Placă cu Sirma Voyvoda (călare, prima din stânga) și trupele ei în Skopie, Macedonia de Nord. Foto de Rašo via Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0.

Acest articol face parte din seria de articole Spotlight a Global Voices din iunie 2026 numită „Diversitate de gen”. Această serie oferă o perspectivă asupra diversității de gen și asupra felului în care este amenințată, protejată sau păstrată în lume. Poți sprijini această serie de articole donând aici.

În discursul balcanic contemporan, aflat sub influența războaielor culturale internaționale, tradiția este adesea prezentată ca fiind ceva fix, simplu și strict patriarhal. Dar istoria, folclorul și memoria populară din regiune conțin exemple mai complexe: femei care recunoscute social ca bărbați, homosexuali sau bărbați care nu se conformau normelor de gen, cu roluri ritualice vizibile, și eroine care au adoptat temporar identitatea masculină pentru a lupta pentru comunitatea lor.

Aceste exemple nu trebuie romantizate ca dovadă că societățile balcanice erau în secret egalitare. Cele mai multe dintre ele existau în interiorul unor sisteme patriarhale, fiind un fel de „excepție care confirmă regula”, reconfirmând rolul feminin „tradițional” de fiică obedientă care trebuie să devină în mamă și casnică. Dar ceea ce arată acestea este că trecutul (sau sau cel puțin imaginea pe care oamenii și-o făceau despre el) nu era atât de rigid precum apărătorii de acum ai „valorilor tradiționale” susțin adesea.

Fecioarele care depuneau un jurământ de castitate

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este cel al fecioarelor balcanice care depuneau un jurământ de castitate, cunoscute în albaneză ca burrnesha sau virgjinesha și în limbile slave de sud ca virdžina. În zonele montane din nordul Albaniei, Muntenegrului și Kosovo, precum și în restul Munților Dinar, o fată dintr-o familie fără un moștenitor de sex masculin adecvat obișnuia să își asume rolul social al unui bărbat. Acest lucru însemna de obicei un jurământ de castitate, îmbrăcăminte și comportament masculin și recunoaștere publică a fetei ca fiind capul familiei.

Această practică nu era emancipare modernă. Era adesea o soluție patriarhală la o problemă patriarhală: dacă moștenirea, onoarea și autoritatea gospodăriei aparțineau bărbaților, societatea permitea unei fete să „devină” un bărbat din punct de vedere social, atunci când nu exista niciun bărbat din punct de vedere biologic. Fecioara care depunea un jurământ de castitate avea responsabilitatea conducerii familiei, alături de libertăți de care celelalte femei nu beneficiau, precum purtarea hainelor bărbătești și socializarea cu bărbații în public, în timp ce fuma și bea ceai. Dar toate acestea veneau cu costul celibatului, fără nicio posibilitate de căsătorie, de a-și exprima sexualitatea sau a deveni mană.

Un articol BBC din 2022 concluzionează că „au mai rămas doar aproximativ 12 astfel de femei în lume, deoarece tradiția balcanică conform căreia femeile trăiesc ca bărbați dispare”.

Bărbați în roluri netradiționale, efeminate

Un alt exemplu apare în documentarul lui Aleksandar Manić din 2005 numit „Šutka Book of Records” („Registrul din Šutka”), care prezintă mai multe portrete pitorești ale unor locuitori ieșiți din comun din Šuto Orizari, o zonă din Skopie, capitala Macedoniei de Nord, unde majoritatea oamenilor sunt de etnie romă.

Documentarul se concentrează pe campionii la excentricitate din zonă, printre care se numără și „homosexualul din zonă, cu garderoba sa colorată”, care „nu este mai puțin respectat” decât alte figuri locale aparte, după cum se arată în rezumatul filmului.

Potrivit unei povești secundare, care începe la minutul 45:55 în videoul de mai sus, doi homosexuali declarați care au un stil de a vorbi teatral și plin de gesturi sunt angajați de familiile băieților care sunt pe cale să treacă prin ritualul musulman al circumciziei. Acești bărbați sunt considerați cei mai buni decoratori și maeștri de recuzită pentru acest eveniment, care include și pregătirea unui pat special.

