Republica Democratică Congo este renumită pentru muzica sa

Muzicianul congolez Fally Ipupa în mijlocul dansatorilor săi. Captură de ecran din videoclipul melodiei în limba lingala „Eloko oyo” („Acest lucru”) de pe canalul de YouTube al lui Fally Ipupa. Utilizare corectă.
Republica Democratică Congo (RDC) datorează o mare parte din renumele său mondial muzicii sale, care reflectă diversitatea culturală a țării.
Muzica congoleză trece granițele RDC-ului. Pe 14 decembrie 2021, UNESCO a adăugat rumba congoleză pe lista sa de patrimoniu intangibil. Această recunoaștere arată influența mondială a acestei muzici foarte iubite.
Pentru a afla mai multe, citiți și Renașterea rumbei și ambasadorii săi
RDC datorează o mare parte din reputația sa muzicală celor aproximativ 110 milioane de cetățeni, care se împart în mai mult de 400 de grupuri etnice. Timp de generații, muzica din RDC s-a inspirat din bogăția diversității culturale a țării, care este de asemenea multilingvistică. Franceza este limba oficială (folosită în administrație), în vreme ce lingala, swahili, kituba și luba-kasai au statut de limbi naționale. Din perspectivă muzicală, lingala rămâne limba dominantă din RDC.
O tradiție dinamică care se schimbă odată cu vremurile
Muzica din RDC își are originea în tradițiile și practicile uzuale ale fiecărui grup etnic. Etniile nande, mongo, luba și kongo își cântă muzica cu instrumente specifice: inanga (harpa aficană), ngoma (tobă), kundi (harpă africană), lokole (tobă cu fantă), Mbira (pian cu „degete”), ngombi (harpă tradițională cu gât arcuit), seto (harpă africană) și pluriarc (tip de lăută).
Melodia „Mbomboliye” a etniei mongo, care face apel la sărbătorirea veștilor bune, este un exemplu perfect al acestei muzici:
Cu toate acestea, muzica tradițională din RDC evoluează constant, încorporând atât tendințe muzicale africane contemporane, cât și altele. Acest lucru este posibil datorită unei combinații de instrumente moderne și tradiționale. Chitarele electrice, sintetizatoarele, tobele, cajonurile (instrumente de percuție în formă de cutie), claviaturile și instrumentele tradiționale ca lokole (tobe cu fantă) sau likembe (lamelofoane) adaugă stil acestei muzici, păstrând totodată originile sale culturale.
Mai mult decât rumba
Peisajul muzical din RDC este incredibil de divers și dinamic, cuprinzând stiluri și genuri muzicale variate. Rumba își are originile în Regatul Kongo (din care făcea parte și actuala RDC) și a fost primul gen muzical care a reprezentat identitatea țării. Acesta a avut parte de o renaștere în anii 1930 datorită popularității crescânde a rumbei cubaneze, muzica sclavilor care locuiau acolo de secole.
După rumba, RDC a devenit cunoscută pentru soukous în anii 1960. Acest gen, derivat din rumba, dar cu un alt ritm muzical, a cucerit de asemenea continentul african și nu numai. Stilul ndombolo este un amestec de rumba și soukous, apărut în anii 1990, care reflectă creativitatea fără limite a muzicienilor din RDC.
Dat fiind asemănările dintre aceste genuri, mai mulți artiști au devenit nume mari în toate trei. Dar fiecare generație îți adaugă contribuția la identitatea muzicală din RDC.
Nume mari în muzica congoleză
Mulți artiști și trupe trec granița în ambele direcții între RDC și Republica Congo, contribuind la influența mondială a muzicii din RDC. Printre acești artiști se numără și Grand Kallé, a cărui hit clasic numit „Indépendance Cha Cha” („Cha Chaul independenței”) a influențat mișcarea africană de independență.
Alte nume mari sunt Tabu Ley și Franco, cel din urmă devenind emblematic în muzica din RDC cu hitul său clasic numit „Mario”:
Abeti Masikini și Tshala Muana au ajuns cunoscuți la momentul de cotitură dintre prima și a doua generație. Acestora li s-au alăturat mai târziu nume ca Zaïko Langa Langa, King Kester Emeneya, Jean-Serge Essous, Madilu System, Édouard Nganga, Théo Blaise Kounkou, Mbilia Bel, Simaro Lutumba, Koffi Olomidé și renumitul Papa Wemba, cunoscut ca fiind regele rumbei congoleze și regele societății „La Sape” (Societatea celor care fac atmosfera și a oamenilor eleganți).
Iată videoclipul piesei „Yolele” a lui Papa Wemba:
Din a treia generație fac parte artiști ca JB Mpiana, Werrason, Ferre Gola și Fally Ipupa. Acum, Fally Ipupa este considerat unul dintre cei mai de succes muzicieni din RDC. Pe lângă rumba, pentru care a primit mai multe premii, acesta are melodii și în diverse alte genuri muzicale.
Iată videoclipul melodiei „Alliance” a lui Fally Ipupa:
De cealaltă parte a graniței, în Republica Congo (numită și Congo-Brazzaville), muzicienii Youlou Mabiala, Doudou Copa, Roga-Roga și Aurlus Mabélé, ultimul fiind unul dintre cele mai importanți reprezentanți genului soukous, au scris și ei unele dintre cele mai frumoase piese împărtășite cu RDC.
Deși muzica din RDC are atracția sa estetică specifică, joacă și un rol aproape politic. Poziția lui Grand Kallé în melodia „Indépendance Cha Cha”(Cha chaul independenței), care a devenit un imn pentru grupurile anticolonialism din RDC și din toată Africa, reprezintă un exemplu perfect în acest sens. În această țară, muzica a fost de asemenea un instrument de protest, în special sub conducerea lui Mobotu Sese Seko (1965-1997), când artiștii criticau și denunțau opresiunea și corupția regimului. Muzica transmite adesea mesaje sociale privind ajutorul reciproc și convivialitatea în interiorul unei comunități.
Muzica din RDC a evoluat în ultimii ani, combinând două genuri muzicale africane, și anume amapiano din Africa de Sud și afrobeats (afro-pop) din Nigeria. În septembrie 2023, RJ Kanierra a urmat trendul genului amapiano cu melodia „Tia”, care are peste 51 de milioane de vizualizări pe YouTube.
Iată videoclipul melodiei „Tia”:
Artiști ca Gaz Mawete și Innoss'B sunt și ei deschizători de drumuri în genul afrobeats în RDC.
Iată videoclipul uneia dintre melodiile lui Innoss'B numită „Olandi”, cu peste 53 de milioane de vizualizări pe YouTube:
Alte muziciene precum M’bilia Bel și Nathalie Makoma și muzicieni ca Lokua Kanza, Ray Lema, și Jean Goubald sunt și ei ambasadori ai RDC în industria muzicală, demonstrând creativitate și inovație fără limite.
Ascultați playlistul nostru cu muzică din RDC pe Spotify. Pentru mai multă muzică eclectică din toată lumea, accesați profilul de Spotify al Global Voices.