Lucrătoare dintr-o fabrică de confecții textile din Gazipur, Bangladesh. Imagine de pe Flickr, realizată de Solidarity Center. CC BY 2.0.

În luna aprilie 2026, parlamentul din Bangladesh a modificat legea muncii aplicată la nivel național, extinzând perioada de acordare a indemnizațiilor de maternitate pentru lucrătoarele eligibile, de la 112 la 120 zile, adică aproximativ patru luni. Însă, pentru numeroase femei din fabricile de confecții textile din țară, întrebarea cea mai grea apare atunci când concediul se încheie: cine va avea grijă de bebelușii lor atunci când vor reveni la turele de lucru de 10-14 ore?

Această presiune nu se limitează la lucrătoarele din domeniul confecțiilor textile. În întreaga țară, mamele care muncesc deseori depind de rude sau de rețele de îngrijitoare neoficiale, în timp ce îngrijirea copiilor accesibilă și de calitate este limitată. Organizația Internațională a Muncii (ILO) a remarcat faptul că sistemul de îngrijire tradițional, dependent de familie, se află sub presiune având în vedere că modelele de lucru și de migrare se schimbă. Pentru lucrătorii cu venituri mici și cu program de lucru prelungit sau nesigur, acel decalaj poate fi deosebit de dificil.

Mărcile și fabricile internaționale subliniază tot mai accentuat politicile privind maternitatea, sălile pentru alăptat și unitățile de îngrijirile pentru copii, drept semne ale progresului. Întrebarea este dacă acele unități dispun de personal adecvat, dacă sunt accesibile pe perioada turelor lungi și dacă pot fi într-adevăr utilizate.

Morsheda, în vârstă de 33 de ani și de origine din Narsingdi, lucrează de 15 ani în domeniul confecțiilor textile, iar în prezent lucrează într-o fabrică din Gazipur. Pentru acest articol, ea a fost intervievată, față în față, de Global Voices în Gazipur, în luna iulie 2026. După patru luni de concediu de maternitate, aceasta a revenit la lucru, iar bebelușul său de cinci luni a rămas în grija bunicii din partea tatălui.

Înainte de atinge podeaua secției de producție, Morsheda pregătește mâncarea, face curățenie în casă și îl pregătește pentru școală pe copilul ei mai mare.

„Clienții vin și vorbesc despre diferite politici și drepturi ale lucrătorilor. Dar munca noastră nu se reduce. Muncim în continuare cel puțin 10 ore pe zi, iar cu orele suplimentare, ajungem la 13 sau 14 ore”, a declarat Morsheda. „Uneori am lucrat de la opt dimineața până seara la zece. Corpul meu era extenuat, laptele matern mi se scurgea, dar eu trebuia să mă curăț și să continui lucrul.”

Fabrica avea o sală pentru alăptat, dar accesul la aceasta reprezenta o altă problemă.

„Sala pentru alăptat a existat mereu, dar nu și o persoană care să-mi aducă bebelușul să-l alăptez.”

Când copilul ei mai mare era bebeluș, mama lui Morsheda a stat la ea pentru o scurtă perioadă și i-l aducea la fabrică. Mai târziu, aceasta a apelat la o îngrijitoare plătită care nu a vrut să facă drumuri repetate în scopul alăptării. Acum, bebelușul ei de cinci luni stă cu bunica din partea tatălui, care vine și îl aduce la fabrică de două ori pe zi.

„Trebuie să termin norma de producție pe oră înainte să plec; altfel, se supără șeful”, a declarat Morsheda.

Experiența ei reflectă o problemă mai amplă privind îngrijirea copiilor relevată în zonele urbane din Bangladesh, unde opțiunile oficiale pot fi limitate sau inaccesibile, iar familiile „jonglează” cu îngrijirea copiilor și cu mersul la muncă. Pentru lucrătorii din domeniul confecțiilor textile, acest lucru poate însemna alternarea îngrijirii copiilor între bunici, îngrijitoare plătite sau copii mai mari.

