O parte din Marea Aral, un lac imens de odinioară situat între Kazahstan și Uzbekistan, a secat, lăsând bărcile părăsite și regiunea pustiită. Imagine de Flickr. Licență: CC BY 2.0

Acest articol a fost publicat în cadrul programului de burse Global Voices pentru justiție climatică, care unește jurnaliști din țările sinofone și din țările majorității globale pentru a investiga efectele proiectelor externe de dezvoltare ale Chinei. Găsiți mai multe articole aici.

Marea Aral, care cândva era al patrulea lac din lume ca suprafață, a devenit aproape un deșert, pierzând peste 90% din suprafața sa începând cu anii 1960. Apa rămasă a devenit foarte sărată și poluată, ceea ce a cauzat dezastrul ecologic. În 2010, Secretarul General al ONU, pe atunci Ban Ki-Moon, zburând deasupra lacului, a mărturisit experiența care l-a șocat „cu o tristețe profundă că o mare atât de grandioasă a dipărut”.

Lacul este situat între granițele Kazahstanului și Uzbekistanului. În anii 1960, când ambele țări făceau parte din Uniunea Sovietică, oficialii au elaborat un plan de irigare a fâșiilor extinse de terenuri aride din Asia Centrală. Și anume, au deviat cursul apelor celor două râuri principale, Syr Darya și Amu Darya, care alimentau Marea Aral. Nimeni nu a prevăzut consecințele devastatoare care urmau să apară.

Fără apele râurilor Amu Darya și Syr Darya, lacul a secat. Timp de decenii, albia lacului a acumulat pesticide toxice și îngrășăminte spălate de pe câmpurile de bumbac.

Sateliții Terra și Aqua de la NASA au înregistrat diminuarea Mării Aral începând cu anul 2000. Imagine de NASA Goddard Foto și Video. Licența: CC BY 2.0

Deși în ultimii 34 de ani au fost întreprinse diverse încercări de a restabili marea, niciuna din țări nu a reușit să obțină careva progrese semnificative. În 2005, Kazahstanul a finalizat barajul Dike Kokaral, care a blocat apa în partea sa de lac, și cumva a readus pescuitul comercial în partea nord-vestică a acestuia, însă volumul lacului continuă să scadă. Uzbekistanul însă nu a reușit să remedieze problema deșertificării, eroziunea solurilor și a furtunilor de nisip și sare provocate de dezastru.

Barajul Dike Kokaral din Kazahstan. Imagine de satelitul Copernicus al UE, preluată de la Wikimedia Commons. Conține date modificate de Copernicus Sentinel 2021. Utilizare permisă.

Cu toate acestea, Uzbekistanul apelează la ajutorul Chinei, un lider global în combaterea deșertificării și eroziunii solului, iar situația s-a îmbunătățit pentru prima dată în ultimele decenii. China are o experiență vastă în implementarea metodelor de irigare prin picurare (cunoscute ca microirigare), un proces prin care apa este picurată prin tuburi direct în sol la rădăcinile culturilor. Acest sistem poate economisi cu 50–80% mai multă apă decât metodele agricole tradiționale și permite integrarea apei cu îngrășămintele.

După cum s-a remarcat într-un raport de analiză a industriei din „China Report Network” (Rețeaua de Raport a Chinei) (中国报告网):

省水、省工、增产、节能、灌溉效果最佳、地形适应力强.

It saves water, saves labor, increases yield, saves energy, has the best irrigation effect, and has strong adaptability to terrain.

Acest sistem economisește apa, forța de muncă, energia, crește randamentul, are cel mai bun efect de irigare și o adaptabilitate puternică la relief.

Costul „aurului alb”

Dezastrul din Marea Aral este strâns legat de cultivarea bumbacului în Uzbekistan, sau așa numitului „aur alb”. Planurile agricole ale conducerii au transformat țara într-o plantație uriașă de bumbac, cu o producție anuală de 4,5 miliarde de tone, care constituia peste 30% din producția totală de bumbac a Uniunii Sovietice.

Câmpuri de bumbac în regiunea Tașkent, Uzbekistan. Licență CC BY-SA 3.0, prin intermediul Wikimedia Commons.

