Ce înseamnă să ai un copil transgen în R. Moldova. Mărturia unei familii

Fotografie de Mercedes Mehling pe Unsplash
Publicația moldoveană NewsMaker a stat de vorbă cu Larisa și Natalia, mama și bunica unui adolescent transgen din Republica Moldova. Global Voices publică o variantă tradusă și editată a acestui interviu, cu acordul NewsMaker.
Larisa și Natalia sunt mama, respectiv bunica lui Jake, un băiat de 17 ani. Acum patru ani, viața lor a fost cu totul dată peste cap. Copilul pe care îl crescuseră ca fetiță le-a spus că se simte băiat. Într-o clipă, toate așteptările, convingerile și planurile lor pentru viitorul copilului s-au schimbat. Au trebuit să învețe ce înseamnă să fie familia unui copil transgen. De la negare și neputință, aceste două femei au parcurs un drum lung până la acceptare și chiar activism. NewsMaker le-a intervievat înainte de Felis Conference, o conferință internațională pentru părinții copiilor LGBTQ+, organizată de Centrul de Informaţii „GENDERDOC-M” (Centrul GDM) și desfășurată la Chișinău între 12 și 14 aprilie 2024. (N. trad. Conferința Felis a fost numită astfel în memoria lui Felis, fata transgen care s-a sinucis în 2022 din cauza bullyingului pe care îl suferea la școală.)
Cu patru-cinci ani în urmă, Larisa a început să aibă niște bănuieli. Își făcea griji că ceva se întâmplă cu singurul ei copil, pe care îl creștea singură după divorț.
Now I know that you shouldn't force a child, that you need to let them unfold at their own pace, but back then I didn't know that. Well, what could I do… I asked him then: Do you want to be a boy? What I feared most was that the answer would be yes. Now I understand that he could have lied to me, and I am thankful that he didn’t.
Acum știu că nu trebuie să forțezi un copil, că trebuie să-l lași să evolueze în ritmul lui, dar pe atunci nu știam. Ce puteam să fac? L-am întrebat: „Tu vrei să fii băiat?” Cel mai tare mă temeam că o să-mi spună că da. Acum înțeleg că m-ar fi putut minți și sunt recunoscătoare că n-a făcut-o.
Temerea Larisei s-a adeverit: copilul i-a confirmat că se simte băiat și că este transgen. Femeia a fost copleșită de negare.
„Nici nu știam ce înseamnă litera T din LGBT! Poate eram și homofobă, deși acum
mi-e rușine să recunosc. Eram în negare, crezând că poate nu e adevărat”, explică ea.
Dar a vrut să-și sprijine copilul. „Mă gândeam la un singur lucru: că îmi doresc fericirea copilului meu.”
Ajutor de la un ONG
După dezvăluirea făcută de Jake, Larisa și Natalia s-au trezit într-o mare de nesiguranță și aveau nevoie disperată de ajutor. Curând au aflat despre Centrul GDM și și-au făcut curaj să meargă acolo, întâlnindu-se cu coordonatoarea grupului de părinți, Natalia Ozturk, despre care spun amândouă că le-a ajutat mult.
„N-am vrut deloc să mă duc la GDM, dar acolo s-au întâmplat toate schimbările și acolo m-am schimbat eu”, spune Natalia.
Larisa confirmă: „Nu pot să vă spun peste ce bariere psihologice trebuie să treci ca să ajungi acolo, ce frică simți intrând pe ușile acelea. Prima oară m-am dus singură și am plâns vreo oră în fața Nataliei (Natalia Ozturk, coordonatoarea grupului de părinți). La momentul acela, aveam nevoie de speranță și sprijin. Asta au nevoie părinții să audă în primele zile”.
Treptat, acceptarea a devenit parte din viața lor de zi cu zi. În timp, Larisa a putut depăși bariera psihologică și a început să-i cumpere copilului ei haine de băieți. Totuși, nu s-au dus deloc la doctor.
„Din fericire, n-avem nevoie să mergem la doctor. Dar sincer, mă gândesc la asta cu neliniște, fiindcă nu știu peste ce fel de doctor vom da”, recunoaște Larisa.
Dar cea mai mare provocare pentru toată familia rămâne școala.
Probleme în școli
Jake a terminat liceul și și-a luat o pauză de un an. A refuzat să-și continue studiile, ceea ce a șocat-o mai ales pe bunica lui, Natalia, fostă directoare de școală. Femeia spune că educația are un loc de frunte pe lista ei de valori, așa că i-a fost foarte greu să accepte că nepotul ei renunță la școală. Natalia recunoaște însă că școala e un mediu foarte dificil pentru cei care nu se conformează rolurilor de gen tradiționale.
Schools are absolutely unprepared for LGBT children and do not understand them. I am a person with democratic values, and still, I was not ready; I did not know about these children at all.
Școlile sunt absolut nepregătite pentru copii LGBT și nu-i înțeleg. Eu sunt o persoană cu idei democratice și tot nu eram pregătită. Nu știam nimic despre acești copii.
Larisa adaugă:
Even in such a progressive school that my child attended, he didn’t go to the bathroom all day because there was no unisex bathroom. When there was a physical education lesson, he would leave home in sportswear to avoid changing in an inappropriate locker room. We have so many problems in schools that it won't even get to the toilets.
Chiar și într-o școală modernă, ca aceea la care a fost copilul meu, sunt probleme. Nu se ducea la baie toată ziua fiindcă nu exista baie comună. Când avea educație fizică, pleca de acasă în echipamentul de sport, ca să evite să se schimbe într-un vestiar nepotrivit. Avem atâtea probleme în școli, încât toaleta e cea mai mică dintre ele.
În opinia mamei și bunicii lui Jake, soluția la aceste probleme este timpul, precum și micile acte de răzvrătire și curaj. Larisa râde și povestește cu mândrie cum, pe când era încă la școală, Jake a refuzat să facă orele de lucru manual pentru fete și s-a dus în schimb la cele pentru băieți, de tâmplărie. Mamă și bunică își amintesc cu plăcere și amuzament episodul.
I learn to solve problems as they arise. We try to see the good and it is important to us that he is happy. What happened in our family has only changed us positively. I try not to judge or criticize anyone, not focusing on appearance, lifestyle; I have discovered that the LGBTQ+ community is much better than us, it is an example of an ideal society that accepts everyone. And I became an activist, although I never thought I would be one. And I am no longer ashamed of myself, it has given me courage and strength.
Învăț să găsesc soluții pe măsură ce apar problemele. Încercăm să vedem partea bună a lucrurilor și e important pentru noi ca el să fie fericit. Ce s-a întâmplat în familia noastră ne-a schimbat doar în bine. Încerc să nu judec și să nu critic pe nimeni, să nu mă uit la cum arată sau trăiește cineva. Am aflat că, în comunitatea LGBTQ+, oamenii sunt mult mai buni decât noi. Comunitatea asta e un exemplu de societate ideală care acceptă pe toată lumea. Și uite așa am devenit activistă, deși nu mi-aș fi închipuit niciodată. Nu-mi mai este rușine, am căpătat curaj și putere.
Larisa spune că a înțeles în sfârșit că, pentru fiecare copil, fie că este sau nu LGBTQ+, cel mai important lucru din lume este să fie acceptat.