Deschiderea Muzeului de Reggae Maranhão, primul de acest fel din afara Jamaicăi. Foto: Ingrid Barros, folosită cu permisiune.

Există mai multe versiuni privind felul în care muzica reggae a ajuns în São Luís, capitala statului Maranhão, aflat în regiunea de nord-est a Braziliei. Una dintre acestea spune că radiouri realizate de amatori au prins semnale de unde scurte de la posturile caraibiene. Alta susține că marinarii și migranții au adus discuri reggae în zona portuară a orașului, în vreme ce unele versiuni spun că acest ritm muzical era deja în sălile de dans de acolo.

Este dificil de stabilit felul în care s-a creat simbioza dintre cultura jamaicană și identitatea locală a orașului São Luís, spun experții locali. Cu toate acestea, oricine vizitează orașul acum o simte.

Cu o populație estimată de 1,03 milioane de persoane, São Luís poartă titlul de „Jamaica Braziliei” și este considerat capitala națională a muzicii reggae din 2023 încoace. Influența acestei muzici asupra identității locale a orașului a căpătat forță în anii '80 și a prins rădăcini în timp, chiar și printre fanii unei echipe de fotbal locale numite Sampaio Corrêa.

Ademar Danilo, director al Muzeului de Reggae Maranhão și jurnalist, spune că cultura reggae influențează felul de a fi al localnicilor — felul în care vorbesc (expresii argotice), se îmbracă (își împletesc cozi și au cele trei culori ale muzicii reggae pe haine) și dansează (au propriul stil de dans reggae numit agarradinho, în care se țin strâns unii de alții).

Não temos a gênese da coisa, como chegou, mas nós sabemos que chegou. E a partir daí, nós nos apropriamos disso. O maranhense se apropriou do reggae. O reggae, ele é jamaicano, claro, mas ele também é maranhense. Nós importamos um ritmo da Jamaica e a partir daí temos uma nova significação cultural. Nós transformamos o reggae em um elemento cultural. Quando eu falo elemento cultural, ou seja, algo que seja possível de transformar a cultura local.

We do not have the genesis of how it arrived here, but we do know that it did. And from that on, we owned it. The Maranhense people owned reggae for themselves. Reggae is Jamaican, of course, but it’s also Maranhense now. We imported the rhythm from Jamaica, giving it a new cultural significance here. We turned it into a cultural element, meaning something that has the power to transform the local culture.

Nu știm cum a ajuns aici inițial, dar știm că a ajuns. Și de atunci, este al nostru. Oamenii din Maranhão au propriul reggae. Stilul reggae este jamaican, dar acum este și al oamenilor din Maranhão. Am importat stilul din Jamaica, dându-i o nouă semnificație aici. L-am transformat într-un element cultural, adică în ceva care poate transforma cultura locală.

Scriitorul și cercetătorul Bruno Azevedo observă o construcție mitică a culturii reggae în São Luís.

No que vejo o reggae chegou na miúda e por várias vias, mas a pergunta interessante é como o reggae fez sentido para o brincante local e isso é explorado super bem pelo Carlão, Carlos Benedito Rodrigues da Silva, um antropólogo que escreveu sobre o tema ainda nos anos 1990: o reggae tem uma série de elementos de identificação pra população preta-pobre local.

Há também uma série de semelhanças sociais entre os jamaicanos e os maranhenses, mas acho uma extrapolação grande demais que isso tudo seja transmitido 1×1 na música. A despeito da minha opinião, a forma como os maranhenses criaram sistemas e equipamentos sociais muito parecidos com os jamaicanos, é impressionante.

From what I see, reggae came in smoothly and through several paths. But the interesting question is how it made sense to the local player, which is well explored by Carlão, Carlos Benedito Rodrigues da Silva, an anthropologist who wrote about it in the 1990s: reggae carries several identity elements for the local Black and poor people.

There are also a lot of social similarities between Jamaican and Maranhense people, but I think is an overstretch to think that it would all be transmitted one-on-one through music. Despite my opinion, the way people in Maranhão created systems and social equipment resembling those from Jamaica is quite impressive.

