O masă hipocalorică distribuită pe Xiaohongshu, în rețelele asociate tulburărilor de alimentație. Captură de ecran editată. Utilizare echitabilă.

Pe platformele de socializare chinezești, tulburările de alimentație nu mai sunt văzute doar ca afecțiuni medicale- sunt din ce în ce mai mult reinterpretate ca un stil de viață disciplinat, idealuri estetice de atins și chiar surse de apartenență.

Am întâlnit pentru prima dată aceste comunități aproape accidental. Crescând într-un mediu în care greutatea corporală era în mod constant monitorizată și discutată, eram deja familiarizată cu presiunea de a fi slab.  În ultimii ani, discursul public în China a amplificat și mai mult îngrijorările legate de greutate și formă fizică. Ca un utilizator frecvent de Xiaohongshu (o platformă de socializare chinezească similară cu TikTok), unde conversațiile despre imaginea corporală sunt deosebit de vizibile, am devenit curioasă să văd cât de departe merg acestea.

Într-o zi am căutat termenul de „ED”, abreviere pentru  eating disorder (tulburare de alimentație). Ceea ce s-a afișat nu a fost o informație legată de sănătate, ci o cale de acces spre un ecosistem ascuns – unul care reîncadra boala ca aspirație. O căutare după cuvinte cheie ca „ED femeie” (ED 女), „CT” (Cui Tu sau vărsături provocate) conduce utilizatorul către rețele semi ascunse unde slăbirea extremă este normalizată și chiar lăudată. În acest colț al internetului, membrii împărtășesc rutine zilnice, urmăresc consumul de calorii și fac schimb de strategii pentru tăierea poftei de mâncare, adesea catalogate ca autodepășire.

Numărul adolescenților chinezi care suferă de tulburări de alimentație aproape că s-a dublat în ultimele trei decenii, potrivit unui studiu de tendințe bazat pe date la nivel național. Cercetări mai recente arată că mai mult de 21 la sută dintre adolescenții chinezi au arătat semne de tulburări alimentare și mai mult de 11 la sută au suferit de simptome care au relevanță clinică. Studiul a arătat, de asemenea, că populația feminină între 15 și 19 ani, provenind din familii cu venituri mai reduse și din zone sărace, este cea mai expusă la risc. Cercetătorii au constat că interacțiunea dintre dezvoltarea pubertară, expunerea ridicată la rețelele sociale și preocupările mari în legătură cu imaginea corporală au contribuit la tendința ascendentă.

O postare intens distribuită a unei utilizatoare care se descrie ca având „160 cm/33 kg” vorbește despre un meniu săptămânal care cuprinde un singur ou, porții mici de orez sau înlocuitori hipocalorici. Într-o altă postare, intitulată „Consumul zilnic- 160/29 kg” se documentează aportul zilnic care nu este decât un castravete și un număr minim de calorii, prezentat nu ca alarmant, ci ca o rutină care să inspire.

O trăsătură definitorie a acestor comunități o reprezintă ritualul „evaluărilor zilnice”. Utilizatorii își monitorizează greutatea, aportul caloric și succesul sau eșecul perceput în menținerea obiceiurilor alimentare restrictive. Postările obișnuite seamănă cu niște jurnale personale: „Ziua 12: 500 kcal, fără carbohidrați, am rezistat” sau „Nu am reușit azi, am mâncat prea mult, mâine o iau de la capăt.” Aceste postări nu sunt manifestări izolate, ci sunt parte integrantă a unui ritm colectiv, unde repetiția întărește angajamentul.

Secțiunile de comentarii funcționează ca spații de susținere reciprocă. Utilizatorii se încurajează unul pe celălalt să persevereze, cu comentarii de genul:

宝宝好美，感觉再瘦20斤会更漂亮

Baby, you are so beautiful, and would look even better if another 20 pounds were lost.

Dragă, ești atât de frumoasă și ai arăta și mai bine dacă ai mai slăbi încă 20 de livre (aprox 9 kilograme).

