Imagine realizată de Arzu Geybullayeva.

Implicarea Turciei în situația din Siria este complexă. Turcia sprijină Armata Națională a Siriei (ANS). Aceasta din urmă se luptă cu Forțele Democratice Siriene (FDS), susținute de Statele Unite ale Americii și conduse de kurzi. Ankara le consideră pe acestea drept o amenințare directă, din cauza presupuselor conexiuni cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PMK), interzis prin lege și privit drept o organizație teroristă de către Turcia, SUA și UE. Din 2016, Turcia a lansat o serie de operațiuni militare în nordul Siriei, cu scopul de a-și apăra granița sudică în fața forțelor kurde și de a stabili „o zonă sigură” pentru refugiații sirieni. Turcia a găzduit milioane de refugiați sirieni de la începutul războiului civil din Siria în 2011. Odată cu căderea lui Bashar Al-Assad pe 8 decembrie, Ankara a avut de câștigat și a fost un negociator cheie între părțile occidentale interesate și noul guvern din Siria.

Sirienii din Turcia

Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, a estimat într-un raport mai recent că aproximativ 3,1 milioane de refugiați sirieni au locuit în Turcia până în septembrie 2024. Partidul aflat la conducere, Partidul Justiției și Dezvoltării (PJD), deși a fost la început dispus să primească refugiați, și-a schimbat atitudinea odată cu trecerea timpului, folosindu-i pe aceștia ca o amenințare la adresa UE și ca un instrument de politică internă.

În 2016, UE a încheiat un acord privind refugiații prin care Turcia trebuia să oprească fluxul de imigranți ce se îndrepta spre Europa în schimbul unor concesii privind vizele și 6 miliarde de euro (aproximativ 6,7 miliarde de dolari americani), ce veneau în sprijinul a mai mult de 3,5 milioane de sirieni ce soseau în Turcia.

În iulie 2020, Turcia a amenințat că urma să permită trecerea liberă a imigranților, lucru care a determinat Parlamentul European să aprobe o finanțare suplimentară de 500 de milioane de euro (562 de milioane de dolari americani) pentru Turcia.

În 2021, UE a alocat 3 miliarde de euro (aproximativ 3,4 miliarde de dolari americani) pentru refugiați pentru perioada 2021-2023. Cei doi oficiali UE care au fost intervievați de Financial Times au declarat că s-au prevăzut fonduri adiționale în buget pentru suplimentarea ajutorului către Turcia.

În mai 2022, președintele Erdoğan a dezvăluit că există un program prin care urma să trimită în jur de un milion de refugiați sirieni în zone aflate sub controlul său din nordul Siriei — o întoarcere la 180 de grade față de promisiunile anterioare ale președintelui de a nu trimite refugiații înapoi. Această decizie a fost în mare parte privită drept o etapă tactică pentru președinte înainte de alegerile prezidențiale și parlamentare, având în vedere că mulți oamenii din țară dădeau vina pe refugiați pentru problemele economice interne.

Sirienii locuiesc în Turcia sub regim de protecție temporară, care potrivit unor experți, a simplificat procesul deportării lor. „Din 2018, au existat valuri repetate de deportări”, a declarat într-un interviu pentru DW Anita Starosta, reprezentantă a organizației Medico International.

Între ianuarie și decembrie 2023, peste 57.000 de sirieni și alte persoane au fost deportate, potrivit Human Rights Watch, care a adăugat că aceste deportări s-au realizat la presiunea pe care autoritățile au pus-o asupra polițiștilor de frontieră de a lista majoritatea trecerilor de graniță drept „repatrieri” sau „treceri voluntare”.

Președintele Erdoğan a declarat în timpul unei ședințe de guvern din luna iulie a acestui an că 670.000 de sirieni s-au întors deja în zone „lipsite de terorism din nordul Siriei”. Acesta a adăugat de asemenea că speranța lui era aceea că încă un milion de refugiați vor urma să se întoarcă atunci când „proiectele de locuințe implementate cu ajutorul statului Qatar aveau să fie finalizate”.

Înainte de alegerile generale din Turcia, utilizarea limbajului anti și pro-imigranți în timpul campaniilor electorale a dominat prima pagină a ziarelor. Mai mult de 200.000 de imigranți sirieni au primit cetățenie turcă. Printre aceștia, mulți susțineau partidul aflat la conducere, PJD, înaintea alegerilor generale, mai ales din cauza îngrijorărilor legate de statutul lor în țară și de posibila deportare.

În 2022, liderul naționalist al Partidului Zafer (Victoria), Ümit Özdağ, a făcut din „imigrație elementul central al campaniei electorale a partidului” înainte de alegerile generale. El a realizat chiar și un video intitulat „Ocupația neobservată”, ce prezentă un viitor distopic în care sirienii ar fi pus stăpânire pe Turcia, unde turcii nu sunt bineveniți, li se interzice să vorbească limba maternă și nu pot beneficia de munca gulerelor albe — toată acestea fiind legate de imigrația necontrolată a refugiaților sirieni care a început în 2011.