Din ceea ce văd, reggae a pătruns încet și prin diverse căi. Însă ce e cu adevărat interesant e cum a rezonat cu oamenii de aici. Acest lucru este bine analizat de Carlão, Carlos Benedito Rodrigues da Silva, un antropolog care a scris despre asta în anii '90: reggae are mai multe elemente identitare pentru localnicii de culoare și cei săraci.

Există și multe similarități sociale între jamaicani și oamenii din Maranhão, dar ar fi prea mult să mă gândesc că acestea ar fi transmise unu la unu prin muzică. În ciuda opiniei mele, felul în care oamenii din Maranhão au creat sisteme și trăsături sociale care seamănă cu cele din Jamaica este destul de impresionant.

Deschiderea Muzeului de Reggae din Maranhão, primul de acest fel din afara Jamaicăi. Foto: Ingrid Barros, folosită cu permisiune.

Gillberto Gil, muzician legendar și fost ministru al culturii, a fost cel responsabil de răspândirea muzicii reggae în Brazilia. Acesta a înregistrat până și cu The Wailers, trupa lui Bob Marley, și a cântat cu altă legendă culturală jamaicană, și anume cu Jimmy Cliff. Cu toate acestea, în ciuda popularității sale în Brazilia, doar în São Luís stilul caraibian a devenit ceva ce depășește sfera muzicală.

Muzeu, petreceri și străzi

În 2018, Maranhão a deschis ușile primului muzeu de reggae din Brazilia. După ani de marginalizare și de represiune din partea autorităților, statul Maranhão a recunoscut importanța muzicii raggae pentru identitatea sa locală și culturală. Printre artefactele mișcării locale se numără prima chitară a trupei Tribo de Jah, o trupă braziliană de reggae înființată în anii '80 în São Luís și radiola DJ-ului Serralheiro, un sistem de sunet construit ca un perete de boxe care este o marcă înregistrată a petrecerilor cu reggae locale. DJ Serralheiro este unul dintre pionierii muzicii reggae de acolo.

Reggae a fost rapid asociat cu cultura populară din Maranhão, încă de la începuturile sale, explică Ademar Danilo. Stilul muzical a fost îmbinat cu tradiții precum „Bumba Meu Boi”, un fel de piesă de teatru interactivă care provine din secolul al XVIII-lea, sau „Tambor de Crioula”, un dans afro-brazilian cu tobe și instrumente de percuție și capoeira, artele marțiale afro-braziliene. Pentru o vreme, înainte de existența politicilor publice care să finanțeze aceste manifestări culturale, banii erau strânși la petreceri cu reggae care ajutau la s sprijinirea acestora.

„Am importat această muzică și am făcut-o să fie a noastră, bazându-ne pe ritmul lor, am dezvoltat o cultură proprie”, spune Danilo. „Când muzica reggae a ajuns inițial aici, nu a fost un invadator străin. A venit mai mult sau mai puțin ca un frate născut în altă parte.”

Deschiderea Muzeului de Reggae din Maranhão, primul de acest fel din afara Jamaicăi. Foto: Ingrid Barros, folosită cu permisiune.

În ziua de azi, muzica reggae ascultată de oamenii din Maranhão este în principal cea a artiștilor activi între 1973 și 1981 în Jamaica și cea a cântăreților locali. Radiolele sunt esențiale pentru evenimentele cu reggae locale și  fac parte din arsenalul DJ-ilor. Cei mai mari paredões (pereți mari cu boxe) din Brazilia sunt în Maranhão, la petrecerile cu reggae. Aceștia sunt chiar mai mari decât cei specifici muzicii techno-brega din Pará, spune Danilo.

Ingrid Barros, o fotografă din Maranhão, care se ocupă de teme precum rezistența și memoria spune următoarele despre prezența muzicii reggae în locul său natal:

Os bailes de reggae são os espaços onde é possível extravasar todo o estresse do dia a dia, é onde há a confraternização com os outros iguais, com os pares. Tem um lance de pertencimento, de identificação. O ritmo que se populariza por meio da imagem de um homem negro, que se torna rei do reggae. É meio que um lugar/momento onde se pode apenas ser, sem se preocupar muito com todas as castrações que a sociedade faz com nossos corpos pretos.