瘦成这样了腰还这么粗

She is already so skinny, yet her waist is still so thick.

Este deja atât de slabă, însă talia este încă atât de lată.

Aceste comentarii încurajează restricțiile extreme ca dovadă a tăriei de caracter. În loc să fie prezentate ca dăunătoare, aceste practici sunt înfrumusețate – prezentate ca parte a unui stil de viață dezirabil, asociat cu disciplina, frumusețea și controlul. În acest context, suferința nu este numai normalizată, ci și reinterpretată într-o lumină pozitivă.

Pentru a evita moderarea conținutului și cenzura, participanții se bazează pe un limbaj codificat, aflat în continuă evoluție. De exemplu, utilizatorii se pot referi la purgație cu emoticoane ca 🐰 (tù, însemnând iepure, dar și vărsături) sau pot folosi abrevieri ca „ct” și „jc” (jieshi, însemnând restricții alimentare), creând un vocabular comun care este dificil de interpretat pentru cei din exterior. În timp, acest limbaj codat formează sisteme subculturale care rămân inteligibile cu precădere pentru cei din comunitate.

Cultura vizuală joacă un rol central în susținerea acestor comunități. Imagini cu corpuri extrem de slabe – clavicule vizibile, brațe delicate, coaste proeminente, talii de viespe – sunt vehiculate ca modele de urmat. Tendințe precum „provocarea taliei A4”, care au apărut în 2016 și au promovat o talie ideală nu mai mare decât o foaie A4 de hârtie, vorbesc de o istorie mai lungă a siluetei subțiri ca standard de frumusețe. În postări atent selecționate, mâncarea însăși este estetizată: o porție mică, aranjată frumos pe farfurie, devine un simbol al autocontrolului, transformând lipsa hranei în ideal vizual.

O postare pe Xiaohongshu, etichetată „Tulburare de alimentație”, prezintă un corp deosebit de slab, alături de un avertisment al platformei care afirmă: „Acest conținut prezintă comportamente riscante, vă rugăm să nu le reproduceți.” Sursă imagine: Xiaohongshu, anonimizată de autor.

În același timp, multe participante vorbesc explicit despre controlul psihologic exercitat de aceste practici. Într-o postare, o utilizatoare admite că este conștientă că greutatea ei a atins un nivel periculos, dar nu se poate opri: descrie cum stă pe cântar în fiecare dimineață, incapabilă să accepte cifre mai mari, deși rațional înțelege că cifrele „nu înseamnă nimic”. Concluzionează că greutatea este singurul lucru pe care simte că îl poate controla. Asemenea reflecții sugerează o luptă între conștientizare și compulsie, unde indivizii recunosc răul, dar rămân prizonieri în sisteme care îl recompensează.

Ceea ce este în mod particular îngrijorător este prezența utilizatorilor mai tineri în rețelele asociate tulburărilor de alimentație, unde își împărtășesc strategiile de a-și ascunde aportul de alimente și pierderea în greutate în fața părinților și profesorilor, prin inducerea vomei după mesele în familie. În cadrul acestor schimburi de idei, comportamente nocive sunt sărbătorite și perpetuate colectiv.

Aceste tendințe au alertat și mass-media online chineză. Într-un articol publicat pe WeChat, Her Magazine descrie cum tulburările alimentare, inclusiv anorexia și bulimia, formează o „subcultură a tulburărilor de alimentație” online printre femeile tinere din China.

这些女孩仿佛将减肥当成了运动员挑战极限记录一般，每天都在跟体重秤上的数字较劲，多一斤焦虑不安，少一斤成就感满满。[…] 为追求“网红身材”，ED这种心理疾病便成为了女孩们的“救命良药”，无数女孩开始追求ED，并成为ED妹。

与许多心理疾病一样，ED一旦患上，便会深深陷入其中且难以自拔。同时，它还自带“圈层文化”。[…] 这个所谓的圈子，其实是一座囚笼。这类圈子往往会切断人与真实世界的联系，只与“同类”抱团取暖。因此，在她们看来，脱离圈子，便意味着失去身份认同，失去那点仅存的“被理解”的感觉。

These girls seem to treat weight loss as if they were athletes attempting to break world records, constantly battling the numbers on the scale every day — an extra pound brings anxiety, while a pound lost fills them with a sense of accomplishment. […] In the pursuit of the “Social media-celebrity body,” eating disorders hasve become a “lifesaving remedy” for these girls, leading countless young women to embrace EDs and become part of the “ED community.”