Mina, în vârstă de 38 de ani, originară din Rangpur, lucrează în industria confecțiilor textile de aproximativ 20 de ani, iar în prezent lucrează în Savar. Global Voices a intervievat-o telefonic în luna iulie 2026. Când copilul ei, acum în vârstă de cinci ani, era mic, aceasta a primit 56 de zile de concediu de maternitate.

„Când copilul meu era mai mic, am adus-o, din satul ei, pe mama care a avut grijă de bebelușul meu timp de aproape patru sau cinci luni. Ulterior, aceasta s-a întors la ea în sat, iar eu am plătit pe cineva să aibă grijă de copil. În momentul în care nu am mai putut să gestionez această cheltuială, mi-am dus copilul la creșa fabricii. Însă, acesta
s-a îmbolnăvit acolo și a trebuit să îl duc la spital. Din acel moment, nu mi-am mai dus copilul la creșă.”

În cele din urmă, fără nicio altă opțiune de încredere, fiul ei mai mare a trebuit să preia această responsabilitate.

„Știam că acest lucru îi afecta studiile fiului meu mare mare, dar nu am avut nicio altă opțiune”, a declarat Mina.

Ambele femei au descris fabrici unde mai mult de jumătate din forța de muncă este formată din femei, dar spațiul dedicat îngrijirii copiilor este limitat. La fabrica unde lucrează Morsheda și unde, din cei 3.000 de angajați 2.000 sunt femei, creșa are doar aproximativ 12 sau 13 copii și are două îngrijitoare. Ambele femei și-au exprimat îngrijorări legate de igienă și de calitatea actului de îngrijire.

O industrie națională conectată la moda globală

Industria confecțiilor textile gata de purtat din Bangladesh generează peste 36 miliarde de dolari americani din exporturi și cuprinde aproximativ 4-5 milioane de lucrători, peste 57% dintre aceștia fiind femei. În 2024, aproximativ 40% din exporturile de confecții textile au plecat spre Uniunea Europeană, iar alte 18% spre Statele Unite.

Locurile de muncă din domeniul confecțiilor textile au extins accesul femeilor la munca plătită, însă o mare parte din munca de îngrijire neplătită depusă acasă cade în continuare pe umerii femeilor. Femeile din Bangladesh petrec șapte ori mai multe ore pentru munca de îngrijire sau pentru cea domestică neplătită conform unui sondaj național privind utilizarea timpului, citat de ILO. Printr-un studiu realizat cu sprijinul ILO s-a constatat că 54% din părinții aflați în câmpul muncii considerau îngrijirea copiilor necorespunzătoare o barieră majoră pentru femeile care intră sau care rămân în câmpul muncii, în timp ce 18% au relatat că și-au lăsat locul de muncă din cauza responsabilităților privind îngrijirea copiilor.

Legea muncii din Bangladesh prevede ca întreprinderile să aibă un număr de 40 sau mai mare de lucrătoare pentru a se putea menține săli corespunzătoare pentru copiii acestora mai mici de șase ani, cu îngrijitoare instruite și cu experiență, săli la care mamele să aibă acces. Însă această normă nu oferă și răspuns la chestiunile practice menționate de Morsheda și Mina cu privire la capacitate, personal sau la dacă mamele pot utiliza unitățile respective în timpul orelor de producție.

Dincolo de Bangladesh

ILO estimează că industria globală a confecțiilor textile numără în jur 94 milioane de lucrători, aproximativ 60% dintre aceștia fiind femei.

