Fanii FC Tractor în timpul uni meci împotriva FC Esteghlal pe 18 mai 2023. Foto de Amir Ostovari, Farsnews.ir de pe Wikimedia Commons (CC BY 4.0.).

Antonio Salazar, dictatorul fascist al Portugaliei, care a fost la putere din 1932 până în 1968, a guvernat țara cu „ cei trei F” celebri: fado (muzică), Fatima (religie) și fotbal. Acești piloni au reprezentat bazele regimului său totalitar.

Fotbalul este adesea dat la o parte de intelectuali, care îl consideră o formă de cultură a claselor de jos, o distracție de la subiectele serioase de politică și societate. Dar, au existat mereu excepții, unii scriitori și gânditori luând acest sport în serios,
analizându-l ca fenomen cultural și sociologic. O astfel de personalitate este reputatul scriitor spaniol Javier Marías, care, pe lângă operele literare și traducerile sale, a analizat lumea fotbalului, oferind perspective rare.

În cartea sa, „Salvajes y sentimentales: Letras de fútbol” („Sălbatic și sentimental: Eseuri despre fotbal”), Marías împletește reflecția personală și stilul literar pentru a analiza fotbalul așa cum este el în Spania și în toată lumea.

Un suporter de o viață al echipei Real Madrid, acesta vede La Liga, liga de cel mai înalt nivel din Spania, ca fiind o parte a ritmului săptămânal al copilăriei sale. Cele 42 de eseuri din colecția sa nu sunt simple articole jurnalistice, ci sunt confesiuni, amintiri, observații și argumentări, scrise atât cu candoare emoțională, cât și cu agerime intelectuală.

Marías susține că fotbalul este una dintre puținele experiențe care poate trezi în adulți emoțiile neșlefuite, instinctive ale copilăriei. În opinia sa, acest sport reprezintă o întoarcere săptămânală la tinerețe. Acesta compară fotbalul cu filmele —jucătorii, ca și actorii, rămân în memorie; antrenorii, ca și regizorii, modelează echipele cu o distribuție familiară. Acesta aseamănă meciurile lui Real Madrid cu un film de Hitchcock: pline de suspans, stresante, dar având în general un final fericit. „În meciurile europene, Madrid adoră să cedeze trei goluri, doar pentru a reveni și a da mai multe în a doua repriză”, spune el în cartea sa.

Pentru Marías, fotbalul este mai mult decât un spectacol, ci este dramă. Un meci fără o poveste, miză, emoție și consecințe este gol. „Dacă câștigarea sau pierderea [meciului] nu afectează trecutul, viitorul, onoarea ta sau felul în care te privești în oglindă în dimineața următoare, atunci nu merită văzut”, spune el.

Acesta crede că fotbalul este atât circul, cât și teatrul vremurilor noastre, fiind plin de entuziasm, frică și impredictibilitate. Un fan adevărat trebuie să vadă fiecare meci ca pe un concurs decisiv.

Acest sport permite adulților să-și exprime reacțiile copilăroase (frică, bucurie, furie și chiar să plângă) fără rușine. Pentru mulți, fotbalul este singurul eveniment în care este social acceptat să acționezi în baza unor emoții pure, nefiltrate.

Marías susține că una dintre trăsăturile definitorii ale fotbalului este loialitatea de nezdruncinat pentru echipa cuiva. Oamenii își pot schimba religiile, partenerii, partidele politice, casele sau gusturile artistice, dar echipa lor de fotbal rămâne aceeași. Scriitorul spaniol Vázquez Montalbán a spus odată: „Nu îți schimbi echipa pe care ai iubit-o în copilărie”.

Dar la fel de importantă ca loialitatea este și rivalitatea. Marías scrie: „Dacă Barcelona ar fi vreodată retrogradată într-o ligă catalană mică, iar înfruntările istorice ale acesteia cu Madrid s-ar încheia, aș fi extrem de trist”. Competiția face parte din ADN-ul fotbalului. Fără ea, pasiunea se estompează.

