În ultimii ani, comunitatea internațională a boicotat bumbacul cules în Xinjiang, o mare regiune din nord-vestul Chinei, din cauza preocupărilor legate de încălcarea drepturilor omului. Sub conducerea președintelui chinez Xi Jinping, Beijingul a supus minoritățile musulmane din Xinjiang detenției arbitrare și muncii forțate. Ca răspuns, unii cumpărători mondiali de bumbac s-au orientat către alte regiuni pentru a satisface cererea de bumbac.
Boicotarea bumbacului din Xinjiang a declanșat un efect în lanț în alte părți ale lumii, unde recoltarea bumbacului este asociată cu probleme de mediu și cu încălcări ale drepturilor omului. Unul dintre exemplele cele mai evidente este Uzbekistanul, unde producția de bumbac a contribuit la una dintre cele mai mari catastrofe ecologice din lume, secarea mării Aral, precum și la decenii de practici de muncă forțată.
Industria de bumbac din Xinjiang se află sub observație
Situată în nord-vestul Chinei și învecinată cu Asia Centrală, Xinjiang găzduiește aproximativ 12 milioane de uiguri, un grup etnic vorbitor de limba turcică, predominant musulman. Regiunea a început să producă bumbac pe scară largă în anii 1950, când Partidul Comunist Chinez (PCC) a plasat economia sa sub controlul unei instituții paramilitare cunoscută sub numele de „Corpul de Producție și de Construcție” (sau Bingtuan 兵团).
Cercetătorii și organizațiile pentru drepturile omului au descoperit că Bingtuanul a forțat membrii comunităților locale și prizonierii – probabil peste o jumătate de milion de oameni – să lucreze în minerit, construcții, producție și recoltarea bumbacului în condiții dure. Astăzi, Xinjiang joacă un rol esențial în producția de bumbac din China, reprezentând peste 85% din producția țării și 20% din oferta mondială. Bingtuanul continuă să fie responsabil pentru aproximativ o treime din producția de bumbac din Xinjiang.
Industria de bumbac din Xinjiang s-a bazat în mod istoric pe recoltarea manuală. În ciuda afirmațiilor guvernului chinez cu privire la progresele semnificative înregistrate în ceea ce privește recoltarea mecanică, 60% din recoltarea bumbacului din sudul Xinjiangului rămâne manuală, conform presei de stat din China și statisticilor guvernamentale. În ultimii ani, organizațiile pentru drepturile omului și presa internațională au descoperit dovezi ale unor programe sistematice de muncă forțată care au constrâns uigurii și alte minorități musulmane să lucreze pe plantațiile și în fabricile de bumbac.
Conform presei de stat din China, în industria textilă de bumbac din Xinjiang sunt angajați aproape un milion de lucrători, deși Beijingul neagă acuzațiile de muncă forțată. Potrivit organizațiilor internaționale, aceste programe de muncă fac parte din strategia mai largă a Beijingului de a menține stabilitatea politică în Xinjiang. Guvernul SUA a interzis mai întâi importurile de bumbac din Xinjiang, apoi, în 2021, a aprobat o lege pentru a interzice aproape toate importurile din regiune. Branduri precum Nike, H&M și Burberry au rupt, de asemenea, în mod public, legăturile cu furnizorii de bumbac din Xinjiang, o alegere care a dus la condamnarea și boicotarea lor de către consumatorii chinezi.
Această reacție de amploare internațională nu a afectat doar Xinjiangul, ci a atras și mai mare atenție asupra lanțului de aprovizionare cu bumbac la nivel mondial, deoarece țările și companiile și-au reevaluat dependența de China.
Schimbarea tendințelor de aprovizionare cu bumbac
În ultimii ani, multe industrii, inclusiv cea textilă și de îmbrăcăminte, și-au mutat activitatea din China către țări precum Vietnam, Bangladesh și Turcia, pentru a evita costurile crescute ale forței de muncă din China și controlul sporit al Occidentului asupra produselor chinezești. Cu toate acestea, în mod paradoxal, în unele cazuri creșterea cererii pentru un lanț de aprovizionare cu bumbac mai echitabil exacerbează problemele locale de mediu și înrăutățește condițiile drepturilor lucrătorilor.
Bumbacul este unul dintre produsele agricole care necesită cele mai multe resurse în ceea ce privește terenul, apa și forța de muncă. În țările și regiunile în curs de dezvoltare, industria bumbacului s-a confruntat mult timp cu exploatarea prin muncă și cu probleme de mediu, cum ar fi reducerea apei, contaminarea solului, și utilizarea excesivă a pesticidelor.
În Uzbekistan, cel mai mare producător de bumbac din Asia, se estimează că 60% din apa pentru agricultură este irosită anual din cauza proastei gestionări și a tehnologiilor depășite. Țara este cunoscută de asemenea pentru exploatarea forței de muncă în producția de bumbac. Începând din 2011, produsele din bumbac din Uzbekistan au fost boicotate la nivel mondial din cauza utilizării muncii copiilor și muncii forțate. Peste 330 de branduri internaționale și comercianți cu amănuntul au sprijinit acest boicot. Presiunea internațională a constrâns guvernul uzbec să lucreze la noi reforme agricole și să elimine munca forțată a copiilor în timpul recoltării de bumbac, ceea ce a dus la încetarea boicotului în 2022.