Reggae balls here are spaces where you can release all the stress you endure in your daily lives and get-together with your peers. There is a sense of belonging, of identification. The rhythm that turned popular through the image of a Black man, who became king of reggae. It’s sort of a place/moment where you can simply be, without worrying too much about all the castrations society imposes to our Black bodies.

Petrecerile de reggae de aici sunt locuri în care te poți elibera de tot stresul din viața de zi cu zi și te poți întâlni cu cei de vârsta ta. Există un sentiment de apartenență, de identificare. Ritmul a devenit popular prin imaginea unui om de culoare, care a devenit regele muzicii reggae. Este un fel de loc/moment în care poți pur și simplu să fi, fără a te îngrijora prea tare în legătură cu toate limitările impuse de societate corpurilor noastre de culoare.

Sub influența lui Bob Marley

Deschiderea Muzeului de Reggae din Maranhão, primul de acest fel din afara Jamaicăi. Foto: Ingrid Barros, folosită cu permisiune.

Unul dintre locurile turistice din São Luis este un colțișor aflat în cel mai mare quilombo urban din Brazilia, care îl celebrează pe Bob Marley. Quilombo este un termen care desemnează așezări hinterland create de oameni de origine africană. Locul este prezentat într-un documentar din 2012 despre locuri legate de artistul jamaican, chiar dacă Marley nu a vizitat niciodată São Luís.

Singura dată când acesta a venit în Brazilia a fost într-o vizită scurtă în anii 1980 pentru un eveniment de lansare a casei de discuri Ariola. Din moment ce țara era încă sub dictatură militară, Marley și echipa lui au fost considerați suspecți și nu li s-a dat viză de lucru, ci doar de turism. Fără concerte programate, vizita a dus la un meci de fotbal intrat în istorie, Marley avându-l în echipa sa pe legendarul muzician brazilian Chico Buarque.

Marley adora fotbalul — inclusiv echipa națională a Braziliei și Santos, echipa lui Pelé — la fel de mult precum adora muzica. Acesta a declarat reporterilor care îl așteptau în Rio: „Reggae are aceleași rădăcini, aceeași căldură și același ritm ca samba”.

Brazilia are o lege federală prin care 11 mai, ziua în care acesta a murit, este considerată Ziua Națională a Muzicii Reggae, dar în Maranhão, influența sa se simte puternic tot anul. În 2024, fotografa Ingrid Barros a lucrat la o campanie publicitară pentru o marcă de teniși cu o linie de produse dedicată lui Marley. Mottoul a fost relația dintre Jamaica, țara sa natală, și São Luís, Jamaica Braziliei, prin oameni, culori, petreceri cu reggae și, bineînțeles, muzică.

Barros spune că în privința importanței muzicii reggae și a elementelor sale locale din São Luís, Marley este încă rege. Aceasta spune că mergând prin zonele periferice, poți vedea adesea steaguri și picturi murale cu fața lui:

Acho que o reggae está na nossa vida [aqui] desde que a gente nasce. Não tem como não ter uma memória afetiva do reggae, está presente seja dentro de nossas casas, na casa de vizinhos, no barzinho da esquina do bairro. Isso fica como identidade. Algo em que você se reconhece. Já adulta, e trabalhando com fotografia e direção criativa, criei uma relação com essa beleza, com a potência, com o universo próprio e político que é o reggae.

Reggae is in our lives [here] since we are born. You can’t avoid having an affective memory of it, it’s present whether it’s in our homes, our neighbors’, or at the neighborhood bar around the corner. That lingers as identity. Something through which one recognizes oneself. As an adult, working with photography and creative direction, I built a relationship with the beauty, the power, the political universe of its own that is reggae.

Reggae este în viețile noastre de când ne naștem. Nu poți să nu ai o memorie afectivă despre el, este prezent fie în casele noastre, fie în casele vecinilor sau la barul de după colț din cartier. Asta rămâne ca identitate. Ceva prin care omul se recunoaște pe el însuși. Ca adult, lucrând cu fotografia și în direcția creativă, mi-am format o relație cu frumusețea, puterea și universul politic propriu reprezentate de reggae.

Deschiderea Muzeului de Reggae din Maranhão, primul de acest fel din afara Jamaicăi. Foto: Ingrid Barros, folosită cu permisiune.