Pierderea acestui volum colosal de apă a afectat semnificativ clima, făcând ca verile să fie insuportabil de fierbinți și iernile aspre. Locuitorii din regiunea Mării Aral au avut cel mai mult de suferit. La sfârșitul anilor 1990, mortalitatea infantilă din regiune a atins cea mai mare rată la nivel mondial, situația rămânând gravă și în prezent.

În fiecare an, furtunile împrăștie 80 de milioane de tone de nisip și sare toxică din albia lacului, care otrăvește populația, cauzând o multitudine de boli cronice și letale.

Prin diverse studii desfășurate în regiune s-au descoperit substanțe toxice, insecticide, și pesticide periculoase în probele de sânge și urină ale adulților și copiilor, chiar și în laptele matern. Adesea, adulții și copiii din regiune suferă de anemie, cancer, boli renale, și tuberculoză epidemiologică.

Irigații prin picurare și plante tolerante la sare

Cooperarea dintre Uzbekistan și China, în vederea protecției mediului în regiunea Mării Aral, este doar un aspect al angajamentului de creștere rapidă, care vizează energia, extracția minereurilor, fabricarea automobilelor, energia regenerabilă, transportul, și agricultura. China este în același timp cel mai mare investitor și partener comercial al Uzbekistanului. În 2024, numărul întreprinderilor mixte uzbeko-chineze a crescut cu 43,6% și a ajuns la 3357, consolidând și mai mult importanța Chinei în regiune.

Un proiect de irigare prin picurare în Uzbekistan. Imagine de UNDP Uzbekistan Flickr. Licență: CC BY-NC-SA 2.0

În 2016, cele două țări au făcut primul pas în direcția abordării comune a crizei Mării Aral. Un grup de cercetători chinezi a vizitat regiunea pentru un studiu, care a durat mai mult de cinci ani. În 2022, cercetătorii au ajuns la concluzia că cauzele principale ale secării lacului din ultimii 20 de ani au fost schimbările meteorologice și lipsa tehnologiilor de economisire a apei pe terenurile agricole. Fermierii utilizează tehnologii de economisire a apei pe doar 5% din terenurile agricole din Uzbekistan, lăsând un potențial uriaș pentru asemenea tehnologii.

Cooperarea practică a început în 2020 când „Xinjiang Institute of Ecology and Geography (XIEG)”  (Institutul de Ecologie și Geografie din Xinjiang) din cadrul Academiei Chineze de Științe a început să implementeze sistemele de irigare prin picurare în câteva locații din Uzbekistan pentru a demonstra eficiența acestora.

Chen Xi, directorul Centrului de Cercetare pentru Ecologie și Mediu din Asia Centrală din cadrul Academiei Chineze de Științe, a declarat:

棉花种植的高耗水量可以通过推广节水技术增加用水效率来解决，高效节水技术可使乌兹别克斯坦每年节约80-100亿立方米的水资源，可用于产业发展和咸海生态修复。

The high water consumption of cotton cultivation can be solved by promoting water-saving technology and increasing water use efficiency. High-efficiency water-saving technology can enable Uzbekistan to save 8–10 billion cubic meters of water each year, which can be used for industrial development and Aral Sea ecological restoration.

Consumul sporit de apă în cultura bumbacului poate fi redus prin implementarea tehnologiilor de economisire a apei și creșterea eficacității utilizării acesteia. Tehnologia de înaltă performanță de economisire a apei poate permite Uzbekistanlui să economisească între 8 și 10 miliarde de m³ de apă în fiecare an, care pot fi utilizați pentru dezvoltarea industrială și restaurarea ecologică a Mării Aral.

Acesta ar fi un progres enorm, având în vedere că partea uzbecă a lacului nu este alimentată cu apă, iar partea kazahă a fost alimentată cu doar 2,6 miliarde de m³ de apă în 2024.

Bărci prinse în nisip în regiunea Moynaq din Uzbekistan, întrucât apa Mării Aral, cândva foarte multă, a secat. Imagine de Wikimedia Commons. Licență: CC BY 2.0

Pe lângă promovarea sistemelor eficiente de irigare, China a elaborat programe de împădurire. În 2020, XIEG (Institutul de Ecologie și Geografie din Xinjiang) au creat o pepinieră pe malul lacului, unde zeci de plante tolerante la sare au fost cultivate cu succes, demonstrând astfel potențialul de extindere a acestei pepiniere și de reducere a salinității din sol.