Principalul partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului (PRP) și candidatul la alegerile prezidențiale al Alianței Națiunii, Kemal Kılıçdaroğlu, au jurat de asemenea să trimită refugiații sirieni înapoi în decurs de doi ani de la alegeri. Aceste promisiuni nu s-au concretizat niciodată, având în vedere că opoziția a pierdut alegerile generale. Cu toate acestea, Kemal Kılıçdaroğlu nu și-a schimbat viziunea asupra imigranților.

Cartierele de refugiați sirieni au fost supuse la atacuri violente, cele mai recente fiind în iulie 2024. Violențele, documentate în cursul verii, au fost probabil „un declanșator” al „normalizării relației Ankara-Damasc”, a argumentat jurnalista Ingrid Woudwijk în analiza sa pentru TurkeyRecap. Violențele au început la aproape două săptămâni după ce președintele turc Recep Tayyip Erdoğan și președintele sirian Bashar al-Assad și-au exprimat intenția de a relua discuțiile —Turcia a rupt legăturile în 2011, în urma războiului civil din Siria.

Drept răspuns la violențele din cartierele siriene din Turcia, au apărut contra-proteste în nord-vestul Siriei și imagini cu steaguri turcești arse, inclusiv în acele zone controlate de forțe susținute de turci. Pe 2 iulie, Turcia a închis numeroase puncte de trecere la granița cu Siria, inclusiv Bab al Hawa, principalul punct de trecere pentru persoane și comerț.

Odată cu căderea regimului Assad, sirienii din Turcia se gândesc să se întoarcă chiar dacă situația din țară este una încă instabilă. Acesta este un subiect la care fac referire experții în migrație, care avertizează că acesta nu este momentul ca sirienii să se miște repede și să ia decizii pripite. Într-un interviu pentru Turkey Recap, Omar Kadkoy, coordonator al programului de politică externă și migrație la Heinrich Böll Stiftung Turcia, a avertizat că deși „entuziasmul generează astfel de așteptări [adică întoarcerea imediată], istoria ne spune altceva. Repatrierea solicitanților de azil și a refugiaților nu este un proces linear”. În schimbul unei repatrieri imediate, „introducerea permiselor de vizită temporară care îi va ajuta pe sirieni să ia o decizie mai informată legată de repatriere” ar fi o soluție mai potrivită, adaugă Kadkoy.

Intervenția Turciei în Siria

De la începutul războiului civil sirian în 2011, Turcia a desfășurat numeroase incursiuni militare în nord-vestul Siriei, ceea ce Ankara descria drept măsuri preventive și chestiuni de securitate națională. Turcia a susținut de asemenea forțele anti-Assad din nordul Siriei. Zona de nord-est a țării este controlată de Forțele Democratice Siriene (FDS), un aliat al Statelor Unite ale Americii condus de Unitățile de Protecție a Poporului (UPP), principala forță de luptă a SPD. Turcia consideră că luptătorii FDS sunt o ramură a Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PMK) — un grup desemnat ca organizație teroristă de către SUA și Turcia.

Potrivit Grupului Internațional de Criză, „scopul celor doi stâlpi ai politicii de securitate națională a turcilor este acela de a preveni un alt val de refugiați și de a slăbi, dacă nu chiar scăpa de controlul FDS (și prin extensie al PMK) asupra zonei de nord-est”.

În cazul regimului Assad, care a fost susținut de către Rusia și Iran, reconcilierea a însemnat ca Turcia să își retragă cele 10.000 de trupe și să nu mai sprijine forțele rebele din nordul Siriei — „o condiție prealabilă pe care Ankara a numit-o inacceptabilă, invocând preocupările de securitate legate de militanții kurzi sirieni”, conform relatărilor de la acea vreme a experimentatei jurnaliste Reuters, Burcu Karakas.

În 2022, atunci când au avut loc discuțiile dintre oficialii turci și cei sirieni mediate de Rusia, au avut loc proteste similare în nordul Siriei. Atunci, discuțiile nu au dus nicăieri, deoarece Turcia a refuzat să îndeplinească cererea guvernului sirian de a retrage forțele armate din nordul țării, a spus jurnalista Ezgi Akin, scriind pentru AIMonitor.

Jucători și grupuri cheie

Există numeroși jucători cheie și părți interesate implicate în Siria care au propriile lor interese. Principala este Turcia, sprijinită de ANS, SUA și FDS și alții precum Hayat Tahrir al-Sham (HTS), un grup militant islamist. Cel din urmă, susținut de numeroase alte grupuri de luptă și de ANS, a preluat controlul asupra orașelor Aleppo, Homs, Hama și Damasc, ducând la în cele din urmă la căderea lui Assad și la fuga acestuia în Rusia. În total, revoluția a durat două săptămâni, începând cu 27 septembrie, odată cu începerea ofensivei majore, până pe 8 decembrie, când forțele opoziției au preluat controlul în Alep. Unii experți spun că Turcia comunică cu HTS. Totuși, este neclar câtă influență poate avea Turcia asupra HTS.

