O captură de ecran dintr-un documentar despre un soldat rom care se reintegrază în viața civilă după ce s-a alăturat Forțelor Armate Ucrainiene. Sute de soldați romi s-au înrolat pentru a apăra Ucraina după începerea celei de a doua invazii pe scară largă a Rusiei în februarie 2022. Captură de ecran de pe YouTube.

Acest articol face parte din seria Global Voices Spotlight, „Statelessness” (Apatridie), ediția iulie 2026. Aceasta oferă informații cu privire la problema apatridiei și felul în care ea împiedică libertatea de mișcare a oamenilor, oportunităţile educaţionale, accesul politic şi multe altele. Poți susţine aceste ştiri donând aici. 

Când încearcă să definească naționalitatea, oamenii se bazează adesea pe descrieri și categorizări simple — liniile desenate pe o hartă, demarcații realizate prin tratate și înțelegeri, identități și ideologii comune din interiorul unui anumit spațiu — dar pentru multe grupuri de persoane, conceptul de națiune poate exista dincolo de aceste frontiere tradiționale. Acest lucru este valabil pentru multe zone din spațiul fost sovietic, de exemplu, comunitatea romă din Ucraina, ai căror membrii luptă acum împotriva Rusiei, murind pentru o țară care i-a tratat ca outsideri vreme de generații. Acest lucru se aplică și în cazul tătarilor, a căror patrie există în mare parte mai degrabă într-un spațiu cultural decât într-unul fizic.

De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei din februarie 2022, sute de romi s-au alăturat Forțelor Armate Ucrainiene pentru a lupta împotriva acesteia. Dar în ciuda acestui serviciu militar, refugiații ucrainieni de etnie romă continuă să se confrunte cu discriminare în Ucraina și în Europa.

Mai la est, în Rusia, tătarii, al doilea cel mai mare grup etnic din țară, continuă să se lupte cu o dilemă diferită, și anume, ce înseamnă patrie pentru un popor risipit pe mai multe continente, fără un teritoriu care să îi unească? Tatarstan, o republică din Federația Rusă, rămâne o ancoră culturală, dar pentru mulți tătari, sentimentul de apartenență este sprijinit mai degrabă de comunitate și cultură, decât de o locație pe o hartă. Această dispersare împreună cu o istorie traumatizată și tensionată, modelează felul în care tătarii abordează acum conversații despre suveranitate, separatism și autodeterminare.

Romii ucrainieni se luptă cu Rusia, dar tot nu sunt acceptați

De la începutul celei de-a doua invazii rusești la scară largă a Ucrainei, în februarie 2022, au existat câteva relatări despre romi ucrainieni care luptă pentru Ucraina, chiar în timp ce se îndreptau spre liniile frontului.

Soldați romi din Forțele Armate Ucrainiene ținând un steag al romilor lângă steaguri ale Ucrainei. Foto de profilul de Facebook al lui Myroslav Horvat. Utilizare corectă.

Încă din 2022, jurnalistul rom Viktor Chovka a relatat că soldații romi luptau în cadrul armatei ucrainiene pentru că erau născuți în Ucraina și o considerau casa lor.

Myroslav Horvat, un alt activist rom din Ucraina, a spus pentru Radio Romano atunci că cei mai mulți romi erau îngrijorați în legătură cu modul în care își vor câștiga traiul pentru că își pierduseră locurile de muncă când a început războiul. Pe profilul său de Facebook, Horvat postează adesea fotografii cu soldații romi din armata ucraineană. În fotografia sa principală apare de asemenea steagul ucrainean, scoțând în evidență identitățile duale ale multor ucrainieni de etnie romă.

Potrivit lui Horvat, aproximativ 250 de romi din oblastul Zakarpattia s-au alăturat Forțelor Armate Ucrainiene în 2022. El a estimat că mai mult de 500 activau în armată în august 2024. Steagurile ucrainiene au devenit tot mai vizibile în așezările rome, la care se adaugă și folosirea mai frecventă a limbii ucrainiene și a cântecelor ucrainiene.

Într-un articol din 2024 al agenției media ucraineană Varosh, Horvat a spus că romii au locuit de-a lungul timpului ca minorități în cadrul mai multor state și imperii și că au ocupat rar poziții sociale sigure. Faptul că au avut parte de persecuții în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a contribuit la o distanțare istorică de instituțiile militare.  Dar acum mulți echivalează apărarea Ucrainei apărării propriei familii și propriului viitor.

Horvat menționează și inegalitatea educațională. El estimează că în jur de 40 la sută dintre romii din Zakarpattia, Ucraina, nu au o educație secundară de bază, deși situația s-a îmbunătățit în ultimii ani. Unii romi nu au obținut niciodată cărți de identitate ucrainiene, ceea ce poate împiedica mobilizarea formală a acestora. Oficialii regionali de recrutare spun că nivelul redus de alfabetizare nu împiedică neapărat serviciul militar, dar poate crea dificultăți practice.

Centrul Antidiscriminare „Memorial” a organizat o întâlnire în 2025 la Bruxelles cu veterani romi care s-au alăturat voluntar Forțelor Armate Ucrainiene. Atunci veteranii au vorbit atât de discriminare, cât și de solidaritate în cadrul armatei ucrainiene.

Romul Arsen Mednyk s-a alăturat armatei după ce forțele ruse au ocupat orașul său natal, Bucha, și au masacrat civili acolo. Fiind tratat inițial cu suspiciune pentru că era rom, acesta a câștigat încrederea altor soldați, și mai târziu a devenit comandantul unei unități de asalt. Povestea sa a fost prezentată într-un documentar despre soldații romi și război.

Marginalizarea și discriminarea refugiaților romi

Romi care locuiesc în Liov. Licență CC BY-SA 2.5 via Wikimedia Commons.

