Nomazi digitali: gentrificare sau creștere economică?

Ilustrație de Connectas.

Articolul este scris de Cristian Ascencio pe Connectas și este republicat de Global Voices în urma unui parteneriat media.

Deși locul său de muncă este în Ciudad de Mexico, Abril locuiește în Cancun de doi ani de zile, într-un loc cu vedere la Marea Caraibe. Acolo, ea poate înota și merge la plajă oricând vrea, poate să se deplaseze fără mașină și are chiar și timp de gătit. Faptul că lucrează pe riviera Maya, una dintre cele mai populare destinații turistice, înseamnă pentru ea în mod paradoxal faptul că economisește. La aceasta se mai adaugă și faptul că s-a îmbunătățit calitatea vieții ei. „Când lucram la birou, stresul era neîncetat. Aveam foarte puțin timp pentru a avea grijă de mine. Mă simt mult mai calmă locuind aici. Nu trebuie să fac față traficului și am o viață mai sănătoasă”, a spus ea.

Orașele Cancun, Medellin, Cuenca, Buenos Aires și chiar Ciudad de Mexico au devenit toate destinații pentru nomazii digitali. Adică oameni care lucrează online din destinații turistice în general, beneficiind astfel de cele mai bune prețuri și de multiplele avantaje pe care aceste locuri le au de oferit.

Instantanee ale unei nomade digitale | Ziua 1 în Medellin

Orașul Făgăduinței pentru nomazii digitali din America Latină

29 mai 2023

Mutarea într-un nou oraș înseamnă mii de provocări care vin deodată fără
să-ți dai seama…

Potrivit lui Esteban Teran de la Impaqto Coworking, un spațiu de coworking cu birouri în Cuenca și Quito din Ecuador, nomazii digitali petrec în medie trei luni într-un loc înainte de a se muta în altul. Își duc lucrurile într-o valiză sau într-un rucsac. Aceștia nu au probleme în a cheltui bani pe turism și distracție, dar încearcă să economisească pe mâncare. Așadar, Teran crede că ei nu au același impact asupra economiei locale ca asupra turismului. „Stilul lor de viață nu este pentru toată lumea. Aceștia se documentează bine înainte să ajungă la destinație. De obicei au între 30 și 40 de ani, deci au deja experiență de muncă și lucrează în general în IT, finanțe sau design”, a spus acesta pentru Connectas.

În 2023, Ecuador a introdus o viză specială care permite șederea legală în țară până la doi ani, ca mijloc de a atrage nomazii digitali. În 2022, Costa Rica a introdus o viză care permite șederea lucrătorilor de la distanță care au contracte de angajare cu companii străine. Oamenii care au această viză pot intra și ieși din Costa Rica când vor. În ceea ce privește taxele, ei sunt scutiți de la plata acestora dacă deja le plătesc în țara angajatorului. Cu toate acestea, cei care doresc să aibă acces la acest sistem trebuie să aibă un venit minim lunar de 3000 de dolari (13.347 lei).

Orașele Ciudad de Mexico și Medellin primesc și ele un număr de profesioniști cu venituri mari. De exemplu, Ciudad de Mexico a semnat un acord în 2022 cu platforma online Airbnb pentru a sprijini turismul din zonele cele mai marginalizate ale orașului. Cu toate acestea, venirea nomazilor cauzează de asemenea și tensiuni, în principal din cauza costului crescut al vieții în cartierele tradiționale.

În Ciudad de Mexico, organizații de cartier au acuzat administrația primarului Claudia Shienbaum că cedează orașul platformelor pentru închiriere de proprietăți, ducând astfel la creșterea fenomenului gentrificării. Noii rezidenți cu venituri mari acaparează zonele istorice și tradiționale, ceea ce duce la plecarea rezidenților locali din cauza costurilor crescute ale chiriei și mâncării.

După aceste critici, Sheinbaum s-a uitat la ce au făcut alte orașe din jurul lumii pentru a diminua asemenea probleme. Deși oficialii din administrația sa insistă că toate criticile online sunt pur și simplu anecdote care nu sunt susținute de cifre, aceștia analizează acum situația din orașe ca Barcelona, unde, pentru limitarea acestui fenomen, gazdele de pe Airbnb trebuie să obțină un permis special de închiriere sau riscă să plătească o amendă.

Într-o notă mai pozitivă, Enrique Soto, cadru didactic la Facultatea de Arhitectură de la Universitatea Națională Autonomă din Mexic, explică că atragerea a 5% din potențiala piață de nomazi digitali din SUA ar aduce 3,72 de milioane de dolari la buget. Cu toate acestea, el explică că trebuie elaborate reglementări specifice pentru ca rezidenții locali să nu fie strămutați. „Trebuie puse în aplicare politici publice care să valorifice o parte din veniturile provenite din câștigurile mai mari de capital pe proprietăți pentru a le reinvesti în îmbunătățirea infrastructurii urbane”, a spus el pentru Connectas.