Acest exemplu trebuie abordat cu grijă. Deși comunitățile rome, musulmane și societățile balcanice în general nu sunt lipsite de homofobie, acest exemplu nuanțează stereotipurile. Într-o comunitate descrisă adesea ca fiind „din exterior” prin discursuri despre sărăcie sau stereotipuri negative și conservatoare, filmul arată o lume socială mai nuanțată, unde un homosexual poate fi vizibil, valorizat și integrat în viața ritualică și religioasă a comunității.

Războinice îmbrăcate în haine bărbătești

A treia și cea mai bogată serie de exemple vine din folclor. Într-un articol recent pentru platforma feministă Meduza din Macedonia de Nord, Leni Frčkoska analizează poveștile folclorice macedonene pornind de la motivele „schimbare de sex” și „femeie războinică”. Titlul articolului poate fi tradus astfel: „Eroul a fost o fată! O reinterpretare feministă a motivelor schimbării de sex și femeilor războinice în folclorul macedonean”. Articolul este o versiune prescurtată a tezei sale de doctorat.

Frčkoska observă că folclorul tinde să reproducă lecții conservatoare și patriarhale, dar conține și figuri feminine subversive care subminează aceste lecții din interior. Motivul femeii războinice este adesea legat de schimbarea rolurilor de gen. În aceste povești protagonista este o fată dintr-o familie fără fii. Ea se deghizează în bărbat, intră în lumea războiului rezervată bărbaților, își dovedește eroismul, iar apoi, de obicei, se întoarce la rolul său feminin anterior, de îndată ce pericolul a trecut. Frčkoska rezumă spunând că, în mai multe variante macedonene, perioada în care ea este deghizată în soldat se sfârșește după victorie, apoi fiica cea mai mică se întoarce la rolul său feminin de dinainte.

Citând un detaliu dintr-o poveste folclorică macedoneană culeasă de Marko Cepenkov la mijlocul secolului al XIX-lea, Frčkoska spune că ea ilustrează acest tipar. După bătălie, eroina își desface părul, își deschide haina pentru a-și arăta sânii și îi spune prințului:

Дејгиди синче царево, горска еребица в раце ти дошла и не си успеал да ја ватиш за в кафез да ја клајш. Јас девојче си бев и девојче сум си, види ми косите, види ми ‘и боските и седи ми си со здравје.

Alas, son of the emperor, you had a partridge [free bird] in your hand and you allowed it to fly away, instead of putting her in a cage. I was a girl, and I am a girl: look at my hair, look at my breasts – and now farewell…”

Vai, fiule de împărat, ai avut o potârniche în mână și ai lăsat-o să zboare, în loc să o pui într-o cușcă. Am fost o fată și sunt o fată: uită-te la părul meu, uită-te la sânii mei — și acum rămas-bun…

Nuditatea în public era și încă este un tabu, potrivit moravurilor patriarhale balcanice, deci replica nu se referă doar la dezvăluirea corpului; este o răsturnare de situație. „Războinicul” a reușit deja; doar atunci povestea dezvăluie că eroul a fost o femeie de la bun început. Corpul devine mijlocul prin care luptătoarea este reclasificată, dar doar după ce și-a demonstrat curajul.

Cântecul folcloric macedonian „Kruševo aber pristigna” („A venit un apel la Kruševo”) oferă o versiune populară a aceleiași logici de schimbare a rolurilor de gen. Cântecul spune o poveste fictivă a unui apel care a venit în orășelul Crușova ca familiile să-și trimită fiii majori pentru a deveni komiți (luptători de gherilă) în satul Smilevo, cunoscut ca fiind un centru al activității revoluționare antiotomane. Un bărbat numit Stojan nu are fii, ci doar o fiică numită Todorka. În loc să accepte acest lucru ca fiind  sfârșitul datoriei publice a familiei, Todorka îi roagă pe tatăl său să o echipeze ca să poată merge ca komită.