Protecțiile legale diferă. În prezent, Bangladesh acordă 120 de zile (4 luni) de indemnizații de maternitate pentru lucrătoarele eligibile și prevede săli de îngrijire a copiilor în întreprinderile cu un număr de 40 sau mai mare de femei. Vietnam acordă șase luni de concediu de maternitate; femeile care alăptează un copil cu vârsta mai mică 12 luni au dreptul la pauze plătite de 60 de minute în fiecare zi lucrătoare, iar angajatorii sunt obligați să ofere suport cu privire la unitățile de creșe și grădinițe sau să acopere o parte din costurile de îngrijire a copiilor. Cambodgia acordă 90 de zile de concediu de maternitate, cu salarii și beneficii reduse la jumătate pentru lucrătoarele cu vechime de cel puțin un an. În primul an de viață a copilului, mamele au dreptul la o oră plătită pentru alăptare în fiecare zi lucrătoare, în timp ce angajatorii cu un număr de 100 sau mai multe femei trebuie să facă o sală de alăptare și o grădiniță, ori, în anumite situații, să acopere costurile de îngrijire a copiilor.

Totuși, asemenea prevedere legală nu înlătură problema accesului. În Vietnam, prin cercetarea realizată de ILO s-a constatat că femeile reprezintă 74,8% de forța de muncă din domeniul textilelor și al confecțiilor textile, în timp ce 40% din lucrătorii din acest sector munceau peste 49 ore pe săptămână în 2023.

VnExpress a relatat că creșele din preajma zonelor industriale erau limitate, îngrijirea privată putea fi costisitoare și numeroase grădinițe se închideau înainte ca orele suplimentare de la fabrică să se încheie.

În Cambodgia, rapoartele Băncii Mondială au relevat o dependență similară de îngrijirea copiilor asigurată de familie. Srun Saren, lucrătoare în domeniul confecțiilor textile, și-a lăsat doi copii cu bunica sa în vârstă de 75 de ani și a așteptat să își lase locul de muncă la al treilea copil din cauză că o îngrijire corespunzătoare nu era disponibilă.

O altă lucrătoare, Kang Somaly, și-a lăsat locul de muncă în domeniul confecțiilor textile neavând cum altfel să aibă grijă de bebelușul său de patru luni și de copilul mai mare de șapte ani.

În Bangladesh, Vietnam și Cambodgia, femeile susțin producția de confecții textile în timp ce familiile acestora preiau mare parte din îngrijirea copiilor pentru ca mamele să dețină un loc de muncă.

De la aprovizionare responsabilă la sprijin semnificativ  

Ideea că sprijinul ar trebui extins dincolo de concediul de maternitate se reflectă în programele de muncă existente. Inițiativa Mothers@Work demarată de ILO și UNICEF pentru sectorul de confecții textile identifică șapte standarde minime, incluzând concediu de maternitate plătit, unități de alăptare și de îngrijire pentru copii, forme de lucru flexibile, protecția sănătății, asigurări medicale, protecția locului de muncă și absența discriminării. Printr-o evaluare realizată de ILO în 2022 s-au constatat îmbunătățiri ale politicilor privind maternitatea și alăptarea la nivelul fabricilor, evidențiind de asemenea că femeile părăsesc și revin în câmpul muncii din cauza responsabilităților privind îngrijirea copiilor.

Constatările mută atenția de la existența unităților de îngrijire a copiilor asupra modului de funcționare al acestora în realitate, inclusiv dacă lucrătoarele le pot utiliza pe perioada turelor lungi, îndeplinindu-și în același timp obiectivele de producție.

Nici Morsheda, nici Mina nu au identificat mărcile internaționale care se aprovizionează de la fabricile unde ele lucrează, iar experiențele acestora nu pot atribuite unei anumite companii. Conturile lor indică faptul că responsabilitățile privind îngrijirea copiilor pot rămâne în afara sistemelor oficiale ale fabricilor, bazându-se în schimb pe bunici, îngrijitoare plătite, și, în unele cazuri, pe copiii mai mai.

Prelungirea acordării indemnizațiilor de maternitate la 120 de zile în Bangladesh a extins concediul de maternitate oficial pentru lucrătoarele eligibile. Cu toate acestea, experiențele lui Morsheda și a Minei, alături de constatările din evaluarea calitativă a inițiativei Mothers@Work demarată de ILO, indică faptul că dificultățile privind îngrijirea copiilor continuă și după întoarcerea lucrătoarelor din concediul de maternitate.