Afișul filmului „Sunt încă aici”. Imagine de Alile Dara Onawale/Videofilmes.

Dacă ați citit sau văzut ceva despre „Sunt încă aici” („Ainda Estou Aqui”), filmul brazilian despre una dintre disparițiile forțate din timpul dictaturii militare (1964-1985), poate că ați văzut fotografia de mai sus.

Captura de ecran din film, care este și imaginea de pe afișul oficial al acestuia îl înfățișează pe Rubens Paiva cu doi dintre cei cinci copii ai săi și cu soția lui, Maria Eunice, pe o plajă din Rio de Janeiro. Deși Paiva și copiii zâmbesc, uitându-se la cameră, Eunice se uită în altă direcție și se încruntă. Camioane militare trec pe stada de lângă plajă, iar viețile lor sunt pe cale să se schimbe pentru totdeauna.

Paiva este unul din cei 434 de oameni dispăruți și morți în Brazilia, potrivit Comisiei Naționale pentru Adevăr (CNV). În ianuarie 1971, forțele de securitate l-au luat pe Paiva de acasă pentru a fi interogat de poliție și l-au dus cu propria lui mașină. Acesta nu s-a mai întors niciodată, iar trupul său nu a fost găsit.

Filmul, regizat de Walter Salles, este bazat pe cartea cu același titlu scrisă de fiului lui Ruben Paiva, Marcelo Rubens Paiva. Scriitorul povestește despre viața de zi cu zi a familiei sale în anii 1970 și despre cum au făcut față zilelor care au urmat după absența tatălui lor, punând un accent special pe mama sa, Eunice. Părinții săi sunt interpretați de actorii Selton Mello și Fernanda Torres.

Pelicula spune o poveste din trecut care este încă valabilă în prezent, în același an (2024) în care se împlinesc 60 de ani de la lovitura de stat care a dat startul dictaturii, în timp ce agențiile de presă naționale relatează despre un complot militar în încercarea unei noi lovituri de stat care ar împiedica învestirea lui Luiz Inácio Lula da Silva după alegerile din 2022.

Filmul a depășit două milioane de spectatori doar în Brazilia, mai mult decât publicul la nivel național pentru blockbustere ca Wicked (Vrăjitoarele), și este nominalizarea Braziliei la Oscar. [La momentul traducerii acestui articol, filmul a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film străin. -n.tr.]

O poveste adevărată

Răpirea lui Rubens Paiva reprezintă un caz emblematic din timpul uneia dintre cele mai dure perioade din Brazilia în privința încălcărilor drepturilor omului. Potrivit fiului său, Marcelo, Comisia Națională pentru Adevăr înființată în timpul guvernării Dimei Rousseff, care este și ea o fostă deținută politică și luptătoare de gherilă, i-a oferit elemente importante pentru cartea sa.

În decembrie 1968, cu aproximativ doi ani înaintea dispariției forțate a lui Paiva, regimul a emis o lege care a înăsprit represiunea, numită Legea instituțională numărul cinci, AI-5. Prin aceasta, suspendarea drepturilor civile a fost extinsă și „a făcut posibilă instituționalizarea detenției arbitrare, torturii și uciderii extrajudiciare din timpul regimului”, după cum este rezumat pe Wikipedia.

Când lovitura de stat a înlăturat guvernul lui João Goulart, Paiva a fost unul dintre congresmenii cărora li s-a revocat mandatul. Inginer și tată a cinci copii, acesta fusese ales de statul São Paulo, din partea partidului lui Goulart, cu doi ani înainte. Pe 1 aprilie 1964, când lovitura de stat era în desfășurare, acesta a vorbit la Radio National, apărându-l pe președinte și numind administrația din São Paulo „fascistă” pentru sprijinirea loviturii.

Paiva a plecat în exil pentru o vreme, dar s-a întors în Brazilia la un moment dat și și-a continuat viața alături de familie.

Pe 20 ianuarie 1971, la 41 de ani, acesta a fost luat de acasă de față cu soția și copiii, pentru a fi interogat și nu s-a mai întors niciodată. Eunice și fata lor de 15 ani au fost și ele luate imediat după aceea, dar nu l-au văzut în clădirea militară în care au fost ținute. „Sunt încă aici” se concentrează pe felul în care soția sa a făcut față acestui moment și dispariției brutale și bruște a soțului ei, fără a spune multe despre soarta lui, la fel cum Eunice nu a primit niciun răspuns timp de zeci de ani în legătură cu ce
s-a întâmplat cu el.

Descoperirea trecutului

Ani mai târziu, au fost dezvăluite mai multe detalii prin intermediul audierilor de la Comisiile pentru Adevăr, care au început în 2012. Comisia din statul São Paulo a fost numită după Paiva.

În 1986, Cecilia de Barros Viveiros de Castro, o femeie care a fost reținută la Aeroportul Galeão, după ce și-a vizitat fiul în Chile, a spus polițiștilor că l-a recunoscut pe Paiva într-o mașină, când era dusă pentru a fi interogată. Polițiștii au găsit la ea și la altă femeie scrisori de la oamenii exilați în Chile, una dintre acestea fiind adresată lui Paiva.

