Dier Saidnaya (Mânăstirea Saydnaya). Foto de Hend-s23 via Wikipedia Commons (CC BY-SA 4.0).

În urma căderii lui Bashar al-Assad, Siria se află la începutul unui nou capitol. De mai bine de un deceniu, simbolurile de opresiune ale regimului au bântuit memoria colectivă a sirienilor. Dintre aceste simboluri, niciunul nu este atât de înfiorător și de reprezentativ pentru brutalitatea lui Assad ca închisoarea Saydnaya. Cunoscută în lume ca „abatorul uman”, numele său a devenit sinonim cu tortura sistematică, execuțiile în masă și curmarea a nenumărate vieți.

Pentru mine, o persoană a cărei nume de familie, Alhames, are rădăcini adânci în Saydnaya, această asociere urâtă este o povară grea. Saydnaya nu este doar un loc infam; este, de asemenea, un oraș istoric cu un patrimoniu bogat și cu o istorie marcată de armonie între locuitorii săi.

Se crede că Saydnaya (din siriană: ܣܝܕܢܝܐ), numele locului, înseamnă „Maica Domnului”. Orașul se află în munți, la 1500 de metri deasupra nivelului mării și la 27 de km la nord de Damasc, Siria. Aici se găsește o mânăstire ortodoxă greacă despre care se spune că a fost fondată de împăratul bizantin Iustinian I. În acestă mânăstire este o icoană renumită a Fecioarei Maria, venerată atât de creștini, cât și de musulmani până în ziua de azi.

Pentru aceia dintre noi care prețuiesc frumusețea și istoria orașului Saydnaya, notorietatea închisorii de aici a fost o pată dureroasă pe o identitate plină de mândrie. Dar acum, pe măsură ce Siria începe să se vindece, vrem să transformăm capitolul cel mai întunecat din Saydnaya între-o poveste despre comemorare și reînnoire.

Ororile din închisoarea Saydnaya

Sub regimul lui Assad, închisoarea Saydnaya a devenit un loc de o cruzime inimaginabilă. Mărturii ale supraviețuitorilor și investigații făcute de organizații pentru drepturile omului au dezvăluit o realitate sumbră: deținuții erau supuși torturii, erau înfometați și executați, ca urmare a unui efort sistematic de a zdrobi dizidența. Discreția închisorii a ascuns ororile de acolo, lăsând familiile celor dispăruți într-o incertitudine agonizantă legată de sorta celor dragi.

În 2017, rapoarte ale Amnesty International și ale altor organizații au comparat închisoarea cu un abator, unde mii de oameni erau executați, spânzurările fiind acolo o rutină înfricoșătoare. Timp de ani de zile, numele Saydnaya a evocat frică și durere, devenind un simbol dezolant care amintește cât de inuman a fost regimul.

Oamenii din Saydnaya: povara rușinii

Pentru locuitorii din Saydnaya, inclusiv pentru familii ca a mea, infamia închisorii este o sursă de rușine colectivă. Saydnaya este un oraș cu o istorie remarcabilă, cu mânăstiri străvechi și o moștenire culturală vie. Este un loc al coexistenței, unde locuiesc de secole diverse comunități. Ne-a frânt inima să vedem numele lui umbrit de atrocitățile unui regim pe care noi nu l-am ales.

În ciuda acestui lucru, oamenii din Saydnaya au fost mereu rezilienți. Au înțeles că ororile din închisoare nu reflectă identitatea orașului, ci o dictatură care a folosit ca armă frica și violența. Odată cu căderea lui Assad, oamenii din Saydnaya sunt pregătiți să revendice povestea orașului lor, întorcând pagina peste o istorie dureroasă.

Pentru multe familii, inclusiv a mea, lupta pentru libertate a avut un cost personal mare. Mai mulți membri ai familiei Alhames au avut de-a face cu persecuții pentru opiniile lor politice și critica fățișă a regimului. Forțați să plece în exil, unii au căutat azil la Haga, în Olanda, lăsându-și în urmă casele, stilurile de viață și familiaritatea patriei lor.

Durerea deportării a fost imensă — am fost dezrădăcinați din Saydnaya, un loc drag nouă, și aruncați într-o lume necunoscută pentru că am militat pentru dreptate. În ciuda greutăților, exilul ne-a consolidat hotărârea de a lupta pentru o Sirie în care nimeni nu va trebui să îndure asemenea sacrificii pentru că spune adevărul.

Acum, când regimul cade, aceste sacrificii sunt confirmate, iar visul de a ne întoarce într-o țară liberă devine o realitate tangibilă.

O viziune pentru transformare

Unul dintre cele mai bune moduri de a omagia victimele închisorii Saydnaya este acela de a transforma locul într-un muzeu dedicat memoriei acestora, văzând acest lucru ca pe o mărturie a rezilienței sirienilor și ca pe o dovadă puternică a consecințelor tiraniei.

Saidnaya, foto făcută pe 3 martie 1936. Foto:Armata din Levant, Licență liberă, via Wikimedia Commons.

Un muzeu la Saydnaya ar păstra Adevărul, ar educa generațiile viitoare, ar promova reconcilierea, și, înainte de toate, ar revendica identitatea orașului, transformând un loc al ororilor într-un loc de învățare și de comemorare. Muzeul ar ajuta la restabilirea reputației orașului ca fiind unul cu istorie și cultură.

Ca sirieni, mereu am fost mândri de orașele noastre și de identitățile unice ale acestora. Reputația orașului Syadnaya trebuie să reflecte importanța sa istorică, contribuțiile sale la cultura siriană și reziliența localnicilor. Revendicând și sărbătorind această moștenire, putem trece peste umbrele trecutului.