Acest proiect a fost extins pe o scară mult mai largă. În 2025, Abdirashit Mirzambetov, șeful laboratorului de biotehnologie și fiziologie vegetală al Centrului Internațional de Inovare din regiunea Mării Aral, a declarat:

Мы привезли из Китая свыше двухсот видов солеустойчивых и засухоустойчивых растений. Их семена будут выращиваться в регионах Приаралья с последующим их выращиванием на осушенном дне Аральского моря.

We've brought over two hundred species of salt- and drought-resistant plants from China. Their seeds will be grown in the Aral Sea region and then cultivated on the reclaimed bed of the Aral Sea.

Am adus din China peste două sute de plante tolerante la sare și secetă. Semințele acestora vor fi plantate în regiune și mai apoi cultivate în albia secetoasă a Mării Aral.

Potrivit Academiei Chineze de Științe, la începutul anului 2025, XIEG (Institutul de Ecologie și Geografie din Xinjiang) a trimis 1,5 tone de semințe tolerante la sare în Uzbekistan pentru a crea o grădină comună cu aceste plante. „Aceste semințe vor sprijini eforturile de refacere a terenurilor și vor servi drept bază pentru cercetarea biodiversității”, a declarat Wang Ping de la XIEG (Institutul de Ecologie și Geografie din Xinjiang).

Ultimele descoperiri tehnologice aduse de cercetătorii chinezi în regiunea Mării Aral sunt tehnologiile solare. În acest sens, în 2025, XIEG (Institutul de Ecologie și Geografie din Xinjiang) a instalat „sisteme de irigare prin picurare alimentate de panouri fotovoltaice” și un „sistem inovativ de irigații inteligente alimentate cu energie solară pentru cultivarea bumbacului”. Conform declarațiilor XIEG „proiectul a triplat randamentul bumbacului și a redus semnificativ costurile de producere și consumul de apă”.

Diplomația ecologică

China și-a promovat eforturile de susținere a Uzbekistanului și Kazahstanului în contextul secării Mării Aral. Acest lucru îi permite să se prezinte ca o super putere, având o performanță tehnologică de nivel înalt, în cadrul discursurilor legate de Asia Centrală. De asemenea, China este promovată ca fiind o țară prietenoasă cu mediul.

În timp ce puterile occidentale ezită să își respecte angajamentele internaționale, criza Mării Aral este percepută ca o cale de consolidare a relațiilor dintre China și Uzbekistan și alte țări din Asia Centrală. Prin „susținerea principiilor «știință fără granițe»”, lasă impresia că țările occidentale au abandonat această sarcină sau au încercat să folosescă ajutorul științific ca instrument de constrângere.

În sprijinul Uzbekistanului, China se bazează pe propria experiență în combaterea deșertăciunii și eroziunii solului. China a creat cea mai mare pădure artificială din lume în Saihanba, Hebei, încercând să transforme deșertul din Mongolia Interioară. Experiența sa în restaurarea bazinului râului Tarim din nord-estul Chinei este foarte relevantă, deoarece condițiile de acolo sunt similare cu cele din Marea Aral. 

Turnul Saihan din Parcul Silvic Național Saihanba din Hebei, China. Acest parc este cel mai mare parc artificial din lume, și este un exemplu al experienței Chinei privind reîmpădurirea a Chinei. Imagine de Wikimedia Commons. CC BY-SA 4.0

Pe baza acestei experiențe, China a dorit să devină expertă în combaterea deșertificării și eroziunea solului, consolidând relația cu Uzbekistanul și alte țări care se confruntă cu aceste probleme. 

Până la urmă, succesul acestei cooperări și responsabilitatea de ansamblu de a face față dezastrului din Marea Aral stă pe umerii Uzbekistanului, fiind țara gazdă. China a câștigat deja, poziționându-se ca lider în acest domeniu și ca un actor extern responsabil care dorește să se implice dincolo de extragerea resurselor. 

O asemenea cooperare favorizează imaginea publică a Chinei în Uzbekistan, în special pentru oamenii de rând. Probabil va dura decenii până vom vedea înbunătățiri legate de criza Mării Aral, dar China va rămâne în istorie ca un stat care a dat o mână de ajutor pentru a remedia situația.