Fiind deghizată în bărbat, Todorka se alătură luptătorilor și este atât de convingătoare că, după cum spune cântecul: „nimeni nu și-a dat seama că Todorka era fată”. În acest caz, schimbarea rolurilor de gen este mai mult decât simpla îmbrăcare a hainelor sexului opus. Acest cântec arată o încălcare temporară a regulilor care stabilesc cine poate lupta și, prin contrast, cine trebuie să stea acasă având un rol de îngrijire — care este în esență unul neajutorat — atribuit femeilor, cine poate reprezenta familia și cine poate intra în memoria națională ca erou.

Cântecul rămâne popular și astăzi, fiind reinterpretat de artiști contemporani, printre care se numără și vedeta macedoneană de pop-folk Stojne Nikolova. Interpretarea ei modernă, care poate fi văzută în videoclipul de mai jos, o prezintă pe Todorka ca pe o eroină patriotă, fără a evidenția neapărat dimensiunea legată de rolurile de gen a poveștii. Totuși, această dimensiune există: o fiică ocupă locul rămas liber, rezervat unui fiu, apărând onoarea tatălui său.

Motivul se regăsește și în biografiile istorice din regiune, sub diferite forme, de la deghizare și activitate războinică până la integrarea în memoria patriotică.

Sirma Vojvoda (1776–1864), o haiducă (o combinație de rebel, bandit și luptător pentru libertate) din regiunea Debar, este probabil figura istorică cea mai apropiată de Todorka. Este cunoscută ca lideră a luptătorilor din zonele montane care luptau împotriva opresiunii otomane. Un detaliu legat de pieptul ei a intrat și el în memoria populară: potrivit unei note de subsol la un cântec despre ea cules de frații Miladinov, bărbații din ceata sa și-au dat seama că era femeie doar după ce nasturii de la piept i
s-au rupt. Ea a rămas lidera lor după demascare.

Čučuk Stana (1795–1849/50) aparține unei tradiții înrudite, dar ușor diferită. Legată de revoltele sârbe și prezentă în poezia epică sârbă, aceasta nu este cunoscută în primul rând ca o figură care și-a asumat în secret o identitate masculină. Mai degrabă, povestea sa arată o femeie care intră în „lumea bărbaților”, cea a haiducilor, a rezistenței armate și a reputației eroice. Relatări despre tinerețea ei spun, de asemenea, că ea și surorile sale purtau haine bărbătești în afara casei deoarece nu aveau niciun frate adult care să le protejeze.

Milunka Savić (1890/1892–1973) aduce acest motiv în istoria militară documentată din secolul al XX-lea. În timpul Războaielor Balcanice, ea s-a alăturat armatei sârbe tăindu-și părul, îmbrăcând haine bărbătești și prezentându-se drept bărbat, în locul fratelui său, potrivit relatărilor. După ce s-a descoperit că era femeie, ea a rămas în luptă și mai târziu a devenit una dintre cele mai decorate femei-soldat din Primul Război Mondial.

Aceste figuri istorice ajută la ilustrarea faptului că războinicele în haine bărbătești nu erau doar o fantezie din povești. Sub diverse forme, femeile din istoria Balcanilor au preluat roluri rezervate bărbaților — în secret sau în mod deschis, temporar sau permanent — ca eroine care au rămas în memoria generaților următoare.

Deși cititorii contemporani ar putea fi tentați să interpreteze aceste exemple prin prisma categoriilor moderne de identitate, exemplele de schimbare a rolurilor de gen din Balcani nu se potrivesc perfect unor categorii precum transgender, gay, lesbiană sau non-binar. Totuși, ele pun sub semnul întrebării dogma conform căreia diversitatea de gen este străină de Balcani sau că tradiția se limitează la modele binare de masculinitate și feminitate. Nimic nu este simplu în Balcani, inclusiv trecutul și prezentul patriarhal.