Fotografie cu participanţii Şcolii de Benzi Desenate din Zenica din 1997 făcută de Adnadin Jašarević, folosită cu permisiunea Balkan Diskurs.

Acest articol scris de Adin Kadrić, a apărut pentru prima dată în Balkan Diskurs pe data de 12 septembrie 2025. O versiune editată este republicată de Global Voices prin acordul de parteneriat de conținut încheiat cu Centrul de Cercetare Postconflict (PCRC).

Notă editorială: Zenica este un oraş din centrul Bosniei şi Herţegovinei cu aproximativ 100,000 de locuitori. Este cunoscut pentru industria confecţiei metalice şi de asemenea, pentru una dintre cele mai mari închisori din fosta Iugoslavia, descrisă în cântecul rock Zenica Blues. Faptul că este adesea trecut cu vederea în discuţiile despre artă, face această iniţiativă — începută în timpul războiului din 1992-1995 şi care continuă în prezent — şi mai importantă şi remarcabilă. 

De peste 30 de ani, Şcoala de Benzi Desenate din Zenica este mai mult decât o şcoală de ilustraţii, este un simbol al perseverenţei, rezistenţei culturale şi al dedicării totale faţă de artă. Concepută iniţial ca o metodă de evadare din represiunile Războiului din Bosnia și Herțegovina (BiH) din 1992-95, iar ulterior o platformă pentru expresivitate şi creativitate, şcoala a pregătit în jur de 200 de tineri artişti. Dintre care, aproximativ 70 au devenit autori importanţi, a căror lucrări şi-au lăsat amprenta pe scena naţională şi regională a benzilor desenate.

Câţiva absolvenţi sunt chiar acreditaţi dincolo de graniţele ţării, Kenan Halilović, Biljana Šafaražik şi Zdravko Cvjetković fiind printre numele cele mai cunoscute. Deşi şcoala a fost de ani de zile sinonimă cu calitatea şi creativitatea în scena benzilor desenate autohtone, recunoaşterea internaţională a muncii acestor artişti evidenţiază faptul că Zenica îşi menţine o poziţie fermă în acest mediu vizual.

Amintindu-şi începuturile, Adnadin Jašarević, fondatorul şcolii şi directorul Muzeului din Zenica, spune că obiectivul principal a fost a oferi copiilor o evadare creativă din realitatea crudă a războiului. În acele condiţii, benzile desenate erau precum Alice în Ţara Minunilor — oferind o cale de scăpare de foame, frică şi  bombardamente. În medie, zece studenţi încă trec în fiecare an pragul şcolii, învăţând cum să îşi transpună gândurile, fricile şi speranţele în secvenţe dinamice de cadre şi baloane de dialog.

Nume noi, precum Filip Andronik, Milorad Vicanović, Senad Mavrić, şi Enis Čišić reprezintă valul contemporan al graficienilor de benzi desenate din BiH. Aceştia colaborează activ cu publicaţii renumite din Statele Unite şi Europa, demonstrând că în ciuda infrastructurii sale subdezvoltate, Bosnia şi Herţegovina are creatori ce sunt la acelaşi nivel cu cei mai buni profesionişti ai domeniului. 

Aceasta este prima şcoală de benzi desenate din istoria Bosniei şi Herţegovinei. Fotografie: Adnadin Jašarević, folosită cu permisiunea Balkan Diskurs.

Publicaţii precum „Horostop,” „ZE strip,” „EKO strip” şi „SUV – Steps in Time” (Paşi în Timp), au fost creaţii ale şcolii din Zenica, care demonstrează longevitatea şi devotamentul său pentru cultura benzilor desenate. Jašarević afirmă că studenţii înşişi aleg subiectele pe care vor să le înveţe, conform propriilor pasiuni, remarcând faptul că el „nu (s-a) oprit niciodată din a lucra” pentru a se asigura că benzile desenate rămân un instrument al exprimării şi eliberării creative. 