În iunie 1971, la șase luni după ce Paiva a fost luat, regimul militar a emis un document citit de un congresmen la Congresul Național, în care se susținea că Paiva era dus
într-un loc spre a identifica casa persoanei responsabile de aducerea scrisorilor, dar că mașina a fost interceptată, a avut loc un schimb de focuri de armă, iar Paiva a fugit cu un grup.

Raportul CNV subliniază faptul că această versiune a poveștii și negarea faptului că nu se știa unde se află acesta a fost ceva ce armata a reiterat de-a lungul anilor, în ciuda contradicțiilor.

Documentele oficiale și mărturiile de la Comisiile pentru Adevăr au făcut ca versiunea lor să fie invalidată. Colonelul Ronald Leão a declarat la CNV că Paiva a ajuns la Departamentul de Informații nr.1 al Armatei (DOI) și a fost apoi interogat și torturat. Un martor a spus că comandantului responsabil de acolo i s-a adus la cunoștință că Paiva nu va supraviețui sesiunilor de tortură.

Fostul colonel Paulo Malhães a spus într-o declarație pentru CNV că cei care mureau din cauza represiunii nu erau de obicei îngropați pentru a nu lăsa urme. Acesta a continuat prin a descrie metodele lor de a ascunde cadavrele. Aceștia obișnuiau să elimine semnele distinctive ale victimelor, să le scoată dinții și amprentele și să le taie stomacurile pentru ca gazul să nu facă ca trupurile să plutească pe apă după ce erau aruncați în râuri sau în mare.

Despre Paiva, Malhães a spus că a primit misiunea de a ascunde cadavrul, dar nu a putut să o ducă la capăt din cauza altor sarcini. După asasinarea lui Malhães în 2014, soția sa a spus adevărul, declarând că soțul ei i-a spus că Paiva a fost aruncat într-un râu.

În același an, la 43 de ani după răpirea lui Paiva, cinci ofițeri militari au fost acuzați de procuratura federală de stat de uciderea lui și de ascunderea corpului său. Cazul a stagnat la Curtea Supremă, trei dintre oamenii acuzați murind de atunci fără a fi vreodată judecați.

Trecutul este mai actual ca niciodată

În aceeași perioadă în care povestea lui Rubens Paiva umple sălile de cinema cu brazilieni care află mai multe despre terorismul de stat care a distrus vieți și familii, știri despre o altă tentativă de lovitură de stat, în care sunt implicați de asemenea ofițeri militari, a făcut ca trecutul să fie și mai actual.

Pe 21 noiembrie 2024, poliția federală i-a inculpat pe fostul președinte Jair Bolsonaro și pe alte 36 de persoane pentru tentativă de lovitură de stat, lucru care ar fi încălcat statul de drept,  pentru ca Bolsonaro să se mențină la la putere, după câștigarea alegerilor de către Luiz Inácio Lula da Silva în 2022. Printre inculpați se numără și 25 de militari sau foști militari, inclusiv Bolsonaro însuși.

Potrivit raportului făcut public de 884 de pagini privind investigația, fostul președinte a condus organizația infracțională care a plănuit lovitura de stat. Conform relatării celor de la AP, în document scrie:

The evidence collected throughout the investigation shows unequivocally that then-President Jair Messias Bolsonaro planned, acted and was directly and effectively aware of the actions of the criminal organization aiming to launch a coup d’etat and eliminate the democratic rule of law, which did not take place due to reasons unrelated to his desire.

Dovezile strânse în timpul investigației arată fără echivoc că președintele de atunci Jair Messias Bolsonaro a plănuit, a acționat și a știut direct și efectiv despre acțiunile organizației infracționale care aveau ca scop pornirea unei lovituri de stat și eliminarea statului de drept, lucruri care nu au avut loc din motive care nu au avut legătură cu dorințele sale.

Cazul își va continua parcursul legal la procuratura federală.

În 2014, a fost pusă o statuie în memoria lui Paiva la Congresul Național. Bolsonaro, congresmen atunci și om care a crescut în aceeași regiune unde familia Paiva a avut o fermă, a venit la ceremonie și a scuipat pe statuie în fața membrilor familiei lui Paiva.

Într-un interviu de promovare a filmului, regizorul Water Salles a spus:

You know, when we started this, we thought that we were making a film to somehow reflect a bit of our past that hadn't been captured by the camera. And then we realized that it is also about our present, and may be also about our future.

Știți, când am început proiectul, am crezut că facem un film care să reflecte într-o oarecare măsură puțin din trecutul nostru care nu a fost surprins pe cameră. Și apoi am realizat că este și despre prezentul nostru, și poate fi și despre viitorul nostru.

#ImStillHere is about more than just the past. Walter Salles reflects on what it can mean to audiences today. pic.twitter.com/z2gQdCFmRa

— Sony Pictures Classics (@sonyclassics) November 30, 2024

Sunt încă aici reprezintă mai mult decât trecutul. Walter Salles reflectă asupra a ceea ce poate însemna pentru publicul din ziua de azi.