Bărbat care bea yerba mate în Montevideo, Uruguay. Foto de jorgeloayza via Flickr. CC BY-NC 2.0 DEED.

Oriunde mergi prin Argentina sau Uruguay, vei vedea oameni care respectă un ritual vechi și foarte îndrăgit: servirea lentă a unei infuzii fierbinte și puțin amară de frunze cofeinizate dintr-o tărtăcuță uscată printr-un pai de metal cu filtru. Acest recipient făcut din tărtăcuță este dat mai departe prietenilor de la masă pentru a se bucura împreună de băutură. Aceasta se numește yerba mate, un ceai indigen din America de Sud care are o istorie lungă și plină de povești.

„Yerba mate” este numele obișnuit pentru Ilex paraguariensis, un arbust originar din America de Sud ale cărui frunze uscate și tratate sunt fierte în apă clocotită pentru a prepara o băutură cofeinizată populară numită mate. Consumată din cele mai vechi timpuri de popoarele indigene Guaraní și Tupi din teritoriile Praguayului de azi, mate s-a răspândit repede în toată America de Sud pe vremea Imperiului Spaniol. Azi, mate este băutura preferată din Paraguay, Argentina și Uruguay, dar și din anumite regiuni din Chile, Brazilia, Bolivia și chiar din Orientul Mijlociu. Dar de unde vine această infuzie sud-americană și cum a reușit să captiveze milioane de băutori din toată lumea?

Primele popoare despre care se știe că au cultivat și băut mate au fost popoarele Guaraní  din Paraguayul precolumbian. Deși se servea doar în câteva regiuni din Paraguay, mate era cel puțin familiar altor comunități indigene din America de Sud. Cuvântul „yerba” vine din spaniolă și înseamnă plantă, iar cuvântul „mate” vine din cuvântul quechua „mati”, care face referire la tărtăcuțele uscate din care se servește acest ceai în mod tradițional. Urme de yerba mate găsite într-un mormânt al indigenilor quechua de lângă Lima sugerează că mate era ținut la rang de cinste departe de tărâmul său peruan de origine, poate datorită beneficiilor sale medicale și practicilor ritualice. De asemenea, etimologia limbii quechua explică de ce atât băutura, cât și recipientul în care este servită sunt cunoscute drept „mate” până în ziua de azi.

Atunci când coloniștii spanioli au ajuns în Conul Sudic — în Paraguayul, Uruguayul, Argentina și Chile de azi — la mijlocul secolului al 16-lea, au observat repede că frunzele cofeinizate sunt consumate în cantități mari de mai multe populații indigene. Până la sfârșitul secolului al 16-lea, mate era deja popular printre spaniolii din regiunea Asunción, capitala de mai târziu a Paraguayului. Mate era atât de popular până în 1596 că un oficial spaniol din Asunción afirma că spaniolii dependenți de mate își vindeau lucrurile și se îndatorau pentru a obține planta prețioasă. Guvernul colonial a încercat pentru o scurtă perioadă de timp să controleze comerțul cu mate crezând că servirea acestui ceai era un obicei periculos — o credință cu o nuanță rasistă bazată pe originea sa indigenă. Chiar și așa, la începutul secolului al 17-lea, popularitatea sa era atât de mare încât a început să se răspândească și în alte colțuri ale Imperiului Spaniol. Pentru o vreme, yerba mate a reprezentat un produs de schimb important în orașe coloniale aflate la depărtare de locurile unde se consumă de obicei azi, ca de exemplu în Peru și Ecuador.

Unul dintre cele mai importante capitole din istoria acestui ceai a început odată cu venirea Ordinului iezuiților în Paraguay, la începutul secolului al 17-lea. Iezuiții, un ordin de preoți catolici, era forța de avangardă a colonialismului la granițele Imperiului Spaniol. În Paraguay, aceștia au înființat o serie de așezări misionare caracterizate de autonomie politică și economică față de coroana spaniolă. Deoarece așezările iezuiților aveau nevoie de o bază economică, iar yerba mate era cel mai valoros produs de schimb din Paraguay, multe dintre acestea s-au transformat în plantații de yerba mate. Inițial, acestea urmau metoda tradițională de trimitere a cultivatorilor indigeni la mare depărtare pentru a aduna frunze din sălbăticie. Dar această practică era costisitoare, dura mult și era periculoasă, așa că iezuiții au găsit o altă metodă, devenind primii care au domesticit planta — un lucru care nu s-a mai repetat până în secolul al 19-lea, deoarece iezuiții și-au ținut metoda secretă. Nu peste mult timp, iezuiții aveau monopolul aproape complet asupra industriei coloniale de mate. Ceaiul mate al iezuiților a ajuns într-un final atât de ieftin și de abundent că, în lipsa monedelor de aur, era folosit ca monedă de schimb în așezările acestora.