În ceea ce priveşte impactul tehnologic, Jašarević a explicat că benzile desenate obişnuiau să fie disponibile pe scară largă, dar acum au devenit un produs mult mai exclusivist, cu ediţii integrale şi albume destinate unei audienţe restrânse, dar loiale. Chiar dacă idea din spatele lor drept un mijloc eliberator rămâne neschimbată, dezvoltarea tehnologică a adus o nouă direcţie în ceea ce priveşte producţia benzilor desenate moderne. 

Zdravko Cvjetković, grafician şi fost student, vorbind despre impactul tehnologiei, evidenţiază că tabletele inteligente au facilitat şi accelerat procesul de desen pentru mulţi artişti, fără a compromite calitatea muncii lor. Cu toate acestea, a avertizat cu privire la instrumentele de inteligenţă artificială — precum cele folosite pentru a genera texte şi imagini — ce ridică serioase întrebări în ceea ce priveşte etica şi estetica.

Acesta este de părere că accesibilitatea în masă a instrumentelor care produc imagini şi poveşti în câteva secunde ameninţă banalizarea artei şi ștergerea graniţei dintre creativitate şi automatizare: „Dacă devenim cu toţii artişti, doar pentru că avem o unealtă în buzunar, atunci nimeni nu este cu adevărat artist.”

Multe aspecte ale acestora, conform lui Cvjetković, sunt radical diferite de perioada de dinaintea războiului: „Benzile desenate nu mai sunt accesibile unei audiențe atât de mari, în special copiilor. Sunt prea costisitoare şi rareori pot fi găsite la chioșcurile de ziare.”

Înfloritoarea scenă bosniacă a benzilor desenate

Subliniind faptul că în prezent copii întind mâna mai degrabă spre ecrane decât spre textul pe hârtie, precum benzile desenate sau cărţile, Cvjetković dezvăluie că publicaţiile ţintesc spre generaţiile mai în vârstă care au crescut cu ele. 

O consecință pozitivă a acestui lucru este creşterea numărului de festivaluri de specialitate din regiune, ceea ce promovează cultura cititului şi desenatului. „Ateliere şi concursuri de benzi desenate pentru copii [sunt] o parte aproape obligatorie a fiecărui festival respectabil”, Cvjetković subliniază „şi acest lucru este crucial în absenţa şcolilor de benzi desenate precum cea din Zenica”.

Ilustraţie de Zdravko Cvjetković. Fotografie: Şcoala de Benzi Desenate din Zenica pe Facebook, folosită cu permisiunea Balkan Diskurs.

Cultura benzilor desenate din Bosnia şi Herţegovina persistă, în ciuda ecosistemului modest, aproape fără nicio susţinere din partea instituţiilor şi cu puţine edituri majore şi festivaluri de specialitate. Dar, datorită entuziasmului oamenilor, nu dispare, ci, din contră, este într-o continuă creștere.

Autori precum  Berin Tuzlić şi Enis Čišić  reprezintă de ani de zile BiH pe scena  regională şi internaţională. Tuzlić, cunoscut pentru abordarea sa experimentală şi proiectele din  audiovizual, combină benzile desenate cu muzica şi animaţia. Čišić, care şi-a încercat abilităţile în producţiile Marvel, reprezintă o formă de expresivitate mai contemporană şi mai practică. Lucrările lor arată că ţara pregătește talente capabile să concureze la nivel global. 

Ismet Erdić are un loc special pe scena bosniacă a genului,  datorită unei combinaţii rare a poveştilor istorice şi a naraţiunii vizuale în benzi despre Kulin Ban şi Bosnia medievală. Lucrările sale au valoare educaţională şi sunt deseori folosite în sălile de clasă, ceea ce îl face unul dintre puţinii autori de benzi desenate care au ajuns la publicul larg.

În ciuda condiţiilor potrivnice în ceea ce priveşte distribuirea, publicarea şi promovarea, cultura benzilor desenate din BiH este încă păstrată de către entuziaşti, fiind un interes nișat. Platformele sociale, benzile din mediul online şi colaborările la nivel regional cu autori din Serbia, Croaţia şi Slovenia sunt cheia supravieţuirii ei. Aşadar, chiar dacă este relativ restrânsă, scena bosniacă de benzi desenate dispune de talent autentic şi de un mare potenţial, aşteptând vremuri mai bune.