Oksana Alkhunsaeva. Foto de pe Glubina.me. Folosită cu permisiune.

Acest articol a fost publicat inițial în rusă de agențiile media online Potok și Novaya Vkladka pe 11 mai 2026. Global Voices l-a tradus în engleză, l-a revizuit pentru a-l face mai clar și l-a republicat cu permisiunea celor de la Potok și Novaya Vkladka. Acesta face parte din seria de articole Spotlight a Global Voices din august 2026 numită „Indigenous Rights” („Drepturile indigenilor”). Poți sprijini această serie făcând o donație aici.

Într-o noapte Oksana a avut un vis. A visat-o pe bunica sa răposată. În vis, bunica ei i-a spus un singur cuvânt: „coase”. Acum, ținutele creatoarei de modă buriată Oksana Alkhunsaeva sunt comandate în toată Rusia, din Moscova și St. Petersburg până în Yakutsk și Kamchatka.

Oksana este cel mai mic copil al familiei Khunkheev, o familie buriată. S-a născut în 1984 în Ust-Ordynsky, o localitate de aproximativ 15.000 de persoane din regiunea Irkutsk. A fost o fiică mult așteptată, fiind născută după doi băieți. Familia sa urma ritualurile tradiționale și vorbea limba buriată, chiar dacă nu era ceva obișnuit atunci. Oksana își amintește că încă din copilărie „vedea totul [prin prisma etniei] buriată” și că „totul se făcea ca și când era pur și simplu firesc să fie așa”.

Buriații sunt un popor mongol indigen din regiunea lacului Baikal. Istoric, aceștia au făcut parte din sfera culturală și politică mongolă mai largă, păstrând numeroase identități de clan și de trib mongole. În mod tradițional, aceștia au format un important subgrup nordic al mongolilor.

Colonizarea rusească a acelor zone din Siberia a început în jurul anilor 1620, cu avansul militar agresiv al armatei ruse — cazaci la acea vreme — și cucerirea Siberiei de Est. Ei au construit fortărețe, au impus tributuri (buriații fiind obligați să plătească regulat taxe către ruși), iar până la urmă au înlocuit legăturile politice existente cu liderii mongoli. Comunitățile buriate au opus rezistență în mod repetat, au atacat poziții ale rușilor, sau au fugit spre sud, în Mongolia, înainte ca autoritatea rusească să fie instaurată la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea.

Sub conducerea Imperiului Rus, și în special a Uniunii Sovietice, integrarea colonială s-a accentuat prin redistribuirea terenului și resurselor economice, colectivizare, represiunea instituțiilor budiste și a elitelor buriate, precum și prin intensificarea rusificării în plan cultural. De asemenea, autoritățile sovietice au scos cuvântul „Mongolă” din numele republicii în 1958.

În ziua de azi, majoritatea buraților se află în interiorul Federației Ruse, în special în Republica Bureatia. De la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina din 2022, Bureatia a avut parte de un număr disproporționat de mare de victime militare și de persoane mobilizate, conform relatărilor. Agenția media independentă Baikala a raportat un număr de 9.200 de persoane din regiunile Bureatia și Irkutsk ucise în perioada 2022-2026 a invaziei rusești în Ucraina.

Din cauza acestui context istoric, familia Khunkheev nu a purtat îmbrăcăminte tradițională în viața de zi cu zi, dar bunica Oksanei avea cizme buriate adevărate numite gutuls. Oksana a adorat atât hainele, cât și croitoria de la o vârstă fragedă. Se juca cu păpuși și își imagina că era creatoare de modă, inventând modele și făcând haine din ele. Se uita la serialul TV popular atunci numit „Simplemente Maria” („Pur și simplu Maria”), în care o fată mexicană obișnuită dintr-o provincie rurală izolată se mută în Ciudad de Mexico, capitala țării, pentru a deveni creatoare de modă. Micuța Oksana din Ust-Ordynsky visa la același lucru.

Anii adolescenței sale au fost dificili. În clasa a opta, s-a mutat la o școală nouă și a fost imediat marginalizată. Era obișnuită ca frații săi să o protejeze și ca tatăl său să o numească „frumusețea” lui. Dar la școală, colegii de clasă râdeau de buzele sale pline, îi schimbau numele de familie ca să sune ca niște insulte și îi aruncau ghiozdanul cu manuale pe coridor. Oksana a învățat să să se închidă în sine; chiar și în ziua de azi, orice conflict îi declanșează ceea ce ea numește un sindrom de reacție întârziată. Nu resimte imediat durerea și suferința; ele vin ore sau zile mai târziu, și sunt foarte dificil de procesat. Dorind să înțeleagă de ce oamenii reacționează astfel, aceasta a obținut o diplomă universitară în psihologie.

