
Patriarhul Louis Sako se adresează credincioșilor în seara de Crăciun, stop-cadru dintr-un video din data de 24 decembrie 2017 al canalului Youtube el-Mawsleya.
Creștinii din Irak au celebrat primul lor Crăciun la Mosul după eliberarea orașului de sub teroarea grupării extremiste sunite Statul Islamic (sau Daech), în iulie 2017.
Slujba de Crăciun a fost celebrată la Biserica Sfântul Pavel, singura biserică funcțională în acest moment în Mosul, în prezența unui grup de aproximativ o sută de creștini. O suită de responsabili civili și militari au fost prezenți, la care s-au adăugat și câțiva musulmani ce au venit să își exprime solidaritatea fără de această comunitate minoritară.
Sub protecția echipelor de securitate, slujba a început cu intonarea imnului irakian, ce a conferit ceremoniei un puternic sentiment de identitate națională.
Louis Rapheal Sako, patriarhul Bisericii Catolice Caldeeane în Irak, a transmis un mesaj de pace și iubire. El a îndemnat mulțimea de credincioși să se roage pentru „pace și stabilitate la Mosul, în Irak și în lume”.
Comunitatea creștină din Mosul, veche de câteva secole, este o parte importantă a mozaicului cultural complex ce constitue orașul. În jur de 200 000 de creștini trăiau în Mosul înaintea ocupării violente a părții de nord a Iranului de către Statul Islamic în 2014. Această comunitate antică a fost izgonită din oraș, dându-i-se un ultimatum: convertirea la versiunea intolerantă a religiei islamice, plata unui impozit religios sau moartea. Majoritatea familiilor au fugit, fiind deposedate pe drum de bunurile personale.
După trei ani devastatori pentru creștinii din Irak, Monseniorul Sako îi cheamă pe credincioșii împrăștiați în Irak sau refugiați în străinătate să revină la Mosul pentru a participa la reconstruirea orașului.
Într-un interviu acordat Agenției France Presse, Dourid Tobia, consilierul Ministerului de Afaceri Creștine al guvernului provinciei, afirmă că între 70 și 80 de familii au revenit, iar altele sunt așteptate să revină curând.
Slujbe de Crăciun au avut loc și în comunitățile creștine din mai multe biserici din Câmpia Ninive și Bagdad.
#IraqiChristians celebrating Christmas mass in our ancestral towns and churches in Nineveh Plains. #Syriac#Christians at the Mart Shmoni Church in town of #Bartella, #Iraq. Thank you to Father Yacoub for his leadership. pic.twitter.com/erCJhPJuxu
— Iraqi Christian HRC (@iraqschristians) December 25, 2017
Creștinii din Irak celebrează slujba de Crăciun în orașele și bisericile ancestrale din câmpia Ninive. Creștinii sirieni la Biserica Mart Shmoni din orașul Bartella. Mulțumim Părintelui Yacoub pentru oficierea slujbei.
اول قداس في بلدة قرة قوش المحررة منذ عامين من بطش داعش في #الموصل#العراق من دون المسيحيين والايزيديين وبقية الطوائف لن يكون عراق
????? pic.twitter.com/Fh5I5tOB7Q— Heba David ?? (@Hakona_matata0) November 3, 2016
Prima slujbă de Crăciun în orașul Qaraqosh după anii petrecuți sub dominația violență a Statului Islamic. Irakul nu ar există fără ai săi creștini, yaziditi și celelalte comunități.
في الموصل اليوم …اول قدّاس لعيد الميلاد في كنيسة مار بولص بعد غياب دام اكثر من 3 سنوات.
سلام مقدس للشهداء الابطال الذين صنعوا هذا النصر.#ChristmasEve pic.twitter.com/bBbyF88KDF
— مهند حبيب السماوي (@alsemawee) December 24, 2017
Prima slujbă de Crăciun la Biserica Sfântul Pavel din ultimii trei ani. Slavă martirilor care au făcut această victorie posibilă.
Christmas Eve Mass at Holy Family Church
Baghdad – Bataween 24 Dec. 2017
قداس ليلة عيد الميلاد في كنيسة العائلة المقدسة – البتاوين pic.twitter.com/VtfWnrlYln— Bishop YALDO (@baselyaldo) December 24, 2017
Slujba de la miezul nopții de la Biserica Sfânta Familie din Bagdad-Bataween, 24 decembrie 2017