Litera „yaz” din alfabetul tifinagh, folosită ca simbol pentru identitatea berberilor. Foto de ECV-OnTheRoad. Sursa: Flickr (CC BY-NC-ND 2.0).

După numele meu și după ce aflați că sunt algerian, s-ar putea să credeți că limba despre care vreau să vorbesc este araba, din moment ce Algeria, la fel ca vecinele sale, Libia, Tunisia și Maroc, sunt cunoscute ca fiind țări arabe. Cu toate acestea, chiar dacă știu să scriu și să vorbesc în arabă, nu este limba mea maternă.

Am învățat araba în școala primară din satul meu, aflat într-unul dintre munții din provincia Tizi-Ouzou, după ce am împlinit șapte ani. Am învățat literele, cuvintele și structura propozițiilor în arabă, și după aceea, am învățat franceza și pe urmă engleza. Dar nu am studiat la școală limba pe care o vorbesc în viața de zi cu zi, ci am învățat-o de la mama.

Recunoașterea limbii

Nu am mers la școală la vârsta legală de șase ani, ci a trebuit să mai aștept un an, până la șapte ani, pentru a intra pe băncile școlii. S-a întâmplat ca anul în care trebuia să intru la școală (1994) să fie cunoscut drept „greva ghiozdanului” în regiunea Kabylie din Algeria, în special în provinciile Tizi-Ouzou, Bouira și Bejaia.

Greva, care a durat din septembrie 1994 până în mai 1995, a avut scopul de a cere recunoașterea limbii și culturii berberilor (numiți și amazigh/imazighen) , ca parte a societății algeriene.

Chiar dacă a fost dură și a privat un număr mare de copii de un an de școală, greva a stârnit valuri. În 1995 s-a înființat Înaltul comisariat pentru limba amazigh, iar predarea limbii amazigh (scris și tamazight), limba berberilor, a început gradual în școlile algeriene. Aceasta a fost de asemenea inclusă pentru prima dată în Constituția din 1996 printre componentele de bază ale identității algeriene, alături de islam și caracteristica de a fi arab. Recunoșterea limbii amazigh ca limbă oficială a avut loc în 2016.

O limbă necunoscută

Această limbă antică, vorbită în diverse forme de locuitorii unor zone întinse din Africa de Nord, precum Algeria, Maroc, Tunisia, Libia, Egipt, unele țări din Sahel, fiind prezentă chiar și în Insulele Canare, rămâne necunoscută multora.

Intrare în orașul Kidal, din Mali. Kidal este scris în alfabetul tifinagh. Foto de Alicroche. Sursă: Wikimedia Commons (CC BY-SA 2.0).

Chiar dacă literele din alfabetul tifinagh sunt sculptate în stâncile deșertului, ceea ce a ajutat la păstrarea lor timp de mii de ani, limba amazigh rămâne preponderent orală.

De-a lungul secolelor, chiar și vorbitorii săi au scris în alte limbi. Lucius Apuleius și-a scris romanul „Măgarul de aur” în latină, acesta fiind cel mai vechi roman și singurul roman în latină care a supraviețuit în întregime. Ibn Muti Al-Zawawi, considerat unul dintre primii gramaticieni care au scris prin metoda compoziției poetice, și-a terminat cartea Al-Durar Al-Alfiyah în limba arabă în 595 AH (aproximativ 1198 d.Hr.), primul tratat despre gramatică, care are o mie de versuri.

Mouloud Mammeri a scris romanul „Dealul uitat” în 1952 în franceză. Cunoscutul scriitor și critic egiptean Taha Hussein a scris despre roman: „Cât de mult admir această carte, căreia nu îi pot imputa nimic, cu excepția faptului că nu este în arabă! Ar fi trebuit scris în arabă, dar este un defect pentru care scriitorul nu este de vină, ci mai degrabă este vina colonialismului, acesta fiind vinovat pentru multe defecte și păcate!”