Marías crede că doar cineva profund ancorat într-o cultură poate înțelege cu adevărat încărcătura emoțională a rivalităților fotbalistice dintr-o țară. Doar un italian înțelege cu adevărat un meci Milan vs. Juventus; doar un german, un meci Bayern vs. Mönchengladbach; doar un englez simte încărcătura unui meci Liverpool vs. Manchester United. Și doar un spaniol poartă greutatea a sute de amintiri cu El Clásico pe retină.

Tractor: mai mult decât o echipă de fotbal

Toată această reflecție duce cu gândul la un eveniment recent, departe de Madrid. Nu demult, pe fondul stresului, suprimării și tensiunii care definesc viața publică din Iran, s-a întâmplat ceva remarcabil: Tractor S.C.,  o echipă din orașul Tabriz, din regiunea iraniană Azerbaijan, a devenit campioană națională. În alt context, această realizare ar fi putut fi doar o simplă victorie fotbalistică, dar în Iran, aceasta are semnificații simbolice importante.

În ciuda eforturilor susținute ale actorilor statali de a remodela identitatea echipei, de a-i coopta imaginea sau de a injecta slogane naționaliste în discursul său, Tractor și-a menținut caracterul local. Aceasta a devenit nu doar o echipă de fotbal, ci și un simbol de rezistență culturală, în special pentru populația turcică din Iran.

Turcii sunt cel mai mare grup etnic din Iran, reprezentând aproximativ 40% din populație. Aceștia sunt prezenți în toate regiunile din Iran. Diverse dinastii turcice au condus țara vreme de secole, punând bazele unei moșteniri culturale mixte.

Atitudinile ostile față de turci și arabi — sau în sens mai larg, xenofobia — rămân unele dintre problemele sociale cu care Iranul se confruntă ocazional. Tendința de a spune că provocările politice și culturale din țară sunt din vina turcilor și arabilor, și umilirea acestor grupuri etnice la anumite meciuri de fotbal, reflectă o problemă mai profundă însoțită de tensiuni nerezolvate care devin vizibile în special pe stadioane.

Rivalii istorici ai echipei Tractor, giganții Esteghlal și Persepolis din Teheran, reprezintă centrul din punct de vedere politic, economic și simbolic. Pe de altă parte, Tractor a ajuns să reprezinte marginile, provinciile, periferia. Iar acum, pentru prima dată în mulți ani de zile, echilibrul puterii pare să se schimbe.

Echipele din Teheran — Persepolis, Saipa, Pas, Esteghlal — au câștigat prima ligă din Iran de mai multe ori. Pe lângă acestea, echipe provinciale precum Malavan Bandar Anzali, Sepahan of Isfahan și Foolad Khuzestan au reușit să câștige titlul, devenind campioane din afara capitalei. Dar, victoria de acum este prima pentru echipa Tractor din regiunea Azerbaijan.

Așa cum Marías sugerează că Real Madrid capătă semnificație prin rivalitatea sa cu Barcelona, identitatea echipei Tractor a fost creată în opoziție cu puterea centrală. Dacă acest antagonism ar dispărea, chiar și fanii s-ar putea să nu mai știe dacă să se bucure sau să jelească.

Tractor este mai mult decât o echipă de fotbal, este un fenomen cultural și politic, care joacă două meciuri paralele — unul pe teren și altul în arena publică, unde oameni obișnuiți resping controlul statului asupra discursului și al identității.

În vreme ce statul Iranian continuă să se bazeze, ca Salazar, pe cei „trei F” ai săi pentru a gestiona societatea, adică pe religie, ritual și divertisment controlat, Tractor sfidează această logică. Puterea sa nu se află doar în golurile marcate, ci și în emoțiile pe care acestea le suscită, adică mândrie, sfidare și solidaritate. Regimul iranian poate încerca să controleze jocul, dar gradenele și străzile spun o altă poveste.

Într-o lume în care mulți se simt blocați în sisteme de control, deși probabil că fotbalul nu ne va salva, poate deschide un spațiu în care putem visa dreptatea. Acest spațiu se extinde dincolo de limitele terenului de fotbal, ajungând până la Tabriz și mai departe.