Like many mental illnesses, once someone develops an ED, they become deeply entrenched in it and find it difficult to break free. At the same time, it comes with its own “subculture circle.” […] This social “circle” is, in reality, a prison. Such circles often sever one’s connection to the real world, leaving individuals to seek solace only among “like-minded” peers, and leaving the circle means losing their sense of identity and that last shred of feeling “understood.”

Aceste fete tratează scăderea în greutate asemeni unor atleți care încearcă să doboare recorduri mondiale, luptându-se constant cu cifrele afișate zilnic pe cântar– 1 livră (aprox 500 de grame) în plus aduce neliniște, în timp ce aceeași livră (aprox 500 de grame) în minus le aduce un sentiment de reușită. […] În căutarea „Corpului celebrităților de pe rețelele sociale”, tulburările alimentare au devenit un „remediu salvator de vieți” pentru aceste fete, conducând nenumărate tinere să adopte o tulburare de alimentație și să devină o parte a „comunității din sfera tulburărilor de alimentație”.

Asemeni multor tulburări mentale, odată ce o persoană dezvoltă o tulburare de alimentație, se adâncește profund în ea și îi este foarte greu să se elibereze apoi. În același timp, vine la pachet cu un „cerc al subculturii”. […] Acest „cerc” social este, în realitate, o închisoare. Asemenea cercuri taie deseori legăturile persoanei cu lumea reală, lăsând-o să caute consolare numai printre semenii „cu aceleași gânduri”, iar părăsirea lor înseamnă pierderea simțului identității și a acelei ultime șanse de a se simți „înțeleasă”.

În timp ce platformele chinezești moderează în mod activ anumite tipuri de conținut, materialele legate de tulburările de alimentație continuă să circule pe canale codificate și orchestrate de comunitate. Asta demonstrează limitările sistemelor de  moderare bazate pe cuvinte cheie, mai ales când utilizatorii își adaptează rapid limbajul și practicile de eludare a moderării.

Dinamici asemănătoare pot fi observate la nivel global. Pe platforme ca Instagram și TikTok, utilizatorii folosesc hashtaguri codate și indicii vizuale pentru a împărtăși conținut nociv, în timp ce evită detectarea. TikTok a devenit un mediu propice de promovare a tulburărilor de alimentație, prin subcomunitatea „SkinnyTok”, care a idealizat noțiunea de corp slab cu orice preț, până când hashtagul și cei mai proeminenți influenceri ai SkynnyTok au fost interziși în iunie 2025, însă cu toate acestea, conținutul nesănătos persistă.

Cazul Chinei evidențiază modul în care asemenea comunități evoluează în cadrul unui mediu digital mai strict reglementat, demonstrând  atât constrângere, cât și adaptare.

Căutările mele inițiale au fost mânate de curiozitate, dar ceea ce au scos la iveală a fost un sistem care remodelează pe tăcute felul în care utilizatorii tineri înțeleg controlul de sine, frumusețea și nocivitatea. Atâta timp cât corpul slab rămâne un ideal cultural puternic, rețele ca acestea probabil vor persista.

Pentru rezolvarea acestei probleme este necesar mai mult decât simpla eliminare a conținutului. Este nevoie de o înțelegere mai aprofundată a felului în care comunitățile digitale modelează normele în privința corpului, disciplina și sentimentul de apartenență, dar și a măsurilor pozitive care se pot lua pentru emanciparea adolescenților care își doresc o autonomie mai mare și control asupra propriei vieți, prin oferirea mai multor oportunități în școli, în cadrul familiei și în societate.