Administrația din Ciudad de Mexico a semnat un acord cu Airbnb pentru a atrage mai mulți nomazi digitali în oraș. Cu toate acestea, mulți dintre locuitorii capitalei sunt nevoiți să plece din locuințele lor închiriate din cauza creșterii [popularității] acestei platforme.

Din cauza faptului că influxul de turiști și nomazi digitali cu venituri mari din Medellin afectează prețurile, situația a trecut de la a fi una optimistă la una îngrijorătoare. Sandra Arboleda, care își închiriază apartamentul din „orașul eternei primăveri” pe Airbnb, estimează că 30% dintre oaspeții ei sunt nomazi digitali din Europa. Dar a găzduit și columbieni care caută clima și distracția din Medellin, venind să lucreze acolo pentru o perioadă.

„Acest oraș oferă în general multe oportunități”, a explicat Arboleda. De fapt, Medellin iese în evidență pe site-urile folosite de nomazi pentru a găsi informații și a împărtăși experiențe. „Dacă îți dorești o viață la costuri scăzute, fete drăguțe, o climă decentă și petreceri ieftine, Medellin este locul în care să fii”, a scris un nomad în engleză pe Nomad List. Acest site clasează cele mai bune locuri din America Latină în care pot locui nomazii digitali. Ciudad de Mexico este pe primul loc, fiind urmat de Buenos Aires și apoi de Medellin. Ultimului i s-au scăzut puncte pentru calitatea slabă a internetului și din îngrijorări legate de siguranță.

Maria Bibiana Botero, șefa executivă la Proantioquia, o organizație de tip think thank din Medellin, a spus pentru W Radio: „Dacă Medellin ar fi o țară, ar avea cea mai mare proporție de nomazi digitali (raportat la populația sa).” Cifrele de pe Nomad List sprijină această observație. Potrivit acestui site, orașul Medellin are 6400 de nomazi pe lună la momentul scrierii acestui articol, un număr foarte apropiat de cel din orașe dens populate precum Ciudad de Mexico (7400 pe lună) și Barcelona (6950 pe lună).

Cu toate acestea, optimismul celor de la Proantioquia contrastează cu îngrijorările organizațiilor civile și ale activiștilor. Chiar și primarul orașului, Daniel Quintero, a scris despre acest fenomen pe X: „Locuințele sunt mai scumpe în Medellin datorită șomajului mai scăzut, care a atins cifre mai mici, iar tot mai mulți tineri caută să fie independenți. De asemenea, turiștii și nomazii digitali spun că Medellin este al treilea cel mai bun oraș din lume pentru a fi vizitat.”

Afișe împotriva gentrificării au început de asemenea să apară în cartierele clasei de mijloc și ale clasei de mijloc superioare din Medellin, precum cartierul El Poblado. Într-un video postat pe X, Ana Maria Valle, o activistă care luptă împotriva acestui fenomen, spune că „Airbnb afectează prețurile chiriilor. Structura socială a cartierelor El Centro, El Poblado, Laureles și Belén se destramă, deoarece nu există vecini cu care să-ți construiești un viitor.”

Ce se întâmplă cu gentrificarea din Medellin? Este nevoie urgentă de luarea unor măsuri concrete.

Facem apel la autoritățile districtuale și naționale. Suntem alungați din oraș.

Valle spune că localnicii nu pot concura cu salariile în dolari. „Pierdem treptat spații: accesul la restaurante, spații publice, necesități de bază, printre altele”, a spus aceasta. Pentru activistă, luarea de măsuri este imperativă. Ea dă exemplul unor țări ca Portugalia, care au eliminat viza care permitea dreptul de ședere străinilor care achiziționau proprietăți.

Dar ce fel de măsuri pot lua autoritățile locale și naționale? Din cauza echilibrului delicat dintre beneficii, majoritatea acestora provenind din influxurile de valută, și probleme, precum strămutarea localnicilor și pierderea identității lor, care vine ca urmare a acestui lucru și care este adesea dificil de recâștigat, această este o întrebare care necesită un răspuns complex.

Experții susțin că o soluție ar fi investirea unei porțiuni substanțiale din fondurile care vin de la nomazii digitali în soluții de locuire cu impact social. Conform lui Enrique Soto, acest lucru ar aduce mai multă justiție urbană, dat fiind faptul că multe cartiere care au acum o valoare excedentară au câștigat-o inițial prin investiții publice. Oricum, aceste soluții sunt cruciale, din moment ce creșterea numărului de lucrători de la distanță la nivel național și internațional nu pare să se sfârșească curând.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.