Acest cont de Twitter celebrează femeile din Japonia citând câte un profil pe scurt, zilnic

nakano

Fotografia unei actrițe pozând ca Nakano Takeko, o celebră războinică și lider militar care a luptat și a murit în timpul ultimilor ani de Shogunat în Japonia. Imagine preluată de pe Wikipedia, domeniu public.

Celebrating Women in Japan (Celebrarea femeilor din Japonia) este un proiect care publică scurte profiluri ale femeilor remarcabile din Japonia pe Facebook și pe Twitter o dată pe zi, zilnic.

Unul dintre profilurile recente este cel al influentei creatoare de desene manga, Rumiko Takahashi.

Ieri, Rumiko Takahashi a obținut trofeul Grand Prix la prestigiosul Festival Internațional de Bandă Desenată de la Angouleme pentru contribuția sa la dezvoltarea desenelor manga. Felicitări. Munca sa a fost descrisă ca fiind „extrem de progresistă”.

Proiectul este coordonat de Melanie Brock, consultant în domeniul afacerilor din Japonia, și a fost inspirat de o campanie similară condusă de Kristin Ferguson în 2017. Ferguson, din Australia, a dorit să combată abuzul din mediul online direcționat către femei, utilizând hashtagul #celebratingwomen drept „o modalitate de a celebra femeile mai mult și a le denigra mai puțin”.

Adesea, femeile citate de Celebrating Women in Japan le oferă sfaturi altor femei care doresc să aibă succes în carieră sau în viață, în general. Keiko Kojima, o cercetătoare japoneză, personalitate de televiziune și eseistă, a fost intervievată pentru prima dată de Celebrating Women in Japan în 2018. Ce sfaturi a oferit?

Sfat pentru tânăra generație: Găsiți-vă prieteni cu care să purtați dezbateri constructive. Gândiți-vă cu atenție în ce fel de lume vă doriți să trăiți. Străduiți-vă să o construiți – zâmbind pe tot parcursul. Faceți tot ce puteți pentru a vă ajuta pe măsură ce încercați să creați acea lume.

Nu toate femeile citate de Celebrating Women in Japan sunt originare din Japonia. Stabilită în orașul regional Hiroshima din vestul Japoniei, Rachel Nicholson este traducătoare, antreprenoare de succes și persoană publică:

În 2006, Rachel Nicholson s-a mutat în Hiroshima ca traducătoare, înainte de a-și urma pasiunea pentru patiserie și de a co-deschide un mic restaurant. În 2017, s-a întors la vechea pasiune pentru scris, iar astăzi își petrece timpul ca scriitor bilingv, traducător, personalitate de televiziune și bucătar amator cu normă întreagă.

Tema pe care o au în comun profilurile citate zilnic este celebrarea femeilor provenite din toate categoriile sociale, care au experimentat provocări unice și au avut parte de succese.

Astăzi o celebrăm pe Azusa Shiota. Azusa a devenit recent prima femeie membră a echipei de salvatori de primă linie în caz de dezastru a Agenției de Poliție Japoneze.

Exit mobile version