Casa Svrzo: o fereastră spre viața de zi cu zi din trecutul orașului Sarajevo

Casa Svrzo este o casă veche din Sarajevo, construită pe vremea Imperiului Otoman. Foto Velija Hasanbegović, via Balkan Diskurs, folosită cu permisiune.
Acest articol scris de Amina Sejfić a fost publicat inițial pe Balkan Diskurs, un proiect al Centrului de Cercetare Postconflict (Post-Conflict Research Center). O versiune editată a fost republicată de Global Voices în baza unui acord de partajare a conținutului.
Casa Svrzo, aflată în inima cartierului vechi din Savajevo, este unul dintre cele mai frumoase vestigii de arhitectură otomană din capitala Bosniei și Herțegovinei.
Această clădire istorică din secolul al XVIII-lea se distinge prin designul său autentic, care combină pragmatismul și eleganța vieții din acea perioadă. Aparținând în trecut unei familii importante din Sarajevo, acum este un muzeu și aduce aminte de moștenirea culturală bogată din Bosnia și Herțegovina. Casa Svrzo nu este doar o minunăție arhitecturală, ci și o fereastră spre trecut care dezvăluie detalii despre viața de zi cu zi din perioada otomană.
Casa a fost construită de importanta familie Glođo din Sarajevo. Cel mai cunoscut membru al acesteia a fost Effendi Munib Glođo un qadi (judecător islamic) cu multă educație, care provenea dintr-o familie de agi (agă – titlu în Imperiul Otoman – n.tr.) și ulama (experți în islam – n.tr.). Acesta a fost, de asemenea, un vakif (o persoană respectată care a făcut fapte bune pentru comunitate). El a finanțat construirea sistemul de alimentare cu apă din cartierul Sedrenik până la moscheea Čurćić și reabilitarea clădirilor guvernatorului Gazi Husrevbeg. Pe lângă aceste contribuții, Effendi Munib Glođo a fost, de asemenea, liderul rebeliunii împotriva autorităților otomane. După ce familia sa nu a mai avut moștenitori de sex masculin, casa a trecut în posesia distinsei familii Svrzo prin intermediul unor legături familiale.
„Până în 1952, Casa Svrzo a fost o clădire rezidențială privată, în care au locuit membrii acestei familii. Mai târziu, acesta a fost vândută Primăriei Sarajevo, care a dat-o Muzeului Orașul Sarajevo, ca să fie mobilată și deschisă ca muzeu. După reconstrucție și mobilare, a fost deschisă publicului în 1965”, a explicat Amra Madžarević, o consilieră a muzeului din Sarajevo.
Aceasta a menționat că singura schimbare cauzată de contextul social și cultural în care s-a aflat casa de-a lungul anilor a fost transformarea dintr-un spațiu rezidențial într-un muzeu.

Casa Svrzo este o casă veche din Sarajevo, construită pe vremea Imperiului Otoman. Foto Velija Hasanbegović, via Balkan Diskurs, folosită cu permisiune.
Madžarević a explicat:
Izuzetno značajan potez tadašnjih gradskih vlasti je odluka da se kuća, odnosno stambeni kompleks, pretvori u muzejsku postavku. S obzirom da je porodica živjela u tom prostoru, te da su ostavili i značajan dio predmeta koji su i danas sastavni dio postavke, ali i da su sami održavali taj prostor, Svrzina kuća je bila jedan od bolje očuvanih stambenih cjelina iz 19. stoljeća i ranije u gradu.
It was a very important move by the city authorities at the time to turn the house into a museum. Since the family lived in the house, maintained it themselves, and left behind many items that remain an integral part of the space, the Svrzo House stands as one of the best-preserved residential units from the 19th century and earlier in the city.
Transformarea casei într-un muzeu a fost o acțiune foarte importantă a autorităților orășenești de atunci. Din moment ce familia a locuit în casă, au întreținut-o ei și au lăsat în urmă multe obiecte care rămân o parte integrală din spațiul acesteia. Casa Svrzo este una dintre cele mai bine păstrate clădiri rezidențiale din oraș din secolul al XIX-lea și de mai devreme.
Casa Svrzo este un exemplu autentic de arhitectură tradițională bosniacă, având elemente precum fântâna care era folosită pentru spălare înaintea intrării în casă. Printre caracteristicile arhitecturale semnificative se numără și separarea camerelor bărbaților (selamluk) de camerele femeilor (haremluk), dar și spațiile deschise orientate spre curte și grădină: holul de intrare (hajat), balcoanele (kamarija) și terasele orientate spre stradă. Interiorul este mobilat cu mese de lemn (minders) și dulapuri de perete (musandarams). O altă caracteristică unică este piscina construită în masandara (spațiu de odihnă – n.tr.) de lângă cuptorul de pământ. Alte mobile din casă, precum masa de sufragerie (sofra), saltelele de dormit, scaunele mici (peškuni) și încălzitorul de cafea cu cărbuni (mangal) se pot muta și pot fi ajustate după nevoi.
Madžarević a explicat că această casă se află într-o zonă rezidențială a orașului și este una dintre puținele clădiri păstrate în forma lor originală. Ca toate casele construite în acea perioadă, acesta este înconjurată de un zid înalt înspre stradă conceput pentru a ascunde bogăția proprietarilor de cei din afară datorită intimității și modestiei. „Acolo este marea sa însemnătate”, a subliniat Madžarević.
Casa a supraviețuit celor două războaie mondiale, dar și războiului din Bosnia și Herțegovina. Deși a rezistat și a fost renovată în diferite perioade socio-politice, păstrarea acestui monument național valoros este plină de provocări.

Vizitatorii pot vedea camerele separate ale bărbaților, femeilor și servitorilor. Foto: Velija Hasanbegović, via Balkan Diskurs, folosită cu permisiune.
Madžarević a declarat:
Ovo je vrlo star objekat, građen tada pristupačnim materijalima, ćerpićem i ćeremidom, te s dosta drveta. Održavanje je jako teško i skupo, s obzirom da se radi i o nacionalnom spomeniku. Obnova mora zadržati izvorni izgled objekta i istovremeno produžiti njegov vijek trajanja.
This is a very old building, built with the materials available at the time — clay bricks, roof tiles, and a lot of wood. Maintenance is very difficult and expensive, given that it is also a national monument. The renovation must preserve the original appearance of the building and at the same time extend its life.
Este o clădire foarte veche, construită cu materialele disponibile atunci: argilă, cărămizi, țigle și mult lemn. Mentenanța este foarte dificilă și scumpă, dat fiind faptul că este, de asemenea, un monument național. Renovarea trebuie să păstreze aspectul original al clădirii și, în același timp, să îi prelungească durata de viață.
Protejarea materialelor textile reprezintă o provocare deosebită, deoarece acestea sunt expuse elementelor externe din muzeu. „Depinde de noi să protejăm în mod adecvat caracteristicile existente și să căutăm constant noi exemple autentice”, subliniază Madžarević.
Acum, Casa Svrzo este unul dintre cele mai vizitate muzee din Sarajevo și reprezintă o destinație turistică importantă care prezintă orașul într-o lumină specială. Mai mult, aceasta joacă un important rol educativ, deoarece oferă oportunitatea ca studenții la arhitectură și arte să analizeze caracteristicile sale unice, oferind totodată ateliere creative și educative vizitatorilor mai mici.
Casa este și o locație pentru evenimente culturale precum prezentări, concerte și piese de teatru. În același timp, curțile și grădinile sale exterioare sunt disponibile pentru evenimente speciale, precum nunți și recepții, cu respectarea strictă a condițiilor de păstrare a exponatelor.