Imagine de Arzu Geybullayeva

Unul dintre primele lucruri pe care le-am observat atunci când am gustat ceai turcesc pentru întâia dată, acum mult timp, a fost cât de amar era. Acum, după ce am petrecut aproximativ douăzeci de ani trăind în această țară, întotdeauna întreb două lucruri atunci când comand ceai aici – dacă a fost preparat proaspăt și dacă îl pot face mai slab. În caz contrar, gustul este prea amar pentru mine. În țara mea natală, în Azerbaidjan, ceaiul este vibrant și ușor. Frunzele de ceai sunt, de asemenea, mult mai mari. De fapt, întreaga cultură a ceaiului, de la preparare la servire, este foarte diferită.

Ora ceaiului în Azerbaidjan

În Azerbaidjan, procesul începe mai întâi prin fierberea apei. Odată ce apa este fiartă, un ceainic de ceramică este clătit cu apă proaspăt fiartă. Apoi vin frunzele de ceai – cantitatea depinde de câte porții pregătiți. O lingură generoasă de frunze de ceai (sau mai multe, în funcție de numărul de invitați) este pusă în ceainic. Următorul pas este adăugarea apei fierbinți proaspăt fiartă și lăsarea ceainicului la foc mic pe aragaz.

Magia constă în a nu rata punctul de fierbere, ceea ce necesită verificarea regulată a ceainicului. Ceaiul este gata când toate frunzele încep să plutească la suprafață.

Ceaiul proaspăt preparat este apoi turnat într-un pahar special de ceai (în funcție de cât de tare preferă invitații să fie ceaiul), umplut aproximativ pe jumătate. Restul paharului este completat cu apă fiartă simplă. Dar, în Azerbaidjan, rareori bem ceai doar așa, iar un pahar de ceai este adesea însoțit de o gustare – de obicei, de la fructe uscate și nuci până la dulciuri. Un set mai sofisticat de ceai (cay desti) include diverse gemuri (cele de cireșele albe sunt cele mai bune), nuci și fructe uscate, cuburi de zahăr și lămâie.

În Azerbaidjan, singura dată când adăugați zahăr în ceai este de obicei la micul dejun. În restul timpului, dacă trebuie să folosiți cuburi de zahăr, trebuie să urmați pașii următorii — luați un cub de zahăr, îl puneți pe limbă și apoi luați o înghițitură de ceai proaspăt preparat. Lăsați zahărul să se topească în timp ce continuați să sorbiți din ceai.

După ce m-am mutat în Turcia, ori de câte ori am oaspeți după-amiaza, de obicei încerc să am cel puțin gustările de bază – niște dulciuri, fructe uscate și, desigur, felii de lămâie. Ne place o felie de lămâie în ceaiul nostru. Sau niște cimbru (kəklikotu).

Când eram mică, modul meu preferat de a bea ceaiul era fie cu gemuri, fie cu o felie de lămâie și un cub de zahăr. Așezam un cub de zahăr deasupra unei felii de lămâie, luam o mușcătură, amestecam dulcele și acrul, și apoi luam o înghițitură de ceai.

Cultura ceaiului turcesc

În Turcia, cultura consumului de ceai și tehnica de preparare sunt foarte diferite. Pentru început, de obicei, nu există gustări sau aperitive, paharele sunt mai mici atunci când băuturile sunt servite în mod tradițional (deși, să fiu sinceră, într-o mulțime de locuri se servește ceaiul în pahare care vin în toate formele și mărimile), ceaiul este mult mai închis și amar, iar cuburile de zahăr se adaugă în pahar înainte de a bea ceaiul. Zahărul este o necesitate absolută în ceaiul turcesc – poate ca o modalitate de a elimina amărăciunea băuturii.

Desigur, există diferite frunze de ceai în zilele noastre. Turcia a parcurs un drum lung în diversificarea producției de ceai, oferind o selecție mai largă. Dar, în majoritatea locurilor, oamenii încă preferă tradiționalul ceai negru.

Rog adesea prietenii care vizitează Azerbaidjanul să-mi aducă niște ceai de acasă, pentru că diferența este enormă.