Ceainic și brichetă de ceai. Fotografie de Anastasia Pestova, folosită cu permisiune.

Odată, în studenție, mă întorceam acasă cu trenul. Clasa a doua era plină de studenți ca mine, din diferite regiuni ale Rusiei. Ne-am cunoscut rapid și doi băieți s-au oferit să ne facă ceai. Întorcându-se cu ceștile, unul dintre ei a scos un cuțit și un calup de unt din rucsac. Fără să stea pe gânduri, a trântit cel puțin 50 de grame în fiecare ceașcă! Băieții erau dintr-un orășel din Siberia și ne-au explicat că la ei acasă, mulți beau ceaiul în acest fel. Mai târziu, în toaleta înghesuită a vechiului tren rusesc, au frecat îndelung ceștile noastre cu apă rece, ca să le curețe de unt.

Originile ceaiului rusesc

În 1638, țarul Mihail Fiodorovici a primit în dar niște ceai adus din China și așa și-a făcut intrarea ceaiul în Rusia. La început, era considerat doctorie și era vândut în prăvăliile de leacuri. Oamenii au încercat chiar să vindece holera cu ceai.

Era ceaiului a început însă cu adevărat când ceaiul s-a transformat, dintr-o băutură medicinală, într-una obișnuită. Primii care au început să bea ceai în mod regulat în secolul al XVIII-lea au fost locuitorii Siberiei, atât țăranii ruși, cât și popoarele indigene. Ceaiul îi ajuta să se încălzească în iernile aspre și le dădea energie pentru călătoriile lungi.

Cel mai scump ceai din Rusia țaristă se numea baihovi. În mod interesant, această denumire exista și încă există doar în Rusia și ar avea la origine diferențele lingvistice dintre negustorii chinezi și cei ruși. „Bai hao” spuneau chinezii când le ofereau rușilor cele mai valoroase părți ale plantelor de ceai, frunzulițele din vârf. Iar negustorii ruși au simplificat la baihovi. Cuvântul nu se referă la vreun tip anume de ceai, ci la orice ceai comercializat sub formă de frunze măcinate, și nu în pliculețe.

Ceaiul ca experiență culturală

În Asia de Est, ceaiul este însoțit de ceremonii cu reguli anume, reprezentând o incursiune în civilizația acelei lumi. Prin comparație, în Rusia ceaiul era lipsit de aproape orice ceremonie, dar era însoțit de conversații lungi și pasionate.

Samovar rusesc. Fotografie de KiriLL pentru ziarul ”Number One”, preluat via Wikimedia Commons. Domeniu public.

Ora ceaiului a fost dintotdeauna prilej de socializare și dezbatere a unor subiecte importante. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, să taci la masă era văzut ca o lipsă de respect pentru gazde. Oamenii stăteau îndelung în jurul mesei, căci ceaiul nu era ceva ce putea fi grăbit.

O trăsătură distinctivă a culturii ruse a ceaiului este abundența de tratații servite împreună cu licoarea caldă. Miere, dulceață, zahăr, fructe proaspete sau uscate, smântână, lapte, chifle de tot felul, plăcinte și prăjiturele însoțesc de obicei ceaiul. Uneori nu lipsesc nici mâncărurile cu carne. În unele regiuni, ceaiul e servit chiar cu lămâi sărate sau murături.

Dacă în Asia de Est, ceaiul e turnat din același vas în care e fiert, în tradiția rusească se folosește un samovar și un ceainic.

Samovarul, indispensabil în tradiția rusească a ceaiului, poate fi găsit în zilele noastre mai degrabă în muzee și restaurante tradiționale. Dar în unele familii încă se mai folosesc învelitori speciale cu care se acoperă ceainicul. Sunt făcute din materiale groase și au diverse forme: o femeie cu o fustă voluminoasă, o păpușă, un cocoș sau animale de basm.

Suport de pahar de ceai. Fotografie de A. Myasnykov via Wikimedia Commons. Domeniu public.

Alt accesoriu popular este ceea ce rușii numesc podstakannik, suportul de pahar de ceai. În cârciumi, ceaiul se servea în pahare fără mâner, ceea ce însemna că băutorii își frigeau degetele. În secolul al XVIII-lea, un meșteșugar isteț a inventat primele podstakannik. Erau făcute din alamă, cupru sau argint. Cei bogați își puteau permite suporturi de pahare de ceai personalizate, împodobite cu pietre prețioase. În 1892, aceste obiecte au început să fie folosite în trenuri, tradiție care continuă și azi.

Cifir și niște ceaiuri ciudate

O discuție despre ceaiurile rusești nu ar fi completă fără celebrul ceai din închisori, cifir. Acest ritual unic, de găsit doar între granițele fostei URSS, presupune pregătirea unui ceai extrem de tare și amar, cu efecte stimulatoare datorită conținutului mare de cafeină. Se folosesc cel puțin 25 de grame de ceai la o cană de 400 de mililitri de apă.

Medicii avertizează că un consum prelungit de cifir poate conduce la probleme cardiovasculare și gastrointestinale.

Dar acesta nu e singurul ceai neobișnuit. În estul Siberiei, se făceai unul numit zatiran, din frunze de ceai ieftin, sare, lapte și făină prăjită în grăsime sau unt. Acest fel de ceai este încă popular printre locuitorii din Bureatia.

În anii '60, într-o perioadă de lipsuri, a devenit extrem de popular în Rusia „ceaiul elefant”, numit astfel din cauza imaginii de pe ambalaj. Pentru a ameliora calitatea ceaiului în țară, autoritățile au început să facă importuri din India și Sri Lanka. „Ceaiul indian” conținea de fapt doar 15% frunze de ceai indian adevărat, restul fiind ceai de calitate mai slabă din Georgia. Practic, gustul familiar al ceaiului din magazinele sovietice era un amestec de ceaiuri din diverse părți ale lumii.

Așa s-ar putea explica de ce lămâia a devenit un adaos nelipsit în ceaiul rusesc. Gustul său puternic poate masca orice altă aromă, „salvând” chiar și ceaiul de cea mai proastă calitate. Această practică, folosită în trecut, dar și în zilele noastre, „îmbunătățește” chiar ceaiurile Lipton la plic.

Ceaiul în limba rusă

Ceaiul și-a găsit locul nu doar în bucătării și restaurante, ci și în limba rusă. Cuvântul rusesc pentru bacșișul dat personalului de serviciu este ceaivie, adică „bani de ceai”.

Expresia „a-și savura ceaiul pe îndelete” este folosită cu referire la persoanele care pierd vremea și se feresc de muncă. Există proverbe ca „Bea un ceai și uită-ți necazul” sau „Dacă nu bei ceai, de unde să ai vlagă?”. În regiunile siberiene există chiar un cuvânt care înseamnă „a discuta sau socializa la un ceai”.

Așadar, când este vorba de ceaiul rusesc, cel mai mult contează nu conținutul ceștii, ci oamenii din jurul mesei. Ceaiul nu e doar o băutură caldă în Rusia, uneori este o adevărată aventură.