Ilustraţie de Katie Rainbow pe Unsplash (licenţă Unsplash).

Ai încercat vreodată ceaiul cu bule — o băutură care pare să aibă posibilităţi nesfârşite? Ştiai că ceaiul cu bule original nu avea, de fapt, „perle” în el, ci doar, ei bine, bule — sau, mai exact, spumă?

Apariţia ceaiului cu bule

Istoria ceaiului în Taiwan datează din secolul al XVIII-lea. În mod tradițional, ceaiul este savurat cald, implicând utilizarea a mai multor instrumente și echipamente — de aceea este denumit „ceaiul bătrânilor” (老人茶), adică doar bătrânii ar avea timp pentru o ceașcă de ceai făcută în acest fel. Ceaiul cu bule, pe de altă parte, a reînvigorat tradițiile ceaiului din Taiwan și a schimbat pentru totdeauna perspectiva asupra acestuia. Totuşi, povestea apariţiei sale rămâne un caz nerezolvat, îngropat în timp.

Mulţi oameni cred că ceaiul cu bule a apărut în Taichung, în partea centrală a Taiwanului, la o ceainărie numită Chun Shui Tang (春水堂). Conform poveștii, fondatorul său, Liu Han-Chieh, s-a inspirat de la un barman, pe care l-a văzut făcând cafea cu gheață folosind un shaker, în timpul unei vizite în Japonia. Câțiva ani mai târziu, în 1983, când Liu și-a deschis propria ceainărie, a început să vândă acest ceai cu gheață amestecat manual — făcut doar cu ceai negru, sirop și gheață. Această băutură, acoperită cu spumă delicată datorită procesul de agitare, era de fapt ceaiul cu bule original. Liu și-a încurajat și personalul să vină cu idei cu privire la ceea ce ar mai putea fi adăugat în ceai. Lin Hsiu Hui, o manageră de la Chun Shui Tang, a fost cea care a creat primul pahar de ceai cu lapte și perle prin adăugarea perlelor de tapioca în băutură. Voilà! A început o nouă tendință.

Cealaltă poveste predominantă legată de apariţie sugerează, totuși, că ceaiul cu bule original a fost creat în orașul sudic Tainan, de către un barman pe nume Chang Fan Shu, plasând data apariţiei sale încă din anii 1940. Chang, un fost angajat al unui izakaya local din timpul dominației japoneze, și-a aplicat abilitățile de combinare a băuturilor în prepararea ceaiului negru și astfel s-a născut băutura cu gheață și spumă care a devenit curând populară. Abia decenii mai târziu, în 1986, cineva s-a gândit să încorporeze acele mici perle gumate în băutură, ducând-o la un alt nivel. Bărbatul care a pretins că a inventat ceaiul cu lapte și perle a fost Tu Tsong-He, proprietarul ceainăriei Hanlin  (翰林茶館). Căutând o modalitate de a „crește valoarea băuturii sale”, Tu a experimentat asocierea ceaiului său cu perlele de tapioca albe pe care le-a găsit într-o piață locală — astfel ia naștere versiunea din Tainan a poveștii despre apariţia preaiubitei băuturi.

Acum, care poveste îți place mai mult? În 2019, după un proces de 10 ani între Chun Shui Tang și ceainăria Hanlin, instanța a decis în cele din urmă că era „irelevant” să se dovedească cine a inventat băutura, „deoarece ceaiul cu bule nu este un produs brevetat”. Lin (de la Chun Shui Tang) a recunoscut într-un interviu că nu „se gândeau la brevete” în acel moment; Tu, pe de altă parte, a comentat că era o „luptă pentru adevăr” și că consumatorii puteau fi judecătorii. Oricât de nemulțumitor ar fi fost pentru părțile implicate, această hotărâre a contribuit probabil la răspândirea rapidă a ceaiului cu bule pe insulă — deoarece oricine poate să facă această băutură acum.

De la o băutură inovatoare la un simbol al identității

În anii '90, ceaiul cu bule și-a găsit treptat drumul peste hotare, de la țările asiatice învecinate la alte părți ale lumii. Caracterul său extrem de personalizabil nu numai că îi conferă creativitate, dar permite loc de adaptare pentru a satisface gusturile consumatorilor din întreaga lume. Cândva o băutură nouă, ceaiul cu bule a devenit un produs de bază în Australia. În Singapore, oamenii s-au atașat atât de mult de ceaiul cu bule încât acesta a început să aibă valori sentimentale în viața lor. În zilele obișnuite, acesta are scopul de a oferi o experiență socială în care oamenii se pot exprima și socializa; în momentele de criză devine și o mâncare de consolare, oferind o senzație de control în momente dificile.

În timp ce diaspora taiwaneză își găsește un cămin temporar prin intermediul ceaiului cu bule, pentru a le uşura nostalgia, ceaiul cu bule își găsește locul chiar și în festinul prezidențial al lui Lai Ching-te — nefiind prima dată când este servit ca ambasador culinar al Taiwanului. Deoarece taiwanezii ar merge atât de departe încât să îmbrățișeze ceaiul cu bule ca pe un simbol al identității lor, nu ar trebui să fie atât de dificil să înțelegem de ce afirmațiile deschise făcute de lanțurile de ceai din Taiwan, în sprijinul pretențiilor Chinei referitoare la „O țară, două sisteme”, au fost întâmpinate cu atât de mult afront.

Dar, pentru moment, ce ar fi să urmăm sfatul lui Tsai de a lăsa politica în afara discuției și să ne bucurăm pur și simplu de ceaiul cu bule aşa cum ne place? Între timp, să aplaudăm energia creativă și spiritul inovator care l-au adus în viețile noastre, transformându-l într-un fenomen cultural cu care putem rezona cu toții.