Înaintea începerii războiului, romii din Ucraina se confruntau deja cu bariere serioase în ceea ce privește cetățenia, locuirea, educația, îngrijirea medicală și angajarea.

Dintr-un număr estimat de 400.000 de romi care locuiesc în țară, în jur de 30.000 nu au documente oficiale, potrivit relatărilor, ceea ce îi face de fapt apatrizi. Femeile rome nasc câteodată acasă din cauza discriminării sau a costurilor medicale pe care nu și le pot permite, ceea ce face ca copiii să nu aibă certificate de naștere și forțează familiile să trăiască la marginea societății. De asemenea, comunitățile rome au fost câteodată ținta unor grupuri naționaliste și au fost adesea victime ale discriminării și prejudecăților.

După invazia rusă, discriminarea a urmărit  familiile rome la granițele Ucrainei. Organizații pentru drepturile omului au primit rapoarte de tratament inegal, ca de exemplu în cazul unei mame cu doi copii cărora nu li s-a permis în mod repetat trecerea în Ungaria, conform relatărilor.

În centrele de primire din Europa, refugiații romi au fost uneori separați de alți ucrainieni. În R. Moldova, familiile au fost puse în clădiri fără încălzire adecvată sau apă caldă. The Guardian a relatat în 2022 că în Cehia romii au dormit în condiții precare în gara din Praga și că au fost acuzați că pretindeau a fi ucrainieni pentru a primi asistență. Voluntarii au relatat și că unele gazde din R. Moldova și Polonia doreau să găzduiască doar refugiați albi, în vreme ce romii sunt considerați la scară largă oameni de culoare.

Pentru unele familii, ostilitatea a fost atât de intensă că au ales să se întoarcă în Ucraina sfâșiată de război decât să rămână în niște condiții discriminatorii.

Pentru tătari acasă este mai mult decât un loc pe hartă

În vreme ce războiul a împins mulți ucraineni de etnie romă să apere un teritoriu pe care îl consideră al lor, pentru tătari relația dintre identitate și teritoriu nu a fost niciodată atât de simplă.

Steagul Tatarstanului. Licență CC BY-SA 3.0 RS via Wikimedia Commons.

Tătarii sunt al doilea cel mai mare grup etnic din Federația Rusă, dar nu există un loc pe care toți tătarii să-l numească acasă. Republica Tatarstan, un teritoriu în Rusia, este adesea descrisă ca fiind patria tătarilor, dar etnicii tătari reprezintă doar aproximativ jumătate din populația republicii, împărțind-o cu ruși, bașchiri, ciuvași, armeni și mulți alții.

Pe lângă cei din Tatarstan, milioane de tătari locuiesc atât în tot teritoriul Rusiei, în republicile, regiunile, ținuturile și orașele importante, cât și în tot spațiul postsovietic și în diaspora din toată Europa, Turcia, America de Nord și nu numai. Unele comunități s-au format ca urmare a secole de expansiune imperială, strămutare forțată și politici sovietice, în vreme ce altele au apărut datorită alegerilor educaționale, profesionale sau personale. Prin urmare, identitatea tătară există de multă vreme mai degrabă dincolo de granițe decât în interiorul lor.

Tătare din Crimeea în porturi tradiționale. Tătarii au de multă vreme cultură, tradiții, muzică și porturi proprii și distincte. Imagine de pe Wikimedia Commons. Licență CC BY-SA 4.0.

Această dispersie teritorială a modelat felul în care tătarii înțeleg sentimentul de apartenență. Tatarstan rămâne centrul istoric și cultural al acestui popor, fiind sediul instituțiilor care păstrează limba, literatura și tradițiile. Dar pentru mulți tătari, conceptul de „patrie” se poate găsi în jurul unei mese de familie, prin intermediul limbii tătare, muzicii, sărbătorilor de Sabantuy sau chiar al ritualului de a împărți ceaiul, dar și pe o hartă. Cultura a devenit firul care leagă comunități separate de geografie, politică și generații. Pentru un popor dispersat pe mai multe continente, identitatea este adesea mai degrabă purtată decât moștenită dintr-un singur loc.

O tătară la comemorarea din 18 mai a deportărilor și genocidului tătarilor crimeeni, Piața Maidan, Kiev, Ucraina. Imagine de pe Wikimedia Commons. Licență CC BY-SA 2.0.

Acest lucru explică și motivul pentru care discuțiile despre viitorul Tatarstanului diferă adesea în interiorul republicii față de cele din străinătate. Încercări anterioare de a lega aspirațiile naționale ale tătarilor de proiecte geopolitice, ca de exemplu, Legiunea Idel-Ural sponsorizată de germani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și colaborarea unor grupuri de tătari crimeeni cu autoritățile ocupației naziste au fost urmate de consecințe devastatoare, cea mai notabilă fiind deportarea colectivă a tătarilor crimeeni din 1944.

Aceste episoade continuă să influențeze felul în care tătarii percep chestiunile legate de suveranitate și separatism. Unii comentatori, inclusiv contribuitori care apar regulat la Radio Europa Liberă/Radio Libertate, în proiectul Idel-Ural și pe platforme afiliate au susținut că republicile din Rusia ar trebui să devină state independente dacă Federația Rusă s-ar destrăma vreodată.

Dar astfel de discuții nu reflectă neapărat viziunile multor tătari.

Din cauză că tătarii locuiesc în toată Federația Rusă și mult dincolo de granițele sale, unii aflându-se în centrul geografic al Rusiei europene, nu la periferia sa, republica are o semnificație în principal istorică, culturală și simbolică. Atât pentru mulți tătari, cât și pentru alte minorități din Rusia, păstrarea limbii, culturii și comunității rămâne o problemă mai presantă decât redesenarea granițelor politice.