Nicolás Maduro, președintele Venezuelei, și Lula da Silva, președintele Braziliei, în timpul unei reuniuni a președinților la Brasilia în mai 2023. Foto de Palácio do Planalto via Flickr. CC BY 2.0.

Visul bolivarian pe care l-a avut cândva comandantul Hugo Chávez s-a spulberat, la fel cum zace răsturnată statuia lui din Coro, Venezuela. Mii de cetățeni furioși au ieșit pe străzile din Caracas și din întreaga țară pentru a protesta împotriva rezultatelor electorale controversate, în care Nicolás Maduro ar fi câștigat cu 51,2% din voturi, asigurându-și un al treilea mandat, în timp ce principalul său rival, diplomatul pensionat Edmundo González, ar fi reușit să obțină doar 44,2% din voturi. Consiliul Național Electoral (CNE) încă nu a publicat procesele-verbale care dovedesc victoria lui Maduro. 

Respingerea lui Nicolas Maduro de către țări precum Statele Unite era de așteptat, după cum s-a văzut și în sprijinul lor pentru insurecția civico-militară din 2019 numită „Operațiunea Libertate”, condusă de Juan Guaido pentru a-l răsturna pe Maduro. De asemenea, am putut anticipa reacții similare și din partea politicienilor de dreapta din America Latină, precum președintele Argentinei, Javier Milei, care a făcut apel la forțele militare venezuelene să se alăture protestatarilor la insurecție, din partea lui Luis Lacalle Pou din Uruguay, care a respins rezultatele alegerilor, și Nayib Bukele din El Salvador, care a catalogat alegerile drept frauduloase. 

Dar ceea ce Maduro nu a prevăzut a fost respingerea și tăcerea altor țări din regiune cu care stabilise relații. De exemplu, președintele democratic de stânga din Chile, Gabriel Boric, și-a exprimat neîncrederea față de orice rezultat electoral cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale, în urma unui comentariu controversat făcut de Maduro conform căruia „va fi o baie de sânge” dacă nu va câștiga. Apoi, pe 29 iulie, Boric a respins rezultatele CNE-ului. La urma urmei, Boric provine din mișcările studențești, așadar nu putea rămâne indiferent în fața încălcărilor drepturilor omului ale cetățenilor venezueleni. 

Președintele Lula da Silva, fondatorul Partidului Muncitorilor din Brazilia, a împărtășit opinii similare. Lula, care a fost considerat prizonier politic de către fosta președintă Dilma Roussef, și care s-a confruntat cu o tentativă de lovitură de stat pe 8 ianuarie 2022, s-a „speriat” de declarațiile lui Maduro privind baia de sânge. 

În mod similar, fostul luptător de gherilă Gustavo Petro, în prezent președintele Columbiei, care a reluat imediat relațiile diplomatice cu Venezuela atunci când a preluat puterea, a avut mari îndoieli cu privire la procesul electoral din Venezuela și a insistat ca procesele-verbale să fie făcute publice. 

În Mexico, nici președintele de stânga López Obrador nu a rămas indiferent. În conferința sa matinală, acesta a declarat că poziția Mexicului va fi stabilită atunci când CNE va publica rezultatele oficiale, acuzând totodată Organizația Statelor Americane (OAS) de intervenționism pentru că aceasta a convocat o reuniune pentru a cere renumărarea voturilor în Venezuela. El a refuzat participarea Mexicului la reuniunea OAS și, în schimb, a colaborat cu Columbia și Brazilia pentru o declarație comună. 

Liderii Americii de Sud în mai 2023, de la stânga la dreapta: Nicolás Maduro (Venezuela), Chan Santokhi (Suriname), Irfaan Ali (Guyana), Gustavo Petro (Columbia), Luis Arce (Bolivia), Lula da Silva (Brazilia), Alberto Fernandez (Argentina), Gabriel Boric (Chile), Guillermo Lasso, (Ecuador), Mario Abdo Benítez (Paraguay), Luis Lacalle Pou (Uruguay), Alberto Otárola (Președintele Consiliului de Miniștri din Peru). Foto de Palácio do Planalto via Flickr. CC BY 2.0.

Deși Maduro a fost sprijinit de unele guverne similare cu al său –  adică cele cu tendințe autoritare și supuse sancțiunilor economice – precum cele din Cuba și Nicaragua, dar și din partea altor guverne precum cel chinez, iranian și rus, acest lucru nu a fost suficient pentru a legitima presupusa victorie. 

Este logic ca liderii de stânga mai moderați să nu se simtă atât de siguri de afilierea lor cu Maduro, chiar dacă sunt, totodată, sceptici cu privire la influența SUA în regiune. Spre exemplu, guvernele Columbiei, Mexicului și Braziliei s-au opus sancțiunilor economice ale SUA împotriva Venezuelei, considerând SUA responsabilă pentru exodul a 7,7 milioane de venezueleni. Pe de altă parte, aceste guverne nu au fost dispuse să susțină persecuția oponenților politici și încălcarea drepturilor omului. 

Declarațiile lui Maduro, cum ar fi provocarea, la propriu, a antreprenorului miliardar Elon Musk la o luptă, au arătat că acesta este emotiv și imprevizibil. El l-a înlăturat pe fostul președinte argentinian Alberto Fernández de pe lista observatorilor internaționali pentru că acesta declarase că Maduro ar trebui să accepte o posibilă înfrângere. De asemenea, el a întrerupt relațiile diplomatice cu șapte țări din America Latină (Argentina, Chile, Costa Rica, Peru, Panama, Republica Dominicană și Uruguay) care s-au pronunțat împotriva rezultatelor alegerilor, adâncind și mai mult izolarea sa la nivel internațional.

În Venezuela, María Corina Machado, liderul coaliției partidelor din opoziție, a lansat un portal online unde a publicat procesele-verbale strânse de către cetățeni. Acest site a marcat începutul unei numărători inverse către sfârșitul credibilității rezultatelor CNE, care au culminat cu o victorie decisivă pentru Edmundo González. 

Chiar dacă Maduro a promis să prezinte procesele-verbale pe 31 iulie pentru a-și confirma presupusa victorie în fața Curții Supreme a Venezuelei, alegerile prezidențiale din 2024 au fost deja marcate de represiune, detenții arbitrare și de moartea protestatarilor. Pe 2 august, CNE a ratificat faptul că Maduro a câștigat alegerile, dar fără să prezinte procesele-verbale. 

Mai multe guverne de stânga din America Latină încercă să adopte o serie de măsuri guvernamentale mult mai precaute, care servesc, de asemenea, la menținerea unei relații stabile cu Statele Unite. Discursurile perturbatoare și comportamentele autoritare precum cele ale lui Nicolás Maduro pătează și discreditează guvernele democratice de stânga din regiune, creând o relație neplăcută cu Venezuela.