Viața de zi cu zi în Pyangaon. Foto de Sanjib Chaudhary, folosită cu permisiune.

La 14 kilometri sud de Valea Kathmandu se află un sat mic care a scăpat de modernizare. Pyangaon, numit după „pyanguri” — recipiente tradiționale nepaleze de măsură făcute din bambus — este la o răscruce, confruntându-se cu problema continuării tradițiilor meșteșugărești sau modernizarea produselor pentru a corespunde noilor piețe.

Recipiente din bambus de toate formele și mărimile

Pyangurile erau făcute în general pentru a cântări cerealele și aveau ca unități de măsură o mana sau o pathi, unități de măsură tradiționale care se folosesc încă în regiunile rurale din Nepal. O mana este echivalentul a 10 pumni, iar 8 mana reprezintă o pathi. Pyangurile mai sunt folosite și pentru a depozita cereale, condimente, haine și alte lucruri de valoare.

În trecut, majoritatea locuitorilor din Pyangaon obișnuiau să facă pyanguri pe care ori le dădeau la schimb pentru orez și cereale, ori le vindeau la piețele din apropiere.

Pyanguri de diferite forme și mărimi. Foto de Sanjib Chaudhary. Folosită cu permisiune.

Pyangurile galbene și ușoare devin aurii pe măsură ce sunt folosite în timp. Recipientele din bambus sunt tratate pentru a fi rezistente la dăunători și insecte printr-un proces în care sunt încălzite pe o căpiță de fân, înmuiate în apă și comprimate sub presiune. Aceste sunt, de asemenea, prietenoase cu mediul, potrivit producătorilor.

Tirtha Maharjan, 41, face pyanguri de șapte ani încoace. Foto de Sanjib Chaudhary, folosită cu permisiune.

Dar, în ciuda utilității lor, pyangurile nu mai sunt foarte căutate. „Putem cumpăra cu ușurință de pe piață recipiente mai ieftine din plastic și unele mai durabile din fier”, spune într-un interviu pentru Global Voices Tirtha Maharjan,un meșteșugar care a învățat să facă pyanguri acum șapte ani și care continuă această tradiție. „După ce am îmbunătățit designurile cu ajutorul lui Aman Shahi, produsele mele au fost exportate în multe țări, printre care se numără Japonia și Bangladesh.”

„Am conceput și materiale promoționale pentru obiectele meșteșugărești pentru a crește gradul de recunoaștere a tradițiilor populare și a cunoștințelor oamenilor despre pyang”, scrie Aman Shahi, care lucrează cu meșteșugari locali. „Acest proiect are ca scop evidențierea, păstrarea, documentarea artistică și găsirea de soluții pentru a menține vie moștenirea din Pyangaon și a artei sale din bambus.”

Acesta adaugă: „Pentru proiectul Pyang colaborez cu designerul Alina Manandhar, care îmi împărtășește pasiunea pentru tradiția meșteșugărească. Împreună, sperăm să lucrăm alături de comunitate pentru a face o piață de desfacere pentru pyang care va duce fără dar și poate la beneficii economico-sociale, pe lângă faptul că va pune în lumină potențialul imens al meșteșugurilor, care va duce la sprijinirea unei economii mai ecologice în Nepal.”

Depănând amintiri

Pe lângă pyanguri, localitatea Pyangaon este un loc minunat care a reușit să-și păstreze identitatea unică. Viața în satul idilic este una relaxată, care amintește de vremurile trecute prin casele vechi de cărămidă încărcate cu spice de porumb uscate, cereale lăsate să se usuce pe străzi, cârduri de rațe și găini care hoinăresc pe străzi și bărbați și femei care se bucură de soare, stau de vorbă și fac treburi casnice.

Pyangaon în 1975. Foto de Gerard Toffin, folosită cu permisiune.

Potrivit lui Gerard Toffin, director emerit al Centrului Național de Cercetare Științifică din Paris, care a studiat Pyangaon în anii 1970, „ …singura stradă din localitate, care are încă pe ambele părți stâlpi de lemn înalți pentru uscarea porumbului și are și două rânduri înguste de case cu terasă, este încă aceeași”.

„Mai mult decât atât, tinerii încearcă să reînvie meșteșugul confecționării recipientelor din bambus numite pyāṅg (sau dyāṃcā, hāpā), de unde derivă și numele nepalez al satului. Acestea erau folosite odată pentru a cântări cerealele și a depozita diverse condimente”, scrie mai departe Toffin.