Jurnalista Myat Moe Thu relatând dintr-o zonă de conflict în Myanmar. Sursă fotografie: Exile Hub.

Exile Hub este unul dintre partenerii Global Voices din Asia de Sud-Est. Acesta a apărut ca răspuns la lovitura de stat din 2021 din Myanmar și este axat pe sprijinirea jurnaliștilor și a celor care apără drepturile oamenilor. Prezentul articol editat este republicat în cadrul unui acord de parteneriat privind conținutul.  

Ceea ce vedeți în cadru este o femeie ce ține un aparat foto într-o zonă de război.

Ceea nu vedeți se află dincolo de acesta: zgomotul produs de avioanele militare de deasupra capului, teama unui al doilea asalt și oamenii fugind pentru a se adăposti.

În timp ce ceilalți au fugit, Myat Moe Thu, câștigătoare a bursei Critical Voices 2026 din cadrul Exile Hub, s-a îndreptat spre scenă.

În calitate de jurnalist ce relatează din zonele de frontieră dintre statele Shan și Kayan (Karenni), aceasta documentează realitățile războiului în timp real. În ziua în care fotografia de mai sus a fost realizată, un avion militar tocmai lansase două bombe cântărind 225 de kilograme asupra unui sat civil. Când locuitorii au fugit de teama unui alt atac, jurnalista a pășit în urma lor, obținând astfel informațiile pentru articol.

Fără echipament de protecție. Fără nicio garanție de securitate. Doar cu decizia de a fi martor.

Myat Moe Thu nu și-a început cariera profesională ca jurnalist. Lucra în marketing când, în timpul unei vizite la o publicație, a fost întrebată dacă se gândise vreodată să devină jurnalist.

Nu știa pe deplin ce presupunea munca de jurnalist, dar ales să încerce, și, în cele din urmă, a devenit pasionată de relatarea articolelor și de împărtășirea informațiilor prin ceea ce scrie.

Chiar înainte de lovitura de stat, aceasta începuse să relateze conflictul armat, structurând treptat o înțelegere a tuturor complicațiilor, riscurilor și a realităților politice din teren. De la momentul loviturii de stat, jurnalista nu a părăsit niciodată Myanmarul. Dimpotrivă, aceasta s-a mutat în zonele deseori denumite “teritoriile eliberate” în statele etnice, continuându-și munca ca jurnalist independent aflat în zonele de conflict.

Pentru Myat Moe Thu jurnalismul nu înseamnă doar documentarea evenimentelor. Jurnalismul înseamnă responsabilitate și etică.

If we don’t report what is happening, the truth disappears. Reporting doesn’t mean taking sides. It means being accurate, respecting the dignity of those affected, and ensuring that the voices of civilians are not distorted or exploited no matter which side they are on. I know not everyone will agree with me on this.

Dacă nu relatăm ceea ce se întâmplă, adevărul dispare. Să relatezi nu înseamnă să ții partea cuiva. Înseamnă să fii corect, să respecți demnitatea celor implicați și să te asiguri că vocile civililor nu sunt influențate sau exploatate indiferent de partea cui se poziționează. Știu că nu toată lumea este de acord cu mine în această privință.

Să lucrezi în zone de conflict implică mai mult decât curaj. Este nevoie de multă atenție și discernământ: ce trebuie relatat, cum să protejezi sursele și cum să te asiguri că articolele nu afectează și mai mult comunitățile deja vulnerabile.

Iar să fii femeie jurnalist în zone de război implică provocări suplimentare.

Conform așteptărilor culturale, reportajul de teren este definit mai degrabă ca muncă potrivită bărbaților. Femeile sunt deseori subestimate sau descurajate să pătrundă în medii periculoase. Totodată, aspecte practice precum călătoriile pe distanțe lungi și împărțirea unui spațiu limitat cu colegi bărbați pot implica compromisuri personale ce sunt rareori recunoscute.

În ciuda acestor bariere, Myat Moe Thu își continuă munca cu discreție, punând sub semnul întrebării atât așteptările sociale, cât și limitările structurale.

Pe lângă pericolul fizic, jurnaliștii din Myanmar se confruntă deseori cu interpretări greșite chiar și din partea propriilor comunități. Unele persoane nu pot face distincția dintre jurnaliști, informatori și agenți secreți. Alte persoane îi consideră pe jurnaliști drept indivizi indiscreți care pun prea multe întrebări. Există chiar și o expresie care sugerează acoperirea propriei farfurii pentru a împiedica jurnaliștii „să descopere prea multe”.

În cazul jurnalistei Myat Moe Thu, aceste concepții greșite se răsfrâng și asupra vieții personale. Chiar și membrii familiei și rudele depun efort să înțeleagă pe deplin scopul și necesitatea muncii sale.

Jurnalismul, analizează ea, vine cu un cost, distanțare, izolare și, uneori, respingere.

„Mă gândesc deseori că și o persoană care a făcut un lucru greșit poate primi o a doua șansă. Dar în cazul jurnaliștilor, dacă oamenii și-au pierdut încrederea în tine, nu mai există cale de întoarcere.”

Dincolo de riscurile vizibile, se află o luptă mai tăcută: extenuarea mentală și emoțională.

Expunerea prelungită la conflict, instabilitate și traumă creează condiții pentru epuizare. În cazul jurnaliștilor care lucrează în exil, accesul la sprijin este deja limitat. Iar în cazul celor ce relatează din interiorul zonelor de conflict, sprijinul este și mai inaccesibil.  

De multe ori nu există timp, spațiu sau resurse pentru căuta ajutor. Și totuși, ea continuă. 

Ceea ce o face să continue nu este absența fricii, ci absența regretului.

„Știu că nu voi regreta alegerea a ceea ce cred că e corect”, ne împărtășește jurnalista. 

Pentru jurnaliști precum Myat Moe Thu, granița dintre datoria profesională și supraviețuirea personală nu este niciodată una fixă. Aceasta se schimbă cu fiecare misiune, fiecare decizie, fiecare risc asumat. 

Și totuși, ea continuă să relateze. Pentru că în locurile unde tăcerea este impusă, actul de a spune adevărul nu înseamnă doar jurnalism. Este vorba despre rezistență.