Sunt și alți jucători, precum Iran, Hezbollah, Rusia și Israel, care și-a extins acum ocupația asupra Înălțimilor Golan pentru a acapara părți mult mai mari din țară.

ANS a preluat recent controlul asupra orașelor Tel Rifaat și Mabij. Potrivit unei analize realizate de Fundația pentru Protejarea Democrațiilor: „Manjib este elementul cheie pentru ambițiile Turciei în Siria”, întrucât este „ultima zonă controlată de FDS la vest de Eufrat” și „este esențial pentru obiectivul Turciei de a împinge FDS spre est, dincolo de râu, pentru a permite astfel ca ANS să avanseze spre orașul Kobane de la frontiera turcă”. Sinan Ciddi, care este cercetător nerezident al Fundației pentru Protejarea Democrațiilor, a explicat că această mișcare a fost o oportunitate ca Turcia să „elimine FDS” și astfel să „să-i consolideze imaginea [lui Erdoğan] în ochii alegătorilor din țară”.

Faptul că Ciddi a făcut referire la votanți este legat de discuțiile conform cărora Erdoğan ar trebui să solicite modificări constituționale în cazul în care ar candida la următoarele alegeri prezidențiale din 2028. În forma sa de acum, constituția limitează președinția la două mandate de câte cinci ani. Legalitatea candidaturii președintelui Erdoğan în cadrul alegerilor generale de anul trecut este deja un subiect de dezbatere. Cu toate acestea, el a participat și a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale. În ultimele luni, partidul de guvernământ, PJD, împreună cu aliatul său de  extremă dreapta, Partidul Mișcării Naționaliste (PMN), au explorat oportunitatea de a obține sprijinul partidului kurd înainte de a introduce amendamentele constituționale. Într-o încercare de a face asta, liderul PMN, Devlet Bahçeli, a dat o declarație surprinzătoare în octombrie 2024 legată de posibila eliberare a liderului încarcerat a PMK, Abdullah Öcalan, și de reluarea discuțiilor cu acest partid.

Adresându-se partidului său în fața parlamentului pe 22 octombrie, Bahçeli a spus: „Lăsați-l pe liderul terorist să declare unilateral că terorismul a luat sfârșit și că organizația sa a fost dizolvată”. Bahçeli chiar a sugerat că Öcalan poate fi invitat să transmită acest mesaj în cadrul unei sesiuni în parlament a Partidului Egalității și Democrației Populare (PEDP).

La începutul lunii octombrie, Bahçeli a dat mâna și cu unul dintre liderii PEDP pro-kurd, Tuncer Bakırhan. Bahçeli se pare că a obținut și aprobarea de la aliatul său Erdoğan, care a declarat pe 12 octombrie: „Considerăm că atitudinea domnului Bahçeli este una pozitivă și substanțială în lupta noastră pentru democrație. Sperăm că numărul celor care vor urma acești pași în viitor va fi în creștere.”

Ultima dată când guvernul aflat la putere a încercat să stabilească relații cu PMK a fost în timpul procesului de pace inițiat între 2013 și 2015. În cele din urmă, negocierile au eșuat, iar gruparea a întreprins numeroase atacuri teroriste în toată țara țării, în timp ce forțele militare și de securitate turcești s-au angajat în operațiuni împotriva grupării din Iraq și Siria.

Kurzii însumează în jur de 18% din populația Turciei.

Cengiz Candar, deputat al partidului pro-kurd PEDP și expert în Orientul Mijlociu, a spus într-un interviu acordat AIMonitor că „scopul final al Turciei este acela de a distruge autonomia kurdă în Siria”. În analiza sa realizată pentru Consiliul pentru Relații Externe, Henry J. Barkey a scris: „Ankara poate spera că viitoarea administrație Trump va decide să-și retragă cei nouă sute de soldați din Siria și să nu mai sprijine FDS.”

Rămâne de văzut dacă Turcia își poate atinge obiectivele în Siria. După cum a scris recent Walid El Houri pentru Global Voices: „Căderea dictaturii și scenele istorice emoționate cu mii de prizonieri eliberați din temnițele brutale — unii dintre ei fiind dispăruți de decenii bune — a adus un val de ușurare și speranță. Totuși, aceste sentimente sunt acompaniate de o frică profundă. Pentru mulți sirieni, rănile lăsate de război și de represiune sunt încă proaspete. Încrederea în procesele politice este fragilă, iar absența unui plan clar pentru tranziție generează îngrijorări cu privire la potențialele goluri de putere sau la luptele interne între facțiuni.”