Arta stradală din Rusia a murit, iar țara este plină de picturi murale de război de mari dimensiuni

„Războiul este acum”. Artă stradală de Philippenzo.

„Războiul este acum”. Artă stradală de Philippenzo. Foto de Daria Dergacheva, folosită cu permisiune.

Acest articol face parte din seria Spotlight a Global Voices din septembrie 2026 numită „Protest in Democracy” („Protest în democrație”). Cu această serie, dorim să explorăm numeroasele forme de protest, tacticile folosite de state pentru a le delegitimiza și a le reprima și relația complexă dintre protest și democrație. Puteți sprijini această serie de articole făcând o donație aici.

Nota editorului. Acest articol se bazează pe o prezentare și un interviu cu artistul stradal Slava PTRK, originar din Ekaterinburg, Rusia, care acum locuiește în străinătate, în exil. Prin poveștile artiștilor, Global Voices identifică felul în care, începând cu protestele din 2022, artiștii stradali din Rusia au fost ori forțați să plece din țară, ori persecutați și trimiși la închisoare. Cum a schimbat imigrarea arta de protest? Ce opere mai pot face cei din străinătate? Ceilalți care au rămas în Rusia fie nu spun nimic, fie lucrează pentru stat. Ceea ce rămâne sunt mici acțiuni de protest.

Arta stradală a apărut pentru prima dată în Rusia, când aceasta făcea parte din Uniunea Sovietică. În anii 1980, cultura protestului era în creștere, regăsindu-se inclusiv în muzică, în textele autopublicate (samizdat) și în subcultura artei stradale. De atunci, acest gen de artă a crescut, existând festivaluri internaționale de artă stradală în diverse regiuni din Rusia și sute de artiști stradali, unii dintre ei fiind destul de bine cunoscuți, chiar și în străinătate.

Când a început invazia rusească și războiul ulterior cu Ucraina în februarie 2022, artiștii stradali aveau păreri împărțite, la fel ca mulți oameni din Rusia. Unii au vrut să protesteze împotriva regimului și războiului, dar au fost forțați să plece din țară; unii au vrut să rămână în Rusia, dar să nu spună nimic; iar alții au decis să sprijine regimul după ceva vreme.

Câțiva artiști stradali și activiști au fost urmăriți penal, ca de exemplu Sasha Skochilenko, care a fost condamnată la șapte ani într-o colonie penală pentru că a schimbat etichetele cu prețuri dintr-un magazin cu sloganuri antirăzboi. Ea a fost în cele din urmă eliberată în Ankara pe 1 august 2024, ca parte a unui schimb internațional de prizonieri, iar acum locuiește în străinătate, în exil.

În ziua de azi există artiști în Rusia care sunt plătiți să realizeze picturi murale de mari dimensiuni cu tematică de război pe clădiri cu mai multe etaje din orașele țării, dar mici expresii de activism încă mai supraviețuiesc prin faptul că oameni obișnuiți folosesc limbajul artei stradale pentru a protesta într-o țară în care este periculos să faci acest lucru.

Războiul a adus proteste de stradă și represiune în rapidă creștere

În primele luni după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, spațiile publice din Rusia au devenit locuri de proteste antirăzboi spontane. Atât artiștii profesioniști, cât și oamenii obișnuiți, fără nicio legătură anterioară cu arta, au luat parte la proteste, pictând sloganuri antirăzboi, lipind stickere, creând mici instalații de artă și intervenind în propaganda vizuală oficială:

În acea etapă, distincția dintre artă și activism a fost adesea neclară, existând multe intervenții directe: sloganuri „Nu războiului”, graffiti antirăzboi, simboluri oficiale modificate, etichete de prețuri modificate în supermarketuri, postere și obiecte urbane:

„The war is shame”

„Războiul este o rușine”

În același timp, represiunea statală a crescut rapid. Au fost deschise dosare administrative și penale, cuvântul „război” a fost cenzurat și a devenit tot mai periculos să faci declarații politice directe.

