Bannerul de la întâlnirea la nivel înalt la al șaptelea summit AU-EU din Luanda. Fotografie realizată de Adesewa Olofinko. Folosită cu permisiune.

Liderii africani și europeni s-au întâlnit la Luanda în noiembrie 2025 pentru a șaptea întâlnire la nivel înalt dintre Uniunea Africană și Uniunea Europeană (UA-UE), având ca și scop consolidarea unui parteneriat sub presiunea schimbării geopolitice și competiției în creștere de la nivel global. Summitul a marcat 25 de ani de când relația dintre UA-UE a luat formă oficială. 

Spre deosebire de întâlnirile la nivel înalt anterioare, liderii ambelor părți ale zonei mediteraneene s-au confruntat cu o lume care a suferit schimbări drastice de la ultima lor întâlnire Joint Vision la începutul anului 2022.  În acel moment, războiul din Ucraina și valul de lovituri de stat în toată zona Sahel nu remodelaseră pe deplin prioritățile globale. Până în 2025, Europa părea tot mai preocupată de provocările legate de securitate în țările aflate mai aproape de continent, în timp ce Africa continua să lupte împotriva conflictelor violente din anumite regiuni.  

Însă, pentru mulți africani, întrebarea nu mai era pur și simplu de ce aceste întâlniri continuă să aibă loc, ci și în ce mod aceste angajamente declarate la astfel de întâlniri se traduc în realitățile vieții de zi de zi, în special pentru o populație tânără în continuă creștere.

Înțelegerea efectului concurenței globale asupra Africii

Astăzi, Africa se află în centrul unor parteneriate bilaterale și trilaterale care se suprapun. De la începutul anului 2010, continentul a devenit locul unei competiții geopolitice reînnoite. Prima întâlnire la nivel înalt dintre Africa și UE a avut loc la Cairo, în aprilie 2000, fiind urmată de summitul de la Lisabona din anul 2007. Următoarele întâlniri la nivel înalt dintre UA-UE au reflectat asupra realităților globale în continuă schimbare, inclusiv angajamentele comune privind clima din anul 2010, asupra lansării fișei de parcurs UE-Africa din 2014 și de asemenea asupra recunoașterii Agendei UN 2030, Acordului de la Paris și Agendei pentru anul 2063 al Africii din anul 2017.

Alte întâlniri la nivel înalt „Africa + 1”, inclusiv întâlnirile China-Africa, Rusia-Africa, Turcia-Africa și EAU-Africa, semnalează o luptă pentru piețe, resurse și influență asupra continentului. Într-un videoclip postat pe YouTube, Comfort Ero, președinta și CEO al International Crisis Group (Grupul Internațional de Criză), a descris Africa ca având „un centru slab de gravitație, ducând lipsa arhitecturii de guvernare de care are nevoie”.

În practică, aceasta a produs un peisaj fragmentat al contribuției, în care forțe externe negociază influența cu fiecare țară în parte, iar state africane formează alianțe ca răspuns al presiunilor domestice și geopolitice.

Puteri dinamice schimbătoare în Africa

Această fluiditate a generat rezultate inegale pentru actorii globali. Spre exemplu,  Franța a privit cum influența sa s-a prăbușit asupra celei mai mari părți a zonei Sahel, mai apoi urmând punctul central Mali, Burkina Faso și Nigeria spre Rusia, după lovituri de stat militare consecutive.

Astfel de tipare sunt vizibile și la alte puteri ale lumii. Prezența de lungă durată a Chinei în toată Africa, concurează mai nou într-un mod mai deschis cu puterile de mijloc și cu statele din Golful Persic, precum Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite(EAU). Acestea, de asemenea, implementează putere financiară în țări precum Dijbouti și Sudan, la un nivel care este asociat cu super puteri globale tradiționale.

Fiind unul dintre cei mai activi agenți externi din Africa de Est, EAU deține proiecte în desfășurare, evaluate la aproximativ 59,4 miliarde de dolari americani. Acest fapt face ca EAU să fie a patra cea mai mare sursă a fluxurilor de capital în Africa, după Uniunea Europeană, China și Statele Unite ale Americii. Însă, analiștii au conectat anumite aspecte ale implicării Emiratelor în conflicte cu Libia și Sudan. Acolo, așa cum a fost menționat în analiza din Space Journal, un astfel de angajament extern riscă prelungirea unei instabilități regionale.

