Întâi mai sau ziua reținerilor? Turcia marchează Ziua Muncii
Imagine de Arzu Geybullayeva, creată cu elemente Canva Pro.
În toată Turcia, 1 mai de anul acesta a fost din nou o zi marcată de prezența masivă a poliției, de baricade și de rețineri, deoarece zeci de mii de muncitori și activiști au încercat să marcheze Ziua Internațională a Muncitorilor.
Jurnaliștii care au relatat de la Istanbul au menționat intervenția dură a poliției împotriva demonstranților care voiau să mărșăluiască spre Piața Taksim din oraș. Piața și căile de acces rutier și maritim au fost închise pietonilor. Chiar și în locuri stabilite pentru demonstrație, ca de exemplu districtele Kadikoy și Kartal, anularea transportului a făcut ca în aceste zone să se ajungă greu. Sute de oameni au fost reținuți, iar zeci au fost arestați preventiv înainte de 1 mai, pentru că au lansat apeluri de participare la demonstrațiile programate.
Despite the extraordinary restrictions imposed on main roads, public transportation and sea transportation in Istanbul, tens of thousands of people gathered at Kadıköy İskele Square for May Day celebrations. “A Turkey where we are not condemned to live on minimum wage, where strikes are not banned and where democratic rights can be freely exercised is possible,” read the joint statement issued on behalf of the unions celebrating May Day in Kadıköy. “A life where we do not die while working, where we do not lose our health, where we work for 8 hours, rest for 8 hours and live for 8 hours is possible. A country where our right to retirement is not usurped and pensioners can live humanely is possible.”
În ciuda restricțiilor extraordinare impuse transportului rutier pe șoselele principale, transportului public și maritim din Istanbul, zeci de mii de oamenii s-au adunat în Piața Kadıköy İskele pentru sărbătoarea zilei de întâi mai. „O Turcie în care nu suntem condamnați să trăim pe salariul minim, unde grevele nu sunt interzise și unde drepturile democratice pot fi exprimate reprezintă o posibilitate”, scrie în declarația comună a sindicatelor care sărbătoresc 1 mai în Kadıköy. „O viață în care nu murim muncind, în care nu ne pierdem sănătatea, în care muncim 8 ore, ne odihnim 8 ore și trăim 8 ore reprezintă o posibilitate. O țară în care dreptul nostru la pensie nu este confiscat, iar pensionari pot trăi omenește reprezintă o posibilitate.”
Taksim, piața interzisă
Piața Taksim din inima Istanbulului este considerată un simbol puternic al drepturilor muncitorilor și al culturii protestului. Aceasta reprezintă și un câmp de luptă ideologic între guvernele care s-au succedat la conducerea țării de-a lungul mai multor decenii. În 1977, cel puțin 34 de persoane au fost ucise la o adunare de 1 mai de acolo. Acest eveniment a rămas cunoscut pe scară largă ca „masacrul de la Taksim” sau „1 mai sângeros”.
În fiecare an, activiști și sindicate cer permisiunea de a se reuni în Taksim pe 1 mai, și în fiecare an cererile lor sunt respinse. Anul acesta nu a făcut excepție. Biroul guvernatorului Istanbulului a declarat că accesul în Taksim este interzis, ceea ce a dus la închiderea a zeci de drumuri, linii de transport public și servicii maritime — o strategie de izolare care a devenit o rutină sumbră în țară de 1 mai. Ultimii ani în care demonstrațiile de 1 mai au fost permise oficial în Taksim au fost 2010, 2011 și 2012, în timpul unei scurte relaxări a abordării guvernului legată de dizidenți.
Din 2013 încoace, atunci când piața a devenit epicentrul protestelor din Parcului Gezi, autoritățile au restrâns adunările publice de acolo, motivând acest lucru prin „îngrijorări legate de securitate” și ordine publică.
Anul acesta, accesul la Taksim a fost practic închis încă de la ora 5, și până și în cartierele din împrejurimi, Şişli și Beyoğlu, a fost o mobilizare masivă a poliției. Cei care au încercat să mărșăluiască spre piață, printre care și membrii partidelor de opoziție, sindicatelor muncitorilor și organizațiilor studențești au fost interceptați, reținuți sau împinși înapoi cu forța.
Squares cannot be closed to the public. Everyone has the right to organize unarmed and nonviolent meetings and demonstrations without prior permission. Istanbul, May 1, 2025. Photograph: Zeynep Kuray.
Piețele nu pot fi închise publicului. Toată lumea are dreptul să organizeze mitinguri și demonstrații neînarmate și lipsite de violență fără permisiune în prealabil. Istanbul, 1 mai, 2025. Fotograf: Zeynep Kuray.
Biroul guvernatorului Istanbulului a declarat că au fost mobilizați peste 50.000 de ofițeri de poliție de 1 mai. Mai apoi a spus și că au fost reținute 384 de persoane pentru că au luat parte la o demonstrație neautorizată. Dar „demonstrație neautorizată” a fost o expresie înșelătoare potrivit relatărilor celor de la Binet. „Toată lumea are dreptul să organizeze mitinguri și demonstrații neînarmate și lipsite de violență fără permisiune în prealabil”, potrivit Articolului 34 din constituție.