Trei generații din familia Khunkheev-Alkhunsaev. Foto folosită cu permisiune.

Oksana a mers să lucreze la Centrul pentru Păstrarea și Dezvoltarea Grupului Etnic Buriat din întâmplare. În 2008, când s-a alăturat centrului, acesta organiza Festivalul Altargana în Irkutsk.

Acest festival dedicat comunităților buriate s-a ținut pentru prima dată în Mongolia în 1994. De atunci a devenit relevant la nivel internațional și  s-a transformat într-un eveniment la scară largă la care participă oameni din toată lumea — din Mongolia Interioară (China) până în Franța. Oksana a fost extrem de impresionată atât de mărimea sa, cât și de ceea ce a văzut acolo.

„Înainte văzusem foarte puțin portul nostru național. Dar la festival era toată bogăția tradițiilor buriate într-un singur loc. M-am uitat și am admirat”, își amintește ea.

Oksana ia măsurători tinerilor dansatori la un centru cultural. Foto folosită cu permisiune.

Festivalul poată numele plantei altargana, care, având frunze mici și flori modeste galben-aurii, pare umilă, dar are un sistem de rădăcini incredibil de bine dezvoltat. Oksana s-a gândit mult la propriile rădăcini, și apoi a înțeles ce voia să creeze — însă avea să mai treacă mult timp până să ajungă acolo unde își dorea.

După cel de-al doilea concediu maternal, Oksana a lucrat în vânzări și în alte domenii care nu aveau legătură cu croitoria. Putea să coasă doar seara târziu, după ce își termina ziua de lucru, iar copiii săi dormeau. Cu toate acestea, visele nu au fost niciodată ceva abstract pentru ea; a fost mereu atentă la orice i se ivea în cale.

Avea o mașină de cusut și câștigase un concurs; era o bucată de material rămasă pe acolo, copiii adormeau la zece, iar ea avea puțin timp liber noaptea târziu. Oksana știa că trebuia să coasă, dar nu știa cum. A făcut primele costume [tradiționale] pentru rude și apropiați, deoarece voia ca copiii, nepoatele și nepoții săi să poarte îmbrăcăminte națională și să se intereseze de cultura lor.

Rezultatele au început să fie frumoase, dar s-au dovedit a fi prea tradiționale. Îmbrăcămintea făcută strict „conform canonului” pur și simplu nu putea fi purtată nicăieri. Ea își dorea de asemenea recunoaștere și vizibilitate, așa că Oksana a încercat să participe la diverse prezentări de modă. La una dintre acestea, un jurnalist a abordat-o și i-a cerut un interviu, exact așa cum văzuse Oksana că se întâmplase în „Pur și simplu Maria”.

Deși podiumul, luminile strălucitoare și modelele profesioniste păreau visul pe care și-l imagina când era copil, în timp, Oksana a ajuns să își dea seama că aspirația sa principală este ca oamenii să-i poarte hainele. Totuși, ea adaugă că a fost numită cea mai bună creatoare de modă din districtul buriat Ust-Orda în 2023.

Pentru ea, costumul buriat nu este un exponat de muzeu; contează persoana care îl poartă, iar de la aceasta pornește atunci când îl creează. În primul rând, ea încearcă să înțeleagă ce forme și siluete îi plac clientului la îmbrăcămintea obișnuită, și doar după aceea „traduce” acele preferințe în limbajul costumului buriat.

Acum toată familia Oksanei lucează împreună. Soțul ei este organizatorul; mama ei ajută la prezentările de modă, calcă îmbrăcămintea și termină ceea ce trebuie cusut urgent; tatăl ei face cuțite speciale și îi duce pe toți cu mașina unde au nevoie să meargă. Soacra și cumnata ei o ajută și ele.

Oksana admite râzând că uneori vrea să se întoarcă la viața de birou calmă și stabilă — dar când oamenii o abordează și o întreabă cum își pot găsi un costum ca al ei, aceasta realizează că de fiecare dată când îi intră în minte gânduri de plecare, viața pare să-i trimită deliberat un semn. „Este ca și cum cineva nu mă lasă să plec și îmi tot spune «Coase»”.