Editorul italian Arnoldo Mondadori și autorul Gabriele D'Annunzio (în mijloc în uniformă). Foto de Archivi Mondadori pe Wikimedia Commons (CC BY-SA 4.0).

Acest articol de Stojan Sinadinov a fost publicat inițial pe Truthmeter.mk pe 4 februarie 2026. Aici este republicată o versiune editată în urma unui acord de partajare de conținut dintre Global Voices și Metamorphosis Foundation.

Filmul documentar hibrid „Fiume o morte!”, adică „Rijeka sau moarte!” (Fiume este denumirea anterioară a orașului Rijeka) de scenaristul și regizorul croat Igor Bezinović adaugă o perspectivă nouă la viziunea deja consacrată asupra fascismului ca mișcare politică cu origini în propaganda de spectacol, mobilizarea de masă și crearea mitului naționalist. În film, Bezinović prezintă cu atenție ocupația de 16 luni a orașului Rijeka din Croația de azi, condusă de scriitorul decadent și liderul militar Gabriele D’Annunzio și de armata sa legionară în 1919, imediat după sfârșitul Primului Război Mondial.

„Fiume o morte!” este unul dintre filmele care au marcat anul 2025, câștigând 30 de premii, inclusiv premiul pentru cel mai bun film documentar de la Academia Europeană de Film, Premiul Tiger și Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film din Rotterdam și șase premii Golden Arena la Festivalul de Film din Pula, Croația. A fost de asemenea filmul croat propus pentru Premiile Oscar din 2026, dar nu a intrat pr lista finaliștilor.

O coproducție dintre Croația, Italia și Slovenia, filmul îmbină în mod creativ documentarul și comedia, având rol de lecție de istorie despre începuturile fascismului. Cu participarea a aproximativ 100 de actori și figuranți amatori, filmul „recreează” anul 1919 și ocupația orașului croat de coastă Rijeka de către forțele paramilitare ale lui Gabriele D’Annunzio, poet, dramaturg, aristocrat, dandi și conducător militar autoproclamat.

Iată trailerul oficial al filmului.

Imediat după sfârșitul Primului Război Mondial, fiind nemulțumit de faptul că orașul Rijeka nu a fost inclus în Regatul Italiei după semnarea Tratatului de la Versailles dintre Germania și Puterile Aliate, D’Annunzio a invadat orașul pe 11 septembrie 1919 cu zeci de soldați legionari și a format un cvasistat cunoscut ca „Reggenza Italiana del Carnaro” (Regența Italiană de Carnaro).

După mai mult de un an, D’Annunzio a ignorat faptul că Regatul Italiei și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (SCS), numit mai târziu Regatul Iugoslaviei, au semnat un acord în noiembrie 1920 potrivit căruia Rijeka aparținea Regatului SCS. Așadar, armata italiană a fost forțată să-l excludă din „statul” său. Legionarii lui D’Annunzio
s-au retras din Rijeka pe 5 ianuarie 1921, iar D’Annunzio a făcut acest lucru două săptămâni mai târziu, marcând astfel sfârșitul ocupației de 16 luni.

Filmul lui Bezinović îl prezintă printr-o lentilă critică pe „pionierul” fascismului italian Gabriele D’Annunzio, cel care l-a inspirat pe liderul fascist Benito Mussolini. Viața și opera lui Gaetano Rapagnetta — numele adevărat al lui D’Annunzio, tatăl său preluând numele de familie D’Annunzio de la unchiul lui — servesc drept bază pentru o analiză detaliată a protofascismului, realizată de Bezinović cu o precizie impecabilă. Faptul că spectatorii și criticii vor găsi multe paralele cu situația geopolitică actuală și reapariția repetată a fascismului și nazismului în diverse forme nu este o coincidență, ci este exact motivul pentru care Bezinović a realizat „Fiume o morte!”

Ocupația orașului Rijeka de către D’Annunzio și legionarii săi este bine documentată, arhivele conținând mai mult de 10.000 de fotografii, de exemplu acest album, și sute de înregistrări video. În filmul lui Bezinović, aceste fotografii și înregistrări video stau la baza reconstrucției personalităților și evenimentelor legate de ocupație prin interpretarea unor actori și figuranți amatori.

Următoarele imagini de arhivă ilustrează felul în care evenimentele ocupației protofasciste a orașului Rijeka au fost documentate atunci; acesta are rol de material de referință pentru reconstrucția din film.

Așa cum a observat filozoful german de origine evreiască Walter Benjamin, fascismul poate fi văzut ca „esteticizarea politicii”, deoarece tinde să transforme politica în spectacol prin folosirea simbolurilor, ritualurilor puse în scenă și mass-media pentru a mobiliza emoțional oamenii. Pe de altă parte, acesta a susținut că comunismul dorește să politizeze arta. Benjamin, care a murit în 1940 în timp ce fugea de naziști, a atras atenția asupra estompării graniței dintre politică și spectacol, aceasta fiind o caracteristică importantă a fascismului.