Artiștii au trecut de la protestul direct la metafore și mesaje codate:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Ivan Volkov (@volkov___vanya)

Emigrarea aduce arta stadală peste hotare

După recrutarea militară din toamna anului 2022, mulți artiști ruși s-au mutat în țări precum Georgia, Armenia, Muntenegru, Turcia, Germania, Regatul Unit și Israel, și au continuat să lucreze, deși tema lor s-a schimbat gradual.

La început, mare parte din arta lor încă aborda direct războiul și plecarea din Rusia. Mai târziu, tematica s-a extins pentru a include pierderea căminului, identității, strămutarea și singurătatea:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Nikita Nomerz (@nikita_nomerz)

“I continue thinking in my own language.”

„Continui să gândesc în propria limbă.”

În același timp, mare parte din cultura vizuală antirăzboi s-a mutat online, posterele digitale, arhivele și aplicațiile de social media devenind tot mai importante. Unii artiști și-au putut vinde arta în străinătate, făcând postere și lucrări comerciale:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Slava Ptrk (@slavaptrk)

“Yekaterinburg. I miss you.”

„Ekaterinburg. Mi-e dor de tine.”

Cei care au rămas

În același timp, în Rusia, situația s-a schimbat dramatic. Arta antirăzboi fără ocolișuri aproape că a dispărut din spațiul public, deoarece artiștii care au rămas au avut opțiuni mult mai limitate:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Миша Маркер (@misha_marker)

“To wait and hope. I am fucking tired.”

„Să aștepți și să speri. Sunt al naibii de obosit.”

Limbajul folosit de artiști a trebuit să devină unul evaziv:

Artă stradală rusească

Înțeleg tot. Doar că nu pot să spun nimic. Foto de Daria Dergacheva, folosită cu permisiune.

Unii au început să lucreze în cadrul festivalurilor oficiale, să accepte proiecte comerciale sau sprijinite de stat. Au apărut mari picturi murale patriotice și prorăzboi: soldați, simboluri Z, figuri eroice, portrete și imagini care aduc aminte de propaganda monumentală sovietică:

Artă stradală rusească.

Artă stradală rusească. Foto de Daria Dergacheva, folosită cu permisiune.

De exemplu, artiștii care au participat la popularul festival, înainte independent, numit Stenograffia în 2023, au creat o pictură murală de opt etaje a Sfintei Ecaterina, o sfântă din tradiția ortodoxă:

Unii artiști par să-și trateze arta acum mai degrabă ca artă decorativă plătită, decât ca o declarație ideologică personală, în vreme ce alții încearcă să rămână apolitici în spațiul public:

Pictură murală în Rusia.

Pictură murală în Rusia. Foto de Daria Dergacheva, folosită cu permisiune.

Ei continuă să ia parte la festivaluri și să creeze opere abstracte, decorative, folclorice, religioase sau istorice, evitând în același timp declarații fățișe legate de război.

Acțiuni de protest de în viața zi cu zi persistă

În ciuda represiunii și a dispariției operelor antirăzboi de mari dimensiuni, protestul nu a dispărut complet. Dar a devenit anonim și mai mic.

Antropologa Alexandra Archipova salvează aceste artefacte într-o arhivă online. Stickere, scurte inscripții, mici desene, flori, gesturi simbolice și mesaje antirăzboi codate încă apar în spațiul public, după cum se poate vedea în arhivă.

La sfârșitul prezentării sale, artistul în exil Slava PTRK a rezumat situația simplu: „Nu am nicio veste bună pentru dumneavoastră. A devenit arta mai puternică din cauza războiului? Nu. Dacă cineva spera că declarațiile artistice vor deveni mai expresive sau că războiul va duce cumva la crearea unor imagini mai puternice, nu cred că s-a întâmplat asta. Se pare că în Rusia a devenit aproape imposibil să faci orice fel de declarație. Dar forța nu este despre a fi direct și nu este despre a fi impresionant vizual. A devenit arta însăși mai puternică? Nu, nu cred.”

Începeți discuția

Autori, vă rugăm Deconectare »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimiteți comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Vă rugăm să-i tratați pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.