Conceptul de „demonstrație neautorizată” este de asemenea unul înșelător și inexact în cadrul constituției și al legilor. Potrivit deciziilor Curții Constituționale, mitingurile pașnice care nu amenință ordinea publică trebuie protejate, chiar dacă autoritățile nu sunt anunțate. Iar potrivit Legii nr. 2911 asupra Mitingurilor și Demonstrațiilor, deși organizatorii demonstrațiilor au obligația să anunțe autoritățile locale, dacă nu fac acest lucru nu înseamnă că demonstrația este interzisă, au relatat cei din redacția Bianet.
Anul trecut, poliția a reținut mai mult de 200 de persoane care au încercat să mărșăluiască spre Taksim. Pe 30 aprilie 2025, directorul regional din Europa al Amnesty International, Dinushika Dissanayake, a spus: „Restricțiile legate de sărbătorirea zilei de 1 mai din Piața Taksim sunt bazate pe justificări total false legate de siguranța și ordinea publică și încalcă hotărârea Curții Constituționale din 2023. Restricțiile trebuie ridicate urgent.”
O imagine sumbră pentru muncitori
Pe lângă chestiunea legată de adunările publice, 1 mai este o amintire dureroasă a stării drepturilor legate de muncă în Turcia. Potrivit Consiliului Sănătății și Siguranței Muncitorilor (İSİG), un consiliu local care luptă pentru o viață sănătoasă și pentru condiții de lucru sigure, 1894 de muncitori au murit în total în Turcia în 2024. Cu un an înainte, acesta a raportat 1932 de decese pe care le-a putut documenta. Până în martie 2025, numărul acestora ajunsese deja la 145 anul acesta. O privire rapidă asupra informațiilor colectate de consiliu, care este format din muncitori cu diverse profesii și din diferite industrii, în ultimul deceniu, numărul anual de decese nu a scăzut niciodată sub 1000, câteodată ajunând la 2000 sau mai mult. Multe dintre acestea se puteau preveni și au fost cauzate de lipsa aplicării standardelor de siguranță și trecerea cu vederea a reglementărilor.
Într-o țară în care munca precară și informală este răspândită la scară largă, astfel de accidente fatale se întâmplă adesea. Exploatarea copiilor prin muncă continuă, de asemenea, să afecteze piața muncii. Un raport al Sindicatului Angajaților din Învățământ și Cercetare (Eğitim-İş) indică faptul că peste 869.000 de copii lucrează în Turcia, iar peste 500.000 sunt înscriși în programe de ucenicie profesională (MESEM) care funcționează mai degrabă ca niște moduri de recrutare a muncitorilor decât ca instituții educaționale.
Turcia duce lipsă de un cadru complet legat de protecția socială pentru forța sa de muncă. Siguranța locului de muncă, drepturile sindicale și ajutoarele sociale sunt greu de atins pentru milioane de oameni, în special pentru muncitorii sezonieri, migranți și fără acte. Pentru mulți, munca în condiții de exploatare nu este o alegere, ci o condiție pentru a supraviețui.
Mituri și reprezentări greșite legate de angajare
Statisticile oficiale oferă o imagine distorsionată. În relatarea sa recentă, jurnalista Ayça Örer arată discrepanțele din datele oferite de institutul public de statistică și cele ale sindicatelor muncitorilor. Örer scrie că în vreme ce Institutul de Statistică din Turcia (TÜİK) raportează o rată a angajării oficiale din ultimul trimestru de anul trecut de 49,6%, Confederația Sindicatelor Progresiste din Turcia (DİSK) contestă acest lucru, axându-se pe definiția angajării și șomajului folosită în Turcia.
În vreme ce TÜİK raportează o rată a șomajului de circa 9%, DİSK și alte grupuri independente pentru muncitori susțin că rata șomajului definită mai general pentru a include și persoanele care caută un loc de muncă dar sunt descurajate, persoanele subocupate și cele care pot munci dar nu caută activ cu loc de muncă era de 28,2% în decembrie 2024. Situația este gravă în rândul tinerelor, acest grup având o rată a șomajului general de 46,7%, doar 1 din 5 femei având un loc de muncă cu normă întreagă înregistrat legal, a relatat Örer.
Pentru mulți, 1 mai este doar o zi obișnuită de lucru, inclusiv pentru Veysel și Sefer, muncitori care lucrează cu materiale reciclabile, care au vorbit cu Örer. „Zilnic, strivim cutii de metal, sortăm hârtie și adunăm gunoiul din oraș. Suntem furnicile Istanbulului, nu ne vede nimeni, dar luăm mizeria.” Sefer adaugă: „Oamenii locuiesc în ruinele vechilor clădiri pentru că nu își mai pot permite nici măcar să împartă chiria unei camere. Unii câștigă 100 de lire pe zi și plătesc 20.000 de lire pe lună pentru a avea un loc unde să doarmă.”
Astfel de voci ajung rareori în discursul public dominant, dar sunt esențiale pentru înțelegerea de ansamblu a situației forței de muncă din Turcia, marcată de invizibilitate, exploatare și reziliență.
Anul acesta, ziua de 1 mai a fost ploioasă și rece. Dar acest lucru nu a oprit oamenii din a lua parte la demonstrații, ceea ce a dezvăluit nu doar puterea muncitorilor din Turcia, ci și rezistența statul la o reformă semnificativă, fie că vorbim de drepturile muncitorilor sau de libertăți democratice. Pe măsură ce sărăcia se adâncește, rata de angajare devine tot mai scăzută, protecțiile dispar încet, iar lupta anuală atât pentru vizibilitate, cât și pentru demnitate continuă.
Și la fel se întâmplă și cu marșul, fie ploaie, fie jandarmi.