În 1767, Ordinul iezuiților a fost suprimat în Imperiul Spaniol și în așezările iezuite din Paraguay și a căzut în declin, împreună cu monopolul acestora pe mate. Chiar și așa, Paraguayul a rămas centrul industriei de mate, iar consumarea băuturii a continuat să se extindă în toată America de Sud colonială, ajungând chiar și în sudul Europei până la sfârșitul secolului al 18-lea — deși nu a rivalizat niciodată în popularitate cu alte culturi coloniale bănoase precum cele de cacao, ceai sau cafea, trei dintre cele mai importante băuturi cofeinizate de la începutul modernității europene. Paraguayul și-a pierdut importanta poziție de principal producător de mate doar după independență, pe măsură ce Argentina și Brazilia au început să se întreacă pentru controlul pieței de mate. Până în acel moment, Argentina avea și cel mai mare număr de consumatori, un lucru rămas neschimbat și acum, mate fiind băutura națională din Argentina. Dezastruosul război din Praguay (1864-1870), care a devastat demografic și economic această țară în lupta sa împotriva forțelor unite ale Argentinei, Braziliei și Uruguayului a dus la o scădere și mai mare a industriei de mate de acolo vreme de decenii.

La sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului 20, mate a concurat cu alte băuturi precum cafeaua și ceaiul. În Chile, de exemplu, consumul de mate a făcut loc într-un final băuturilor amintite mai sus în majoritatea regiunilor țării, lăsând Paraguayul, Argentina și Uruguayul să fie centrele consumului de mate.

Cu toate acestea, printr-o schimbare interesantă a destinului, piața de mate a fost destinată extinderii într-o regiune neașteptată: regiunea Levant din Orientul Mijlociu, mai precis în Liban și Siria. Mate a ajuns acolo prin sirienii care au migrat în Argentina și l-au adus cu ei când s-au întors. Servirea ceaiului mate rămâne o tradiție locală populară până în ziua de azi, în special printre druzi, o comunitate etnoreligioasă discretă care locuiește în principal în Siria și Liban. Popularitatea ceaiului mate în această comunitate a făcut din Levant regiunea cu cel mai mare consum de mate din afara Americii de Sud. În ultimii ani, mate a câștigat popularitate în America de Nord și Europa prin extractele de mate cofeinizat din băuturile energizante și din elixirele pentru sănătate, deși modul său tradițional de preparare este încă necunoscut consumatorilor.

Deși mate este cel mai adesea o băutură caldă, fără alte adaosuri, există o gamă largă de varietăți și de amestecuri. În zonele tropicale toride și umede din Paraguay și din nordul Argentinei, se bea adesea cu apă rece ca gheața, suc de fructe și ierburi într-un amestec numit „tereré”. Forma de tratare și de procesare a frunzelor de yerba mate variază și ea, rezultând diverse arome și stiluri. Unele dintre cele mai des întâlnite varietăți sunt mate con palo (cu tulpină), mate sin palo (fără tulpină), mate vechi (ca vinul – n.tr.) și mate afumat. În funcție de varietate și mod de preparare, feluri diferite de mate pot avea arome foarte diverse. Un subiect preferat de discuție este dacă ceaiul mate ar trebui băut îndulcit (mate dulce) sau neîndulcit (mate amargo).

Aspectele sociale și ritualice ale ceaiului mate sunt la fel de complexe. La evenimente sociale există de obicei o persoană care servește numită cerbador. Ea pregătește ceaiul mate înainte de a bea prima infuzie amară. Apoi reumple cana și o dă persoanei următoare, care bea ceaiul înainte a da cana înapoi la cerbador, iar ciclul se repetă. Adesea acest obicei de servire a ceaiului mate durează ore în șir, cu multiple reumpleri, și reprezintă o parte importantă a vieții socială din țările consumatoare de mate. Un proverb celebru din Argentina spune că „nimănui nu i se refuză un mate”.

De vreme ce sărbătorim Ziua Internațională a Ceaiului, recunoscând semnificația istorică, culturală și economică a acestuia la nivel mondial, să ne amintim și de importanța pe care o are infuzia indigenă sud-americană pentru milioane de oameni din regiune și nu numai. De la originile sale Guaraní până la popularitatea sa contemporană în îndepărtatul Levant și America de Nord, mate și-a câștigat locul ca fiind una dintre marile tradiții mondiale legate de ceai.