O istorie lungă

În Algeria, predarea limbii amazigh datează din 1880, din perioada colonială, la Școala Superioară de Arte din Alger. Prezența în media (radio) datează din 1948, când autoritățile coloniale aveau un post de radio pe care îl foloseau pentru a se adresa vorbitorilor acestei limbi, în principal în kabyle, care este unul dintre dialectele limbii amazigh din Algeria.

După ce Algeria a obținut independența față de Franța colonială în 1962, postul a continuat să emită sub numele de Canal 2, incluzând alte dialecte, ca de exemplu chaoui, mozabite și tuareg.

Alfabetul tifinagh. Imagine de ⵣⵉⵔⵉ ⴰⵎⵖⵏⴰⵙ. Wikimedia Commons (CC0 1.0).

Televiziunea algeriană avea puține programe muzicale și culturale în această limbă, atât de puține încât, în satul meu, femeile se chemau una pe cealaltă pentru a porni televizorul, ca să nu piardă oportunitatea de a se uita la un video al unei melodii în kabyle interpretate de cântăreți emblematici precum Idir sau Ait Menguellet, în puținele ocazii în care melodiile lor erau transmise la televiziunea oficială.

Buletinele de știri în limba amazigh au fost de asemenea introduse la televiziunea de stat începând cu anii 1990, înaintea lansării în 2009 a unui canal de televiziune dedicat limbii amazigh, și anume TV4.

Lupta popoarelor

Supraviețuirea limbii amazigh, în ciuda vechimii și a evoluției sale, fiind acum inclusă în sisteme computerizate și în Google Translate, a fost făcută posibilă departe de cercurile oficiale, de multe ori.

Primul canal de televiziune în limba amazigh a fost Berbère Télévision, lansat în 2000 în Franța. Era transmis de voluntari, iar prin intermediul său s-au strâns donații în regiunea Kabylie. Înaintea acestui canal, au existat publicații în limba amazigh în anii 1970, în special în comunitatea de berberi din Franța, unde se află mulți dintre cei care au părăsit munții și satele din regiunea Kabylie în căutarea unui loc de muncă.

Acestea nu sunt singurele experiențe prin care au trecut vorbitorii de amazigh pentru a-și păstra limba. Înainte ca guvernul să o includă în curicula școlară, predarea acesteia era făcută de asociații și voluntari atât din Algeria, cât și din străinătate, unde sunt comunități care o vorbesc. Producția literară, inclusiv scrierea romanelor, poveștilor și pieselor de teatru a fost alimentată de această luptă.

Am auzit odată că regizorul Abdel Rahman Bouguermouh și-a vândut mașina ca să producă primul film în amazigh, „Dealul uitat”, în 1990. A fost constituit un comitet popular pentru a strânge donații în scopul finanțării filmului, după cum se poate vedea pe genericul de sfârșit al acestuia. Scenariul său a așteptat încă din 1968, pentru a ieși la lumină doar la începutul anilor 1990. Filmul a apărut în cinematografele din Algeria în 1994, și în cele din Franța în 1996.

Nici eu nu pot să nu vorbesc despre această limbă fără a vorbi despre dificultățile legate de ea.

Mai mult decât o limbă

Simpla recunoaștere a existenței unei limbi și culturi aparținând unui anumit grup poate părea ca ceva de la sine înțeles, dar nu și în cazul limbii amazigh din Algeria. Adesea, mulți au vrut să o elimine. A durat mulți ani și a presupus multe sacrificii pentru a fi recunoscută ca limbă oficială și parte a societății algeriene.

În 2017, fostul președinte algerian Abdelaziz Bouteflika a declarat Yennayer zi liberă în Algeria, numind-o și Ziua Amazigh de Anul Nou, care se sărbătorește pe 12 ianuarie. Yennayer este o sărbătoare tradițională la care algerienii participă fie că vorbesc sau nu limba.

În ceea ce îi privește pe vorbitorii nativi de amazigh, printre care mă număr și eu, aceștia continuă să o vorbească. Pentru noi nu este doar o limbă, ci face parte din noi, ne spune poveștile cu toată spontaneitatea și sinceritatea și ne ajută să ne exprimăm emoțiile, durerile și speranțele.