile lungi și extrem de caniculare.

Un asemenea muzeu aflat în orașul Kokand, în Regiunea Ferghana, din sud-estul Uzbekistanului, este casa lui Hamza Hakimzade Niyazi, cunoscut simplu ca Hamza. Acesta reprezintă ceea ce poate fi considerat un „martir roșu” într-un sens politic: ca scriitor, i-a susținut din toată inima pe comuniști în Uzbekistanul sovietic și, în consecință, a fost lapidat până la moarte de musulmani conservatori. El este considerat principalul dramaturg al literaturii uzbece și un reformator de bază al limbii.

Casa-muzeu este mică, dar prezintă un design interior tipic sfârșitului secolului 19 și începutului secolului 20, care încă este văzut drept o inspirație de unii oameni din Uzbekistan în zilele noastre. Într-adevăr, în timpul perioadei sovietice, din anii 1920 până la începutul anilor 1990, arhitectura și designul urban socialist erau considerate drept modele de urmat, iar mulți au abandonat decorațiunile tradiționale, cel puțin în blocurile de apartamente. Azi există o reîntoarcere la identitatea culturală uzbecă, iar tot mai mulți oameni, inclusiv din medii urbane, încearcă să imite designul interior tradițional.

Galeria foto de mai jos ilustrează unele dintre elementele de bază ale acestei arhitecturi tradiționale prezente în casa-muzeu Hamza din Kokand.

Iată intrarea de la casa-muzeu, care prezintă o sculptură complexă în lemn pe ușa principală.

Intrarea de la casa-muzeu Hamza din Kokand. Foto de Zafar Atajanov, folosită cu permisiune.

Aceasta este camera principală în care se primeau oaspeții într-o cultură foarte sensibilă cu privire la regulile ospitalității. Putem vedea o caracteristică tipică a designului interior tradițional: rafturi complexe încorporate, înconjurate de un cadru, adesea folosite pentru a expune piese mai rafinate de veselă și de ceai, cărți și obiecte mici. Cardul exterior este în mod tradițional făcut din lemn și este pictat mai târziu în culoarea pereților. Aceste rafturi sunt numite „mehrob” în uzbecă, referindu-se la mihrab, o nișă într-o moschee care arată în ce direcție este Kaaba (un locaș de cult din Mecca -n.tr.) pentru rugăciuni.

Camera principală din casa-muzeu Hamza, Kokand. Foto de Zafar Atajanov, folosită cu permisiune.

Iată un alt exemplu al aceluiași stil tradițional cu rafturi încorporate dintr-o altă cameră a muzeului.

Dormitorul din casa-muzeu Hamza, Kokand. Foto de Zafar Atajanov, folosită cu permisiune.

Un alt aspect cheie al designului interior este reprezentat de tavanul de lemn pictat, unde se combină sculptura în lemn și culorile vii. Acest element de design interior este folosit pe scară largă și în Tadjikistan.

Tavan pictat în interiorul casei-muzeu din Kokand. Foto de Zafar Atajanov, folosită cu permisiune.

În acestă cameră putem vedea felul în care mobila este folosită în designul tradițional: covoare groase acoperă podeaua pe care stau oamenii cu picioarele încrucișate. Deasupra covoarelor sunt saltele subțiri umplute cu bumbac pentru a face șederea mai confortabilă. Acestea sunt numite „to'shak” în uzbecă, și pot fi observate una peste alta într-un alcov din spate. O masă mică este folosită în principal pentru servirea mesei și a ceaiului. Cufere mari de lemn sunt folosite pentru a depozita îmbrăcăminte și obiecte de valoare. Alcovul din mijloc are instrumente cu coarde care fac și ele parte din decorațiunile casei.

Cameră din casa-muzeu Hamza, Kokland. Foto de Zafar Atajanov, folosită cu permisiune.

Iată un alt exemplu de covor, to'shak și o masă mică acoperită cu broderia tradițională Suzani, des întâlnită în multe culturi din Asia Centrală:

Cameră din casa-muzeu Hamza, Kokland. Foto de Zafar Atajanov, folosită cu permisiune.

Iată un exemplu de sculptură delicată în lemn pe o ușă:

Ușă din casa-muzeu Hamza, Kokland. Foto de Zafar Atajanov, folosită cu permisiune.

Și un alt exemplu de sculptură în lemn pe cufere, numite „javon” în uzbecă:

Cufăr din lemn sculptat în casa-muzeu Hamza, Kokland. Foto de Zafar Atajanov, folosită cu permisiune.

Din moment ce Uzbezistanul menține tradiția caselor-muzeu și deschide altele noi, uzbecilor, dar și vizitatorilor le este oferită o perspectivă unică asupra unei părți valoroase a istoriei culturale uzbece.