Cu toate acestea, experții consideră că riscurile la locul de muncă sunt încă foarte mari. Într-un interviu acordat Global Voices, Umida Niyazova, directoarea Forumului uzbec pentru drepturile omului, o organizație neguvernamentală cu sediul în Germania, a declarat:
Uzbekistan is still not willing to change its anti-market rules of regulation of its cotton industry. The central government and local authorities are still operating on a quota basis, whereas every region of the country has to produce a certain amount of cotton and assigns land to farmers specifically to grow only cotton.
Uzbekistanul încă nu este dispus să își schimbe regulile nefavorabile pieței de reglementare a industriei de bumbac. Guvernul central și autoritățile operează încă pe o bază de cote, prin care fiecare regiune din țară trebuie să producă o anumită cantitate de bumbac și alocă terenuri agricultorilor special pentru a cultiva numai bumbac.
Menținerea acestui sistem de cote și presiunile administrative asociate au devenit evidente în timpul unei videoconferințe în care consilierul adjunct al președintelui din Uzbekistan, Shukhrat Ganiev, i-a amenințat direct pe fermieri: „Nu-mi pasă cum faceți, dar trebuie să livrați 11 de mii de tone de bumbac. Nu glumiți cu asta, să nu glumiți – altfel, se va termina foarte rău pentru voi și pentru guvernatorul regional.”
Încetarea boicotului asupra bumbacului uzbec în 2022 a coincis cu impunerea sancțiunilor asupra bumbacului din Xinjiang. Autoritățile uzbece au căutat să profite de această situație, chiar dacă multe branduri de textile erau reticente în a lucra cu Uzbekistanul din cauza încălcărilor legilor de mediului și ale drepturilor omului, încă nerezolvate. Ezitarea brandurilor de a-și muta producția din Xinjiang în Uzbekistan nu l-a împiedicat pe președintele uzbec să își anunțe planurile sale ambițioase de a-și transforma țara într-un centru al industriei textile și de a crește producția de țesături cu până la 100% până în 2027. Pentru a stimula această strategie, guvernul uzbec intenționează să creeze zone pentru producția textilă și să le scutească de impozitare până în 2027.
Datorită unei combinații de factori politici, geografici și sociali, Uzbekistanul este deosebit de vulnerabil la criza climatică, observatorii de mediu clasându-l pe locul 96 din 181 de țări în 2020 în ceea ce privește riscul climatic. Pentru a atenua aceste probleme, Uzbekistanul a semnat Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC) și Acordul de la Paris în 2015, precum și Protocolul european ONU privind apa și sănătatea al, care vizează protejarea sănătății și bunăstării populației printr-o gestionare mai bună a apei. Cu toate acestea, în ciuda promisiunilor guvernului uzbec, lipsa de progrese în ceea ce privește reformele agricole și controlul strict asupra agricultorilor îi face pe experți sceptici cu privire la progresele înregistrate.
China a fost și rămâne în continuare unul dintre principalii investitori străini în Uzbekistan. Din 2017, volumul investițiilor chineze în țară a crescut de cinci ori și corespunde la 11,1 milioane de dolari, conform Ministrului uzbec al Comerțului și Investițiilor, Laziz Kudratov. Unul din domeniile-cheie ale investițiilor chineze este reprezentat de industria textilă și agricolă. Deși parteneriatul cu China este aclamat de guvernul uzbec, apărătorii drepturilor omului sunt îngrijorați de transparența în ceea ce privește respectarea drepturilor lucrătorilor și grija pentru mediu. Într-un interviu acordat Global Voices, Umida Niyazova, directoarea Forumului Uzbec pentru Drepturile Omului, a declarat:
When we talk about Chinese-owned textile factories or cotton clusters, we need to forget about any sort of advocacy. When we carried out our campaign to boycott Uzbek cotton, Western companies were signing up for this, but Chinese companies didn’t care. They continued to buy Uzbek cotton and they didn’t care about human rights violations or environmental justice. It would be much better if Western companies came to Uzbekistan, because they follow very strict regulations when it comes to labor or environment. We don’t see this happening with Chinese companies.
Atunci când vorbim despre fabrici de textile sau lanțuri de fabrici de bumbac deținute de chinezi, trebuie să uităm de orice fel de sprijin. Când ne-am desfășurat campania de boicotare a bumbacului uzbec, companiile occidentale ne-au susținut, în timp ce celor chineze nu le-a păsat. Acestea au continuat să cumpere bumbacul uzbec fără a le păsa de încălcările drepturilor omului sau de justiție în probleme de mediu. Ar fi mult mai bine dacă companiile occidentale ar veni în Uzbekistan, deoarece acestea respectă niște reglementări foarte stricte când vine vorba de [reguli legate de] muncă sau de mediu. Nu credem, însă, că și chinezi vor face la fel.