This is the situation of politics which Fascism is rendering aesthetic. Communism responds by politicizing art.

Aceasta este situația în care fascismul transformă politica în estetică. Comunismul răspunde politizând arta.

Această perspectivă ajută la încadrarea prezentării lui Bezinović a conducerii orașului Rijeka de către D’Annunzio, nu ca o guvernare convențională, ci ca un fel de teatru politic — o realitate pusă în scenă în care puterea este exercitată atât printr-o mascaradă de imagini, gesturi și mituri, cât și prin forță.

Poate fi trasată o paralelă artistică similară cu lucrarea lui „Nașterea tragediei” a lui Friedrich Nietzsche , care scriind în relație operele lui Richard Wagner, a descris „tragedia care se naște din spiritul muzicii”. Opera lui Wagner avea să fie preluată mai târziu de ideologia nazistă.

Cu toate acestea, în filmul lui Bezinović, formele timpurii ale fascismului par să provină din spiritul comediei: un spectacol teatral, adesea absurd (în concordanță cu tradiția comediei italiene) ale cărui inevitabile consecințe tragice vor fi în totalitate vizibile doar în retrospectivă. Această interacțiune dintre comic și catastrofal conferă filmului o dimensiune tragicomică distinctă.

În „Fiume o morte!”, D’Annunzio este portretizat reluând salutul din Roma antică (adesea numit salutul roman), cu „brațul drept ridicat la nivelul ochilor”, care a devenit mai târziu salutul obligatoriu al fasciștilor și, ulterior, al naziștilor.

Bezinović evidențiază și scurta ședere în Rijeka a scriitorului italian și fondatorului mișcării futuriste Filippo Tommaso Marinetti, care a venit la invitația lui D’Annunzio, dar a plecat după doar două săptămâni.

Mussolini a stat și el în Rijeka doar o singură zi, iar apoi a plecat să pregătească formarea Partidului Fascist. Mai târziu, Acesta a devenit Ducele care a întruchipat atât ideile lui D’Annunzio, cât și ale lui Marinetti legate de corporatismul politic cunoscut ca fascism.

„Fiume o morte!” nu omite faptul că în timpul regimului său, D’Annunzio a adus mai mult de 5.000 de tineri italieni la Rijeka, un oraș care atunci avea aproximativ de 30.000 de locuitori, pentru a schimba compoziția demografică. Filmul menționează și că la începutul ocupației, legionarii săi au omorât din motive rasiste aproximativ zece soldați vietnamezi care făceau parte din forțele aliate ale Antantei.

Gabriele D'Annunzio (în mijloc cu un baston) cu niște legionari (membrii ai departamentului Armatei Regale Italiene condus de Arditi) în Fiume, 1919. Foto pe Wikimedia Commons. Doumeniu public.

Scriitorul și teoreticianul italian Umberto Eco, care a analizat printre altele numeroasele fațete ale fascismului în lucrarea sa din 1995 intitulată „Fascismul etern: paisprezece moduri de a privi o cămașă neagră”, publicată cu titlul „Ur-Fascism” de New York Review of Books, a scris:

But the fascist game can be played in many forms, and the name of the game does not change…

Fascism became an all-purpose term because one can eliminate from a fascist regime one or more features, and it will still be recognizable as fascist. Take away imperialism from fascism and you still have Franco and Salazar. Take away colonialism and you still have the Balkan fascism of the Ustashes. Add to the Italian fascism a radical anti-capitalism (which never much fascinated Mussolini) and you have Ezra Pound. Add a cult of Celtic mythology and the Grail mysticism (completely alien to official fascism) and you have one of the most respected fascist gurus, Julius Evola.

Dar jocul fascismului poate fi jucat în multe feluri, iar numele jocului nu se schimbă […]

Fascismul a devenit un termen-umbrelă, pentru că se poate elimina una sau mai multe caracteristici ale unui regim fascist, și va rămâne recognoscibil ca fiind fascist. Elimină imperialismul din fascism și îi ai Franco și Salazar. Elimină colonialismul și îți rămâne fascismul balcanic al ustașilor. Adaugă fascismului italian un anticapitalism radical (care nu l-a prea fascinat niciodată pe Mussolini) și îl ai pe Ezra Pound. Adaugă un cult al mitologiei celtice și misticismul Graalului (complet străin de fascismul oficial) și îl ai pe unul dintre cei mai respectați gânditori ai fascismului, Julius Evola.

„Fiume o morte!” de Igor Bezinović adaugă încă o nuanță interpretării fascismului.