De asemenea, și amprenta economică a Indiei s-a extins de-a lungul unei traiectorii diferite. Comerțul între India și Africa a înregistrat o medie anuală de 18% începând din 2003, atingând pragul de aproximativ 103 miliarde de dolari americani în anul 2023. Acest lucru a poziționat India printre unul dintre cei mai mari parteneri ai Africii, alături de Uniunea Europeană și China.

Între timp, Statele Unite ale Americii a urmărit angajamente bilaterale mai selective, în special în ceea ce privește mineralele rare. Acest lucru include un împrumut de 553 milioane de dolari americani, către un coridor de transport care conectează zona Copperbelt a Republicii Democratice Congo cu portul Lobito din Angola.

De ce contează Africa

Africa deține 60% din potențialul solar total al lumii și aproximativ 30% din rezervele minerale de pe glob.  Este de asemenea și cel mai tânăr continent, având un procent de 70% din populație cu vârsta sub de 30 de ani.

Potrivit Perspectivelor mondiale privind populația ale Națiunilor Unite, se prevede că populația Africii se va dubla între 2020 și 2050, crescând de la aproximativ 1,3 miliarde la 2,5 miliarde. Prin urmare, va crește cu mai mult de jumătate în a doua parte a secolului, atingând aproximativ 3,9 miliarde de locuitori până în anul 2100. Până la sfârșitul secolului, se preconizează că Africa va avea aproximativ la fel de mulți locuitori ca Asia și aproape la fel de mulți ca întreaga lume în anul 1975. Mai mult de unul din trei oameni de pe pământ va fi african în anul 2100.

Această competiție intensă a lumii pentru Africa, se extinde dincolo de mineralele și piețele sale în spațiile de informații. Canalele de televiziune chinezești și rusești susținute de stat precum CGTN, Xinhua, Russia Today și Sputnik concurează acum pentru audiențele din Africa, alături de televiziunile din Vest precum BBC, CNN, Al Jazeera susținut de Qatar, Hausa TV din Iran, Deutsche Welle din Germania și televiziunea multilingvistă turcă TRT Afrika.

Se pare că lupta pentru influență în Africa este este în aceeași măsură despre discursuri, cât și despre putere.

Alma Jokinen, reprezentanta oficială de tineret a Finlandei la Uniunea Europeană la al șaptelea summit UA-UE din Luanda, 25 noiembrie 2025. Fotografie realizată de Adesewa Olofinko. folosită cu permisiune.

Reprezentarea tineretului și punctele moarte ale summitului din 2025

Pe lângă exprimarea unui viitor comun la summitul UA-UE din anul 2025, a rămas o lacună persistentă. În timp ce Uniunea Africană a desemnat anul 2025 ca fiind Anul Despăgubirilor, angajamentul european a rămas pe tot parcursul anului limitat în mare parte la recunoașteri, decât la implicare. Se pare că apelul Africii pentru dreptate istorică a fost lipsit de claritate instituțională și seriozitate politică, aspecte necesare în constrângerea unei implicări de impact; chiar dacă partenerul european a continuat să trateze subiectele legate de responsabilitate istorică cu precauție și întârziere. 

Această asimetrie a fost de asemenea reflectată în politică, chiar la participarea la summit.

În urma discuțiilor cu Global Voices privind evenimentul, Alma Jokinen, trimisa specială a Finlandei la Uniunea Europeană, aceasta a reflectat asupra persoanelor cu adevărat implicate.

As far as I know, I am the only youth delegate within any national delegation, the only official youth representative here. Even some of those reporting from the youth summit are not young people… I do wish that in the future there would be many more present.

Din câte știu, eu sunt singura reprezentantă a tineretului dintre toate delegațiile naționale, singura reprezentantă oficială a tineretului de aici. Până și persoanele care relatează de la summitul pentru tineret nu sunt tinere… Îmi doresc cu adevărat ca în viitor să fie mai mulți tineri prezenți.

Acest moment a dus la o reflecție asupra unui tipar mai larg privind relațiile UA-UE, unde limbajul ambițios despre incluziune și parteneriat intergenerațional continuă să fie prezent cu nesiguranță alături de practici instituționale. Acestea îi marginalizează chiar pe oamenii de la care se așteaptă să preia rezultatele acestor acorduri.